• ADEVĂRUL
-Interviu Victor Atanasie Stănculescu
Stănculescu arată cum prima conducere post-ceauşistă îşi expedia adversarii în diplomaţie. Victor Atanasie Stănculescu face numeroase dezvăluiri în cea de-a doua parte a interviului acordat ziarului "Adevărul". Care este povestea lui Mihail Montanu, cel pe care Ion Iliescu l-a lăsat observator din partea Frontului Salvării Naţionale la Ministerul Apărării? Apare aşa, de nicăieri, un civil şi Iliescu îl lasă un fel de şef peste Armată!
-Bolnavul închipuit vânat cu poliţia
Ministerul Sănătăţii va trimite poliţişti acasă la cei care şi-au luat liber din motive de boală ca să verifice dacă afecţiunile lor sunt reale. Autorităţile au pus gând rău pacienţilor care exagerează cu zilele libere pe motive de boală, dar şi medicilor care prescriu prea multe scutiri. Doctorii spun că e un proiect abuziv.
-Radu Mazăre şi Elena Udrea criticaţi în SUA
Raportul Departamentului de Stat pe 2009 privind respectarea drepturilor omului în România îl menţionează pe primarul din Cosntanţa, Radu Mazăre, în capitolul referitor la acţiuni antisemite. În 2009, acesta a defilat la o paradă de modă îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist, iar fiul său, care l-a însoţit, a purtat ţinută de soldat nazist. În capitolul privind libertatea presei, despre Udrea se afirmă că a folosit un ton ameninţător într-o discuţie cu redactorul-şef de la "Gazeta Sporturilor", Cătălin Tolontan, căruia i-a spus că "va avea personal grijă de el".
-Există semne care anunţă seismele?
Cercetătorii de la NASA susţin că au descoperit o conexiune între fenomenele electrice din atmosfera Terrei şi cutremure. Unii cercetători susţin că nu există nicio legătură între cutremurele devastatoare din ultima vreme. Alţii spun că ar exista unele semne prevestitoare. De la începutul anului au avut loc nu mai puţin de patru cutremure devastatoare, fără a mai număra replicile şi alte seisme sub şase grade pe scara Richter. Multă lume se întreabă dacă există vreo legătură între aceste seisme.
-Angela Merkel: Germania va coopera cu România în problema Dunării.
România ar urma să colaboreze cu Germania, din 2011, ca state membre implicate în strategia pentru Dunăre. Strategia, ce ar urma să fie adoptată anul viitor de Consiliul European, a fost iniţiată în 2008 de Austria şi România şi se referă la acţiuni de protecţie a mediului, gestiune a apei şi dezvoltarea socio-economică între statele riverane. Practic, după modelul euroregiunii Mării Baltice, statele riverane la Dunăre vor căuta să atragă bani europeni prin proiecte comune.
• EVENIMENTUL ZILEI
-Corupţia la nivel înalt se vede de la Washington
Corupţia la nivel guvernamental a rămas o problemă larg răspândită în România, iar sistemul judiciar nu a dat dovadă de obiectivitate nici anul trecut, fiind influenţat politic. "Verdictul" aparţine Departamentului de Stat al SUA şi apare în raportul pe 2009 privind practicile în domeniul drepturilor omului, dat publicităţii joi. "Reacţia ineficientă a guvernului la problema corupţiei a fost, în continuare, un punct central al criticilor publice, dezbaterii politice şi al analizei jurnalistice", remarcă Departamentul de Stat.
-Imobilele de pe plajele private, dărâmate
Cei care deţin proprietăţi pe litoralul românesc, în special pe porţiunile de plajă ajunse în ultimii 20 de ani proprietate privată, nu se vor mai bucura prea mult timp de imobilele respective. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, "a luat la ochi" plajele private şi are de gând să le exproprieze.
-PDL îşi face majoritate şi la Curtea Constituţională
Expirarea mandatelor a trei judecători este un bun prilej pentru democrat-liberali să obţină controlul asupra instituţiei, după o lungă perioadă în care a fost dominată de social-democraţi.Partidul Democrat Liberal încearcă să schimbe raportul de forţe în interiorul Curţii Constituţionale, prin obţinerea tuturor celor trei posturi, ocupate în prezent de judecători cărora le expiră mandatele. Dacă operaţiunea va reuşi, 5 dintre judecătorii Curţii vor aparţine democrat-liberalilor, în timp ce opoziţia va rămâne cu 4 locuri.
-Cum să trăieşti bine mersi din bloguri
În anul 2009, bloggerii au câştigat de pe urma paginilor personale peste 150.000 de euro. Un american face această sumă în jumătate de an. Trei români şi-au părăsit locurile de muncă şi s-au aşezat în faţa calculatorului. Vocile lor de bloggeri au avut ecou, iar în câţiva ani au reuşit să-şi întreţină familiile numai din câştigurile de pe on-line. Aproape toate contractele de publicitate au curs în 2009 prin agenţia STANDOUT.ro.
-Războiul gropilor din asfalt
Companiile de asigurări spun că rata de succes a unui proces intentat responsabililor pentru calitatea şoselelor este de 65% şi promit că lupta pentru recuperarea pagubelor va continua.Numărul proceselor intentate de firmele de asigurări autorităţilor locale pentru a-şi recupera banii plătiţi şoferilor care şi-au distrus maşinile în gropi a explodat. Firmele de asigurări spun că un astfel de proces durează în medie cam un an şi jumătate.