REVISTA PRESEI 12.10.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 12 octombrie 2012

ADEVARUL

Aventurierul pieţei de capital, dispărut fără urmă. Bursa victimelor lui Cristian Sima

Cristian Sima, unul dintre controversaţii jucători pe piaţa de capital, nu este de găsit. A pierdut deja şefia Bursei de la Sibiu şi riscă să-şi ruineze întreaga carieră pentru că în joc sunt milioanele de euro ale clienţilor săi. Descris de unii drept unul care "se ştie cu bursa", olimpic la matematică, excentric, dar nu ţepar, iar de alţii drept un amestec de escroc cu paranoic, Cristian Sima, care a dispărut de mai bine de 10 zile cu tot cu banii clienţilor, a adus piaţa de capital în lumina reflectoarelor. Şi nu printr-o tranzacţie-surpriză, ci printr-o dispariţie fără urmă. Nu se ştie exact care este numărul de păgubiţi în cazul Sima şi nici valoarea sumelor puse în joc. Sunt voci care susţin că este vorba de zeci de milioane de euro pe care investitorii români, mai mult persoane din high-life, le-ar fi lăsat pe mâna brokerului pentru a fi fructificate.

Moscova, atrasă în conflictul turco-sirian

Rusia şi Siria au cerut explicaţii Turciei ieri, după ce Ankara a interceptat, miercuri seara, un avion de linie sirian care zbura între Moscova şi Damasc. Aparatul, un Airbus A-320, a fost escortat de două avioane F4 ale armatei turce şi forţat să aterizeze la Ankara pentru un control de securitate. Autorităţile turce susţin că au confiscat o încărcătură suspectă şi că ar fi vorba despre părţi de rachete. Rusia susţine că avionul nu avea niciun fel de arme la bord. "Nu existau nici arme şi nici componente pentru armament la bordul avionului", a delarat un oficial rus, sub protecţia anonimatului. "Dacă ar fi trebuit să fie livrate Siriei echipamente militare sau armament, acest lucru s-ar fi efectuat în mod legal, şi nu pe cale ilegală, cu atât mai mult cu cât la bordul avionului se aflau civili", a adăugat oficialul rus.

China a învins Japonia la Nobelul pentru Literatură

Ieri, Academia Suedeză l-a anunţat câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură pe scriitorul chinez Mo Yan, care l-a surclasat astfel pe celălalt favorit al caselor de pariuri, japonezul Haruki Murakami. Între China şi Japonia există un conflict, în jurul insulelor Senkaku, care s-a acutizat în ultima perioadă. Printre alte reacţii, s-a ajuns inclusiv la retragerea de la vânzare a volumelor autorilor japonezi din librăriile chineze. Cei doi mari favoriţi la cursa pentru Nobelul literar au fost anul acesta japonezul Haruki Murakami şi chinezul Mo Yan. Ultimul a fost desemnat ieri câştigător de către Academia Suedeză. Interesant este că romanul "Sorgul roşu" al lui Mo Yan (singurul volum cu care scriitorul este prezent şi pe piaţa românească) are ca punct de plecare exact războiul dintre Japonia şi China - de data aceasta din anii 30.

CNA a amendat Antena 1 şi Pro TV pentru modul în care au prezentat cazul Ioana Tufaru

CNA a decis, joi, să amendeze Antena 1, cu 50.000 lei, şi Pro TV, cu 30.000 lei, din cauza emisiunilor "Acces Direct" şi "Happy Hour", în care Ioana Tufaru a fost pusă în ipostaze umilitoare şi în care au fost prezentate înregistrări cu aceasta, încălcându-se legislaţia privind protecţia minorilor. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, mai multe ediţii ale emisiunilor "Acces Direct" de la Antena 1 şi "Happy Hour" de la Pro TV, în care au fost prezentate informaţii despre Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu, şi au fost difuzate înregistrări din care reieşea că aceasta se prostituează.

Tablourile unui puşcăriaş român au ajuns la palatul Papei de la Vatican

Clujeanul Alexandru Hărănguş s-a transformat în pictor în cei zece ani petrecuţi în Penitenciarul din Gherla. Acest "dar" i-a adus biletul de intrare la expoziţii internaţionale din Viena şi Berlin, iar apoi spre Vatican, unde au ajuns două dintre lucrările sale făcute în închisoarea din Gherla. Alexandru Hărănguş are 58 de ani, a locuit în Dej şi a fost eliberat în urmă cu doi ani. Clujeanul a fost închis împreună cu soţia sa timp de zece ani în Penitenciarul Gherla, pentru tâlhărie. Instanţa le-a dat 15 ani, însă au ieşit condiţionat pentru bună purtare.

Decizia pentru Hidroelectrica, AMÂNATĂ pe joia viitoare

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru joi, 18 octombrie, decizia în cazul recursurilor formulate de Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi Hidrosind împotriva hotărârii din iunie a Tribunalului Bucureşti de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica. Preşedintele de complet a precizat că decizia a fost amânată din cauza imposibilităţii de constituire a completului de judecată, datorată faptului că unul dintre judecători este bolnav.

Comisarul european pentru energie acuză Rusia de şantaj: "Comportamentul faţă de Republica Moldova este inacceptabil"

Günther Oettinger, comisarul european pentru energie face un apel către statele membre ale UE să susţină Moldova în negocierile cu Rusia privind semnarea unui nou contract de livrare a gazelor. Günther Oettinger acuză Rusia de "şantaj" şi de un comportament "inacceptabil" faţă de Republica Moldova, potrivit europeanvoice.com. Potrivit aceleiaşi surse, comisarul face un apel către statele membre ale UE să adopte "o abordare comună puternică" şi un "mesaj clar" faţă de ameninţările Rusiei.

CURENTUL

Internaţi-l! Andrei Marga visează calorifere verzi pe pereţi

Deunăzi, Andrei Marga s-a trezit din nou vorbind. Mai bine ar fi tăcut, că măcar aşa ne-ar fi demonstrat că este într-adevăr filozof, aşa cum se laudă. Miercuri, el ne-a spus că: "Toate institutele au fost concentrate pe film, arte plastice şi muzică. În cazul în care au fost făcute bine, este în regulă. Apoi pe tot felul de întâlniri. Institutele trebuie să revadă conceptul de cultură cu care operează, trebuie să venim la un concept natural de cultură, inclusiv cu filmul". Până aici mesajul lui este aproape digerabil. Dar nu, Marga trebuie să vorbească despre orice-i trece lui prin minte. Şi astfel am mai aflat că: "Filmul a făcut paşi mari în România, muzica, arte plastice, fără dubii, trebuie să facem loc şi ştiinţelor şi tehnologiilor. Dau un exemplu, caloriferul este o invenţie transilvană, câţi ştiu de asta?"

E oficial ! Străinii vin anual în România pentru femei

Aproximativ 15% din cei 650.000 de străini care se cazează anual la hotelurile din Bucureşti vin pentru românce pe care le-au cunoscut, în general, în străinătate, 75% pentru afaceri şi 10% pentru city break sau sunt în tranzit către alte oraşe, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR). Astfel, aproape 100.000 de străini aduc spre 25-30 de milioane de euro în Capitală atraşi de farmecele româncelor, la o durată medie a sejurului de 1,6 nopţi şi o cheltuială medie pe zi de 150-175 de euro. Datele INS arată că anul trecut au ajuns în Bucureşti şi au înnoptat în hoteluri aproximativ 1,2 milioane de persoane, dintre care 556.947 români şi 646.701 de străini.

Premierul Israelului i-a dat cu flit lui Corlăţean

Declaraţiile iresponsabile ale imberbului politic Dănuţ Sova legate de Holocaustul din România nu au fost nici acum uitate în Israel. Mai mult, acesta a avansat de atunci din poziţia de purtător de vorbe în Kiseleff până la fotoliul de ministru pe care îl ocupă şi în prezent pentru Relaţia cu Parlamentul Liderii acestei ţări au impus un embargo diplomatic României conduse de PSD. Chiar dacă acest partid încearcă din răsputeri să facă temenele în faţa Tel-Aviv-ului iar Şova nu mai ştie pe unde să-şi ceară scuze oficial şi neoficial. Cea mai palpabilă dovadă în acest sens este refuzului premierului israelian Benjamin Netanyahu de a-l primi în vizita pe şeful diplomaţiei, Titus Corlăţean, cel care s-a văzut nevoit să încaseze o astfel lovitură pentru Şova.

CURIERUL NATIONAL

Firmele, forţate să utilizeze creditul fiscal

Mihail Constantin, vicepreşedinte ANAF, spune că lipsa de lichidităţi şi restrângerea finanţării bancare silesc companiile să amâne plăţile impozitelor folosind ca principal creditor Fiscul. Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, afirmă că sistemul bancar trebuie să îşi reconsidere poziţia şi să reia creditarea luând act de realităţile mediului de afaceri local.

Tichetele de vacanţă pot revigora turismul românesc

Pe lângă faptul că acordarea unui milion de tichete va aduce bugetului de stat peste 160 milioane de euro, va creşte şi profitabilitatea angajatorilor. Acordarea voucherelor va duce la dezvoltarea pe orizontală a domeniilor conexe - infrastructură, construcţii, transport, producţie, alimentaţie, servicii. Pentru diminuarea economiei subterane este necesar însă ca toţi angajatorii să poată acorda tichetele, indiferent de profit, impunându-se şi societăţilor de stat obligativitatea de a le acorda bugetarilor. Potrivit calculelor făcute de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), în situaţia în care 1 milion de angajaţi din sistemul bugetar ar folosi tichetele de vacanţă avantajele financiare aduse bugetului de stat s-ar ridica la 161 mil. euro, angajatorii ar câştiga 231 mil. euro, iar salariaţii 100 mil. euro.

Ministerul Transporturilor anunţă mâine managerii privaţi ai Tarom

Ministerul Transporturilor va anunţa mâine dimineaţă, de la ora 10:30, noii manageri ai companiei Tarom selectaţi în urma procesului de recrutare. Consultanţii au intervievat peste 1.000 de persoane pentru 54 de posturi de manageri la zece companii din subordinea Ministerului Transporturilor, iar din lista scurtă de 319 candidaţi, furnizată instituţiei, majoritatea sunt cetăţeni români, din sectorul privat. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a mandatat, la finalul lunii iulie, asocierea PwC-D&B David şi Baias-George Butunoiu să recruteze managementul superior, respectiv directorii generali şi membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea instituţiei cu o cifră de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.

Octombrie roşu pentru clienţii lui Sima

După dispariţia şefului WBS Holding, Cristian Sima, investitorii care au avut încredere în el s-au trezit că au pierdut mai multe milioane de euro. Teodor Ancuţa, fondatorul Sibex, spune că acesta a topit banii în tranzacţii riscante şi nu a fugit cu ei. CNVM a început o investigaţie la sediul societăţii de brokeraj WBS România. Pierderile clienţilor WBS Holding, societate condusă de Cristian Sima, se ridică, potrivit estimărilor din piaţă, la mai multe milioane de euro. Teodor Ancuţa, fost preşedinte şi director al Bursei din Sibiu, nu crede că Sima a fugit cu banii, ci mai degrabă că acesta i-a pierdut în tranzacţii bursiere.

Biriş: Creşterea TVA şi tăierea salariilor puteau fi evitate

Creşterea TVA şi scăderea salariilor în 2010 nu ar mai fi fost necesare dacă administraţia fiscală ar fi avut un randament la colectarea TVA similar celui din Bulgaria, de 71%, în România procentajul fiind de 54%, a declarat avocatul Gabriel Biriş, expert în fiscalitate. Biriş a comparat rezultatele obţinute de administraţia fiscală din România cu cele ale administraţiei din Bulgaria, care a reformat instituţia în urmă cu câţiva ani, proces pe care îl va derula şi ANAF în următorii ani.

S&P a înrăutăţit ratingul Spaniei cu două trepte, la "BBB-", cu un nivel deasupra categoriei "junk"

Standard & Poor's (S&P) a înrăutăţit cu două trepte ratingul de credit al Spaniei, la "BBB-", cu un nivel deasupra categoriei "junk" a activelor cu caracter speculativ, din cauza problemelor economice şi dificultăţilor de natură politică presupuse de o posibilă cerere pentru ajutor internaţional. Perspectiva atribuită ratingului guvernului spaniol este negativă, potrivit unui comunicat transmis miercuri seară la New York de S&P, citat de Bloomberg. "Perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative privind economia Spaniei şi performanţele în zona bugetară, precum şi absenţa unei direcţii clare a politicilor la nivelul zonei euro. Recesiunea tot mai severă limitează opţiunile aflate la dispoziţia guvernului spaniol", se spune în comunicat.

EVENIMENTUL ZILEI

USL riscă să rămână fără candidat la Preşedinţie. Antonescu se dezumflă accelerat

Potrivit ultimului sondaj CSOP, liderul liberal continuă să se erodeze cu repeziciune. Doar două procente îl despart de Traian Băsescu. Şeful statului e de opt ani la putere şi a decontat criza economică. Astfel, dacă în luna iulie, 28% dintre români declarau că au "multă şi foarte multă" încredere în Antonescu, în luna septembrie acesta a pierdut şapte procente, ajungând la 21% grad de încredere. Scăderea cea mai drastică a fost înregistrată de Antonescu în prima lună a interimatului petrecut la conducerea statului, ocazie cu care a pierdut patru procente din încrederea românilor. Refuzul de a accepta rezultatele referendumului, care arătau invalidarea scrutinului, i-au mai adus o scădere de trei puncte. Deasupra liderului liberal se situează primarul Capitalei, Sorin Oprescu, ce se bucură de încrederea a 22% dintre români.

Mona Pivniceru nu se ajunge cu salariul de ministru. Cum a ratat o pensie de 13.000 de lei:"Îs nişte nesimţiţi"

Dacă nu se grăbea să devină ministru, fosta judecătoare putea să obţină pensia specială de magistrat de circa 13.000 de lei. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru (54 de ani), cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) adeverinţele necesare pentru o posibilă pensie specială de magistrat. Înainte de a-şi da demisia din funcţia de judecător şi de membru al CSM, Pivniceru avea un venit lunar de 19.000 de lei - 15.000 salariul net şi în jur de 4.000 de lei diurna. Acum câştigă 8.000 de lei - salariul de ministru şi indemnizaţia de membru de drept al CSM. Pierde, lunar, 11.000 de lei. Ministrul Justiţiei a fost îndrumat de CSM să se adreseze Casei de Pensii. Consiliul i-a pus la dispoziţie şi o adeverinţă privind vechimea în magistratură.

Băsescu ţine uşa Europei deschisă pentru Turkmenistan

Preşedintele Turkmenistanului, Gurbagulî Berdâmuhamedov, s-a întâlnit, joi, la Ashgabat, cu Traian Băsescu şi i-a spus acestuia că România este principala poartă de intrare a ţării sale în Europa. Băsescu şi Berdâmuhamedov au avut o lungă discuţie tete-a-tete în imensul Palat Prezidenţial din Ashgabat. După discuţii, şeful statului român i-a spus omologului său turkmen că firme precum Romelectro şi Siveco sunt interesate să intre pe piaţa din Turkmenistan. Potrivit unor surse diplomatice, Romelectro este înscrisă la o licitaţie de un miliard de euro în vederea realizării liniei de înaltă tensiune între capitala turkmenă şi portul Turkembashi, linie care va străbate o distanţă de circa 400 de kilometri. Siveco ar vrea să realizeze sistemul informatic între ministerele turkmene.

JURNALUL NATIONAL

EXCLUSIV. Protestatarii din Pangratti au statut de flori de colţ şi sunt protejaţi prin lege. TVR a dat sporuri de 5 milioane de euro

Jurnalul Naţional a intrat în posesia centralizatorului tuturor sporurilor extra salariale plătite în TVR în ultimele 20 de luni. Instituţia care a susţinut aberanta politică guvernamentală de tăieri de venituri (inclusiv sporuri) în sistemul de stat a achitat angajaţilor săi, în perioada menţionată, 19,631 milioane RON. Adică aproximativ 5 milioane de euro. Având o schemă de personal care depăşeşte 3.300 de angajaţi şi abia la începutul restructurării (demers impus de Guvernul României în schimbul eşalonării pe şapte ani a datoriei către ANAF), televiziunea publică se sufocă sub protestele din curtea proprie. Oamenii contestă, la vedere, procedura aleasă de ultima echipă de conducere, competenţa administratorilor şi politizarea. Nu se aude, însă, nimic despre pierderea privilegiilor. Care-s mari, multe şi nefireşti pentru o piaţă liberă şi concurenţială.

Lista lui Sima: clienţii brokerului dispărut sunt personaje mondene, afacerişti prosperi şi proprietari de ziare

Pe lângă fostul ministru de Finanţe, Daniel Dăianu, mai multe personaje din peisajul monden apar, alături de afacerişti prosperi pe lista celor care au avut conturi la WBS Holding, firma fostului preşedinte al Bursei de la Sibiu, Cristian Sima. Potrivit ziarului Bursa pe listă se află fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu, Radu Dimofte, Gabriel Popoviciu, dar şi Andreea Raicu, Marie Rose Mociorniţă, designerii Irina Schrotter şi Flora Năstase. Alături de aceştia se află şi Florian Goldstein, zis Make, care este proprietarul ziarului Bursa.

Cazul Sima: Şantaj cu tranzacţii bursiere în presa centrală

În luna septembrie, ziarul Bursa a realizat un interviu cu Sima. Acesta a ameninţat atunci că va face publice toate tranzacţiile realizate în numele lui Make, pe Hotnews. La acest portal Sima a fost acţionar minoritar dar şi-a vândut acţiunile recent lui Răzvan Corneţeanu. Astăzi Make spune că, deşi legislaţia nu-i interzice să investească, a stabilit "ca principiu pentru întreaga conducere a redacţiei şi pentru comentatorii pieţei noastre de capital, considerând că, astfel, ne asigurăm moralitatea actului jurnalistic, pentru că nu o dată, dobândim informaţie semnificativă înaintea actorilor pieţei. Este o regulă internă. Nu ne-a impus-o nimeni din afară. Contractul meu cu WBS nu încalcă principiul, în nici un fel - repet, este un cont discreţionar, pentru derivate de pe alte pieţe decât a noastră", a declarat Make.

NATIONAL

Liviu Dragnea, prins la referendum cu telefoanele smenuite de la STS

Procurorii care au demarat cercetarile in controversatul dosar "Referendumul" au actionat cu o indrazneala si o siguranta de sine ce pareau de-a dreptul sinucigase. Si, intr-adevar, fara niste probe solide in spate, actiunile subalternilor Laurei Codruta Kovesi se aflau deja la limita legii, putand fi lesne incadrate drept hartuiri sau abuzuri. Numai ca, dupa cum sustin surse din cadrul anchetatorilor, cazul este cat se poate de solid. Chiar daca inregistrarile doveditoare ale tentativei de fraudare nu au fost obtinute pe 29 iulie, ci cu o seara inainte...Cu trei zile inainte de referendum, presedintii sectiilor de votare din toata tara au fost contactati si li s-au inmanat telefoane mobile securizate de STS.

Cartea care ii innebuneste pe europarlamentari: "Radacinile naziste ale Bruxelles-UE"

Patru autori uniti de acelasi tel - acela de a arata "ceea ce ati vrut intotdeauna sa stiti despre Bruxelles-UE, dar nimeni n-a indraznit sa va spuna" - au detonat in cateva sute de file intreaga constructie de decenii a ceea ce se numeste Europa unita! In "Radacinile naziste ale Bruxelles-UE" se demonstreaza ca nu Hitler a declansat Al Doilea Razboi Mondial, ci elita ce forma cartelul industrial chimico-petrolier, cu scopul de a controla pietele globale. Documente oficiale ale Congresului S.U.A. si ale Tribunalului de la Nuremberg pentru Crime de Razboi arata ca Al Doilea Razboi Mondial a fost pregatit si facilitat financiar, logistic si tehnic de catre cel mai mare si mai renumit cartel al petrolului si medicamentelor de la acea vreme, si anume cartelul german IG Farben, format din Bayer, BASF, Hoechst si alte companii chimice.

Nazistul Walter Hallstein, "parintele" Uniunii Europene

Dupa ce ambele incercari militare de a subjuga Europa au esuat, Cartelul a investit in a treia incercare: cucerirea economica si politica a Europei prin intermediul "Bruxelles UE". Autorii demonstreaza cu documente ca arhitectii Uniunii Europene au fost recrutati din randul acelor tehnocrati care deja facusera planurile pentru o Europa postbelica sub controlul coalitiei Nazi/Cartel. Cel mai renumit a fost Walter Hallstein, primul presedinte al asa-numitei Comisii UE. Acesta a fost un avocat proeminent al regimului nazist, implicat in planificarea juridica si administrativa a Europei postbelice sub controlul nazistilor si al elitei de la IG Farben.

PUTEREA

USL îşi pregăteşte răzbunarea. 74.000 de uselişti îndoctrinaţi vor fi aduşi în Capitală, chiar în ziua Congresului PPE. Merkel, Barroso şi Reding, în pericol la Bucureşti

USL organizează pe 17 octombrie, pe Arena Naţională din Bucureşti, un miting de prezentare a candidaţilor pentru alegerile parlamentare, la care va aduce 74.000 de activişti din toată ţara, pentru a umple stadionul şi a da impresia de forţă electorală. De ce fix 74.000 de uselişti, s-ar putea întreba unii dintre noi, mai tipicari de fel. Pentru că, probabil, dornici să aibă un simbol care să şteargă înfrângerea de la referendum, mai marii USL s-au gândit să adune la un loc a suta parte din cei 7.400.508 care au votat pentru demiterea lui Băsescu. Fără să mai scadă "mărunţişul" care s-a fraudat. Să fie primit! Oricum, până aici, toate bune şi frumoase. Partea proastă este că, în aceeaşi zi, tot în Capitală, are loc Congresul Partidului Popular European la care şi-au anunţat participarea 16 şefi de stat şi de guvern, printre care cancelarul german, Angela Merkel, başca preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarul pe Justiţie, Viviane Reding.

CNVM şi Poliţia, pe urmele lui Cristian Sima

Brokerul Cristian Sima, până miercuri preşedintele Bursei din Sibiu-SIBEX, care a dispărut de 11 zile, ar fi delapidat 5 milioane de euro de la clienţii WBS Holding, înregistrată în Insulele Virgine Britanice, potrivit unor surse oficiale. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi Poliţia Sibiu au demarat o anchetă în cazul dispariţiei preşedintelui WBS Holding şi al SIBEX. Printre clienţii lui Cristian Sima se numără fostul ministru al Finanţelor Daniel Dăianu, fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu,omul de afaceri Puiu Popoviciu, Tudor Chirilă, Andreea Raicu, Irina Schrotter şi directorul ziarului "Bursa", Florian Goldstein.

Războiul, aproape inevitabil. Orientul Mijlociu, un butoi cu pulbere

Silueta unui conflict deschis se conturează tot mai clar în Orientul Mijlociu, în contextul în care Israelul se află la o jumătate de pas de un atac asupra Iranului, iar relaţiile dintre Turcia şi Siria se deteriorează de la o zi la alta. Situaţia nu ar fi aşa gravă dacă SUA şi Rusia nu ar fi atrase în posibilul conflict. Astfel, după ce o aeronavă siriană a fost forţată de avioane de vânătoare turceşti F-16 să aterizeze la Ankara, staff-ul preşedintelui rus Vladimir Putin a anunţat amânarea vizitei oficiale în Turcia a acestuia pe o perioadă nedeterminată. O ofensivă israeliană asupra Iranului ar atrage SUA, care ar putea lovi, la rândul lor, instalaţiile nucleare iraniene în următoarele săptămâni sau chiar zile. Atacul ar putea dura între două ore şi două zile şi se va desfăşura doar pe cale aeriană, fără vreo intervenţie la sol, a estimat analistul american David Rothkopf, într-un articol apărut în ultimul număr al revistei "Foreign Policy".

ROMANIA LIBERA

Ce-au ajuns universităţile private: ziua - săli de clasă, noaptea - saloane pentru nunţi

Un clasament al instituţiilor cu activitate de cercetare din România realizat de asociaţia oamenilor de ştiinţă Ad Astra scoate la iveală un adevăr trist: numeroase universităţi particulare sunt mult mai slab cotate decât o serie de licee din ţară, direcţii de dezvoltare, agenţii de mediu, institute, întreprinderi, combinate etc. Multe dintre universităţi supravieţuiesc organizând nunţi la sfârşit de săptămână, în timp ce altele nu s-ar descurca fără finanţările din străinătate. Clasamentul s-a realizat pe baza articolelor ştiinţifice ISI Thompson (recunoscute şi cu impact internaţional) redactate de angajaţii acestor entităţi universitare, în perioada ultimilor zece ani. Pe lista clasamentului apar aproape 800 de nume. Iar surprizele nu sunt puţine. Spre exemplu, Colegiul Fraţii Buzeşti din Craiova ocupă poziţia 175, iar după el se înşiră nu mai puţin de 25 de universităţi.

Brokerul Cristian Sima a lăsat VIP-urile cu ochii în soare

Notabilităţi disperate că nu mai au ce retrage din conturi, bursa din Sibiu înlocuindu-şi în grabă preşedintele, CNVM anchetând ramura din România a WBS şi poliţia autosesizându-se din oficiu - iată tabloul furtunii perfecte declanşate de dispariţia subită a "guru"-ului Sima. Azi, când nu se ştie prea bine unde sunt banii clienţilor care au încercat cu degetul pieţele externe, Sima aduce mai mult a Madoff. Ieri, mulţi îl credeau încă un soi de Roubini autohton.

ZIARUL FINANCIAR

Turcia este cu cinci locuri peste România în clasamentul PIB per capita şi vrea ca în zece ani să intre în topul primelor zece economii ale lumii

Dacă istoria confruntărilor dintre România şi Turcia se pierde în negura timpului, cea a înfruntărilor fot­ba­listice începe în 1923 cu o remiză, în chiar meciul de debut al naţio­nalei turce pe scena mondială a fotbalului. De atunci formaţia turcă a crescut, ajungând să revendice, în cea mai bună performanţă a sa, locul trei în Cupa Mondială din 2002. De altfel, în meciul naţionalei României de azi de pe stadionul Sukru Saracoglu din Istanbul Turcia porneşte cu prima şansă. Meciul contează pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014 şi va începe la ora 20:30. Cum ar arăta însă confruntarea dacă aceasta s-ar da pe terenul economiei? Turcia are ambiţii economice mari, fiind hotărâtă să-şi tripleze PIB-ul în următorii zece ani şi să intre în topul primelor zece puteri ale lumii. Economia vine cu un impuls puternic din urmă dat de triplarea PIB-ului la aproape 800 miliarde de dolari în ultimii zece ani. Progresul alert a propulsat Turcia pe locul 16 în topul marilor economii ale lumii.

Incertitudinile legate de mandatul administratorului Franklin Templeton au tras în jos acţiunile FP

Bursa a scăzut ieri cu 0,61%, fiind trasă în jos de acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au coborât cu 3,33% şi au încheiat foarte aproape de pragul psihologic de 0,5 lei/titlu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat o hotărâre a AGA prin care Templeton fusese numit administrator. Instanţa a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri a AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, iar compania Franklin Templeton a fost numită administrator al FP.

Cum criza face din Grecia un campion: Statul ar putea deveni cel mai mare producător de aur din Europa

Forţată de criză să găsească noi surse de venituri, Atena accelerează ritmul de eliberare a licenţelor de exploatare a resurselor minerale. Aceasta ar putea face ca Grecia, unde şomajul s-a dublat la 25% de la începutul crizei şi revenirea rapidă a economiei ar fi un miracol, să devină până în 2016 cel mai mare producător de aur al Europei, scrie cotidianul francez La Tribune. În prezent, primul producător european de aur este Finlanda - locul 40 la nivel mondial. Grecia este deja cel mai mare producător de bauxită, care se foloseşte la fabricarea aluminiului, şi de perlit, un minereu folosit în horticultură. Resursele aurifere ale Greciei vor fi exploatate în primul rând de compania canadiană Eldorado Gold, prezentă şi în România, Turcia, China şi Brazilia, şi de cea australiană Glory Resources, ale căror proiecte vor determina creşterea producţiei anuale de aur de la 16.000 de uncii (1 uncie - 31,1 grame) în 2011 la 425.000 de uncii în 2016. La cotaţia actuală a aurului, producţia ar valora 582 milioane euro.

Fuziunea dintre Bancpost şi Banca Românească ar propulsa noua bancă pe locul şapte în piaţă

Bancpost şi Banca Românească, cele două bănci cu acţionariat elen care ar urma să fuzioneze după conso­lidarea discutată la Atena dintre acţionarii National Bank of Greece (NBG) şi Euro­bank, ar forma a şaptea bancă locală. Noua entitate ar administra active de aproximativ 4,5 miliarde de euro şi ar deţine o cotă de piaţă de 5,6%, ur­mând să aibă în spate cea mai mare bancă din Grecia, cu active de 178 de miliarde de euro. Cele două grupuri elene deţin, pe lângă cele două bănci, mai multe societăţi financiare pe piaţa româ­neas­că, volumul total al creditelor acordate de acestea depăşind 5 miliarde de euro. Băncile aveau, de asemenea, de­pozite atra­se cu o valoare cumulată de 2,6 mi­liar­de de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb