• ADEVARUL
• EXCLUSIV Ce câştigă statul din acordul cu kazahii de la Rompetrol: 200 de milioane de dolari, investiţii de un miliard de dolari, locuri de muncă şi mai mulţi bani la buget
Statul român va încasa 200 de milioane de dolari după ce va ceda grupului Rompetrol 26% din acţiunile companiei Rompetrol Rafinare, rămânând cu o participaţie de 18% la rafinărie. În plus, investiţiile kazahilor se vor reflecta în crearea de locuri de muncă şi în încasări mai mari la bugetul de stat. După mai mulţi ani de dispute privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare în acţiuni în favoarea statului român, kazahii de la Rompetrol au ajuns vineri la un acord cu partea română, cu doar trei zile înainte ca instanţa să dea o decizie în acest sens. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru "Adevărul" că, în cadrul acestui acord, statul român va ceda kazahilor de la Rompetrol, companie deţinută de KazMunaiGaz, 60% din pachetul de 44,6959% pe care îl deţine la Rompetrol Rafinare. Astfel, statul va rămâne acţionar al companiei cu 18% din acţiuni.
• Cum ajung la străini banii "perlelor" economiei? Via Fondul Proprietatea
Profiturile realizate de Fondul Proprietatea pe baza deţinerilor la OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz şi la celelalte vedete autohtone se împart ca dividende cu acţionarii străini. Fondul Proprietatea (FP) ar putea acorda un dividend brut de 0,0408 lei/acţiune din profitul obţinut anul trecut, în valoare cumulată de 562,1 milioane de lei. Ce înseamnă asta? Având în vedere că acţionarii străini deţin 58,2% din Fond, iar românii - doar 37,3%, putem spune că nerezidenţii vor primi în total 327 de milioane de lei numai ca dividende pe 2012. Acţionarii români - persoane fizice şi juridice - vor primi mai puţin de 210 milioane de lei, iar Ministerul Finanţelor - aproximativ 112.000 de lei. Banii Fondului provin în cea mai mare parte din participaţiile pe care acesta le deţine la "perlele" economiei româneşti - OMV Petrom, Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, filialele de distribuţie ale Electrica (inclusiv cele privatizate), distribuitorii locali de gaze etc.
• Mărirea şi decăderea lui Dumitru Sechelariu, omul care s-a crezut deasupra tuturor
Până acum 10 ani, Dumitru Sechelariu era patronul oraşului Bacău. Prăbuşirea lui a fost la fel de abruptă ca ascensiunea. Măcinat de boli şi însingurat, a murit sâmbătă într-un spital din Austria. "Despre viaţa mea s-ar putea face un film", spunea adesea Dumitru Sechelariu. Este, poate, cea mai adevărată declaraţie pe care a dat-o presei. Traseul vieţii lui urmează forma unui clopot. Pleacă de jos, urcă foarte rapid şi se prăbuşeşte la fel de rapid. De la afaceri cu jocuri de noroc ajunge primar al Bacăului şi apoi în arest, într-un dosar în care era acuzat de abuz în serviciu. Intră în politică în PNL, cunoaşte gloria în PSD şi eşuează în PNG-ul lui Gigi Becali. Preia o echipă de fotbal neînsemnată, FCM Bacău, o transformă într-o revelaţie a Diviziei A şi o lasă în derivă. Azi, echipa-fanion a Bacăului se zbate în noroaiele Ligii a III-a.
• DEZBATERE Este pregătită România pentru legalizarea prostituţiei?
O declaraţie de weekend a primarului Constanţei Radu Mazăre readuce în opinia publică chestiunea controversată a înfiinţării caselor de toleranţă. Mazăre şi-ar dori ca bordelurile să funcţioneze oficial, astfel încât prostituţia să se practice în legalitate, nu clandestin. Radu Mazăre, primarul Constanţei, şi-a exprimat sincer părerea despre prostituţie. "Atâta vreme cât există şi se manifestă la vedere, de ce să n-o legalizăm? Uitaţi-vă la anunţurile de la mica publicitate. Ce vezi acolo ţi se zbârleşte părul...", a spus Radu Mazăre vineri seara într-o intervenţie televizată la RTV. Responsabilii sanitari din Constanţa consideră salutară iniţiativa, cu condiţia unor principii clare şi norme bine aplicate.
• Blaga şi baronii contra Udrea şi Băsescu
Cu o lună înainte de alegerile interne din PDL, Vasile Blaga se bazează pe un sprijin mai puternic în teritoriu, dar Elena Udrea este susţinută de preşedintele Traian Băsescu. Bătălia pentru şefia PDL, programată pentru Convenţia Naţională din 23 martie, a intrat în linie dreaptă. Instalat la conducerea partidului şi lansat mai devreme în cursă, Vasile Blaga deţine în prezent susţinerea majoritară a liderilor de organizaţii. Pe de o parte, Blaga se bazează pe sprijinul liderilor din vechea gardă şi pe filialele pe care aceştia le controlează. Este vorba de Adriean Videanu (Bucureşti, Teleorman), Radu Berceanu (Dolj), Cezar Preda (Buzău), Gheorghe Flutur (Suceava) şi Ioan Oltean (Bistriţa).
• Ambasadorul în Finlanda, Cătălin Avramescu, este chemat în ţară de Titus Corlăţean pentru explicaţii
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a declarat aseară la un post de televiziune că îl cheamă în ţară pe ambasadorul în Finlanda, Cătălin Avramescu, pentru explicaţii, întrucât a cerut renunţarea la comunicarea pe cifru şi s-a opus trimiterii de către Guvern a unui ataşat pe probleme de muncă. "O cerere din partea ambasadorului de a renunţa la comunicarea pe cifru, de exemplu, m-a uimit. Înseamnă fie că nu are obiectul muncii şi nu are ce face şi nu are ce scrie. În orice capitală europeană pot apărea lucruri pe care nu le dai în clar, pe infogramă, le dai pe un cifru. Şi atunci are o mare problemă profesională. Şi o altă chestiune, care iarăşi m-a uimit: s-a opus la trimiterea ataşatului de muncă din partea Guvernului României.
• CAPITAL
• ÎN PICAJ: Tarom, Carpatair şi Blue Air au şanse minime de supravieţuire
Toate cele trei companii aviatice româneşti au pierderi uriaşe şi nu există nicio şansă să se redreseze în acest an crucial, în care se pregăteşte privatizarea Tarom. Şi supravieţuirea în viitor e problematică, în condiţiile unei pieţe dificile şi fără posibilitatea de a mai repara erorile grave de business din trecut. Anul 2007 a fost ultimul an profitabil al operatorilor aerieni români. Un mediu extrem de competitiv, decizii proaste, dar şi un dram de ghinion au făcut ca profitul să se transforme în pierderi insuportabile, iar durata de viaţa a companiilor să mai fie doar o chestiune de ani. Criza economică şi-a pus amprenta pe profiturile giganţilor, aproape toţi înregistrând pierdere pe rutele intraeuropene în această perioadă. Bilanţul s-a lăsat cu plus datorită zborurilor transcontinentale, singurele care au înregistrat creştere de două cifre în ultimii ani şi, exact, minusul mare al operatorilor români.
• Bugetul UE şi cearta pe pielea ursului din pădure
România ar putea accesa aproape 40 miliarde de euro de la UE în următorii şapte ani, dar, în mod realist, sperăm să putem atrage din fonduri mai mulţi bani decât dăm la bugetul UE. Cea mai bună veste privind bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020 şi partea care revine României este cea legată de plăţile directe în agricultură. Cum rata de absorbţie a fondurilor prin proiecte în diferite domenii este foarte scăzută şi nu pare că se va îmbunătăţi semnificativ în viitor, plăţile directe sunt foarte bune, deoarece se fac indiferent de eligibilitatea unui proiect sau altul.
• CURIERUL NATIONAL
• Cardul de acces schimbă situaţia în pieţe
După mai bine de patru ani de discuţii cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, producătorii aşteaptă cu nerăbdare intrarea în vigoare a actului normativ care va elimina intermediarii din pieţe, arătând că prin introducerea cardului de acces se va elimina sau cel puţin diminua evaziunea fiscală, consumatorul fiind cel mai câştigat pentru că va cumpăra produse proaspete, la preţuri mai mici. Botănoiu, MADR: Toate aceste măsuri suplimentare au fost luate pentru a se evita comercializarea "la negru" a produselor agricole. Toma, "Fermierul": Va fi dificil pentru pieţari să cântărească la sfârşitul zilei marfa rămasă pentru a şti cât au vândut. Fila din carnetul de comercializare le îngreunează munca.
• România poate respinge interdicţiile propuse de UE pe piaţa tutunului
Producătorii din industria tutunului speră că, în poziţia de ţară exprimată de Parlament la data de 4 martie, se va ţine cont de părerile lor şi de efectele negative pe care interdicţiile europene (directiva CE care interzice ţigările aromate) asupra pieţei tutunului le vor avea asupra economiei naţionale. "Dată fiind importanţa industriei pentru economia naţională, sperăm ca Poziţia de ţară să fie una echilibrată, iar România să se alăture grupului statelor membre care au respins oficial propunerea de directivă. Este vorba de state în care se cultivă tutun, care au fabrici de produse din tutun sau în care ponderea produselor care ar urma să fie interzisă este semnificativă. Printre acestea se numără Polonia, Cehia, Spania, Italia sau Bulgaria", a declarat pentru Curierul Naţional Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria.
• CE Oltenia estimează o cifră de afaceri de 4,1 mld. lei în 2013
Complexul Energetic Oltenia estimează că anul acesta va avea o cifră de afaceri de 4,1 mld. lei şi un profit de 236 mil. lei, care va fi însă diminuat la mai bine de jumătate din cauza achiziţiei certificatelor de CO2, a informat producătorul. "În 2013, se estimează a se realiza o producţie de energie de aproximativ 18,5 TWh, din care un procent de 26% va fi tranzacţionată pe piaţa reglementată şi restul pe piaţa liberă. De asemenea, se estimează, pentru 2013, o cifră de afaceri de peste 4,1 mld. lei şi un profit net de peste 100 mil. lei. Valoarea scăzută a profitului net estimat pentru acest an este efectul cheltuielilor cu achiziţionarea certificatelor de CO2, pentru care vor trebui alocate cca 136 mil. euro", a transmis producătorul de energie.
• Cum a scăpat informaţia? Preţul acţiunilor RRC a explodat înainte de anunţul de vineri
Grupul Rompetrol a încheiat vineri un memorandum cu autorităţile române prin care s-a angajat că va răscumpăra o parte din acţiunile deţinute de statul român la Rompetrol Rafinare Constanţa. Anunţul a fost realizat în ultima oră de tranzacţionare a şedinţei de vineri de la BVB, însă informaţia pare a fi fost cunoscută de mai demult în piaţă. Acţiunile RRC au consemnat un avans de 68% de la începutul acestei luni pe cele mai mari rulaje din ultimul an şi jumătate. Este Rompetrol Grup cel care a permis scurgerea de informaţii sau au fost oficiali ai statului român cei cu gura spartă? Şi o a doua întrebare. Având în vedere cifrele indicate de terminalul Bursei, se va autosesiza Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) să ancheteze transferurile realizate la acest început de an cu acţiuni RRC şi să facă lumină asupra naturii acestora?
• SRI dezminte că ar avea parlamentari infiltraţi
Întrebat despre acuzaţiile lansate în ultima perioadă la adresa serviciului privind existenţa unor ofiţeri sub acoperire în Parlament sau în magistratură, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava a răspuns: "Aceleaşi acuze la adresa SRI sunt lansate în mod repetat de-a lungul timpului, în special de către persoane implicate în dosare penale la care SRI a avut o anumită contribuţie, a informat beneficiarii legali". Sava a subliniat că "probabil asta a deranjat de foarte multe ori". "Dar subliniez că SRI acţionează doar în condiţiile stricte ale cadrului legal", a spus purtătorul de cuvânt al serviciului. El a ţinut să dezmintă categoric existenţa în Parlament a unor ofiţeri sub acoperire ai serviciului.
• BCC a raportat un profit net de 25 mil. lei
Banca Comercială Carpatica (BCC) a raportat pentru anul trecut un profit net de 25 milioane lei (5,6 milioane euro), după pierderi în 2011, iar activele au crescut cu 22,3%, la 4,73 miliarde lei (1,06 miliarde euro). Profitul brut al băncii a fost de 30,3 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 39,2 mil lei în 2011, potrivit datelor transmise ieri Bursei. Astfel, rezultatul brut al instituţiei de credit depăşeşte cu 78,2% valoarea bugetată, de 17 milioane lei.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Profitorii RAAPPS: când nu şi-au luat case de serviciu, şi-au luat sedii de fundaţii
Personalităţi de top, milionari în euro sau politicieni patronează sau figurează ca membri în asociaţii sau fundaţii ce au sediile în imobile ale RAAPPS. Instituţiile au acumulat datorii de milioane de lei către Regia Protocolului. Două cabinete de avocatură, 24 de asociaţii şi fundaţii şi un birou notarial au datorii care depăşesc 4,7 milioane lei pentru spaţiile închiriate de la regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Datele apar într-o listă prezentată la începutul acestei luni de Guvern.
• Susţinătorii lui Boc vin spre Udrea
La câteva zile după ce Elena Udrea şi-a anunţat candidatura, zece organizaţii o sprijină în lupta pentru şefie a PDL. N-au trecut decât câteva zile de când deputatul PDL Elena Udrea şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, şi filialele care l-au susţinut pe fostul lider Emil Boc, s-au declarat de partea ei. Potrivit unor surse din interiorul partidului, în acest moment sunt în jur de zece organizaţii care o vor sprijini pe Elena Udrea în lupta pentru şefia PDL. Pe lângă democrat liberalii de la Cluj, pe Elena Udrea o vor susţine şi cei din Dâmboviţa, Prahova, Maramureş, Bistriţa, Arad, Mehedinţi şi Neamţ. Aceleaşi surse susţin că vor mai fi lideri de filiale care se vor trezi că, în ciuda indicaţiilor date de ei, vor fi membri din filiale care vor vota o alternativă la Blaga.
• Antonescu, un miner şi un tehnician rescriu Constituţia
Cea mai importantă comisie din Parlamentul României, cea care va rescrie legea fundamentală a României este dominată de personaje obscure, cu o carieră profesională modestă şi fără nici o legătură cu dreptul constituţional. Sistemul de vot pare să fi condus la o catastrofală lipsă de specialişti în Parlament, altfel nu se explică situaţia din comisia de revizuire a Constituţiei. Cea mai hazlie prezenţă pare a fi cea a lui Haralambie Vochiţoiu, liderul PPDD din Senat, aflat la prima prezenţă în legislativ, fost strungar şi apoi inginer miner la mina Petrila. Din 395 de parlamentari USL, PSD a găsit potrivit să-l trimită în această comisie pe Viorel Chiriac, fost tehnician la Tractorul Braşov. Acesta ar fi făcut o "facultate de ştiinţe juridice şi administrative", dar CV-ul de pe site-ul Senatului nu spune unde şi când. Tot de la PSD vine şi Ciprian Nica, şeful filialei de partid din frumoasa localitate viticolă Panciu. Până în 1990, Nica a fost şeful serviciului de plan-dezvoltare la fabrica de tricotaje din localitate.
• "Tatăl FNI", audiat în şedinţă secretă. Generalul din Indonezia la care ajungeau banii lui SOV
O parte din cei 200.000 de euro, din discuţiile telefonice dintre SOV şi Nicolae Popa, ar fi urmat să ajungă la generalul indonezian Firman Gani. Nicolae Popa, zis "Tatăl FNI" pentru rolul jucat în căderea Fondului de Investiţii, a explicat, într-o şedinţă secretă la Tribunalul Bucureşti, detalii despre protectorii săi din Indonezia şi fuga din România. Declaraţia a fost făcută în dosarul de favorizare al infractorului în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Discuţiile despre trimiterea a 200.000 de euro în Indonezia au început în toamna anului 2009. Popa susţine că banii erau pentru angajarea unui avocat "în scopul de a mă consilia în vederea demarării procedurii mele de rejudecare a cauzei în care fusesem condamnat la pedeapsa de 15 ani de închisoare."
• JURNALUL NATIONAL
• Nu se mai satură! Tabloidul Daily Mail a găsit încă o sperietoare pentru britanici: Vin românii şi bulgarii, rămânem fără fructe!
Campania referitoare la urmările pe care le-ar putea avea asupra economiei şi societăţii britanice ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari continuă, tot în Daily Mail, cu un articol a cărui idee este cel puţin hilară: britanicii vor rămâne fără fructe, din cauza imigranţilor care urmează să sosească în ţară. Care este legătura dintre imigrant şi căpşună? Ne-o explică tot Daily Mail: fermierii locali se tem că recolta de căpşuni şi alte fructe din Marea Britanie va fi redusă în 2013, din cauza ridicării restricţiilor pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor. Cei 22.000 de muncitori agricoli români şi bulgari care în prezent lucrează la cules de fructe în timpul verii vor părăsi câmpurile de căpşuni pentru locuri de muncă mai bine plătite şi mai confortabile la oraş, apreciază fermierii. Ca urmare, magazinele şi supermarketurile riscă să ducă lipsă de căpşuni şi alte fructe şi legume de sezon, întrucât vor fi prea puţini lucrători care să le culeagă, conform Daily Mail.
• "Diavolul este subtil". Mesajul Papei Benedict al XVI-lea către credincioşi înainte de renunţarea la pontificat
Zeci de mii de credincioşi au participat, astăzi, în Piaţa San Pietro din Roma, la penultima slujbă Angelus oficiată de Papa Benedict al XVI-lea. Potrivit publicaţiei Il Messaggero, Suveranul Pontif a îndemnat credincioşii să renunţe la egoism, să facă "voia lui Dumnezeu", să combată răul şi să nu ceară în rugăciuni "succes sau bunuri materiale". "În momentele decisive ale vieţii, dar, de fapt, în toate momentele, ne aflăm în faţa unui paradox: vrem să ne urmăm propria voinţă sau să facem voia lui Dumnezeu? Interesul individual sau adevăratul bine, ceea ce este cu adevărat bine? Nucleul ispitelor constă în folosirea lui Dumnezeu în scop propriu, acordând importanţă prea mare succesului şi bunurilor materiale. Diavolul este subtil: nu îndeamnă direct la săvârşirea răului, ci la un fals bine, arătând în mod fals că adevărata realitate sunt puterea şi satisfacerea nevoilor primare.
• Olli Rehn "Economia zonei euro se va redresa lent anul acesta"
Economia zonei euro se va redresa lent anul acesta, a declarat vineri, la Moscova, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, care a reafirmat posibilitatea ca unele ţări să primească un răgaz pentru a-şi reduce deficitele, transmite AFP. 'Pe termen scurt, perspectivele zonei euro se îmbunătăţesc, deşi previziunile arată că economia se va redresa într-un ritm lent în cursul acestui an', a afirmat comisarul european la o conferinţă desfăşurată înaintea reuniunii miniştrilor de finanţe a G20, ce are loc vineri şi sâmbătă în capitala rusă. Potrivit datelor publicate joi, economia zonei euro a încetinit cu -0,6% în trimestrul IV din anul 2012 faţă de trimestrul precedent, mai mult decât s-a estimat anterior.
• NATIONAL
• Ipoteza cutremuratoare! Meteoritul de la Celiabinsk - bomba americana!
Expertii astronomi au calculat ca exista o posibilitate la 100 de milioane ca trecerea unui meteorit in apropierea Pamantului si ploaia meteorica sa se intample in aceasi perioada. Si atunci ce a fost? O teorie sustine ca americanii au raspuns cu o bomba cinetica unei provocari a rusilor! Vladimir Putin a trimis peste 20.000 de lucratori din departamentul de Situatii de Urgenta ca sa acorde primul ajutor ranitilor si sa vada despre ce a fost vorba cu adevarat. Conform politicianului rus Vladimir Jirinovski, a fost un test efectuat de americani cu o arma secreta de ultima tehnologie, o bomba cinetica sau un proiectil cu focos energetic. La aceasta ipoteza intra si stirea ca "meteoritul" ar fi fost interceptat de rachete rusesti la o altitudine de 20 de kilometri si "spart".
• Scandalos! Imprimeria Nationala tipareste la afaceristul penal Ilie Carabulea pe milioane de euro!
La doar doua saptamani dupa ce s-a imprumutat la BCR cu 3,3 milioane de euro, Compania Imprimeria Nationala i-a oferit aproape toti banii afaceristului-puscarias Ilie Carabulea, pentru... tiparituri. Astfel, Tipo Trib SRL, una dintre firmele patronului Atlassib (care are o avere estimata la 250 de milioane de euro), a participat singura la o licitatie publica organizata de Imprimeria Nationala, castigand, evident, contractul de 12,3 milioane de lei. Imprimeria Nationala i-a dat lui Carabulea 3 milioane de euro ca sa... TIPĂREASCA! Sa tipareasca in locul Imprimeriei si sa se ocupe de distributie. Asta in conditiile in care compania de stat cu asta se ocupa, cu tiparirea diferitelor articole si cu distributia lor.
• Politicianul Marian Muntean - contract pe tava ca sa transporte muncitori
Candidatul PP-DD pentru postul de deputat din Colegiul 6, actualmente consilier local la Deva, a prins inca un contract la Complexul Energetic Hunedoara, cel de-al treilea din ultimii ani, in valoare de 2,8 milioane de lei. In schimbul acestei sume, Marian Muntean va trebui sa transporte muncitorii la serviciu, cu microbuzele firmei sale, Devatrans, la punctul de lucru Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Anul trecut, firmei Devatrans, care efectua transport public de persoane in Deva, i s-a retras licenta, intrucat efectua curse gratuite, in paralel, si pentru un hipermarket din municipiu. Atunci, Muntean l-a acuzat pe primar de abuz in serviciu si l-a reclamat la DNA, iar masinile lui au continuat sa circule prin oras, desi nu mai aveau licenta.
• PUTEREA
• CRIZĂ ÎN SĂNĂTATE. Ministrul Eugen Nicolăescu a cerut demiterea profesorului Benedek Istvan pentru dezinformare în privinţa citostaticelor
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că a cerut demiterea profesorului Benedek Istvan de la Târgu-Mureş din funcţia de coordonator pe Programul de transplant medular, considerându-l vinovat de lipsa citostaticelor de la Clinica de Hematologie şi Transplant Medular aflată sub conducerea acestuia. Mai mult, Nicolăescu a menţionat că va face acelaşi lucru cu toţi cei care nu îşi fac datoria şi nu comunică dacă se confruntă cu lipsuri de medicamente. Ministrul Sănătăţii a precizat că, în privinţa citostaticelor, s-a constatat că sunt foarte mulţi responsabili care nu îşi fac datoria. În acelaşi timp, însă, Nicolăescu a admis că rezolvarea problemei constă în refacerea programului de oncologie, care este foarte prost elaborat.
• EXECUTARE SILITĂ. Avicola Iaşi vrea banii pe ouăle pe care le-a vândut Clubului Steaua. Gigi Becali e patron la ambele societăţi
Clubul Steaua Bucureşti, proprietate, în acte, 100% a verilor şi nepoţilor lui Gigi Becali, este executat silit de Avicola Iaşi, conform unei hotărâri a magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, pentru recuperarea datoriilor pe care câştigătoarea Cupei Campionilor le are faţă de crescătoria de pui. Clubul a cumpărat pe veresie ouă şi carne de pui în perioada 2006-2010, fără să achite de-a lungul timpului toate facturile. Pe scurt, Steaua a luat produse în valoare de 32.627 de lei, în perioada 2006-2010. În anii 2009 şi 2010, clubul de fotbal nu a plătit însă produsele, datoria reclamată de Avicola fiind de 27.339 de lei. FC Steaua nu a contestat datoria şi nu a făcut recurs, iar decizia a devenit definitivă şi irevocabilă. O parte din bunurile clubului ar putea fi vândute pentru recuperarea datoriei, iar echipa ar putea avea conturile blocate.
• Suspecţi de furt de produse petroliere din rafinării şi aeroporturi: Peste 230 de percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe
Peste 1.000 de poliţişti au facut, duminică, 233 de percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe, pentru a duce la audieri 241 de persoane suspectate de furturi de produse petroliere din rafinării şi aeroporturile "Henri Coandă" şi "Aurel Vlaicu", prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1,1 milioane de lei. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI şi al Serviciului Român de Informaţii, transmite Mediafax.
• Noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare. Ordonanţa "anticlauze abuzive", şanse zero de aplicare
Noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare vineri, 15 februarie, după mai multe modificări ale termenului, în contextul pregătirilor pentru implementare. Însă reglementările ce ar fi trebuit cuprinse în Cod şi care ar fi oferit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor posibilitatea de a denunţa în instanţă clauzele abuzive astfel ca acestea să fie eliminate din toate contractele de prestări servicii, inclusiv din cele de credit bancar, au fost amânate până la 1 iulie 2013. Conform specialiştilor, posibilitatea ca ordonanţa respectivă să fie adoptată în vară sau în viitorul apropiat este zero.
• ROMANIA LIBERA
• Filmul românesc cucereşte lumea pe cont propriu
Filmul lui Călin Peter Netzer "Poziţia copilului" s-a întors de la Berlinală cu două premii: cel al criticilor (FIPRESCI) şi mult râvnitul Urs de Aur. Acest lucru dovedeşte din nou că cinematografia românească din ultimii ani, de când noul val de regizori a început să se exprime din ce în ce mai apăsat, este una de top. Este de-a dreptul un paradox ca tocmai dintr-o ţară în care în cele mai multe oraşe nu există nici măcar o singură sală de cinema, în care banii pentru noi producţii sunt puţini, iar modul în care se împart a declanşat mereu scandaluri, în care şcoala de film nu le oferă studenţilor mare lucru să iasă la iveală an de an, aproape fără întrerupere, capodopere.
• G20 respinge un "război al devizelor"
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din ţările bogate şi din statele emergente din cadrul G20, reuniţi vineri şi sâmbătă la Moscova, s-au străduit să îndepărteze spectrul unui "război economic" şi au evidenţiat necesitatea adaptării la rigoarea bugetară a unei redresări mondiale anemice, frânată de recesiunea zonei euro. În declaraţia finală a reuniunii G20 de la Moscova, marile puteri s-au angajat să nu cadă într-un "război economic" şi au îndepărtat orice strategie monetară agresivă şi se pare că au lăsat-o mai uşor cu rigoarea bugetară, din ce în ce mai acuzată că împiedică redresarea economică mondială. Asemenea ţărilor bogate din grupul G7, ţările membre G20 au căzut de acord "să se abţină de a proceda la devalorizări competitive.
• Ania Caill - speranţa României la FOTE 2013
La numai 17 ani este principala speranţă a României pentru o medalie în schiul alpin. Aceasta este Ania Caill, care ne va reprezenta luni, 18 februarie 2013, în proba de Slalom Uriaş, pe pârtia "Subteleferic" din Poiana Braşov, în cadrul primei mari competiţii a sportului alb din ţara noastră - Festivalul Olimpic al Tineretului European. Născută şi antrenată în Franţa, în şcoli cu profil sportiv de cea mai înaltă clasă, încă de la nouă ani, de când a descoperit pasiunea pentru viteza pe pârtie. Aşa am cunoscut-o pe Ania Caill, despre care ziarul "România liberă" a scris încă de anul trecut, imediat după ce, în iunie, Federaţia Franceză de Schi şi-a dat acordul ca tânăra cu sânge de român să-şi reprezinte ţara de origine în competiţiile internaţionale.
• ZIARUL FINANCIAR
• Să vină să lucreze o lună în business, să vadă cum este să alergi după clienţi şi să cauţi bani să plăteşti salariile şi TVA-ul
La mijlocul lunii decembrie, în toiul nopţii, înainte să-l desemneze din nou prim-ministru, preşedintele Băsescu a semnat cu liderul USL, Victor Ponta, câştigătorul alegerilor parlamentare, un pact de coabitare politică. Cei doi se angajau să facă o pace politică pentru ceea ce ei considerau că este în interesul şi binele României. Ce au uitat însă să semneze este şi un pact, nu între ei, ca să-şi menţină sau să-şi ocupe funcţiile, ci cu economia, cu antreprenorii, cu oamenii de afaceri, cu managerii care conduc companiile locale sau cu cei care conduc multinaţionalele, cu cei care fac investiţiile şi creează locuri de muncă, plătesc salarii şi TVA-ul sau alte taxe şi impozite.
• Investitorii din SUA şi Marea Britanie au cumpărat 80% din bondurile în dolari
Investitorii din SUA şi Marea Britanie au subscris aproape 80% din împrumutul de 1,5 mld. dolari luat de România, joi, de pe piaţa americană, dar bondurile în dolari au stârnit şi interesul germanilor, austriecilor şi asiaticilor. Investitorii români nu au lipsit, cumpărând 4% din obligaţiuni. Aproape 90% din titluri au fost preluate de fonduri de investiţii, companii de asigurare şi fonduri de pensii, iar băncile au luat doar 7%. Americanii au cumpărat jumătate din titluri (51%), iar investitorii din Marea Britanie au subscris 27%. În ceea ce priveşte distribuţia pe tipul de investitori, administratorii de fonduri au cumpărat săptămâna trecută 77% din obligaţiunile în dolari, companiile de asigurări şi fondurile de pensii au luat 11%, iar băncilor şi fondurilor de hedging le-au revenit 7% şi, respectiv, 5% din titluri, potrivit Reuters.
• Dragoş Bîlteanu vrea să fie noul "patriarh" al SIF-urilor
Omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, cunoscut mai ales pentru investiţiile în energie şi imobiliare, este la un pas să devină cel mai influent preşedinte de SIF după ce SIF Banat-Crişana, societatea pe care o conduce, şi-a exprimat intenţia de a prelua controlul SAI Muntenia Invest care administrează averea de peste un miliard de lei a SIF Muntenia. Prin această tranzacţie, fără precedent pe piaţa locală de capital, active cumulate de 2,4 miliarde de lei ar putea intra pe mâinile tânărului om de afaceri în vârstă de 35 de ani.
• Statul negociază în subteran şi cedează acţiunile la Rompetrol cu toate că procesul de recuperare a 516 mil. euro nu s-a încheiat
Statul a semnat cu kazahii de la Rompetrol un document prin care renunţă la procesele intentate Rompetrol, inclusiv cel de recuperare a unei creanţe în valoare de 516 mil. euro, şi să vândă o mare parte din acţiunile deţinute la Rompetrol către GazMunaiGaz, însă detaliile acordului nu au fost făcute publice. Statul deţine în prezent o participaţie de 44,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), care în primele nouă luni ale anului trecut a avut vânzări de 9,1 mld. lei (2 miliarde de euro). În aceeaşi perioadă compania a raportat pierderi de 320 mil. lei (72 mil. euro). "Este inadmisibil că nu se cunosc termenii înţelegerii. Tot ce ţine de banul public trebuie să fie perfect transparent şi accesibil plătitorilor de taxe şi impozite. Este absolut catastrofal că guvernul Năstase a acceptat să crediteze Petromidia de aşa manieră încât să nu aibă certitudinea că nu-şi vor recupera creanţa , spune Radu Sârbu, fostul şef al FPS în mandatul căruia a fost privatizat Rompetrol.