REVISTA PRESEI - 15.03.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 15 martie 2010

ADEVĂRUL

Operaţiunea "Cofariu"

Regizorul documentarului în care "ungurul" Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, recunoaşte că filmul a fost finanţat de un producător maghiar şi că nu a avut niciun punct de vedere din tabăra românilor. Peter Swain dezvăluie că pentru filmul său despre Târgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. Acelaşi producător a furnizat imagini şi indicaţii.

Negocieri dure pentru trei judecători constituţionali

Parlamentarii încep săptămâna aceasta cele mai dure negocieri din ultimii 18 ani pentru înlocuirea unor judecători de la Curtea Constituţională ale căror mandate expiră. Trei dintre actualii judecători vor trebui înlocuiţi în mai şi iunie pentru că le expiră mandatul. Dintre aceştia, doi vor fi numiţi de Parlament şi unul de preşedintele Traian Băsescu.

România, condusa de KGB

Numit de Iliescu ministru al Apărării Naţionale, generalul Militaru a adus la conducerea principalelor structuri militare o reţea de oameni fideli Moscovei. Serialul "Misterele Revoluţiei" îi dedică generalului Nicolae Militaru mai multe episoade, care vor lămuri cum a intrat România pe mâna unor agenţi ai URSS.

Furtună la Vatican

Creşterea numărului de cazuri de pedofilie în rândul preoţilor catolici pune în dificultate Sfântul Scaun şi pe Suveranul Pontif. Scandalurilor de abuzuri sexuale asupra minorilor comise de prelaţi li se adaugă acuzaţiile de violenţă aduse lui Georg Ratzinger, fratele Papei Benedict al XVI-lea.Presa internaţională notează că, în ultima perioadă, Vaticanul încearcă să dea un răspuns coerent şi convingător în faţa creşterii spectaculoase a numărului de cazuri de pedofilie din rândul clerului catolic.

Eliminarea accizelor nu a ieftinit parfumurile

Deşi Guvernul a decis ca din ianuarie 2010 să nu se mai perceapă accize produselor de lux, pe rafturile magazinelor parfumurile au aceleaşi preţuri ca anul trecut. Comercianţii spun că nu au ieftinit produsele deoarece încă mai au stocuri din 2009. Astfel, un parfum cumpărat din Bucureşti costă mai mult decât unul luat de la Paris.

România s-ar putea împrumuta şi mai ieftin

Eurobondurile de un miliard de euro, emise săptămâna trecută pe pieţele externe de capital la o dobândă-record de 5% pe an, au fost suprasubscrise de aproape cinci ori. Analiştii români, dar şi cei străini, apreciază că emisiunea de eurobonduri de săptămâna trecută a fost un succes. Autorităţile ar trebui să profite de conjunctură.

CAPITAL

Părinţii contra statului

O familie de germani cărora nu li s-a permis să-şi educe copiii la domiciliu a primit, în premieră, azil politic în SUA la începutul acestui an. Un precedent care ar trebui să îngrijoreze şi autorităţile din România.

Avertizare de cod roşu în bugetul Administraţiei de Meteorologie

Iminenta intrare a jucătorilor privaţi pe piaţa prognozelor meteo s-ar putea traduce pentru ANM prin pierderea unei mari părţi din veniturile generate de serviciile oferite contra cost, cifrate în prezent la peste 2 mil euro.

Vedetele exporturilor forţează ieţirea din recesiune

Teoretic, am putea vinde peste hotare mărfuri de 31 de miliarde de euro anul acesta, cu două miliarde în plus faţă de 2009, dar până la revenirea la nivelul-record din 2008 avem nevoie nu doar de răbdare.

CURENTUL

Cum vrea Vîntu să pună mâna pe 458 milioane de euro pentru retehnologizarea CET-urilor

Om fără scrupule, Vîntu s-a consacrat prin folosirea în ingineriile sale a unor interpuşi dintre care unii sunt acum printre cei mai celebri oameni din Romånia: Ioana Maria Vlas şi Nicolae Popa. Avertizori patrioţi ne-au semnalat o nouă lovitură financiară pe care o pune la cale Vîntu, prin intermediul altor interpuşi: 458 milioane de euro alocaţi jumătate de UE şi jumătate finanţare naţională pentru retehnologizarea CET-urilor din Romånia.

Infidelii de Tia Şărbănescu

Moştenind secera, ciocanul şi partidul de la dl Geoană, junele Ponta a dovedit, printr-o comparaţie alarmantă, că a moştenit ceva şi din celebra-i poreclă: "Crin Antonescu şi cu mine suntem ca Fidel Castro şi Che Guevara dar dictatorul e încă la Palat, n-a fugit". Castro şi Che! Ce ofertă grozavă pentru democraţie! Având în vedere că Ex lider maximo a fost un dictator cât toate zilele, nu se înţelege sensul luptei celor doi şi nici revendicarea celebrului cuplu latino: identificându-l pe Crin cu Castro, micul Che i-a tăiat dlui Antonescu moţul tocmai când vrea să treacă drept singurul lider de dreapta.

Noua Dreaptă iese în stradă pentru condamnarea separatismului

Ca urmare a manifestărilor ce vizează autonomia în råndul maghiarilor din Romånia, fapte de altfel vecine cu Codul Penal, deoarece atentează la ideea de unitate şi integritate teritorială a Romåniei, cåteva zeci de persoane, în special membri sau simpatizanţi ai organizaţiei Noua Dreaptă au participat, ieri, la un miting de protest la care s-au strigat lozinci pentru un stat unitar şi indivizibil.

CURIERUL NAŢIONAL

Investiţiile străine, în cădere liberă

Acestea s-au prăbuşit în ianuarie cu 73%, la 302 milioane euro, fiind în totalitate participaţii la capital.Pârvan: Scăderea ar trebui să ne facă să fim mai atenţi la ce se va întâmpla în perioada următoare."Statul trebuie să diminueze birocraţia şi să ofere stabilitate fiscală investitorilor".

Protecţia Consumatorului vrea să pună la punct băncile

ANPC a iniţiat un proiect de ordonanţă care se va aplica tuturor creditelor, indiferent de suma obţinută.Comisionul perceput pentru rambursarea anticipată nu va fi mai mare de 1% din valoarea împrumutului.Clientul poate renunţa la contract în 14 zile calendaristice.

Urmărind armonizarea completă pentru a se asigura acelaşi nivel ridicat de protecţie a intereselor economice pentru toţi consumatorii din Uniunea Europeană, ANPC a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori.

Firmele scapă de inspecţiile fiscale la rambursarea TVA

ANAF a aprobat, prin Ordinul nr. 263/2010 o nouă procedură pentru soluţionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare. Aceasta se aplică începând cu deconturile aferente lunii februarie 2010. Astfel, companiile mici care solicită deconturi de TVA pentru sume mai mici sau egale cu 10.000 de lei vor beneficia de rambursare fără control fiscal prealabil.

EVENIMENTUL ZILEI

Planul secret al lui Patriciu

Primul miliardar român din celebrul top "Forbes" se pregăteşte să le dea o grea lovitură celor mai săraci întreprinzători de la noi. Dinu Patriciu ameninţă chioşcurile de cartier cu o reţea de sute de magazine pe roţi, adaptate tehnic pe platforme auto.Va vinde orice sub preţurile pieţei, beneficiind de costuri reduse şi mizând inclusiv pe tradiţionalul "comerţ pe datorie". Asupra afacerii şi a omului din spatele ei se păstrează secretul.

Greva românească, sora mai mică a celei greceşti

Deşi sunt convinşi că nu vor reuşi să scoată în stradă câteva milioane de oameni, sindicaliştii ameninţă guvernul cu blocarea activităţii în întreg sistemul bugetar.

Chiar dacă premierul Emil Boc le-a cerut tuturor confederaţiilor sindicale un răgaz de o săptămână de negocieri, în încercarea de a dezamorsa "războiul" mocnit din întreg sistemul bugetar, profesorii şi studenţii nu renunţă la protestele de stradă (pichete şi mitinguri), care vor debuta chiar astăzi.

Oameni "uitaţi" în întuneric

În ciuda numeroaselor promisiuni ale guvernului, 100.000 de gospodării din ţară folosesc opaiţul.

Premieri diferiţi şi din partide diferite - Adrian Năstase, Călin Popescu- Tăriceanu şi Emil Boc - au în comun un lucru: au promis să finalizeze electrificarea ţării. Când a fost vorba de trecut la fapte însă lucrurile s-au "complicat". Actualul prim-ministru a reiterat planul său de a aduce lumină în fiecare cătun ori sat, dar de data aceasta a dat un nou termen: până în 2012. Alegere întâmplătoare sau nu, dat fiind că 2012 va fi un an electoral.

Case de la 20.000 de euro pe lângă marile oraşe

Cei care nu mai au bani să termine construcţia preferă să o vândă chiar şi la un preţ mai mic, pentru a scăpa măcar de datorii. Preţurile caselor din apropierea marilor oraşe au scăzut cu până la 50% faţă de perioada 2007- 2008, dar clienţii sunt puţini şi pretenţioşi, susţin reprezentanţii agenţiilor imobiliare. Sunt proprietari care nu mai au bani să-şi finalizeze construcţiile, aflate acum în diverse stadii şi speră să scape de ele chiar şi cu bani mai puţini

Firmele tinerilor au facilităţi fiscale

Prima companie înfiinţată de aceştia nu va plăti impozit pe profit, va fi înregistrată electronic şi va fi scutită de taxe pentru unele salarii.

Premierul Emil Boc aşteaptă ca Adriean Videanu, ministrul economiei, să prezinte în şedinţa de guvern din această săptămână proiectul de lege care acordă facilităţi fiscale tinerilor întreprinzători. Anul trecut, aproape 200.000 de firme româneşti au pus lacătul pe uşă sau şi-au suspendat activitatea.

FINANCIARUL

Investiţiile străine directe au scăzut de 3,7 ori, în ianuarie

Importurile au crescut pentru prima oară după noiembrie 2008. Investiţiile străine directe au scăzut de 3,7 ori în ianuarie, la 302 milioane de euro, acesta fiind cel mai mic nivel din ultimii patru ani. Finanţat integral prin investiţiile directe străine, deficitul contului curent al balanţei de plăţi s-a diminuat cu 73,2%, potrivit BNR. În acelaşi timp, deficitul comercial s-a redus cu 38,4%, însă importurile au crescut pentru prima oară după 14 luni de scădere.

Suntem ultimii în Europa la creditele ipotecare: doar 270 de euro/locuitor

Finanţarea medie în Occident este de 10.000 de euro/locuitor. România ocupă ultimul loc pe piaţa creditelor ipotecare din regiune. Creditul mediu per locuitor era, la finele anului trecut, de numai 270 de euro, mult sub nivelul din regiune. Totodată, perspectivele pentru următorii ani arată faptul că decalajul dintre România şi celelalte state din Europa Centrală şi de Est nu se va reduce. Valoarea creditelor pentru locuinţe a crescut, pe parcursul anului trecut, cu aproape 10% - calculat în euro.

Certificate de emisii de gaze la BVB

Consiliul de Administraţie al BVB a aprobat săptămâna trecută tranzacţionarea pe piaţa de la Bucureşti a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a avizat aceste instrumente ca fiind valori mobiliare în luna aprilie a anului trecut, iar la sfârşitul lunii februarie 2010 a reglementat şi intermediarii care pot participa la astfel de tranzacţii.

Începe săptămâna revendicărilor sindicale şi a protestelor de stradă

De astăzi se "încinge" atmosfera acţiunilor de stradă. Se anunţă o săptămână plină de proteste, pichetări, greve de avertisment şi chiar generale. "Balul" este deschis de către profesori, primii care vor ieşi în stradă fiind dascălii de la FSLI. Până pe 2 aprilie vor fi organizate mitinguri, pichetări şi greve de avertisment în toată ţara, pentru ca înaintea finalizării anului şcolar să fie declanşată greva generală.

GÂNDUL

Ziua maghiarilor, încinsă de radicali. Marko Bela: Presa incită. Vasile Blaga: Noi ne ocupăm de criză.

"În sfârşit, avem şi noi ceva concret cu care să ne mândrim de 15 Martie", se felicitau între ei, vineri, la finalul reuniunii, liderii Consiliului Naţional Secuiesc şi ai Partidului Civic Maghiar, care s-au reunit pentru a lua "hotărâri de maximă importanţă pentru cauza sfântă a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc". Radicalii maghiari au primit, ieri, replica radicalilor români.

PD-L pregăteşte detronarea lui Videanu şi plasarea miniştrilor în linia a doua. Udrea: "E păcat să ocup un loc şi să nu fac treabă la partid. Mai bine fac treabă la minister"

Partidul Democrat-Liberal va avea, începând cu această primăvară, o nouă structură, cu patru prim-vicepreşedinţi la vârf, funcţii la care membrii Guvernului nu vor putea candida. Numele preconizate pentru fotoliile de vicepreşedinţi sunt Roberta Anastase (din partea Legislativului), Gheorghe Falcă (reprezentant al primarilor) şi Teodor Stolojan (din partea grupului de eurodeputaţi pedelişti).

Băsescu vrea republică semiprezidenţială "coerentă" şi a chemat partidele să-şi spună părerea

Consultările pe tema modificării Constituţiei, convocate de preşedintele Traian Băsescu pentru astăzi, la Palatul Cotroceni, au prins partidele nepregătite, singura formaţiune cu un punct de vedere unitar fiind UDMR. PD-L, PSD şi PNL au încă dezbateri interne pe tema schimbărilor care ar trebui operate în legea fundamentală. Din declaraţiile publice de până acum, va fi extrem de dificilă strângerea unei majorităţi parlamentare de două treimi, necesare pentru amendarea Constituţiei.

Angajaţii în concediu medical, verificaţi cu poliţia dacă bolesc acasă.

Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice un proiect de lege care prevede măsuri dure pentru reducerea numărului de concedii medicale acordate prea uşor. Astfel, plătitorii de indemnizaţii, adică angajatorii sau, după caz, casa de asigurări de sănătate, pot să verifice dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu în orele în care nu se află la unitatea sanitară pentru tratament.

Văcăroiu: În contractul cu Sterling sunt multe deficienţe, posibil chiar de natură penală

Preşedintele Curţii de Conturi consideră că va fi "foarte dificil" de reziliat contractul, întrucât ambele părţi semnatare -Guvernul României şi Sterling Resources - au încălcat mai multe prevederi ale acestuia Curtea de Conturi a finalizat, săptămâna trecută, controlul declanşat la sfârşitul anului trecut, la solicitarea Camerei Deputaţilor, privind consecinţele acordului petrolier cu firma canadiană Sterling Resources, asupra veniturilor ANRM.

JURNALUL NAŢIONAL

Niculae, miliardar pe banii noştri

Cel mai proaspăt miliardar român din topul Forbes, Ioan Niculae, şi-a crescut averea cu complicitatea sta­tului român în detrimentul populaţiei. În timp ce cetăţenii plătesc cu greu facturile la întreţinere după o iarnă cumplită, Niculae şi-a sporit afacerea producând îngrăşăminte cu gaze la preţuri subvenţionate. Populaţia şi restul onsumatorilor plătesc gazele naturale la un preţ reglementat, calculat de ANRE, iar cei aleşi cu numele de cod "consumator intreruptibil" pot cumpăra gaze ieftine din producţia internă.

Un an lung, foarte lung... de Adrian Vasilescu

Auzim întruna, zi de zi, în dezbaterea publică, repetându-se la nesfârşit, expresii devenite obsesive: investiţii, locuri de muncă, salarii, pensii obişnuite, pensii speciale etc. etc. Toate generând subiecte de nelinişte pentru Guvern, pentru clasa politică, pentru sindicate, pentru presă, pentru întreaga societate. Sunt subiecte care s-au născut dintr-o realitate. Pentru că acum, în 2010, România are o sumedenie de priorităţi.

ROMÂNIA LIBERĂ

România, parte în planul de "Finlandizare" a Europei.

Articolul "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"" al Tratatului Atlanticului de Nord, pus la indoială. Patru foşti oficiali militari germani au semnat în Der Spiegel o scrisoare deschisă în care pledează pentru integrarea Rusiei în NATO, în pofida opoziţiei statelor est-europene. Demersul - bine primit în Vest - contrazice noua doctrină militară rusă, care descrie NATO drept principala ameninţare la adresa securităţii Rusiei, dar este consistenta cu politica Berlinului de stabilire a unui parteneriat ruso-german.

Lovitură la Parchet: Ce se întâmplă cu dosarele lui Patriciu şi Sterling?

Sursele R.l. susţin că procurorul-şef Codrut Olaru şi-ar dori ca DIICOT să nu se mai ocupe de marile dosare de criminalitate economică. Nu este clar unde ar ajunge respectivele cauze, daca acest lucru se va întâmpla. Cert este că anchetele deja începute vor fi tergiversate. Bilanţul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pe 2009 scoate la iveală concluzii-surpriză.

De ce a refuzat Buffett să salveze Lehman Brothers

Detaliile acide ale celui mai mare faliment din istorie şi povestea ultimelor zile de agonie ies la iveală în premieră, în raportul de 2.200 de paginial, încheiat după mai mult de un an de anchetă, Milerdarul american Warren Buffett, preşedintele Berkshire Hathaway, a avut cel puţin trei ocazii să investească la Lehman Brothers în anul 2008.

Modificarea Constituţiei. Începe reconfigurarea sistemului politic românesc

Preşedintele şi partidele încep astăzi negocieri de durată care ar putea schimba fundamental regulile de funcţionare ale statului. Consultările de la Palatul Cotroceni înseamnă fluierul de start pentru o lungă serie de negocieri care ar trebui să ducă la modificarea substanţială a regulilor politice din România.

SĂPTĂMÂNA FINANCIARĂ

Un FNI pentru păcălirea FMI

După modelul Fondului Pro­prietatea, unde a plasat cele mai bune acţiuni deţinu­te de stat la circa 88 de societăţi comerciale, guvernul Emil Boc pune la cale apariţia unui nou fond din care să fie finanţate proiecte majore de investiţii. Din nefericire, portofoliul viitorului fond va fi format în majoritate din acţiuni fără valoare de piaţă, dacă excludem acţiunile câtorva societăţi din domeniul energetic, arondate deja altor proiecte.

Asigurarea obligatorie a locuinţei se amână din nou

Deşi ultimele declaraţii ale conducerii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) susţineau că poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor vor începe să fie emise la sfârşitul lunii martie, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) spune că termenul optimist de intrare în vigoare a obligativităţii de asigurare este 1 iulie 2010, iar cel pesimist - la anul.

UE transformă speculanţii în ţapi ispăşitori pentru datoriile Greciei

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că UE ar putea interzice CDS-uri fără activ suport, însă analiştii afirmă că măsura va avea efecte neglijabile atât timp cât nu e îmbrăţişată şi de SUA. Bancherii şi investitorii fi­nanciari sunt departe de a fi nişte îngeri printre muritori.

Kelemen Hunor: "În 2009, cultura a asigurat 5,5% din PIB"

Într-un guvern, Ministerul Culturii reprezintă interfaţa politică a identităţii unui popor. Este punctul nevralgic al prezenţei unui stat în Uniunea Europeană şi în lume. Până acum, în România nu s-a în­ţeles acest lucru, la nivelul de practică politică. Nici în ceea ce pri­veş­te alocarea fondurilor de la buget, nici în gestionarea lor.

ZIARUL FINANCIAR

Topul celor mai mari salarii din băncile româneşti.

În pofida recesiunii şi ajustării fondurilor de salarii, 10 bănci au plătit în decembrie peste 1.300 de euro pe angajat. Angajaţii sucursalelor de bănci străine sunt printre cei mai bine plătiţi bancheri din România, cu salarii medii nete mult peste media sistemului bancar care s-a ridicat la 3.760 de lei (895 de euro) pe salariat în decembrie 2009.

Raiffeisen îşi cumpără singură terenurile scoase la lichidare

Grupul Raiffseisen a cumpărat pentru 11 mil. euro un teren de 124 de hectare în comuna Crevedia din apropierea Bucureştiului, ca urmare a lichidării firmei EFG Crevedia Development, pe care tot austriecii o finanţaseră în urmă cu aproape trei ani pentru achiziţia terenului în vederea dezvoltării unui mega proiect imobiliar.

FMI cere Guvernului să nu se atingă de miliardul din eurobonduri

Miliardul de euro obţinut de România joia trecută prin emisiunea de euroobligaţiuni pe 5 ani va fi blocat la recomandarea FMI pentru constituirea unui fond-tampon în Trezoreria statului care să permită evitarea unor presiuni sezoniere la finanţarea deficitului bugetar. Guvernul şi-a asumat acest angajament în scrisoarea de intenţie trimisă Fondului la începutul lui februarie şi pe baza căreia au fost eliberate luna trecută tranşele III şi IV din împrumut, în valoare de 2,45 mld. euro.

Dobânzile la lei încep să scadă din nou

Dobânda la care statul reuşeşte să împrumute lei prin vânzarea de titluri a coborât la 6,7% pe an, fiind astfel din nou uşor mai mică decât dobânda-cheie a BNR de 7% pe an, după o pauză de circa doi ani, datorită cererii ridicate, în special din partea investitorilor străini. Scăderea randamentelor a devenit posibilă odată cu îmbunătăţirea percepţiei investitorilor străini asupra evoluţiei economiei de la începutul acestui an.

Aproape 3 mld. euro din privatizări strânşi în Fondul de Dezvoltare s-au dus pe salarii şi pensii

Ultimul raport al Curţii de Conturi arată că sumele provenite din privatizare - 11 miliarde de lei (aproape 3 mld. euro) - au fost folosite în perioada 2007-2008 pentru acoperirea deficitelor Trezoreriei. În ceea ce priveşte sumele care au mers efectiv spre investiţii - 500 de milioane de lei - Curtea a constatat nereguli şi prejudicii în cheltuirea lor. .

Adriean Videanu vede luminiţa de la capătul tunelului: "Relansarea e la orizont, industria creşte, investitorii capătă încredere"

Ministrul economiei Adriean Videanu a anuţat că relansarea economică va veni în următoarele luni, bazându-se în special pe modul în care a evoluat producţia industrială în ultimele patru luni, şi cere încredere în economia românească, devenită din nou interesantă pentru investitori.

Kazahii pot rămâne majoritari la Petromidia, plătind statului doar 100 de milioane de euro

Grupul Rompetrol, controlat de kazahii de la KazMunaiGaz, se află într-o poziţie mult mai confortabilă în negocierile cu statul privind rambursarea obligaţiunilor de 571 mil. euro de la Rompetrol Rafinare - Petromidia, scadente în septembrie, după ce a preluat în ultima lună circa 17% din acţiunile RRC de la investitorii de pe Bursă pentru 66 mil. euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb