REVISTA PRESEI 17.08.2013

Willy Homner
Revista Presei / 17 august 2013

ADEVARUL

Ponta va face luni numirile şefilor Direcţiilor Regionale Antifraudă

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că va face luni numirile celor opt şefi ai Direcţiilor Regionale Antifraudă, după care se vor organiza concursuri pentru înfiinţarea acestor structuri regionale, potrivit Mediafax. Direcţia Antifraudă va răspunde în faţa premierului şi, totodată, va avea colaborare legală şi directă cu Parchetul şi cu serviciile de informaţii. Direcţia Regională pentru zona de nord-est a fost înfiinţată la Suceava, întrucât este un judeţ de graniţă, puternic din punct de vedere economic. Aceasta va avea competenţe pe toată regiunea de dezvoltare nord-est, care include zona de nord a Moldovei, a mai declarat Ponta. Premierul vrea ca Direcţia Regională să aibă rezultate în combaterea contrabandei şi a evaziunii fiscale.

"Ziua mâniei" în Egipt: protestele au reizbucnit în Cairo. Cel puţin 70 de oameni au murit

Străzile din Cairo s-au aglomerat din nou în după-amiaza zilei de vineri, violenţele au reizbucnit cu o intensitate sporită. Egiptul, adâncit într-o criză din ce în ce mai gravă, este scena violenţelor sângeroase între forţele armatei şi susţinătorii preşedintelui demis Mohamed Morsi. Până acum au murit cel puţin 70 de oameni şi sute de persoane au fost rănite în toată ţara, potrivit surselor oficiale. Armata egipteană a mobilizat zeci de vehicule blindate pe străzile principale care înconjoară capitala, după ce mişcare Frăţia Musulmană a cerut oamenilor să iasă în stradă în număr cât mai mare, după terminarea rugăciunilor de amiază. Anterior, Ministerul de Interne a avertizat că forţele de securitate vor deschide focul asupra oricăror persoane încearcă să atace clădirile guvernamentale.

Ponta, atac dur la adresa lui Băsescu: După ce îi faci dosar penal medicului Brădişteanu, mai ai şi nesimţirea să-l suni

Pactul de coabitare dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu este pus, din nou, la încercare de ultima declaraţie acidă a premierului. Prezent, vineri, la Suceava, prim-ministrul a catalogat drept revoltător gestul preşedintelui de a-l ruga pe medicul Şerban Brădişteanu să meargă în Turcia pentru a evalua starea de sănătate a lui Florin Cioabă. Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 6 decembrie 2012, iar judecarea cauzei a început în 20 martie. Medicul Şerban Brădişteanu a fost acuzat că l-ar fi favorizat pe Adrian Năstase, după condamnarea acestuia, în iunie 2012, în dosarul "Trofeul calităţii". În aceeaşi notă sarcastică, premierul a precizat că se bucură că Brădişteanu nu are termen la tribunal.

Udrea: "Nu poţi fi premier şi să spui că dosarele se fac la comandă politică"

"Victor Ponta trebuie de urgenţă să-şi dea demisia! Nu poţi fi premierul României şi să spui că dosarele în România se fac la comandă politică. Dacă lucurile nu sunt aşa, atunci eşti un iresponsabil care dinamitează imaginea României şi încrederea în statul de drept.", a declarat Elena Udrea pentru Mediafax. Ea arătat că nu ştie ce a făcut Victor Ponta în concediu, dar de când acesta s-a întors nu face decât "să arunce cu dinamită în stânga şi în dreapta". "Victor Ponta să se calmeze, să tragă aer în piept şi să-şi aducă aminte că nu mai este liderul unui partid de opoziţie. Nu mai merge să spună ce îl taie pe el capul. Nu poate să-şi bată joc în felul ăsta de o ţară", a adăugat Elena Udrea.

În hrubele lui Ştefan cel Mare de la Panciu este cea mai bună şampanie din România, iar la Soveja - cel mai ozonat aer din Europa

Construirea hrubelor este atribuită voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, acestea fiind descoperite în 1949. Astăzi, hrubele de la Panciu (Vrancea) reprezintă un punct de interes pentru zeci de mii de turişti atât din ţară, cât şi de peste hotare. "Adevărul" vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii, "125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă", o zonă extraordinară a României. Legenda spune că hrubele au fost vizitate de două ori de Ştefan cel Mare, acesta fiind locul unde domnitorul sărbătorea alături de ostaşii săi fiecare bătălie câştigată.

Şefii marilor companii o vor pe Angela Merkel cancelar şi după alegerile din septembrie

Şefii marilor companii cu afaceri internaţionale speră că Angela Merkel îşi va păstra postul de cancelar după alegerile parlamentare din Germania, programate în septembrie, întrucât ar consolida perspectivele economice ale zonei euro, arată un sondaj citat de "Financial Times". Alegerile parlamentare din Germania vor avea loc la 22 septembrie, iar unele proiecte europene importante, precum formarea unei uniuni bancare, au fost blocate până la încheierea votului. Din cei peste 1.500 de directori de companii consultaţi în cadrul sondajului trimestrial FT/Economist Global Business Barometer, peste 60% au afirmat că ar fi mai încrezători în perspectivele economice ale Europei dacă Merkel îşi păstrează funcţia de cancelar. Doar 16% afirmă că ar avea mai puţină încredere, în timp ce restul au răspuns că nu ştiu.

Câţi bani câştigă soţiile şefilor de la Banca Naţională a României

Soţiile şefilor din Banca Naţională a României (BNR), referindu-ne la membrii Consiliului de Administraţie, sunt persoane discrete, nu au o viaţă publică, majoritatea sunt pensionare, au venituri modeste din pensii, însă îşi rotunjesc bugetul din alte activităţi, cum ar fi cele agricole, sunt membre în conducerea unor firme sau încasează dividende de la companii în care sunt acţionare. Jumătate dintre cei opt membri bărbaţi ai Consiliului de Administraţie, singurul membru de sex feminim fiind Agnes Nagy, nu au soţii, fie că nu au fost căsătoriţi niciodată, fie că au divorţat. "Adevărul" vă prezintă ce venituri au încasat anul trecut soţiile celor care iau cele mai importante decizii pentru economia românescă.

Cum s-a transformat Oltchim din "nava amiral" a industriei româneşti într-o epavă a economiei naţionale

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, denumit în timpul regimului comunist "nava amiral" a industriei româneşti, a ajuns, în doar şase ani, o epavă. Dacă în urmă cu 30 de ani societatea exporta produse chimice în peste 50 de ţări, astăzi Oltchim funcţionează la capacitate redusă, cu 2.300 de angajaţi care-şi primesc salariile numai când ameninţă cu greva foamei sau cu blocarea activităţii. Sindicaliştii din Oltchim consideră că declinul combinatului a început în 2004, în momentul privatizării Petrom, când grupul OMW a devenit proprietarul rafinăriei Arpechim Piteşti, principala sursă de materie primă pentru combinat. Dacă în 2006 Oltchim a raportat un profit de aproape 10 milioane lei, din 2007, combinatul a început să meargă din pierdere în pierdere. Conducerea societăţii a încercat să majoreze capitalul social, dar acţionarii minoritari s-au opus.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum s-a decolorat sângele albastru al Casei Regale

Scandalul arestării Prinţesei Irina a adus în prim-plan vieţile agitate ale celor cinci fiice ale Regelui Mihai. A treia fiică a Regelui Mihai, Irina (60 de ani), şi soţul său John Wesley Walker (67 de ani) au organizat la ferma lor, din regiunea Morrow (Oregon), cel puţin zece lupte ilegale de cocoşi în perioada aprilie 2012 - mai 2013. Suma câştigată în urma acestor adevărate turnee, în care erau angajaţi câte 12 cocoşi, înarmaţi cu pinteni de oţel, a fost de 2.000 de dolari pe zi. Principesa riscă o pedeapsă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari, în urma celui mai mare scandal în care este implicată monarhia românească. De ase menea, riscă şi confiscarea ranch-ului, evaluat la peste 120.000 de dolari. Irina este a cincea pe linia succesiunii la tronul României: după Principesa Margareta, Princepesa Elena şi copiii săi, Nicolae şi Elisabeta Karina.

EXCLUSIV EVZ. ŞEFUL MILIONAR de la Metrorex a plecat la mare CU MAŞINA DE SERVICIU. "În interesul bucureştenilor", a făcut schimb de numere de telefon cu o domnişoară

Aurel Radu spune că a mers în "delegaţie" pe Litoral, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi cămaşă, ca să semneze "nişte acte". Un multimilionar în euro, devenit director la Stat, foloseşte maşina de serviciu ca să ajungă pe Litoral. Este nimeni altul decât directorul Metrorex, Aurel Radu (52 de ani), a cărui declaraţie de avere "abundă" în terenuri în zone de lux ale Capitalei sau în bijuterii de sute de mii de euro. Nu a declarat, însă, nicio maşină. Aşa că, ieri, s-a urcat la volanul autoturismului Metrorex. "Evenimentul Zilei" l-a surprins, în jurul orei 11.30, la o benzinărie de pe Autostrada Soarelui, situată la kilometrul 70. Nu era îmbrăcat la costum, ca orice funcţionar care pleacă în interes de serviciu, ci într-o ţinută lejeră: pantaloni scurţi şi cămaşă. Întrucât directorii Metrorex sunt in concediu si, pentru ca avea nevoie de acordul lor, s-a deplasat el la mare să le obţină semnăturile !

Băsescu, comandant de navă cu acte în regulă

Preşedintele Traian Băsescu şi-a reconfirmat brevetul de comandant de navă. "Este un cursant de elită", au spus instructorii despre şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu a trecut " cu brio" examenul de reconfirmare a brevetului său de comandant de navă. Îmbrăcat în uniformă de ofiţer de marină şi purtând şapca pe care a avut-o când a fost comandant de navă pe Biruinţa, şeful statului a mărturisit, înainte de examen, că are emoţii şi că este prima dată când are întreruptă valabilitatea brevetului de comandant. După examen însă, preşedintele nu a mai părut impresionat. Traian Băsescu a spus că testul a constat în scoaterea navei din portul Rotterdam şi ancorarea ei.

Avem cea mai ieftină benzină din UE

Ultimul raport Oil Bulletin ne aduce veşti bune. România are din nou cel mai mic preţ al benzinei la pompă din toată Uniunea Europeană. Astfel, la data de 12 august, un litru de benzină în România era de 1,27 de euro, mai mic decât în Bulgaria, unde un litru de benzină costa 1,33 de euro. O altă ţară europeană cu preţ mic la pompă este Estonia, unde un litru costă 1,31 de euro. Printre statele cu cele mai mari preţuri la benzină se numără, Italia (1,76 euro ), Olanda (1,75 euro), Grecia (1,71 euro), Danemarca (1,69 euro) şi Finlanda (1,67 euro). Conform raportului Oil Bulletin, statul european cu cea mai ieftină motorină este Luxembourg, unde un litru de carburant costă 1,20 euro, în ciuda veniturilor foarte mari ale locuitorilor. Reamintim însă că preţurile la pompă nu sunt corelate cu veniturile populaţiei.

Scapat de puscarie, Vantu face spectacol in Delta cu un "monstru" de 300 de cai putere! Barca magnatului costa 70.000 de euro si e atractia zonei!

Baza "Lebada" de la Crisan, hotelul "Marea Neagra" din Sulina, complexul "Rosu" sau complexul "Salcia" (Maliuc) sunt doar cateva dintre proprietatile lui Sorin Ovidiu Vantu din Delta Dunarii. Eliberat la inceputul lunii mai din inchisoare, omul de afaceri a ales sa se relaxeze in timpul verii chiar in Delta, acolo unde detine un adevarat imperiu! Desi are in dotare o adevarata flota de barci cu motor care de care mai performante, Vantu a putut fi vazut, zilele trecute, la bordul unui exemplar de ultima generatie, un Ranger cu motor Suzuki de 300 de cai putere, evaluat la peste 70.000 de euro! Foarte amabil, desi mereu insotit de garzile sale de corp, Vantu opreste in momentul in care trece pe langa alte barci, incarcate cu turisti, pentru a nu-i stropi, dar si pentru a-i intreba ce mai fac, cum se simt sau daca le place in Delta, spre stupoarea acestora, care il recunosc imediat!

Trotuarul unui pod din Cluj s-a rupt. Pe pod se aflau mai mulţi pietoni care au fost la un pas de mare PERICOL

Podurile in Cluj Napoca sunt deteriorate din cauza traficului intens. Trotuarul unui pod din centrul oraşului s-a rupt pentru a două oară în acest an. În ultimele şase luni, bucăţi din Podul Traian din zona Piaţa Mihai Viteazul, din Cluj Napoca, s-au prăbuşit deja de două ori. O bucată importantă din trotuarul podului Traian s-a rupt dar nu a căzut în apă. Trotuarul prăbuşit se sprijină în momentul de faţă de o magistrală de apă potabilă care trece pe sub pod. Specialiştii susţin că trotuarul a cedat din cauza vibraţiilor produse de traficul auto intens care se desfăşoară pe pod, acesta asigurând legătură între zona centrală a oraşului, zona Staţiei CFR şi câteva cartiere. În luna aprilie, o femeie în vârstă de 82 de ani, care circula pe trotuar a fost la un pas să cadă în râul Someş, după ce o bucată din trotuar s-a rupt şi a căzut în apă.

JURNALUL NATIONAL

Băsescu, DEBARCAT. Ponta nu-i semnează brevetul de comandant, "că iar îi dă foc la navă, ca la Rouen"

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că, în calitate de ministru al Transporturilor, nu va semna brevetul de comandant de navă al preşedintelui Traian Băsescu dacă nu va da dovadă de echilibru şi consecvenţă în decizii. ''Având în vedere manifestările din ultima perioadă ale preşedintelui Băsescu, manifestări care dau nişte semne de inconsecvenţă, incoerenţă, de lipsă de echilibru, dacă mai sunt eu ministru o să-l chem personal să-l testez'', a spus Ponta, adăugând că, dacă se comportă şi pe navă cum s-a comportat în ultima perioadă ca preşedinte nu-i va da brevetul, ''că iar îi dă foc la navă, ca la Rouen''. Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, vineri, testarea pe un simulator de navigaţie la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale, în cadrul cursului pentru reconfirmarea brevetului de comandant. Fără reînnoirea brevetului de comandant, şeful statului nu s-ar mai putea afla la comanda unui vapor.

UDMR iniţiază organizarea de referendumuri pe regionalizare. Kelemen Hunor: "De ce nu am face-o şi noi?"

UDMR va iniţia organizarea referendumurilor locale în şase judeţe din ţară pentru consultarea populaţiei cu privire la regionalizare, a afirmat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, care s-a declarat conştient de faptul că prefecţii vor ataca deciziile, însă este de părere că "mesajul contează". Kelemen a adăugat că poziţia UDMR este "foarte fermă şi clară", respectiv că reorganizarea administrativă nu se poate face fără ca cetăţenii să fie întrebaţi ce cred, întrucât "viaţa lor va fi afectată în bine sau în rău în urma regionalizării". "De aceea vom iniţia aceste referendumuri locale în Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi în zona de Nord-Vest, în Bihor, Sălaj şi Satu Mare. Sunt convins, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani în Constanţa, că vor fi şi alte judeţe unde astfel de iniţiative vor apărea, fiindcă poziţia noastră este foarte fermă şi foarte clară: nu poţi să treci la o astfel de reformă fără să întrebi fiecare om", a spus preşedintele UDMR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb