REVISTA PRESEI 21.07.2012

Willy Homner
Revista Presei / 21 iulie 2012

ADEVARUL

Traian Băsescu: "Au înlocuit plutonul de militari cu ordonanţele de urgenţă"

Preşedintele suspendat al României a explicat, în interviul acordat jurnalistului Sabin Orcan de la "Adevărul", de ce evenimentele politice din ultimele trei săptămâni reprezintă o "lovitură de stat". Traian Băsescu a declarat că a recurs la această formulare în semn de solidaritate cu toţi cei care au folosit-o şi care au fost reclamaţi recent de către USL. "Faptul că ieri şi-au permis să anunţe că îi dau în judecată pe toţi cei care vorbesc de lovitură de stat şi cred că vor să-i aducă şi pe jurnaliştii de la marea presă internaţională, că şi ei au vorbit de acest lucru, m-a obligat să fiu solidar cu aceşti oameni care spun un adevăr. În România a fost o lovitură de stat şi ea este încă în desfăşurare", a spus preşedintele suspendat.

Ionel Haiduc: Decizia Universităţii Bucureşti va avea un ecou mai important decât orice comisie

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat că instituţia care a acordat titlul e cea mai abilitată să se pronunţe asupra unei teze de doctorat. "Nu trebuie să fii specialist ca să-ţi dai seama că două pagini sunt identice. Decizia Universităţii va avea în lumea academică un ecou mai important decât orice comisie. Universitatea are ca interes protejarea propriei reputaţii. Citarea corectă nu mai punea problema plagiatului", a declarat preşedintele Academiei Române Ionel Haiduc, la Realitatea TV.

Reacţii la plângerea penală a USL

Plângerea penală a USL împotriva PDL şi a preşedintelui suspendat Traian Băsescu nu a rămas fără reacţii din partea celor în cauză. Referitor la plângerea USL, Traian Băsescu a afirmat că ar trebui daţi în judecată şi marii jurnaliştii internaţionali, subliniind că în România a fost o lovitură de stat, iar schimbările politice s-au făcut cu "violenţă legislativă". "Violenţa cu care s-a produs înlocuirea primilor trei oameni în stat şi a Avocatului Poporului a şocat toată lumea civilizată", a afirmat Traian Băsescu. Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu s-a arătat deranjat de plângerea penală a USL, declarând că aceasta ar trebui să fie un autodenunţ, pentru că USL a încălcat legea atunci când "a suspendat primii trei oameni în stat".

Victor Ponta despre preşedintele suspendat al României "Este un mafiot, un mincinos şi un ticălos"

Premierul Victor Ponta le-a spus oamenilor prezenţi la mitingul USL de la Craiova că Traian Băsescu este un mafiot, un mincinos şi un ticălos. Ponta le-a cerut oltenilor să voteze pe data de 29 iulie pentru demiterea preşedintelui suspendat al României. Victor Ponta le-a spus oamenilor că pe data de 29 iulie stă în puterea lor să recupereze ţara de la Traian Băsescu "Îmi doresc ca toţi cetăţenii ţării să ştie că în 29 iulie pot să îşi ia ţara înapoi de la Băsescu în mod simplu: să meargă la prima secţie de votare şi să voteze "Da". Doar aşa putem termină cu Băsescu", a spus premierul în urmă cu câteva minute la Craiova.

Crin Antonescu: Că Băsescu mă face pe mine paiaţă şi pe Ponta maimuţoi e una. Să meargă să vorbească de lovitură de stat e altceva

Preşedintele interimar Crin Antonescu a atras din nou atenţia asupra deteriorării imaginii României, în condiţiile în care preşedintele suspendat continuă să vorbească de o lovitură de stat în Europa. Antonescu a vorbit şi despre strategia USL pentru a asigura cvorumul la referendum. Despre tăierea telefoanelor STS: Lucrurile nu aveau o bază legală fermă şi a trebuit să aduc lucrurile în litera şi spiritul legii cu stricteţe. Comisia din Senat care are nişte atribuţii de control asupra acestui Serviciu a făcut o inventariere a tuturor legilor şi normelor, iar hotărârea Comisiei mi-a întărit convingerea. Preşedintele este păzit de SPP şi nu e nevoie de cine ştie ce comunicaţie. Nu stă cel păzit să dea telefoane de ajutor, pentru că există un şef al echipei care constată în orice moment că ceva e in neregulă.

Premierul Victor Ponta: Am dejucat înscenarea lui Traian Băsescu de la Agricultură

Premierul Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă, că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a descoperit că directorul Rela Ştefănescu din cadrul ministerului ar fi trimis către Tribunalul Bucureşti informări neautorizate. Acestea, spune Ponta, ar fi putut conduce la un scandal mediatic în săptămâna referendumului. Ieri, doamna director Rela Ştefănescu, adusă în funcţie de Flutur în 2005, împotriva normelor interne, a trimis la Tribunalul Bucureşti, la secţia I penală şi a ataşat o opinie separată a unui expert contabil cu care ministerul Agriculturii nu are nimic de-a face. Constantin a transmis imediat către Tribunalul Bucureşti o adresă în care a arătat că Ştefănescu a trimis acea informare în afara legii. Din fericire prin vigilenţa domnului ministru am reuşit să anihilăm acest scandal, dejucând o nouă înscenare a lui Băsescu a şi PDL.

Ponta şi Antonescu pun ţara la cale în restaurant

La scurt timp după ce a recepţionat şocul deciziei Comisiei de Etică a Universităţii, care l-a declarat plagiator, şi după ce a acuzat un "complot" al oamenilor lui Traian Băsescu la Ministerul Agriculturii - pentru a compromite Guvernul printr-un nou "caz Grăjdan", premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu preşedintele interimar, Crin Antonescu. Cei doi au pus ţara la cale vineri, timp de o oră şi jumătate, la restaurantul "Trattoria il Calcio" de pe strada Clucerului, în apropiere de Şoseaua Kiseleff. Antonescu şi Ponta au sosit la restaurant în jurul orei 15.00, iar o oră mai târziu li s-a alăturat şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Cei trei demnitari au plecat spre 16.30, afişând o stare de bună dispoziţie. Verdictul de plagiat nu părea să-l afecteze pe Ponta, iar povestea cu "complotul de la Agricultură" părea să-i amuze pe toţi trei.

Jurnaliştii, învingători la CEDO

Curtea Europeană de Justiţie a interzis ascultarea telefoanelor jurnaliştilor şi percheziţionarea locuinţelor pentru aflarea surselor acestora. Decizia a fost dată într-o cauză cu jurnalişti francezi. Ziariştii de la L'Equipe si Le Point au reclamat la CEDO că au fost anchetaţi pentru scurgeri de informaţii într-o anchetă penală, că le-au fost verificate casele şi redacţiile şi le-au fost ascultate telefoanele. Curtea a ajuns la concluzia că reporterilor li s-au cerut să îşi dezvăluie sursele, fapt ce contravine legii, pentru că fără protecţia surselor ziariştii nu mai pot obţine informaţii. Cei cinci gazetari au primit 50.000 de euro daune morale de la statul francez.

Ministrul Economiei: Companiile statului au cheltuielie nejustificate. Oil Terminal a cumpărat bijuterii de lux de zeci de mii de euro

Companiile din subordinea Ministerului Economiei au făcut în ultimii ani cheltuieli nejustificate, un exemplu fiind Oil Terminal, care a plătit zeci de mii de euro pe bijuterii, ace de cravată, butoni de aur, un ceas de aur şi vinuri de colecţie, a declarat vinerii ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. El a anunţat totodată anularea unei licitaţii "cu dedicaţie". Chiţoiu a prezentat concluziile unui audit privind activitatea ministerului şi a companiilor din subordine în perioada 2009-2011. La cea mai mare parte a companiilor au fost identificate cheltuieli care au încălcat procedurile legale de achiziţie şi au prejudiciat patrimoniul companiilor, a spus el.

EVENIMENTUL ZILEI

PLAGIATUL LUI VICTOR PONTA. L-au făcut de toată ruşinea! Trei comisii, două verdicte. CNE, repetent la ghilimele

Universitatea a demonstrat nu doar că Ponta a plagiat, ci şi că s-a chinuit să ascundă urmele furtului prin tehnica montajului. Din trei foruri care au analizat teza, unul singur arată că a-ţi pune semnătura pe zeci de pagini furate e un demers perfect academic. Acesta este singurul aflat sub papucul Ecaterinei Andronescu. Principala metodă de plagiere folosită de premier a fost preluarea "copy- paste", fără citare, a unor blocuri de text. "Este un plagiat masiv, prin numărul de pagini afectate din teză (peste o treime), numărul de blocuri de text preluate fără citare (peste 68) şi mărimea blocurilor de text preluate incorect (ajungând până la 8-10 pagini din teză)", arată Marian Popescu, preşedintele comisiei. El a prezentat şi tehnicile folosite de Ponta pentru a ascunde furtul de text: preluarea unor blocuri de text prin inversarea frazelor şi folosirea tehnicii montajului - se preiau bucăţi disparate din lucrările - surse pentru a confecţiona propriile pagini ale autorului, fără respectarea minimală a citării corecte.

Băsescu, despre prelungirea programului de vot până la 23: E clar că vor să facă ceva cu referendumul

Invitat la Digi 24, preşedintele suspendat, Traian Băsescu a insinuat că USL a insistat cu prelungirea programului de vot pentru referendum până la ora 23, pentru că ar pune la cale o serie de ilegalităţi. "Mă supăra teribil că au pus să rămână secţiile deschise până la ora 23:00. Eu ştiu sigur că la ora 10 în mediul rural oamenii sunt în pat. E clară intenţia de a face ceva cu referendumul ăsta. Să se introducă pachete de voturi etc. Plec şi de la realitatea că eu nu am niciun reprezentant în secţiile de votare, aşa e legea, va fi maxim un om din partea PDL şi şase din partea celor care m-au suspendat. E foarte greu ca omul acesta să nu meargă la baie, să nu mănânce, mi se pare necinstit", a punctat preşedintele suspendat.

CRISTOIU CONTRA CRISTOIU: Rolul lui Crin Antonescu în fraudarea Referendumului

Miercuri seara, la B1TV, pe parcursul emisiunii "Ultimul cuvânt", Victor Ponta, răspunzând obiecţiei mele că preşedintele interimar încalcă grav Constituţia participând la mitingurile USL, a dezvăluit unul dintre punctele cheie ale Loviturii de stat: Plasarea lui Crin Antonescu la Cotroceni pe perioada campaniei pentru Referendum prin înlocuirea arbitrară a lui Vasile Blaga la Preşedinţia Senatului, cu preşedintele PNL. Din eşecul Loviturii din 2007, puciştii au învăţat că lovitura de stat nu se poate opri la suspendare. Ea trebuie să continue şi prin fraudarea Referendumului. Tentativa de a pune în fruntea STS o paiaţă a puciştilor a eşuat. Cunoscând angajarea cu orice preţ (chiar şi al izolării României pe plan internaţional) a puciştilor în ducerea până la capăt a Loviturii de stat, trebuie să ne aşteptăm şi la alte ilegalităţi comise de jucătorul de poker Crin Antonescu în ipostaza de preşedinte interimar. Personaj lipsit de scrupule, liderul PNL şi-a făcut o ambiţie cancerigenă din a ajunge preşedintele României. N-a fost o problemă morală să-l înlăture pe Tăriceanu de la şefia partidului."

FARSA USL nu trebuie legitimată. Puciştii Ponta şi Antonescu te vor la vot. Ignoră-i!

Spre deosebire de Băsescu, care continuă să cheme electoratul la vot, tot mai mulţi comentatori independenţi consideră că puciştii din USL sunt cei care trebuie să asigure mobilizarea la urne. Tot mai mulţi re­pre­zentanţi ai societăţii civile fac apel la boicotarea referendumului din 29 iulie, apreciind că este ilegitim. "Nu trebuie să legitimăm acest simulacru de referendum. Preşedintele Băsescu rămâne legitim până în 2014 prin votul din 2009", scrie, pe www.contributors.ro, Adrian Papahagi, vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin - Democrate.

Un nou caz Grăjdan la ministerul Agriculturii. O directoare a depus o hârtie care îl spală pe Dan Voiculescu în dosarul ICA

O directoare din ministerul Agriculturii a fost acuzată că a încercat să influenţeze procesul lui Dan Voiculescu. Premierul a convocat, ieri, la Guvern, o conferinţă de presă nu pentru a răspunde acuzaţiilor de plagiat, confirmate de Universitatea Bucureşti, ci pentru a anunţa un scandal la Ministerul Agriculturii. Ponta a anunţat că minis­trul Agriculturii, Daniel Constantin, ar fi dejucat planul prin care Traian Băsescu şi PDL urmăreau să-i compromită pe Dan Voiculescu şi pe Constantin însuşi, intervenind în procesul care judecă privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA S.A.).

Istoria cazului ICA

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Voiculescu este acuzat pentru privatizarea Institutului de Cercetări Agricole de la Băneasa, care a fost subevaluat cu peste 60 de milioane de euro. În prezent, Ministerul Agriculturii se află în litigiu cu grupul de firme GRIVCO, controlat de Voiculescu, pentru recuperarea prejudiciului de 60 de milioane de euro. La începutul lunii mai, la conducerea Ministerului Agriculturii a fost numit Daniel Constantin (preşedinte PC) care are o datorie personală de aproape 300.000 de euro faţă de Voiculescu. Avocatul lui Dan Voiculescu a solicitat la finele lunii iunie Instanţei Supreme declinarea dosarului său privind privatizarea ICA la Tribunalul Bucureşti, după ce le-a înmânat judecătorilor hotărârea publicată în Monitorul Oficial care atestă că Voiculescu nu mai este senator.

Criza porumbului ameninţă România

Seceta dă bătăi de cap agricultorilor. Aceştia se tem că în acest an nu vor mai culege ştiuleţi, ci coceni. Dacă în 2011, România intra în topul producătorilor europeni de porumb, în acest an, agricultorii se tem că nu-şi vor scoate nici măcar cheltuielile. După ce seceta a distrus producţia de rapiţă şi a redus semnificativ pe cea de grâu, perspectivele nu sunt deloc bune nici pentru porumb. Agricultorii susţin că dacă nu plouă în următoarea săptămână, circa jumătate din suprafeţe ar putea fi calamitate în totalitate. Rămâne de văzut însă cum îşi vor recupera pierderile, mai ales că nu există o lege privind acordarea de despăgubiri în caz de calamităţi naturale, aceasta fiind abrogată în urmă cu trei ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb