• ADEVĂRUL
• Dezgheţ timid pe piaţa muncii
Specialiştii în recrutare spun că numărul de oferte de angajare e în creştere în această toamnă şi că previziunea se va păstra până la sfârşitul anului. Studiile superioare sau specializarea nu mai garantează un venit ridicat. Meseriaşii sunt însă căutaţi atât în ţară, cât şi în străinătate. "După scăderea sezonieră din perioada de vară, numărul de anunţuri a crescut şi avem semnale că această tendinţă se va păstra până la sfârşitul anului", a declarat Carmen Hădărău, specialist în recrutare la BestJobs.
• Traian Băsescu este depăşit în sondaje de toţi inamicii săi
La întrebarea "Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, cu cine aţi vota?", 37,1 % din totalul votanţilor probabili au răspuns PSD+PC, 27,9% - PNL şi 14,6% PD-L. Partidul Popular a fost numit de 8,6%, în faţa UDMR - care a primit 5,2% şi PRM - 3,1%. În ceea ce priveşte preşedintele, 31,4% din totalul votanţilor probabili l-ar vota pe Crin Antonescu dacă duminică ar avea loc alegeri prezidenţiale. Urmează Victor Ponta, cu 27,1%, Traian Băsescu - 11%, Dan Diaconescu - 8,8%, Mircea Geoană - 6,8% şi Corneliu Vadim Tudor -4,2%.
• Grevă leşinată: trădare şi vuvuzele
"Săptămâna acţiunilor în cascadă" a început cu suspendarea manifestărilor sindicale şi cu proteste timide. În Capitală, sindicaliştii nu au protestat, aşa cum ameninţau, în schimb mai toţi subalternii din teritoriu şi-au făcut datoria şi au ieşit în stradă două ore. Toamna protestelor debutează cu bâlbâieli sindicale, pichete suspendate şi greve amânate. Protestatarii se opun reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor, concedierilor din sistemul de stat şi resping intenţia Guvernului de a modifica legea muncii în favoarea angajatorului.
• Case: revanşa cumpărătorilor
Declinul pieţei imobiliare a făcut ca diferenţa dintre preţul de strigare, specificat de proprietar în anunţ, şi cel final al unei locuinţe să fie chiar şi de 25%. Cumpărătorul de case a devenit un bun negociator. El nu mai este dispus să plătească atât cât i se cere, însă nici proprietarii nu mai ţin de preţ ca în anul 2008. Proprietarii de unităţi locative nu sunt nevoiţi doar să reducă preţurile în această perioadă, dar şi să "se târguiască" şi să renunţe până la un sfert din valoarea cerută iniţial.
• Modelul social suedez, înfrânt la vot
Dincolo de cifre, votul de încredere dat de suedezi coaliţiei de centru-dreapta, pentru a doua oară (primul vot a fost în 2006 când socialiştii au fost înfrânţi după 80 de ani de dominaţie a scenei politice) arată că statul-providenţă, modelul social al Europei, nu mai reprezintă ceea ce-şi doresc suedezii. Alegerea făcută de nordici la 19 septembrie dă semnalul că societatea în care toată lumea, chiar şi cel mai sărac, trăia bine datorită solidarităţii celorlalţi, se îndreaptă spre disoluţie.
• Taxe mai mici, contribuţii sociale mai mari
Ultimii patru ani au fost marcaţi de reduceri masive de taxe şi creşterea contribuţiilor pentru sistemul social. Dreapta a reuşit să scoată rapid Suedia din criza economică şi a condus ţara la o creştere a Produsului Intern Brut, estimată anul acesta la 4,7 la sută. Tot dreapta doreşte acum şi privatizarea unor mari companii de stat. Şi această măsură a fost extrem de criticată de opoziţia socialistă.
• Prima ţară fără bani lichizi?
Suedia este pe cale să se transforme într-o societate care nu mai lucrează cu bani lichizi, relatează "The New American". Plata cu cardul devine aproape normă, iar guvernanţii de la Stockholm încurajează cetăţenii să nu mai folosească bani lichizi ca să evite jafurile. Şoferii de autobuz au renunţat să mai vândă bilete pasagerilor pentru că au fost ţinta mai multor furturi. Pasagerii mijloacelor de transport public pot utiliza cardul bancar sau telefonul mobil la urcare.
• Au venit primele gaze care nu sunt ruseşti
Importurile de gaze ale României nu mai sunt dependente de Rusia. Conducta care leagă ţara noastră de restul Europei a devenit funcţională. Petrom şi Romgaz au început deja să aducă gaze prin conducta Szeged-Arad, acestea fiind primele importuri care nu provin din Rusia. Mult aşteptata conductă Szeged-Arad, care leagă sistemul de gaze din România cu cel din Ungaria, a devenit în sfârşit funcţională. OMV Petrom Gas, subsidiară a Petrom, şi compania de stat Romgaz sunt primele care utilizează noua conductă pentru a aduce gaze din Vest.
• CURENTUL
• Prefectul nesimţirii, Levente Szezekly de la Vaslui, pus la zid de "nespălaţi"
După ce ziarul "Curentul" a dezvăluit săptămâna trecută cum se fac afacerile în judeţul Vaslui, a primit la redacţie o serie de comentarii ale vasluienilor vizavi de tăierea abuzivă de către deputatul PDL Viorel Cărare a conductei de termoficare a oraşului fără niciun fel de aprobare. Locuitorii Vasluiului s-au arătat la fel de revoltaţi faţă de uşurinţa cu care prefectul de Vaslui, Levente Csaba Szekely, îşi permite să le arunce "epitete" halucinante, portretizându-i ca pe nişte oameni îndărătnici, leneşi şi, mai mult, nespălaţi.
• Maşinile de peste 1.600 cmc taie ajutoarele la încălzire
Persoanele care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu - precum case de vacanţă - sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de încălzire, evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane de familii beneficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate. Noile reguli de acordare a ajutoarelor de încălzire vor fi aplicate începând cu sezonul de iarnă 2010-2011, după cum a decis guvernul în şedinţa de ieri. Ministrul muncii, Ioan Botiş, a precizat la finalul şedinţei că plafonul lunar maxim de venituri pe membru de familie în limita căruia sunt acordate ajutoare de încălzire a fost menţinut la 615 lei.
• Rupturi, de Tia Şerbănescu
Atac concentrat asupra guvernului: proteste sindicale, moţiuni simple iar premierul a primit citaţie de la PNL să vină în Parlament să prezinte soluţiile anticriză. Acesta le-a mai înşirat de câteva ori, sunt aceleaşi fraze stereotipe - dar pesemne că liberalii tot nu le-au reţinut. Fostul ministru de finanţe Vlădescu a deplâns şi el "înţelegerea limitată" a dlui Boc în problemele economiei unde între dânşii s-ar fi produs "o ruptură conceptuală". Sigur, ca profesionist, dl Vlădescu avea o concepţie mult mai largă, care l-a inclus la un moment dat şi pe cântăreţul Dan Bittman, dar era mai credibil dacă spunea la timp ceea ce spune acum când suferă de remaniere acută.
• Vosganian, supărat că nu a fost inclus în "Cabinetul din umbră"
Lansarea aşa-zisului executiv din umbră al liberalilor după modelul patentat de PSD în timpul guvernării cederiste din perioada 1996-2000 de preşedintele PNL, Crin Antonescu, stârneşte nemulţumiri în jurul apropiaţilor aripii Tăriceanu, care au fost omişi în favoarea unor independenţi anonimi. În acest sens, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, retras în paginile blogului personal, a început o critică severă asupra Cabinetului lui Crin, susţinând că formaţiunea liberală îşi complică situaţia prezentând un guvern din umbră, întrucât majoritatea celor propuşi în această echipă nu au coordonat nimic în PNL şi nici nu au contribuit la programul de guvernare.
• CURIERUL NAŢIONAL
• Doar evaziunea e trează pe piaţa alcoolului
Piaţa legală e dărâmată de lipsa antrepozitelor fiscale şi a taxelor mărite. În schimb, piaţa neagră s-a dezvoltat atât de mult încât statul pierde 500 mil. euro anual. Morariu (Garant): Băbuţele de la sate nu mai fac gem şi au ajuns să facă ţuică. Producătorii de băuturi alcoolice spun că adoptarea formei actuale a ordonanţei privind combaterea evaziunii fiscale va duce la falimentarea afacerilor. Directorul general al Garant spune că măsura prin care se revocă autorizaţia de funcţionare tuturor antrepozitelor fiscale care au o datorie mai mare de 60 de zile va duce la închiderea afacerilor producătorilor de băuturi alcoolice. . "Noi nu ne putem plăti aceste datorii având în vedere că vânzările au scăzut din cauza crizei şi avem de recuperat sume de bani de la firme aflate în faliment sau în insolvenţă. În plus, statul care este cel mai mare datornic pentru că nu rambursează TVA datorată companiilor, ne cere să ne plătim datoriile în 60 de zile".
• AIPC: Transferul companiilor de pe Rasdaq pe ATS înseamnă o retrogradare
Asociaţia cere clarificări oficiale pentru propunerile de transfer pe sistemul alternativ. Investitorii subliniază că Rasdaq este o piaţă reglementată. Anca Dumitru: După ce vom vedea câte companii vor să se transfere pe ATS vom merge la CNVM. BVB a transmis unor companii de pe Rasdaq adrese prin care le propune transferul pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Bursei (ATS), iar Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită clarificări oficiale de la CNVM şi Consiliul BVB, menţionând că Rasdaq este o piaţă reglementată, informează Mediafax. Asociaţia menţionează că a aflat despre scrisoarea transmisă de BVB de la unele companii listate pe Rasdaq.
• Oltchim: Repornirea Arpechim va transforma combinatul în cel mai profitabil din zonă
Integrarea petrochimiei de la Piteşti va duce la funcţionarea la capacitate maximă a instalaţiilor de la Râmnicu Vâlcea În acest mod, compania va redeveni rentabilă, iar interesul posibililor investitori va creşte. Repornirea Arpechim este primul pas în transformarea Oltchim în cel mai profitabil şi stabil complex petrochimic din sud-estul Europei, iar acest proiect este important întrucât combinatul va funcţiona la capacitate maximă, redevenind rentabil pentru potenţialii investitori, potrivit unui comunicat de presă al companiei vâlcene transmis ieri.
• Peste 12.000 de clienţi sunt hotărâţi să se bată cu băncile
Numărul persoanelor nemulţumite de serviciile sistemului bancar, organizate în grupuri pe Internet, continuă să crească. Ieri a expirat termenul până la care instituţiile financiare au fost obligate să pună în practică OUG 50/2010 privind. Creditele. Potrivit datelor BNR, aproximativ 4,5 milioane de persoane au cel puţin un credit. Transpunerea în practică a OUG 50/2010 privind creditele acordate populaţiei a stârnit mari nemulţumiri în rândul clienţilor, la toate acestea adăugându-se o serie de alte drepturi încălcate de bănci de-a lungul timpului. Numărul clienţilor nemulţumiţi ai băncilor care fac parte din grupuri pe Internet a trecut de 12.000 şi continuă să crească, însă aceştia reprezintă deocamdată doar 0,28% din totalul persoanelor care au credite.
• Preţurile proprietăţilor de lux s-au prăbuşit la o treime
Familii cu tradiţie, bogaţi din tată în fiu, au făcut investiţii proaste în ultima perioadă. Luxury International: Acum aceştia au nevoie de cash şi se văd nevoiţi să îşi vândă proprietăţile. Chiar şi după devalorizare, aceste proprietăţi costă de la câteva sute de mii la milioane de euro. Criza a lovit şi în piaţa imobiliară de lux, iar mulţi proprietari cu case de lux s-au văzut nevoiţi să vândă pentru o nevoie urgentă de cash, astfel cei care erau interesaţi de vile luxoase şi au avut bani puşi deoparte au găsit noi oportunităţi. Presiunea de a obţine cât mai repede bani lichizi i-a determinat pe proprietari să lase din preţ cu un procent între 40 şi 70% faţă de valoarea proprietăţilor din perioada de vârf de bulă imobiliară, a declarat pentru Curierul Naţional Ştefan Niţă, Director Luxury International, companie imobiliară.
• Nitramonia îşi reia activitatea după 12 ani
"Fabrica de la Făgăraş, fosta Nitramonia, care în prezent se numeşte Nitroporos, îşi va relua activitatea pe data de 25 septembrie, după 12 ani de întrerupere. Investiţiile în fabrică se ridică la circa 47 de milioane de euro, dintre care 10 milioane de euro au fost plătiţi Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru lichidarea judiciară a societăţii", a spus Niculae, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, fabrica va produce zilnic 900 de tone de amoniac, 700 de tone de azotat de amoniu şi 250 de tone de azotat de amoniu exploziv, folosit la carierele de piatră şi construcţia de drumuri. În ceea ce priveşte vânzările, proprietarul Interagro a estimat că acestea vor fi de aproximativ 16 mil. dolari pe lună şi aproximativ 200 mil. dolari pe an.
• EVENIMENTUL ZILEI
• Berceanu: "Dacă ar fi numai Monici Macovei, partidul ăsta n-ar mai avea nicio legătură cu nimic"
Berceanu: "Dacă ar fi numai Monici Macovei, partidul ăsta n-ar mai avea nicio legătură cu nimic". Anastase: "Să pună pe hârtie propunerile şi vedem". Propunerile privind integritatea pe care Monica Macovei le doreşte reguli în PDL - de la excluderea celor care intră în vizorul justiţiei la separarea afacerilor cu statul de politică - nu le dau prea mari dureri de cap colegilor săi de partid. La vârful PDL pronosticul e că nu există "nicio şansă" ca acestea să mai fie integrate în statut, în ciuda încercării europarlamentarului de a redeschide discuţia. Între susţinătorii Monicăi Macovei, Sever Voinescu estimează, totodată, că la un vot în partid, numărul celor care vor fi pentru n-ar depăşi cu mult grupul care a votat recent pentru căderea întregului guvern, cu tot cu Emil Boc.
• Războiul compensatelor
Farmaciştii protestează faţă de întârzierile caselor de sănătate la plata medicamentelor gratuite şi compensate prin bannere afişate la intrarea în farmacii. Deciziile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale Ministerului Sănătăţii impuse de lipsa de resurse din sistemul medical au condus la reacţii neobişnuite din partea celor care nu şi-au primit la timp banii cuveniţi. Astfel, Colegiul Farmacişti lor a cerut tuturor farmaciilor să afişeze bannere în care să informeze de cât timp nu au mai fost plătite de casele de asigurări. În replică, reprezentanţii asigurărilor spun că, de fapt, termenul până la care puteau face plăţile nu este de 180 de zile, cum susţin farmaciştii, ci de 210 zile.
• FINANCIARUL
• Bilanţ real: Boc a condus 5 guverne, dar a adoptat doar 3 măsuri anticriză
Deciziile pe care Executivul le-a luat în ultimii doi ani au făcut economiei mai mult rău decât bine, consideră oamenii de afaceri. Patronatele aşteaptă încă renunţarea la impozitul minim. Ultimul termen, 1 octombrie. Din zecile de măsuri anticriză promise de cele cinci Cabinete Boc, prea puţine au fost puse în aplicare şi fără efecte vizibile în relansarea economică. De fapt, patronatele au menţionat ca măsuri anticriză doar programele "Rabla", "Prima casă" şi reabilitarea termică a blocurilor. Mediul de afaceri aşteaptă în continuare eliminarea impozitului minim şi programul pentru sprijinirea tinerilor întreprinzatori.
• Creditele ipotecare ar putea fi eliminate din prevederile OUG 50
Actul normativ a ajuns în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor. Băncile ar avea şanse mai mari să câştige în confruntarea cu statul doar la Washington. Avocatul Gheorghe Piperea, partener coordonator al Piperea şi Asociaţii, a afirmat ieri că Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 privind contractele de credit ale consumatorilor ar putea fi modificată prin eliminarea din textul acesteia a prevederilor referitoare la împrumuturile ipotecare.
• Clinicile particulare au salvat tranzacţiile pe piaţa birourilor
În prima jumătate a anului au fost închiriaţi aproximativ 84.000 mp de birouri. Aproape 15% din acest volum l-au reprezentat închirierile pentru companii din sistemul medical privat. Pe piaţa de office, analiştii estimează creşterea ratei de absorbţie cu 46% până la finele anului. Deşi există activitate pe segmentul de birouri, aceasta nu este suficientă pentru ca investitorii să fie convinşi să înceapă proiecte noi de dezvoltare.
• Rolls Royce a deschis la Bucureşti primul service din Europa de Est
Un eveniment extrem de important pentru piaţa auto din România are loc săptămâna aceasta prin deschiderea primului punct de reprezentare oficial al mărcii Rolls Royce. Deocamdată este vorba doar despre un service dedicat clienţilor existenţi, aproximativ 50 de proprietari, la care se adaugă, eventual, alţi clienţi din ţările învecinate. Rolls Royce nu deţine nicio reprezentanţă proprie în Europa Centrală şi de Est, astfel că service-ul din România reprezintă o premieră în regiune. Cel mai apropiat centru Rolls Royce era până acum cel din Viena.
• Conflictul dintre ANAF şi Rompetrol a ajuns în faza punerii în aplicare a ameninţărilor
ANAF avertizează că execută silit Petromidia, riscând să pună pe butuci al treilea exportator al ţării. Statul român a pus sechestru asigurător pe rafinăria Petromidia, iar după 30 septembrie vrea să o execute silit. Consecinţele vor fi grave: punerea pe butuci a unuia dintre cei mai mari contribuabili ai ţării şi aruncarea în stradă a peste 8.000 de oameni. La nivel macroeconomic aceste măsuri se traduc prin privarea bugetului de venituri din taxe şi impozite şi adâncirea deficitului de cont curent, prin eliminarea numărului 3 din ierarhia exportatorilor.
• Proiect de un miliard de euro, cu investitori italieni, la Eforie
Investiţia ar putea fi demarată până la sfârşitul anului. Un proiect care părea fără viitor din cauza investiţiei mari şi a planurilor avangardiste a fost reactivat, în plină criză, de administraţia locală din Eforie în colaborare cu un investitor italian. Despre "Marina di Eforie" s-a vorbit pentru prima dată la începutul anului 2008, dar în câteva luni proiectul care prevedea construcţia unui complex marin de agrement a fost abandonat, întrucât investitorul s-a retras de pe litoralul românesc. După mai bine de un an şi jumătate de linişte, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a anunţat că italienii şi-au reconsiderat poziţia şi că doresc să continue proiectul. Deocamdată nu au pornit lucrările.
• Şoc: un avocat afirmă că pragul de la SIF-uri ar putea încălca tratatul de aderare la UE
Limitarea deţinerilor în cadrul acestor societăţi este cel mai controversat subiect pe piaţa de capital. Un investitor care ar ataca pragul de deţinere de la SIF-uri la Curtea de Justiţie de la Luxemburg ar putea avea câştig de cauză, pe motiv că acesta încalcă libera circulaţie a capitalului, consideră Lavinia Tec, avocat şi lector universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Pragul care limitează în prezent deţinerile de la SIF-uri este cel mai controversat subiect de pe piaţa de capital, făcând obiectul multor dezbateri de-a lungul timpului.
• GÂNDUL
• Războiul clienţilor cu băncile. "De ce mă întrebaţi pe mine?" - ministrul Finanţelor despre problemele din ordonanţa creditelor
Bancherii susţin că, din cauza neclarităţilor din OUG 50/2010, ar putea înregistra pierderi de până la 900 de milioane de euro. Băncile încearcă să recupereze de la stat, în instanţă, banii pierduţi de la clienţi prin modificarea contractelor de credit impusă de OUG 50/2010. Una din primele trei mari bănci din România a început deja demersurile în acest sens. Anunţul a fost făcut de Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).
• Dacia Duster, canditată la titlul de "Maşina anului 2011"
Dacia Duster este pe lista de nominalizări la titlul de Maşina anului 2011, în competiţie aflându-se mărci precum Audi, Nissan, Volkswagen sau BMW, potrivit anunţului postat pe site-ul oficial al competiţiei "Car of the Year 2011". În primă etapă, respectiv până pe 2 noiembrie se vor selecta şapte candidaţi dincei 41, urmând ca pe 29 noiembrie să fie naunţat câştigătorul.
• Boc, despre Vlădescu: "Dacă avea viziune, nu reduceam cu 25% salariile"
"În primul rând, avea la dispoziţie calea demisiei dacă nu ar fi fost de acord cu vreo măsură promovată sau nu de Guvern la propunerea domniei sale, or, nu a fost cazul. L-aş întreba apoi, dacă era vorba de viziune sau de capacitate de înţelegere a crizei şi a economiei, cum a fost posibil ca în ianuarie să permită în buget plata celui de-al 13-lea salariu, a primelor de vacanţă, a altor stimulente, iar după câteva luni să vină cu reducerea cu 25% a salariilor?", a afirmat, luni, Emil Boc, susţinând că, în fapt, ex-ministrul Vlădescu este vinovat pentru faptul că Guvernul a tăiat din salariile bugetarilor.
• JURNALUL NAŢIONAL
• Reindustrializarea: o nouă poveste cu cocoşul roşu, de Ilie Şerbănescu
Ministerul Economiei a anunţat, nu de mult, elaborarea unui studiu privind "Politica de reindustrializare a României". Studiul, ni se spune, a fost elaborat de Grupul de Economie Aplicată (GEA) şi de Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-sociale, ceea ce a implicat participarea unor academicieni şi economişti de marcă din România. Guvernul României (nu actualul, ci oricare altul), în urma externalizării către capitalul străin a aproape tuturor poziţiilor nodale, strategice din economie (de la exploatarea resurselor la utilităţile publice şi bănci), nu mai dispune practic de instrumente şi pârghii de a imprima un anumit curs economiei, darămite de a schimba un model economic, de tip bananier, la care s-a ajuns!
• Miting nu, pichete da
Protestul anunţat de sindicaliştii de la CSDR pentru ieri-dimineaţă, în faţa Guvernului, s-a anulat la o simplă promisiune de întâlnire pentru discuţii a premierului Emil Boc. Ion Baciu, liderul Confederaţiei Sindicale Democrate din România (CSDR), a declarat că s-a renunţat la mitingurile anunţate pentru luni şi marţi în Piaţa Victoriei, pentru că se aşteaptă o rezolvare favorabilă a revendicărilor din partea premierului, după ce Emil Boc le-a promis sindicaliştilor o întâlnire "în următoarea perioadă". Ieri nu s-au ţinut de cuvânt decât unii membri CNS "Cartel Alfa" care au pichetat, în număr mai mic sau mai mare, sediile prefecturilor din mai multe judeţe ale ţării.
• ROMÂNIA LIBERĂ
• Incognito: Etnobotanice interzise, vândute ca "îngrăşăminte"
Deşi au omorât zeci de tineri, substanţele etnobotanice continuă să se vândă în "magazinele de vise" din România, sub denumirea de îngrăşăminte pentru plante sau odorizante. Vânzarea substabntelor etnobotanice prin aşa-zisele "magazine de vise" a căpătat în România dimensiunile unui fenomen. Mulţi tineri s-au apucat să consume astfel de substanţe halucinogene, pretins naturale , convinşi de preţurile rezonabile ale acestora, dar şi de faptul că le pot cumpăra chiar din magazine deschise sub ochii autorităţilor.
• Insula şerpilor se rupe în două
Insula Şerpilor este puternic afectată de eroziunea Mării Negre şi s-ar putea rupe din cauza acestui fenomen, conform unor experţi citaţi de agenţia Ukrinform. Insula se îngustează cu 10 cm pe an.
• Vine, totuşi Voestalpine?
Grupul austriac Voestalpine ar putea relua investiţia de 6 miliarde euro în oţelăria de la Agigea, în urma creşterii preţului oţelului pe plan mondial. Grupului austriac Voestalpine a scos din conservare proiectul unei oţelării de 6 miliarde euro, pentru care România reprezenta una dintre opţinuni, alături de Bulgaria, Turcia şi Ucraina, ca urmare a semnelor de redresare din industria oţelului. Investiţia Voestalpine valorează mai mult decât toate investiţiile străine directe pe acest an, estimate de bancheri la maximum 5 miliarde euro. "O dată cu reluarea chiar timidă a creşterii economice, creşte şi preţul oţelului, chiar dacă nu se va ajunge în acest an la nivelurile din 2008, anterioare crizei.
• ZIARUL FINANCIAR
• Investitorii au fost prinşi de febra dividendelor de 1 mld. lei de la Fondul Proprietatea
Investitori locali şi fonduri străine de investiţii au fost cuprinşi de febra dividendelor de peste 1,1 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea şi fac achiziţii de acţiuni pe ultima sută de metri. Pe dinafară au rămas însă foştii proprietari care nu ştiu cum pot intra în posesia dividendelor, deşi Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea lor. Dividendele Fondului Proprietatea au devenit cel mai fierbinte subiect al momentului, având în vedere că suma de 1,1 mld. lei ce urmează a fi distribuită statului român - acţionar cu 49% din capitalul Fondului şi celor peste 4.000 de acţionari privaţi reprezintă un record pentru economia românească.
• Pentru 100.000 de lei despagubiri stabilite in justitie, dividendele sunt de circa 8.000 de lei cash
Cum a mai rămas mai puţin de o săptămână până pe 27 septembrie, data de înregistrare a acţionarilor, acţiunile Fondului Proprietatea au devenit tot mai râvnite, unele persoane private fiind dispuse să ofere în schimbul unor acţiuni la Fond apartamente în zone centrale ale Capitalei, terenuri şi maşini.
• Prima mişcare a lui Ariton: schimbarea şefului Transgaz
Florin Muntean, directorul general al Transgaz, compania care pe Bursă valora ieri 690 de milioane de euro, a fost schimbat din funcţie, în locul său fiind numit Florin Cosma, directorul dispecerului naţional de gaze naturale. Deşi schimbarea directorilor generali din companiile subordonate a devenit deja o tradiţie pentru fiecare nou ministru, presa din Sibiu spune că înlocuirea directorului general al Transgaz a venit în contextul în care Florin Muntean demisionase încă de vineri invocând motive personale.
• CSA a început examinarea şefilor din asigurări
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a început verificarea cunoştinţelor tehnice ale managerilor companiilor de asigurări, după modelul aplicat de BNR bancherilor, începând de anul trecut. Potrivit unor informaţii, CSA ar fi decis să facă aceste verificări după ce a constatat că există manageri străini care nu cunosc legislaţia locală, norma care prevede introducerea acestor examene fiind publicată în luna iulie. Recent, Comisia a retras autorizaţiile acordate preşedintelui Aviva Asigurări şi unui administrator, după ce a descoperit câteva zeci de nereguli în urma unui control.
• Austriecii susţin că 10% din PIB-ul României li se datorează
Companiile austriece au investit anul trecut în România 500 mil. euro, iar oficialii Ambasadei Austriei la Bucureşti se aşteaptă la o valoare similară a investiţiilor şi în acest an. Stocul investiţional total, respectiv investiţiile realizate de jucătorii austrieci în România după 1990, este de 10 miliarde de euro sau 20% din totalul investiţiilor realizate în ţara noastră în această perioadă. Austria se menţine astfel pe prima poziţie în topul investitorilor străini din România. În 2008, pe podium au urcat Austria, Olanda şi Germania. "Austria este principalul investitor al României şi s-a menţinut în această poziţie mai mulţi ani.
• Cinteză, BNR: Băncile ar putea pierde 600 mil. euro din aplicarea Ordonanţei 50, unele vor cere despăgubiri statului
Mai multe bănci se pregătesc să ceară în instanţă despăgubiri din partea statului pentru pierderile provocate de aplicarea Ordonanţei 50 (care stabileşte noi reglementări pentru creditele de retail), inclusiv în cazul contractelor aflate în derulare, spune Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din BNR. Avocaţii sunt însă rezervaţi faţă de şansele de izbândă ale unui asemenea demers.
Banca Naţională a finalizat un studiu de impact din care a rezultat că băncile vor contabiliza pierderi de circa 600 de milioane de euro în cazul în care ordonanţa se va aplica aşa cum cer clienţii, respectiv băncile vor fi nevoite să renunţe la unele comisioane şi să reducă dobânzile.
• Jumătate din toate creditele în franci elveţieni sunt la Volksbank
Austriecii de la Volksbank au în bilanţ credite în franci elveţieni de echivalentul a 1,3 miliarde de euro, reprezentând circa jumătate din totalul împrumuturilor acordate pe plan local în această valută.
Banca este astfel expusă la problemele pe care le pune aprecierea dramatică a francului în faţa leului în ultimii doi ani, cu 45%, care se traduce într-o majorare similară a efortului de plată din partea clienţilor. Volksbank a utilizat alternativa creditelor în franci, care aveau avantajul afişării unor dobânzi nominale foarte mici, pentru a-şi facilita creşterea rapidă pe finanţări imobiliare din anii trecuţi.
• Foştii proprietari au şanse tot mai mici să ia dividende la FP
Dividendele record de peste 1,1 mld. lei pe care Fondul Proprietatea urmează să le distribuie ar putea fi prima despăgubire în numerar pe care o încasează foştii proprietari după ani de aşteptări pe listele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). De la 1 iulie Guvernul a suspendat despăgubirile în numerar către foştii proprietari pentru o perioadă de doi ani, interval în care compensaţiile sunt făcute exclusiv cu acţiuni la Fondul Proprietatea, potrivit Ordonanţei 62/2010. Având în vedere că în acest an Fondul Proprietatea distribuie dividende record de 1,1 miliarde de lei sau de 0,0816 lei pentru fiecare acţiune, miza de a deveni acţionar la Fond până pe 27 septembrie, data de înregistrare a acţionarilor, a crescut şi pentru foştii proprietari care au optat iniţial pentru compensaţii în bani.