REVISTA PRESEI 22.09.2015

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 22 septembrie 2015

ADEVARUL

INTERVIU Ion Cristoiu: "Toţi cei care şi-au făcut ziare în anii '90 aveau în spate «băieţii»

În al doilea episod al serialului despre evoluţia presei româneşti din ultimii 25 de ani, Ion Cristoiu descrie atmosfera în care s-au format marile ziare de după Revoluţie. Istoria presei din România ultimilor 25 de ani nu se poate scrie fără mărturiile lui Ion Cristoiu. Sunt amintiri incredibile despre ziare conduse din umbră de securişti, despre ofiţeri acoperiţi infiltraţi în redacţii, despre compromisurile şi cinismul din spatele informaţiei şi despre puterea gazetelor de a dărâma guverne şi preşedinţi. Cristoiu a navigat cu abilitate prin aceste ape tulburi în care presa era pe cât de puternică, pe atât de supusă influenţelor. Susţine că, atunci când a cedat acestor influenţe, a făcut-o involuntar: "Sunt aproape sigur că în anumite momente am fost manipulat de nu m-am văzut".

Deutschland UE Alles! - de Traian Ungureanu

N-a trecut prea mult timp de la faimoasa vorbă a lui Arnold Toynbee după care civilizaţiile nu mor asasinate, ci se sinucid. Ne-am mişcat repede. Abia a închis gura Toynbee şi Europa a deschis tratatul de tehnica sinuciderii. Şi în ce limbă putea fi scris mai bine un tratat riguros dacă nu în germană? Singurul cuvînt străin vine din greaca veche şi tronează pe prima pagină: hybris. Mîndria tragică a celui ce sfidează destinul. Mai aproape de noi: nechibzuinţa luminată a celui ce crede că poate cuminţi istoria prin festivaluri de facere de bine. Pentru a duce o tragedie pînă la capăt şi pentru a o încheia ca lumea, cu scena plină de cadavre, e nevoie, mai întîi, de ceva extraordinar. De o îmbinare perfectă de ceaţă, iluzii, încredere şi orbire. E nevoie de dispariţia adevărului. Iar cel mai bine ascuns adevăr al zilelor pe care le trăim e că europenii nu vor migranţi. Umblă vorba că doar esteuropenii nu vor migranţi. Dar pe europenii din Vest i-a întrebat cineva? Şi a pus cineva întrebarea corectă: vreţi să vă schimbaţi cultura şi să trăiţi sub alte valori?

Judecătoarea Camelia Bogdan recomandă confiscarea averii primarului suspendat

În motivarea deciziei prin care edilul suspendat a rămas în arest preventiv, judecătoarea Camelia Bogdan susţine că averea lui Sorin Oprescu trebuie pusă sub sechestru pentru ca primarul să nu aibă timp să-şi ascundă bunurile. "Organele de anchetă trebuie să acorde o atenţie sporită ridicării bunurilor în vederea luării măsurilor asigurătorii", susţine judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu. Modul în care primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu (64 de ani), arestat pentru luare de mită, şi-a cesionat afacerile către rudele sale a ridicat semne de întrebare pentru judecătoarea Camelia Bogdan.

Avuţia de milioane de euro de sub sutana Mitropoliei Moldovei

Datele financiare oficiale ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), cu sediul în Iaşi, plasează unitatea de cult pe primul loc în privinţa veniturilor realizate de fundaţii. Unitatea de cult ce patronează arhiepiscopiile din zona Moldovei şi a Bucovinei este organizată din punct de vedere juridic sub forma unei fundaţii non-profit, ceea ce înseamnă că orice sumă realizată în plus anual trebuie reinvestită în activitatea unităţii. În cazul mitropoliei, an de an, indiferent de sumele ameţitoare pe care mitropolia le realizează la capitolul "excedent bugetar", reprezentanţii unităţii de cult au susţinut că banii au fost reinvestiţi în activităţi filantropice. Potrivit datelor financiare, unitatea ce administrează hoteluri, pensiuni, terenuri, librării sau centre de pelerinaj a realizat în anul fiscal precedent venituri de 53,6 milioane de lei.

O energie electromagnetica uriaşă va provoca schimbări inclusiv la nivel celular!

Un celebru doctor in bioelectromagnetica avertizează omenirea ca, pe data de 28 septembrie, va avea loc un val de erupţii solare care vor duce la o creştere a energiei electromagnetice de la soare, dar si a altor energii cosmice. Simon Atkins crede ca erupţiile solare de la finele lunii septembrie, vor provoca o "schimbare de frecventa" in conştiinţa. Energia cosmica este denumita "Valul X" (Wave X), iar doctorul Atkins, specialist in prognosticarea riscurilor de dezastre, susţine ca va avea loc un "val de evoluţie". Prognozele arata ca schimbarea de frecventa va avea loc in intervalul 23-28 septembrie, iar Atkins susţine ca va exista o încercare de a folosi celebrul CERN de la Geneva (Consiliul European pentru Cercetări Nucleare) pentru a devia acest masiv val de energie. Valul X va bombarda pământul cu particule de lumina foton-gamma, călătorind cu viteza luminii si producând o schimbare de ADN instantanee. Efectul imediat este ca fiinţele care au o frecventa, pe rezonanta Schumann, de cel putin 17 Hz vor fi propulsate in a 5-a dimensiune. A cincea dimensiune poate fi Raiul sau Iadul.

Mai bine de 60% din piaţa RCA, dominată de companii cu probleme

Euroins, Astra şi Carpatica deţin 60,12% din piaţa poliţelor RCA. Astra este în procedură de faliment, Carpatica este sub un plan de redresare financiară, iar Euroins este asaltată de reclamaţii de la cei pe care trebuie să-i despăgubească. Potrivit ultimelor date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cele trei companii domină piaţa RCA. Euroins este lider cu un total de prime brute subscrise de peste 342 milioane lei, cu o pondere de 25,56% în piaţă. Astra Asigurări, companie al cărei faliment a fost cerut de ASF după ce la finele lunii august i-a retras autorizaţia de funcţionare, se află pe locul doi la vânzările de poliţe RCA, cu prime brute subscrise de peste 272 milioane lei, echivalentul a 20,31% din piaţă. În fine, pe al treilea loc în clasamentul ASF se găseşte Carpatica, cu prime brute subscrise de aproape 223 milioane de lei, adică 14,5% din piaţă. Adunând şi trăgând linie, Euroins, Astra şi Carpatica deţin 2.752.492 din contractele RCA, dintr-un total de 4.683.577 deţinute de primii zece jucători din piaţă.

Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de mortiere

Rusia solicită "acţiuni concrete" după ce în ambasada sa din Damasc, Siria, a căzut un mortier, notează "Radio Free Europe". Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, îndeamnă comunitatea internaţională să adopte o poziţie clară după acest atac ce a avut loc duminică dimineaţă şi care ar fi fost realizat de militanţii ce se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat luni că atacul cu mortiere a fost lansat în dimineaţa de duminică, 20 septembrie, de forţele care se luptă cu Guvernul condus de Bashar al-Assad. Se pare că bombardamentul nu a produs nicio pagubă ambasadei Rusiei din Damasc. Militanţii au "sponsori externi" care sunt responsabili pentru influenţarea acţiunilor lor, a spus ministrul de Externe. "Aşteptăm o poziţie clară privind acest act de terorism, din partea tuturor membrilor comunităţii internaţionale. Nu este nevoie doar de cuvinte, ci şi de acţiuni concrete", a adăugat Lavrov.

Psihologul Alfie Kohn desfiinţează "Mitul temei pentru acasă"

Cartea "Mitul temei pentru acasă", semnată de renumitul psiholog american Alfie Kohn, a fost lansată recent şi în România, la editura Multimedia Est Publishing. În volumul amintit, autorul atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le pot avea temele asupra copiilor, atrăgând atenţia părinţilor să întrebe mai des profesorii cum îi ajută exerciţiile pe cei mici, în mod concret, nu doar cum se rezolvă acestea. Acesta susţine că exerciţiile pentru acasă pot influenţa dezvoltarea copilului chiar şi după ce ajunge la maturitate, prin subminarea gândirii critice în favoarea memorării mecanice şi a atitudinii submisive, prin erodarea relaţiilor în familie, dispariţia timpului liber, distrugerea independenţei copilului şi a încrederii adulţilor în acesta. Copiii învaţă cu adevărat atunci când au un motiv pentru care îşi doresc să ştie anumite lucruri, de ce oamenii acţionează într-un anumit mod şi de ce lumea funcţionează aşa cum funcţionează. Are sens, de exemplu, ca un copil să citească mult, la şcoală, dar şi acasă, este de părere specialistul.

BANCHERUL

Cate credite acordă băncile populaţiei, încât au speriat BNR-ul

Creditele de consum au crescut in primele 7 luni din acest an cu 37% iar cele pentru locuinţe cu 60%, fata de aceeaşi perioada a anului precedent, determinând reprezentanţii BNR sa avertizeze cu privire la pericolul unei noi euforii a creditării cum am trăit înaintea crizei si care s-a dovedit păguboasa. Motiv pentru care BNR este pregătită sa ia masuri pentru reducerea ritmului de creditare, cu toate ca soldul total de credite din bilanţurile băncilor este mai scăzut decât in anul precedent, din cauza împrumuturilor neperformante din trecut. Creditele de consum in lei acordate de bănci populaţiei au atins un ritm record in perioada mai-iunie din acest an, pana la 2 miliarde lei in iunie, încă o data mai multe decât in aceeaşi perioada a anului precedent. In primele 7 luni din 2015, volumul total de credite de consum in lei a fost de 8,5 miliarde lei, fata de 6,2 miliarde lei in aceeaşi perioada din 2014, ceea ce înseamnă o creştere de 37%. In total in 2014 creditele de consum noi in lei s-au ridicat la 10,2 miliarde lei, cu fix 50% mai multe decât in 2013, când au fost de doar 6,8 miliarde lei. In concluzie, in privinţa creditelor de consum, putem vorbi de o accelerare puternica pe parcursul ultimilor doi ani.

Topul firmelor de asigurări de viată: Metropolitan Life a scăzut cel mai mult, iar BCR Asigurări are cea mai solida ascensiune

Metropolitan Life, a doua firma de asigurări de viată din Romania, a înregistrat cea mai mare scădere a primelor subscrise in prima jumătate a acestui an, de aproape 14 milioane lei in comparaţie cu prima parte a anului trecut. Firma americana a încasat din vânzarea de asigurări de viată 114 milioane lei in prima jumătate din acest an, fata de 128 milioane lei in prima jumate din 2014, de aproape trei ori mai puţin in comparaţie cu liderul pieţei, NN Asigurări de Viată, care si-a consolidat prima poziţie cu prime in creştere cu 12,7 milioane lei. Pe de alta parte, performerul creşterii a fost BCR Asigurări de Viată, parte a grupului austriac VIG, cu o creştere de 32,1 milioane lei a primelor subscrise, la un total de 105 milioane lei. Cele trei firme de asigurări deţin împreuna o cota de 63,13% din piaţa asigurărilor de viată din Romania, un fel de triopol de piaţă. Acesta este urmat de un grup de patru firme cu cote de piaţă de 5-6% fiecare (Allianz, Asirom, BRD Asigurari si Generali), iar apoi de un alt grup si mai mic, cu cote de 2-3% din piaţă (Groupama, Grawe si Uiqa).

CURENTUL

Cum vrea Liviu Pop să-şi poată "aranja" soţia fără concurs la orice şcoală de top din Bucureşti

Prezent într-un studio de televiziune, senatorul PSD Liviu Marian Pop a anunţat mărinimos că vrea să schimbe legea Educaţiei pentru soţia lui Klaus Iohannis, după ce a aflat că profesoara Carmen Iohannis va face naveta Sibiu-Bucureşti pentru a putea să rămână la catedră. "Trebuie să schimbăm legea. Doamna Iohannis trebuie să se poată transfera cu serviciul la Bucureşti, iar actualele prevederi nu îi permit. În lege e scris că doar demnitarii pot aşa ceva, nu şi soţiile sau soţii. Vrem să facem asta pentru Carmen Iohannis". Bineînţeles că prezentatoarea de la GhiţăTV nu l-a întrebat despre soţia lui care va beneficia şi ea de această lege. Ziarul CURENTUL a dezvăluit în urmă cu 4 ani că Liviu Pop şi-a detaşat "în interesul serviciului" soţia la Şcoala I.G.Duca. Soţia lui Pop era la acel moment o mediocră exact ca şi soţul său şi nicidecum nu putea fi detaşată "în interesul învăţământului"

Calcule - de Tia Şerbănescu

Între timp s-a constatat că doar unul din cinci imigranţi este refugiat sirian. Respectiv, unul fuge de război iar patru fug după el. Prevăzător, generalul Oprea a instalat 50 de corturi în Timiş pentru ei. Deocamdată sunt goale, deci sunt suficiente. La Bucureşti, PNL aşteaptă aceeaşi bunăvoinţă a generalului faţă de moţiunea de cenzură: "noi am făcut ce depindea de noi, a declarat dna Gorghiu, acum mingea e în terenul dlui Oprea, dlui Tăriceanu şi dlui Dragnea". Acolo va şi rămâne mingea pentru că niciunul n-are chef să paseze guvernul la adversar. Dragnea şi PSD îl susţin în continuare pe Ponta: "PSD nu poate face parte dintr-un guvern în care nu dă primul-ministru". Aşa că moţiunea PNL "are o motivaţie puternică" dar n-are şanse deşi dna Gorghiu pretinde că ştie ce vor românii: "românii au nevoie de libertate, reformă şi empatie". Mai ales de empatie. Sunt obsedaţi de ea în toate sondajele. Dar nu toată lumea participă (scris şi oral) la moţiune. Şeful ASF, Mişu Negriţoiu s-a recăsătorit iar naş i-a fost Viorel Cataramă. Nu e prima oară când cei doi se află sub acelaşi acoperiş şi aceeaşi acoperire. Carpe DIEm.

EVENIMENTUL ZILEI

Cătălin Predoiu: Mă simt bine în pielea mea! Vocile care spun că nu voi fi premier bat câmpii

"Premierul din umbră" al liberalilor vorbeşte despre şansele PNL de a demite actualul guvern prin moţiune de cenzură. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PNL, îi transmite liderului UNPR, Gabriel Oprea, că pierde timp lângă Ponta, în dauna interesului naţional. "Ponta a încercat, la sfatul lui Tony Blair probabil, un fel de "a treia cale" în România. Adică, a continuat cu pomenile clasice de stânga şi a copiat din programul dreptei, adică al PNL, dar a asamblat totul greşit. Practic, "modelul" său economic s-a bazat pe următoarele elemente: a început cu 33 de taxe noi, apoi a continuat cu stimularea consumului prin relaxarea TVA, menţinerea pomenilor sociale, absenţa reformei companiilor de stat, lipsa reformei în administraţie, restauraţie în educaţie şi cosmetizări în sănătate, toate scăldate în sucul corupţiei. A ratat infrastructura, a ratat milionul de locuri de muncă, a ratat fondurile europene", spune Predoiu.

Lech Walesa: "Dacă Europa îşi va deschide porţile imigranţilor, vor începe curând să-şi practice obiceiurile, inclusiv DECAPITĂRILE"

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, fost preşedinte al Poloniei, după căderea comunismului, Lech Walesa nu se dezice de poziţia sa conservatoare nici când vine vorba despre valul de imigranţi cu care se confruntă Europa. Într-un interviu realizat cu reporterii de la Jerusalem Post, Walesa a afirmat: "Este de înţeles de ce Polonia şi Europa se tem de acest aflux. Ei vin din locuri unde oamenii sunt decapitaţi. Ne temem că acelaşi lucru ni se va întâmpla şi nouă. Şi noi polonezii am fost imigranţi în timpul comunismului. Dar indiferent unde am mers, al respectat cultura şi legile locului. Aceşti imigranţi sunt altfel. Chiar ajunşi la a doua sau a treia generaţie - uitaţi-vă la Franţa, de exemplu - care au avut parte de educaţie bună şi s-au îmbogăţit, tot se întorc împotriva ţării gazdă. "Este o mare problemă. Dacă Europa îşi deschide porţile, curând vor veni aici milioane şi, trăind printre noi, vor începe să-şi practice obiceiurile, inclusiv decapitările."

Lupta pentru şefia PSD. Liviu Dragnea omoară, din faşă, orice opoziţie

Social-democraţii se pregătesc intens pentru a-şi pune un preşedinte legitim, însă cu piedici pentru cei cu notorietate puţină. În acelaşi timp, ei îl susţin pe Victor Ponta pentru funcţia de prim-ministru. Conducerea PSD s-a reunit, ieri, în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) pentru a pregăti ultimele detalii în ceea ce priveşte Congresul PSD reprogramat pentru 18 octombrie. Înainte de şedinţă, preşedintele interimar Liviu Dragnea, alături de câţiva preşedinţi de filiale, s-au reunit în biroul lui Valeriu Zgonea de la Camera Deputaţilor. Cu toate că de la ora 12.00 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era programat primul termen în dosarul Turceni- Rovinari, în care premierul este trimis în judecată pentru fapte asimilate infracţiunilor de corupţie, în jurul orei 11.00 a ajuns şi Victor Ponta în biroul lui Zgonea.

Fiscul cheamă evazioniştii la discuţii

Direcţia Antifraudă a derulat din nou controale în Centrul Vechi şi alte zone ale Capitalei, sâmbăta trecută, descoperind mai mulţi agenţi economici care ţineau contabilitate dublă. După aplicarea penalităţilor, Fiscul a decis să cheme agenţii economici la discuţii, pentru a găsi împreună soluţii. Astăzi, "49 de agenţi economici au fost invitaţi, la sediul Direcţiei Antifraudă, în urma unor controale desfăşurate de inspectorii antifraudă sâmbătă noaptea în zonele Centrul Vechi, Ateneu şi Herăstrău din Capitală, discuţiile urmând să se axeze pe identificarea de soluţii pentru eliminarea practicilor uzitate de aceştia, respectiv ţinerea unei evidenţe duble şi eliberarea notelor proforme/de consum/bonurilor nefiscale în locul bonului fiscal", scrie în comunicatul DGAF.

JURNALUL NATIONAL

Se reiau angajările la stat. Care este oferta

Se reiau angajările de bugetari, după ce în ultimii şase ani au fost oprite sau au fost făcute numeroase disponibilizări. Câteva mii de salariaţi ar putea intra în sistemul public, în următorul an, la cei aproape 1,185 de milioane. Numărul lor este mai mic cu aproximativ 215.000 de persoane decât în urmă cu şapte ani, în plin boom economic. Fiscul a anunţat că 1000 de persoane ar urma să angajeze, ca urmare a reorganizării, ceea ce îi va mări semnificativ echipa de inspectori care acum numără aproximativ 25.000 de persoane. Ministerul de Interne a aprobat, în septembrie, angajarea a încă 6.400 de persoane în Poliţie şi Jandarmerie, deoarece s-a anunţat că România va primi câteva mii de refugiaţi în următoarele luni. Pentru profesiile care presupun o relaţionare cu instituţiile statului (consultant fonduri europene, funcţii din domeniul financiar, proiectare de sisteme educaţionale, asigurători), este mai bine ca un angajat să lucreze întâi în sistemul public, apoi în cel privat, întrucât poate înţelege mai bine sistemul, susţine Cristian Seidler, de la Wyser.

Cât ne costă "jandarmul" care ne păzeşte bugetul

România nu mai are nevoie de bani de la FMI, situaţia economică este suficient de solidă ca să nu mai fim constrânşi să ne împrumutăm la instituţia de la Washington. Nu am mai tras nici măcar un euro, din 2011, deşi de atunci am mai avut două acorduri, în valoare totală de 5,5 miliarde de euro, pe care le-am încheiat doar ca să avem o plasă de siguranţă. Actualul acord va expira la finele lui septembrie şi deja atât autorităţile române, cât şi analiştii economici cred că ar fi bine să începem tratativele pentru o nouă înţelegere, a patra consecutivă. Neîncrederea că putem să ţinem în frâu cheltuielile bugetare în 2016, an electoral, că putem să păstrăm un ritm decent de creştere economică, dar şi situaţia incertă în care se află economia mondială sunt principalele motive. Deci, una peste alta, România a avut pusă deoparte de la FMI suma de 5,5 mld. de euro din care nu a tras niciun ban. Totuşi, pentru aceştia România a plătit un comision de neutilizare de 0,15 la sută pe an, adică 16 milioane de euro, în patru ani.

NATIONAL

"Chestorul baronilor", Ion Stoica, prins in dosarul care zguduie mediul bancar si Internele

A fost inspector şef in Argeş, Olt si Vâlcea, iar in 2009, pentru doar câteva luni, secretar general al Internelor. Post pe care a revenit in 2012, după ce mai mulţi politicieni influenţi din aceste judeţe, in frunte cu protectorul sau, piteşteanul Constantin Nicolescu, s-au zbătut ca nişte lei pentru ca Ion Stoica sa ajungă din nou "SG", omul care are in fisa postului managerierea întregului minister. Chestorul de politie Ion Stoica, fostul om de casa al lui Dan Fătuloiu, ar părea sa aibă toate motivele sa se bucure, atât cat mai are pana la pensie, de importanta sa funcţie. Însă, după cum reiese din informaţiile intrate in posesia National, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Mai ales după ce numele acestuia, dar si al unui alt chestor aflat pe cai mari in MAI apar intr-un dosar spectaculos, care va zgudui cat de curând sistemul bancar si Internele deopotrivă.

Ponta, pedeapsă cu executare la guvernare

In comparaţie cu Înalta Curte de Casaţie si Justiţie care da termene peste termene, social-democraţii au încheiat "procesul" lui Victor Ponta in câteva ore. Verdictul: Ponta este "condamnat" sa rămână la Palatul Victoria. "Mergem mai departe", a declarat Ponta, la finalul Comitetului Executiv, reuniune in cadrul căreia s-a decis, in unanimitate, ca partidul sa-l susţină in continuare pe premier. "S-a discutat in Comitetul Executiv National despre moţiunea de cenzura care va fi depusa de PNL. Comitetul a votat pentru respingerea acestei moţiuni si susţinerea in continuare a Guvernului. (...) Nimeni din partid nu vrea sa ieşim de la guvernare, deci vom face calcule pentru reamânarea la guvernare", a afirmat, la rândul lui, preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea, menţionând ca partidul nu-l condiţionează cu nimic pe premier.

BCR, acuzata de "terorism contractual"

Azi are loc un nou termen in procesul colectiv împotriva BCR intentat de debitorii apăraţi de Gheorghe Piperea. Avocatul atrage atenţia ca, prin oferta de "ultima ora", care expira in 23 septembrie (la o zi după proces), BCR recurge la "terorism contractual". Piperea a consemnat pe pagina sa de Facebook demersurile iniţiate de BCR, cu câteva zile înainte de procesul colectiv care are loc azi. "Aşa cum era de aşteptat, cu cinci zile înainte de termenul decisiv din 22 septembrie, reclamanţii din dosarul G1 versus BCR sunt asaltaţi cu oferte de nerefuzat - o dobânda fixa de 4,95% pe an in primii trei ani (dobânda e cu doua puncte procentuale mai mare decât cea practicata in prezent de bănci), după care se trece la Euribor + 3%. In trei ani, Euribor poate ajunge la nivelul sau de glorie din 2008 - 5%",a remarcat Piperea, precizând ca oferta presupune semnarea actelor până in 23 septembrie, adică mâine, in caz contrar devenind caduca.

PUTEREA

Protecţia Consumatorilor, asaltată de reclamaţii împotriva băncilor

Conflictul dintre băncile comerciale şi o parte din clienţii lor, agravat în ultimii ani de criza financiară, nu dă semne că se va stinge prea curând, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, dezvăluind faptul că primeşte şi câte 100 de reclamaţii pe zi împotriva băncilor. În opinia sa, exprimată luni la o conferinţă de specialitate, băncile ar trebui să vină cu soluţii concrete pentru a reduce povara debitorilor care au probleme la rambursarea creditelor. "Scopul nostru, ca instituţie, nu este să vă amendăm, ci să găsim soluţii amiabile. Avem şansa şi cu Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor. Am şi câte 100 de reclamaţii pe zi în ceea ce vă priveşte (împotriva băncilor - n.r.). Sunt o comunitate foarte mare (clienţii nemulţumiţi - n.r.), vorbesc foarte mult pe reţelele de socializare, discută, au avocaţi, au şi argumente concrete. Uitaţi-vă câte procese are numai ANPC", a declarat Dunca Marius, citat de Agerpres.

Trei sferturi din unităţile şcolare s-au închis în ultimii 25 de ani!

A început anul şcolar, dar în ciuda entuziasmului conjunctural, perspectivele sectorului educaţional nu arată deloc bine. Din toate punctele de vedere. Mii de copii au făcut cunoştinţă cu şcoala, mii de părinţi au postat pe Facebook poze cu aceştia. Început promiţător, ravisant, dar numai la nivelul primelor emoţii. Pentru că, realitatea brutală ne dă frisoane reci: trei sferturi din unităţile şcolare s-au închis în ultimii 25 de ani. A scăzut semnificativ şi numărul cadrelor didactice, capitol la care, oricum, România stătea prost faţă de alte ţări. În prezent, sunt şcoli în care elevii mai multor clase sunt înghesuiţi în aceeaşi sală şi un singur cadru didactic le predă, concomitent, tuturora. Rezultatele se pot bănui...

ROMANIA LIBERA

Industria diplomelor, în colaps

Scăderea promovabilităţii la bacalaureat şi declinul demografic, concurenţa făcută de universităţile de stat şi scumpirea traiului sunt câteva dintre explicaţiile care pot lămuri prăbuşirea bruscă a unei "industrii" care a beneficiat de un real sprijin politic, dar care a plasat performanţa academică în zona umbrelor. De la debutul crizei economice în România, numărul studenţilor care frecventează universităţile private a scăzut considerabil, odată cu veniturile acestora. În 2009, instituţiile private de învăţământ superior din România au înscris 127.000 de tineri, pentru ca până în 2014, numărul să scadă de şase ori, la 22.000. Reducerea se reflectă şi în veniturile înregistrate de cele mai mari şase universităţi private din ţară: cu 33 până la 141% mai mici, potrivit bilanţurilor depuse la Ministerul Finanţelor. În aceste condiţii, două instituţii de învăţământ superior au intrat anul trecut pe pierdere: Universitatea Spiru Haret şi Universitatea Româno-Americană. Cumulat, profitul celor mai mari şase universităţi private era, în 2009, de 207 milioane de lei. În 2014 a ajuns la numai un milion de lei.

Tsipras la a treia încercare

Pentru a treia oară în acest an, electorii greci şi-au exprimat la scrutinul legislativ de duminică încrederea în liderul formaţiunii stângii radicale Syriza - Alexis Tsipras. Tsipras doreşte să acţioneze rapid şi luni după-amiază şeful statului l-a însărcinat să formeze noul guvern. Astăzi, Tsipras va prezenta noul său cabinet, "Tsipras 2", iar miercuri seară va fi prezent la dineul cu omologii săi europeni, la Bruxelles, pentru summitul asupra crizei refugiaţilor, dosar în care Grecia se află în prima linie. Va fi prima întâlnire după umilitoarea noapte de 12 spre 13 iulie 2015, când a fost obligat să capituleze. Acum, după două luni, Tsipras va reveni ca învingător. Pentru Alexis Tsipras greul abia începe, creditorii aşteptând reluarea cooperării cu Atena, sentimentul general fiind că noul premier va fi mai bine plasat pentru aplicarea dificilelor reforme menite a pune capăt corupţiei, evaziunii fiscale care cangrenează statul grec de ani de zile.

Guvernul ungar poate folosi armata împotriva imigranţilor

Ungaria a aprobat, luni, o lege, care autorizează Guvernul să folosească armata pentru gestionarea crizei imigranţilor, ceea ce implică, inclusiv, utilizarea unor arme neletale, informează Reuters. Astfel, în lege se menţionează că pot fi folosite pistoale cu gloanţe de cauciuc, dispozitive pirotehnice sau grenade cu gaze lacrimogene, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Parlamentului ungar.

ZIARUL FINANCIAR

Sistemul sanitar, ultima redută

La 25 de ani de la Revoluţie, doar 5% din cifra de afaceri agregată a tuturor companiilor din România mai este reprezentată de com­paniile de stat, iar aceasta se vede: în capacitatea de export, în oferta de bunuri şi produse pe piaţă, în dinamismul economic din anumite regiuni ale ţării, în special acolo unde au sosit investitori străini. Astfel, exporturile au ajuns la 56 mld. euro (70 mld. dolari) în 2014, faţă de 6-7 mld. dolari în anii '90, iar alimentarele unde roiau muştele au fost înlocuite în orice oraş de supermarketuri pline. Competiţia, optimizarea fluxurilor de producţie, adaptarea la piaţă, atenţia la client şi-au spus cuvântul, iar oamenii au de unde să aleagă. Există însă sectoare unde timpul s-a oprit în loc. Spre exemplu, oricâţi bani s-ar aloca şi oricâte reforme s-ar anunţa, calitatea serviciilor în sistemul public de sănătate este în scădere. Oamenii sunt nemulţumiţi şi se îndreaptă in corpore către sistemul privat. Cu toate acestea, sistemul public rezistă puternic oricărei tentative de schimbare reală. "Înfeudaţi" pe teritoriile lor - secţiile din cele mai mari spitale din ţară - marii medici ai României nu mişcă un deget pentru reforma integrală şi pentru ridicarea standardului global la care se oferă servicii medicale.

Tarom caută un director financiar şi un director administrativ, preferabil cu MBA

Tarom, compania naţională de transporturi aeriene, recrutează un director financiar şi un director general administrativ în baza Ordonanţei 109 din 2011, document care reglementează numirea de manageri din privat la conducerea companiilor de stat. Potrivit anunţului publicat de companie, noul director fi­nanciar al operatorului aerian care a avut pierderi de peste 110 milioane de lei anul trecut trebuie să fie licenţiat în economie, iar absolvirea unui program de MBA "reprezintă un avantaj". De asemenea, el trebuie să aibă experienţă "preferabil" în companii cu un buget de cel puţin 300 de milioane de euro, ceea ce înseamnă, în linii mari, că se caută candidaţi care au lucrat în primele 80 cele mai mari companii din economie (acesta fiind numărul companiilor cu afaceri de peste 300 de milioane de euro, potrivit datelor Registrului Comerţului). Anterior, această poziţie a fost deţinută de Eduard Roşianu, care a ocupat-o din aprilie 2014 până în luna martie a acestui an.

Fondul de frontieră al Templeton a pierdut 900 mil. $ din active. Acţiunile Petrom au ajuns cea mai mare investiţie

Fondul de investiţii Templeton Frontier Markets, administrat de divizia specializată în plasamente pe pieţele emergente Templeton Asset Management, a ajuns la active de 605 mil. dolari (2,4 mld. lei), cu 900 milioane de dolari mai puţin decât la 30 septembrie 2014, potrivit datelor publicate de administrator. Templeton Asset Management, companie condusă de Mark Mobius, face parte din grupul american Franklin Templeton, ce administrează Fondul Proprietatea. Scăderea activelor a fost cel mai probabil alimentată de retragerile făcute de investitori. Publicaţia britanică Financial Times estimează la 6,4 miliarde de dolari retragerile făcute de investitori din fondul de obligaţiuni fanion al grupului american Franklin Templeton.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb