REVISTA PRESEI - 17.09.2010

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 17 septembrie 2010

ADEVĂRUL

Băsescu despre cazul SOV: Nu încercaţi să umiliţi preşedintele care vă reprezintă

Prezent pe aeroportul Otopeni, după venirea de la summitul european de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre cazul Sorin Ovidiu Vântu. "Nu înţeleg de ce presa încearcă să consolideze o minciună. Că preşedintele s-ar ocupa să-i bage în puşcărie pe cei care au furat. Ieşiţi din minciuna asta. Nu mai faceţi propagandă celor care trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului. Plecaţi de la premisa că aveţi un preşedinte care se respectă, care niciodată nu o să spun unui judecător judecă aşa sau unui procuror ia-l pe ăla. Cum credeţi că vă puteţi pune preşedintele ţării, care uite, acum v-a reprezentat la Bruxelles, în baza unor minciuni, faţă în faţă cu unul care are de răspuns în faţa legii că a furat vreo 300.000 de români.

Ţiganiada la nivel înalt

Expulzarea în masă a ţiganilor români şi bulgari de pe teritoriul Franţei a împărţit în două tabere liderii UE, la summitul de la Bruxelles. Agenda summitului care era dedicată guvernanţei economice a UE a fost deturnată de războiul declaraţiilor dintre Comisia Europeană şi oficialii francezi din ajun. Părerile despre chestiunea ţiganilor au fost spuse pe şleau în seara dinaintea summitului, la reuniunea Partidului Popular European. Jurnaliştii au surprins imagini cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi omologul român Traian Băsescu, în care primul părea distant, iar liderul de la Cotroceni, cu capul plecat şi abătut.

Bulgaria întoarce spatele României

Premierul de la Sofia, Boiko Borisov, a sugerat că Bulgaria ar trebui disociată de România în privinţa aderării la Schengen. "Multe ţări au interesul ca noi să fim în tandem cu România, dar, în acest caz, nu suntem. Bulgaria are calea sa, respectă strict angajamentele şi sperăm să intrăm în Schengen spre mijlocul anului viitor", a spus Borisov, adăugând că Executivul pe care-l conduce nu are"nicio problemă cu Franţa" pe tema repatrierii rrromilor.

Dormi liniştit, Sorin Ovidiu Vîntu e liber!

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost pus în libertate, ieri seară, şi nu are voie să părăsească ţara 30 de zile. Instanţa i-a interzis să mai ia legătura cu fugarul Nicolae Popa şi cu fratele acestuia, Virgil. Vîntu a fost aşteptat la arestul Poliţiei Capitalei de un BMW adus de prietena sa, Graţiela Giolu, fostă componentă a trupei "Amadeus" şi de fiica omului de afaceri, Ioana.

Maria Vlas: "Popa a făcut treaba murdară din FNI. Vîntu îi este dator până peste cap"

Fostul preşedinte al SOV Invest, Ioana Maria Vlas, închisă în Penitenciarul Târgşor, a acordat un interviu pentru "Adevărul", în timp ce magistraţii bucureşteni se pronunţau cu privire la eliberarea din arest a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. "Vântu trebuia anchetat, judecat şi condamnat acum şapte ani. Faptul că acum a fost agăţat cu o infracţiune de trei parale este de un patetism ieftin!", a declarat Vlas reporterilor de la "Adevărul de seară".

Fenechiu îşi ia tainul de la "regele Mallurilor"

Firma deputatului Relu Fenechiu a primit lucrări de la milionarul Iulian Dascălu, dezvoltatorul ansamblului imobiliar Palas din Iaşi, după ce parlamentarul a făcut un lobby insistent pentru derularea acestui proiect controversat. Politicianul a intervenit în ultimii ani la mai multe instituţii ale statului pentru a obţine avize necesare derulării investiţiei estimate la peste 200 de milioane de euro.

Jimi

Hendrix promisese că, în câţiva ani, îşi va face chitara să vorbească, să pronunţe cuvinte. E vorba de celebra sa Stratocaster albă normală, adică pentru dreptaci, deşi Jimi era stângaci, deci cânta cu acordurile inversate. Nota bene: marca şi detaliile legate de chitară au rămas în istorie, precum sabia Excalibur a regelui Arthur sau Rosinanta lui Don Quijote. Aş fi curios: ştie vreun fan cum se cheamă instrumentul la care cântă vreo vedetă de azi?

Trenurile de marfă au întârzieri de milioane de euro

Transportatorii feroviari sunt obligaţi să reducă drastic viteza trenurilor, din cauza degradării liniilor ferate, provocând partenerilor din industrie pierderi inutile prin nelivrarea la timp a mărfurilor. Restricţiile de viteză impuse trenurilor de marfă se reflectă în costurile suplimentare din industrie, care provoacă scumpiri în lanţ ale mărfurilor.

Gabrea şi Mungiu fac noapte albă

34 de filme româneşti, mai noi şi mai vechi, vor fi proiectate în nouă spaţii din Bucureşti. Diversitatea este cuvântul de ordine al evenimentului cinematografic care are loc în această noapte, între orele 18.00 şi 2.00. Mult aşteptata proiecţie în premieră bucureşteană a celui mai recent film al regizorului Radu Gabrea, "Mănuşi roşii", va avea loc în noul spaţiu "open air" din Piaţa George Enescu, din faţa Ateneului Român, de la ora 20.30, în prezenţa regizorului şi a unei mari părţi din echipa filmului.

CURENTUL

Deputatul Cărare a tăiat conductele de termoficare ale Vasluiului pentru că-i împiedicau afacerea. Vasluienii riscă să tremure în apartamente la iarnă

Protagonistul acestui scenariu de coşmar pentru vasluieni este chiar deputatul PDL de Vaslui, Viorel Cărare, care, în paralel cu activitatea politică, deţine service-ul auto MIRA Euroserv, situat la marginea Vasluiului. Supărat că ţevile de termoficare de la CET Vaslui treceau prin faţa atelierului auto pe care îl deţine, împiedicånd astfel intrarea TIR-urilor la dânsul în service, deputatul a găsit de cuviinţă, pentru a rezolva această problemă stringentă de ordin material pentru propria afacere, să taie conductele aeriene ale CET-ului. Nonşalant , deputatul Viorel Cărare a declarat pentru "Curentul" că pentru decupajul urban al ţevilor care îi deranjau business-ul a avut aprobarea verbală a directorului CET Vaslui.

"Statul român a fost neputincios în faţa lui Vîntu"

Ieri, Vîntu a fost eliberat din arest, judecătorii i-au spulberat pe procurori, anulånd practic munca acestora. Printre judecătorii care au considerat că Vîntu nu este un pericol public "ca din întåmplare" s-a aflat şi soţia lui Costiniu, judecătorul corupt de la Înalta Curte, aflat în relaţii de subordonare faţă de Cătălin Voicu, la råndul său sluga lui Mitică Iliescu, "spatele" lui Ion Iliescu. Cu cåteva ore înainte ca judecătorii Curţii de Apel să-l elibereze pe Sorin Ovidiu Vîntu, mama FNI, Ioana Maria Vlas, a afirmat premonitoriu că Vîntu ar putea să iasă pe "chichiţe de procedură". A subliniat că "statul romån a fost neputincios în faţa lui Vîntu" şi a adăugat că "în libertate, Sorin Ovidiu Vîntu este un pericol, pentru că este în stare să întoarcă toată lumea pe dos".

Chefurile, de Tia Şerbănescu

La Realitatea TV, ziua pensiilor a fost ziua recursului lui SOV ceea ce i-a suprasolicitat pe dnii Ciuvică şi Chirieac. Or mai fi având şi altă ocupaţie? De altfel şi parlamentarii care culeg căpşuni la cele două ferme TV (Antena şi Realitatea) erau acolo şi nu în Parlament unde se vota legea pensiilor. Bravo! Iau leafă de la stat şi lucrează la negru în timpul serviciului. Cel mai înduioşător a fost dl Chirieac - cel care a favorizat favorizarea infractorului finanţându-l pe SOV cu o sumă importantă - când a vorbit de preocuparea acestuia pentru "modernizarea României". Modernizarea sau mogulizarea? În aşteptarea eliberării, s-au comentat declaraţiile lui SOV în instanţă unde a acuzat justiţia că "face chefurile unui domn" (dl Băsescu) care utilizează SRI pentru a racola procurori şi ziarişti spre a-l ataca pe dânsul după ce în 2007, când a fost suspendat, i-a cerut ajutorul.

CURIERUL NAŢIONAL

Concurenţa intră puternic în bănci

Populaţia plătea pentru creditele la care dobânda nu era transparentă cât credea banca de cuviinţă, iar acest gen de contracte nu au fost corecte şi nici nu ar fi trebuit să existe, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu. În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Concurenţei consideră că OUG 50/2010 va corecta această situaţie. "Modificarea OU ar reduce foarte mult impactul economic şi am pierde o şansă de a corecta nişte greşeli din trecut. Părerea mea este că nu ar fi trebuit să lăsăm genul acesta de credite să existe.

Sibex vrea să listeze Romgaz

Preşedintele Bursei din Sibiu, dl Teodor Ancuţa, a declarat ieri că s-au făcut demersuri către Ministerul Economiei pentru realizarea privatizării unor companii de stat prin intermediul platformei spot de la Sibex. "Cel mai important proiect pentru Sibex îl reprezintă realizarea unei oferte primare iniţiale (IPO) a unei companii de stat cum ar fi Romgaz, Hidroelectrica sau Nuclear Electrica, cu atât mai mult cu cât Guvernul şi-a anunţat deja intenţia să vândă pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale firmelor mari aflate în proprietatea sa. În acest sens am făcut demersuri către autorităţile statului, pentru privatizarea prin Sibex a Romgaz".

Acţionarii EnergoNuclear încep renegocierea acordului pentru reactoarele 3 şi 4

Acţionarii companiei mixte care va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă (EnergoNuclear) au aprobat ieri începerea discuţiilor pentru renegocierea acordului investitorilor, care expiră la 24 septembrie. Potrivit unui comunicat remis presei, EnergoNuclear aşteaptă până la 15 decembrie ofertele sau cererile de participare pentru lucrările de inginerie şi construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, estimând proiectul la 3,2 miliarde de euro, fără TVA. Precizând că finalizarea proiectul CNE Cernavodă "va oferi o capacitate nucleară nouă, de circa 1.400 MW, dublând astfel cantitatea de energie nucleară" livrată în prezent de reactoarele 1 şi 2, EnergoNuclear notează că "punerea în funcţiune a primului reactor este preconizată pentru anul 2017".

Românii nu sunt prea dornici să-şi asigure locuinţele

Proprietarii au încheiat, începând cu 15 iulie, peste 40.000 de poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor, ritmul mediu zilnic fiind de aproximativ 900 contracte/zi, a declarat, ieri, directorul general al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea. "Ritmul de emitere a crescut de la 100-200 poliţe/zi la 1.200-1.500 de poliţe/zi. Pentru a ne atinge obiectivul fixat trebuie să ajungem la circa 4.000 de contracte/zi", a adăugat Bulugea, citat de Mediafax. El a adăugat că 89% din poliţele încheiate au vizat locuinţe din categoria A şi 73% au ca beneficiari clienţi din mediul urban.

EVENIMENTUL ZILEI

Cum a întors Viorica Costiniu arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu în eliberare

Sorin Ovidiu Vîntu va fi cercetat în stare de libertate, a decis astăzi completul de judecată format din Viorica Costiniu, Luciana Mera şi Cristina Rotaru, de la Curtea de Apel Bucureşti. Surse judiciare susţin că Viorica Costiniu a considerat, că, la fel ca în cazul soţului său, măsura arestării preventive nu se justifică. Pe de altă parte, Cristina Rotaru a avut o opinie clară: Vîntu şi oamenii săi trebuie să rămână după gratii, atâta vreme cât s-a dovedit că au continuat să-l susţină pe fugarul Nicolae Popa şi după ce au fost puşi sub acuzare şi li s-a interzis să părăsească ţara şi să ţină legătura între ei.

Modernizarea statului în viziunea lui Sorin Ovidiu Vîntu

Sorin Ovidu Vîntu spune că a fost arestat din cauza divergenţelor cu Traian Băsescu în privinţa a nouă principii de modernizare a statului. EVZ a identificat "principiile" pentru care a militat prin vorbă şi faptă mogulul SOV după ce a lăsat în urmă episodul FNI. 1. Un preşedinte controlabil. 2. Controlul SRI. 3. Schimbarea procurorului general Codruţa Kovesi. 4. Ministerul de Finanţe. 5. Controlul CEC-ului. 6. Preluarea Poştei. 7. "Modernizarea" Deltei Dunării. 8. Manipularea sindicatelor. 9. Interesele de la Hidroelectrica.

FINANCIARUL

Strategie fiscal-electorală

În planul elaborat de Executiv pentru perioada 2011-2013, bugetul alocat pentru asistenţa socială va fi majorat cu 3 miliarde de lei, culmea, doar în 2012, an electoral, deşi în toată această perioadă, politica promovată de Cabinetul Boc este austeritatea şi reducerea acestui tip de cheltuieli. Ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Apărării rămân cu cei mai puţini bani. Strategia fiscal-bugetară întocmită de Cabinetul Boc are la bază cifre extrem de optimiste. Din document reiese că, în doi ani, România va trece de la recesiune de 1,9% la creştere economică de 3,9%. În acelaşi interval, deficitul bugetar scade de la 6,8% la 3%.

JURNALUL NAŢIONAL

Rromii, ambasadorii lui Băsescu la Bruxelles

Capitala Europei este paralizată din cauza Consiliului European de Toamnă, unde participă cei mai importanţi şefi de stat şi de guvern din ţările Uniunii Europene. Bulevardele şi pieţele unde se află clădiri oficiale sunt blocate cu baricade din X-uir metalice, colaci de sârmă ghimpată şi bumpere de plastic şi beton. Clădirea Comisiei Europene este unul dintre cele mai bine păzite obiective, traficul tuturor maşinilor dar şi al pietonilor fiind interzis în Piaţa Schuman. Cu toate acestea, chiar la intrarea în cea mai importantă instituţie europeană o ţignacă cu fiul în braţe cerşea nestingherită sub ochii poliţişilor belgieni, ai gărzilor de corp şi ai oficialilor. Femeia este din Deva şi a găsit cel mai bun loc pentru a puncta problema romilor.

Elena Udrea, zbor preţios cu o cursă de linie a Tarom

La 1 august ateriza pe Aeroportul "Henri Coandă", la ora 16:15, avionul care o aducea pe Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, de la Paris. Peste 160 de pasageri ai cursei Tarom ROT382 Paris - Bucureşti din 1 august 2010 au fost căraţi cu tot cu aeronavă până la Salonul Oficial al aeroportului pentru ca să coboare o singură persoană: ministresa Udrea, pe o scară pusă numai pentru ea, în timp ce o maşină o aştepta pe pistă, normal, tot numai pe ea.

ROMÂNIA LIBERĂ

Cât se câştigă din lipsa parcărilor: 10 milioane de euro

Victime se găsesc uşor, când primăriile oferă aproximativ 450.000 de locuri de parcare, iar numărul maşinilor înmatriculate în Bucureşti depăşeşte 1.250.000. Cifra capătă valori mult mai mari dacă adăugăm şi maşinile care tranzitea-ză zilnic Capitala sau pur şi simplu ai căror proprietari lo-cu-iesc în Bucureşti, dar maşi-nile sunt înregistrate în alte localităţi. Cele cinci firme care se ocupă de ridicatul şi depozitatul maşinilor au încasat, de la începutul anului 2009 până la începutul acestei luni, cel puţin 10 milioane de euro. Din acestea, nici un ban nu intră la bugetele locale, cu excepţia sectorului 1, unde societatea cedează 20% din încasări primăriei.

Mari războinici într-o lume mică

Scandalul iscat în jurul arestării (iar acum a eliberării) omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a demonstrat o dată în plus că ziariştii trăiesc într-o lume a naibii de mică. În loc să trateze subiectul într-o manieră cât mai relevantă pentru publicul larg, cei mai mulţi dintre reprezentanţii ai acestei bresle s-au raportat la cazul Vîntu plătindu-şi unul altuia poliţe mai vechi sau mai noi.

Rezistă România la trei ani de strâns cureaua? Chiar şi pentru un program ambiţios de austeritate, Guvernul va găsi greu bani

Guvernul va reduce anul viitor alocaţiile bugetare pentru Apărare, Agricultură şi Educaţie, iar deficitul bugetar se va încadra la 2,5% din PIB în 2013, potrivit Strategiei fiscale pentru perioada 2011-2013. Documentul privind Strategia fiscală aprobat de Guvern urmează să fie transmis Parlamentului în procedură de urgenţă. Guvernanţii se angajează să limiteze cheltuielile de personal de la 8% la 7,4% în 2011, însă în anul electoral 2012, va exista o creştere de 7% a cheltuielilor bugetare, alocate pentru investiţii, asistenţă socială şi personal, potrivit Mediafax.

Imperiul imobiliar al calugărilor de pe Muntele Athos

Cea mai veche mănăstire de pe Muntele Sfânt Athos, Vatopedu, este acuzată că a cedat statului grec un lac şi terenul din jurul acestuia, estimat la 55 de milioane, în schimbul unor terenuri evaluate la un miliard de euro, punând astfel bazele unui adevărat consorţiu imobiliar, relatează Vanity Fair. În anii "80, mănăstirea Vatopedu, care datează din secolul al IV-lea, era în paragină, călugării erau dezorganizaţi, locuiau în chili vechi şi dărăpănate. Schimbarea a venit la începutul anilor "90, când un grup de monahi tineri şi energici, dintr-o altă parte a Muntelui Athos, condus de părintele Efraim, a întrezărit oportunitatea reconstrucţiei şi exploatării acestui loc splendid.

ZIARUL FINANCIAR

Băncile a trebuit să facă faţă pentru prima oară unor proteste în masă

Duminică 19 septembrie este termenul-limită până la care trebuie modificate contractele de credite în derulare. Rămâne de stabilit cine a avut dreptate în disputa bănci-clienţi. Persistă întrebarea: de ce a fost nevoie ca statul să intervină pe piaţa bancară. Sistemul bancar rămâne după disputele privind aplicarea Ordonanţei 50 - care încă nu s-au încheiat - cu un semn de întrebare pe imaginea pe care şi-o crease de industrie cu un grad înalt de profesionalism şi în care concurenţa poate regla eventuale derapaje. Până în prezent, doar în sectorul bancar a fost nevoie ca statul să vină cu un set extensiv de reglementări foarte precise care să asigure protecţia clienţilor, aşa cum nu s-a întâmplat, spre exemplu, în zona asigurărilor sau a telefoniei mobile.

Cum se schimbă impozitul pe Bursă

Investitorii de pe Bursă va trebui să meargă la sfârşitul fiecărui trimestru la Administraţia Fiscală pentru a plăti impozitul de 16% pe câştigurile nete obţinute din vânzarea acţiunilor în trimestrul respectiv. Până acum, impozitul se plătea o singură dată, la finele anului. Declaraţiile de impunere şi fişa de portofoliu eliberată de broker trebuie depuse până la data de 25 a lunii următoare sfârşitului de trimestru, potrivit unui proiect de ordin elaborat de Ministerul Finanţelor şi CNVM privind normele de aplicare a noului impozit, care a intrat în vigoare la 1 iulie.

Cel mai mare contract din istorie: 3,2 miliarde de euro pentru reactoare

EnergoNuclear, compania de proiect care se ocupă de realizarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, a lansat cea mai valoroasă licitaţie a ultimilor ani în vederea atragerii de oferte pentru lucrările de inginerie, proiectare şi construcţie pentru realizarea celor două unităţi. Valoarea contractului este de 3,2 mld. euro fără TVA, iar ofertele pot fi trimise până pe 15 decembrie, acesta fiind cel mai important proiect de investiţii din România din ultimii 20 de ani.

O porţiune de 500 mp de tavan fals din Vitantis a căzut în plină zi

Incidentul din cadrul centrului comercial aflat în zona Vitan-Bârzeşti din Capitală ridică semne de întrebare legate de felul în care au fost realizate proiectele imobiliare în perioada de boom imobiliar, când piaţa construcţiilor era atât de "fierbinte", încât firmele de profil angajau pe bandă rulantă muncitori fără experienţă. Administratorii Vitantis spun că tavanul era din profil uşor, "un fel de carton". Cu toate acestea, centrul comercial a fost închis, fiind demarată o expertiză tehnică a clădirii.

Cum arată piaţa pensiilor private la trei ani de la lansare

Pensiile administrate privat (pilonul II), considerate a fi afacerea următoarelor decenii, deoarece vor aduna active de zeci de miliarde de euro, intră astăzi în al patrulea an de funcţionare, având peste 5 milioane de clienţi şi active în administrare de circa 880 de milioane de euro (3,7 miliarde de lei). Sistemul pensiilor private obligatorii a fost lansat în data de 17 septembrie 2007, în cadrul unui eveniment organizat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Ziarul Financiar şi jucătorii din această piaţă, atunci fiind semnate primele acte de aderare la fonduri de pensii.

Premierul ungar şochează din nou: se gândeşte să naţionalizeze fondurile de pensii private

Liderul guvernului de la Budapesta ia în calcul naţionalizarea întregului sistem de pensii, având în vedere că modelul actual public-privat împovărează suplimentar deficitul bugetar. Premierul ungar Viktor Orban a vorbit despre posibilitatea naţionalizării fondurilor de pensii private prezente pe piaţa ungară, dacă Uniunea Europeană nu va aproba solicitarea Cabinetului de la Budapesta şi a altor opt guverne europene de a nu mai recunoaşte drept cheltuieli bugetare contribuţiile colectate de stat şi apoi transferate către fondurile private de pensii, potrivit Budapest Business Journal. Şi România, alături de Ungaria, Suedia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania şi Letonia este semnatara aceste petiţii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb