REVISTA PRESEI 27.09.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 27 septembrie 2011

ADEVARUL

SRI: Vîntu, beneficiarul banilor de la Petromservice

Două documente incendiare semnate de SRI şi de Oficiul pentru Prevenirea Spălării Banilor duc la concluzia că Sorin Ovidiu Vîntu se află în spatele "falimentării controlate şi voite" a Petromservice. Administratorii PSV Company, fosta societate Petromservice (al cărui preşedinte al Cosiliului de Administraţie a fost Liviu Luca), au falimentat această societate "în mod cotrolat şi voit", se arată într-un raport confidenţial semnat de Adrian Cucu, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Sute de milioane de euro au ajuns în conturile unor off-shore-uri controlate de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Raportul inspectorilor ONPCSB concluzionează că banii PSV Company au fost transferaţi, "prin efectuarea unor plăţi directe, fără justificare economică către societăţi din Cipru (controlate de SOV).

Avram, agăţat într-un dosar de siguranţă naţioanlă

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost interceptat de SRI care a descoperit că oficialul "blătuia" arbitrajele. Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram (57 de ani), a ajuns după gratii pentru cel puţin 29 de zile, întrucât, susţin judecătorii Tribunalului Bucureşti, "prin prisma funcţiei deţinute a desemnat arbitrii după bunul lui plac şi a transformat programul jocurilor într-o loterie şi un instrument la mâna arbitrilor din România". Vasile Avram a fost arestat preventiv duminică, iar procurorii îl acuză că, pe lângă şpaga de 19.000 de euro luată de la sponsorul echipei de fotbal Tg. Mureş, Sorin Ţerbea, pentru a-i delega arbitrii agreaţi de el în sezonul competiţional 2011-2012, ar fi beneficiat şi de plimbări cu elicopterul.

Momentele cheie ale crizei financiare din Grecia

Economia Greciei a urmat un trend descendent încă de când ţara a adoptat moneda euro, în 2001. Deşi alte state din zona euro şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea economiei elene de ani de zile, gravitatea problemei a fost dezvăluită abia odată cu instalarea crizei financiare globale. Anii de cheltuieli nechibzuite şi împrumuturile au adus Grecia la un pas de faliment. În ciuda împrumutului de 110 miliarde euro de anul trecut şi a măsurilor de austeritate dure, Grecia încă nu reuşeşte să-şi revină. Decizia liderilor europeni de a aproba un al doilea ajutor financiar în valoare de 160 de miliarde de euro nu a reuşit să calmeze temerile creditorilor internaţionali cu privire la posibila intrare a Greciei în incapacitate de plată.

Marele plan: 3.000 de miliarde de euro pentru salvarea UE

Cele mai puternice 20 de ţări din lume au elaborat o nouă strategie pentru a preveni extinderea crizei datoriilor de stat din Europa. Reuniţi la Washington pentru întâlnirea anuală dintre Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, reprezentanţii celor mai puternice 20 de state din lume (ţările G20), în parteneriat cu mai multe instituţii internaţionale (printre care FMI şi Banca Centrală Europeană), au reuşit să găsească o strategie comună pentru evitarea escaladării crizei datoriilor de stat din zona euro. Noul plan va presupune înfiinţarea unui fond cu o valoare de 2.000-3.000 de miliarde de euro pentru ridicarea unui "zid" de protecţie în jurul statelor supraîndatorate, considerate cele mai periculoase din UE, potrivit unor surse care au participat la discuţii, citate de EU Observer.

Germania are datorii ascunse în valoare de 5.000 de miliarde de euro

Datoria publică a Germaniei este mult mai ridicată decât estimările oficiale, transmite publicaţia germană "Handelsblatt", folosind calcule realizate de un profesor universitar de Economie. Potrivit calculelor realizate de Bernd Raffelhueschen, profesor de Economie la Universitatea Freiburg, pe lângă cele 2.000 de miliarde de euro - valoarea datoriei publice a Germaniei - statul are şi alte obligaţii financiare în valoare de 5.000 de miliarde de euro, transmite publicaţia germană "Handelsblatt". Diferenţa de 5.000 de miliarde de euro provin de la deficite în sistemeul de asigurări sociale şi în cel de pensii, spune profesorul.

De ce pierdem investiţii de miliarde de euro în energie

Guvernul întârzie de mai bine de zece luni aprobarea noii strategii energetice a României, deşi avem nevoie urgentă de investiţii uriaşe în acest sector. Sectorul energetic românesc este extrem de atractiv pentru investitorii străini, întrucât are nevoie de investiţii uriaşe, iar resursele sunt variate şi încă neutilizate la adevăratul lor potenţial. În 2010, pentru a atrage investiţii, Ministerul Economiei început să lucreze la o nouă strategie energetică a României pentru următorii 25 de ani. Aceasta pentru că actuala strategie a fost adoptată în 2007, când realităţile economice erau cu totul altele. Documentul a fost gata la începutul acestui an, insă proiectul a fost lansat în dezbatere publică abia în luna aprilie şi a rămas la acest stadiu, deşi premierul Emil Boc declara, în iulie, că va fi adoptat de Guvern până la sfârşitul verii.

Deficit bugetar a ajuns la 2,4% din PIB după primele opt luni

Bugetul general consolidat a înregistrat în primele opt luni ale anului un deficit de 12,97 miliarde lei, reprezentând 2,4% din PIB, soldul negativ din august echivalând cu 0,3% din PIB, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 116,4 miliarde lei, au fost cu 9,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, pe fondul încasărilor record din luna iulie de 17,1 miliarde lei. Încasările au crescut în principal la veniturile din taxa pe valoare adăugată (TVA), cu 28,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi accize unde încasările sunt mai mari cu 16,2%.

Reuters: Majorarea redevenţelor în România nu va descuraja investitorii

România a creionat o strategie ambiţioasă de a atrage investitorii în exploatarea resurselor de aur şi cupru, care se găsesc din abundenţă aici, mizând pe preţul mare al acestor metale, se arată într-o analiză amplă realizată de Reuters. Jurnaliştii amintesc proiectul Roşia Montană şi privatizarea companiei miniere Cupru Min Abrud. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, companiile din acest domeniu au raportat rezerve estimate de 700 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint. Unele estimări neoficiale plasează rezervele de cupru la circa 1-1,5 milioane tone. China, care este de 40 de ori mai mare decât România şi cel mai mare producător de aur din lume, are rezerve estimate de aproximativ 1.900 de tone de aur, potrivit Asocieaţiei Europene pentru Industrii Miniere (Euromines).

Şedinţa CSAT: România retrage trupele din Kosovo

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit, luni, de la ora 14.00, într-o şedinţă, la Palatul Cotroceni, prezidată de Traian Băsescu. CSAT a decis ca România să-şi retragă forţele de ordine din Kosovo, adică 178 de poliţişti şi jandarmi. Mandatul acestora se termină în iarna acestui an. "CSAT a analizat Raportul privind prezenţa României cu jandarmi şi poliţişti în Kosovo şi a hotărât retragerea celor 178 de jandarmi şi poliţişti români, odată cu terminarea turului de serviciu, programată pentru luna decembrie a.c.. Detaliile acţiunii de retragere vor fi stabilite în coordonare cu partenerii europeni", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Tensiuni în USL: Voiculescu i-a ameninţat pe Ponta şi Antonescu că părăseşte USL

Avertismentul lui Dan Voiculescu că PC ar putea părăsi USL a survenit la finalul unei şedinţe tensionate a Opoziţiei, în care preşedintele fondator al PC s-a certat cu Victor Ponta şi Crin Antonescu. "În lumina ultimelor evenimente, ne vom gândi dacă mai rămânem în USL", le-ar fi spus Voiculescu lui Ponta şi Antonescu înainte de a părăsi, intempestiv o şedinţă a USL. Potrivit unor surse din USL, Antonescu l-ar fi reproşat lui Voiculescu că face jocurile lui Traian Băsescu. Însă, liderul liberal a dezminţit că ar fi făcut această afirmaţie.

CURENTUL

USL în prag de dizolvare: Crin i-a reproşat lui Felix turnătoriile la Secu şi şantajul politic

Tensiunile din sânul USL escaladează cu o nouă criză, provocată de această dată de "partidul problemă", sau mai bine spus "partidul Antena3", formaţiune condusă de setea oarbă pentru putere a turnătorului ordinar la Securitate Felix-Mircea Voiculescu. După zvârcolirile recente ale amploiatului Grivco, Daniel Constantin, pus de Felix şef peste partidul său de familie, atât Antonescu, cât şi Ponta au decis să îi pună cu botul pe labe pe cei din partidul de sub 1% a lui Voiculescu. Deşi Felix s-a prezentat ieri cu garda sa pretoriană la sediul USL, hotărât să dea cu pumnul în masă, cei doi se pare că au plecat, mai repede decât se aşteptau, cu coada între picioare.

Finanţare nerambursabilă de 724 mil. euro de la UE pentru autostrăzile Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu

Comisia Europeană a aprobat săptămâna trecută finanţări nerambursabile de 724 milioane euro pentru construcţia autostrăzilor Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, cu temen de finalizare în 2013, a anunţat ieri Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). "Aceste decizii ale Comisiei Europene constituie o veste extraordinară pentru România pentru că ne permit să începem decontarea din bani europeni nerambursabili a lucrărilor pentru construcţia autostrăzilor de pe Coridorul IV" a declarat, ieri, ministrul Anca Boagiu.

CURIERUL NATIONAL

De ce se mută firmele în vile?

Multe dintre companiile medii preferă să părăsească sediile din clădirile de birouri pentru cele din vile. Proprietarii acestora le oferă mai multă flexibilitate şi costuri mai reduse decât în cazul clădirilor office. Şi în cazul negocierilor deţinătorii de case de închiriat sunt mai flexibili. Situaţia economică dificilă a determinat companiile medii să îşi schimbe preferinţele în ceea ce priveşte sediile. Înainte de criză, aceste firme puneau accentul pe imagine şi reprezentativitatea spaţiului, preferând clădirile de birouri poziţionate central, cu spaţii deschise.

Boeing 787 Dreamliner, livrat după trei ani de amânări şi costuri de miliarde de dolari

Problemele în procesul de fabricaţie au dus la amânarea lansării aeronavei de şapte ori începând din 2007. Avionul, construit din materiale uşoare, poate asigura operatorului economii de 20% la consumul de carburant. Boeing a livrat, ieri, prima aeronavă 787 Dreamliner, după mai bine de trei ani de amânări şi costuri de miliarde de dolari, informează Bloomberg. Aeronava care, potrivit reprezentanţilor companiei va deveni un punct de referinţă în deceniile viitoare în ceea ce priveşte transportul de pasageri, va costa 200 de milioane de dolari bucata.

Promisiunile lui Putin: În 2020, Rusia va figura printre primele cinci economii ale lumii

Conform previziunilor sale, în circa zece ani, Produsul Intern Brut al Rusiei ar trebui să ajungă la 35.000 dolari per locuitor, Rusia urmând, astfel, să depăşească Franţa şi Italia. "Rusia dispune de suficiente mijloace pentru a ajunge, până în 2020, una dintre primele cinci economii mondiale", a declarat în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma) Vladimir Putin, actualmente prim-ministru, propus să candideze la Preşedinţia ţării. Dar, a subliniat el, este imperios necesar ca economia să devină îndeajuns de puternică pentru a rezista ameninţărilor externe. Prezentând stadiul şi perspectivele economiei Rusiei, Putin, citat de publicaţia "La Tribune", a anunţat că, în 2011, inflaţia nu va depăşi o cifră depăşind 7,5 la sută, iar PIB este în progres, el înregistrând deja în primul trimestru al acestui an o creştere de 4,4 la sută.

Consolidarea Fondului de Stabilitate ar pune în pericol ratingul ţărilor din zona euro?

Creşterea şi consolidarea Fondului European de Stabilitate Financiară pentru combaterea crizei datoriilor de stat din zona euro ar putea conduce la retrogradarea unor ratinguri din regiune, avertizează directorul diviziei de ratinguri de ţară a Standard & Poor's (S&P), David Beers, potrivit Reuters. Beers a declarat că este mult prea devreme pentru a şti cum vor consolida liderii europeni Fondul European de Stabilitate Financiară, sau EFSF, ce rezultate va da această măsură şi care vor fi implicaţiile în privinţa ratingurilor de credit. Însă acesta notează că variantele discutate de Europa ar putea avea "potenţiale implicaţii de credit, în diferite moduri", inclusiv în cazul celor mai mari economii din zona euro, precum Germania şi Franţa.

Bancherii se pregătesc pentru falimentul Greciei

Reprezentanţii marilor grupuri financiare, participanţi la o conferinţă în timpul întâlnirilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM) care s-au desfăşurat în weekend la Washington, s-au arătat atât de pesimişti în ceea ce priveşte criza datoriilor de stat din zona euro încât au comparat riscurile de contagiune din pieţele financiare cu falimentul Lehman Brothers din 2008. Bancherii se pregătesc sufleteşte pentru intrarea Greciei în faliment, iar speranţele lor atârnă de capacitatea Europei de a ridica urgent ziduri în jurul sistemului bancar suficient de puternice pentru a preveni răspândirea crizei către alte ţări din zona euro, potrivit unei analize Reuters.

EVENIMENTUL ZILEI

Al doilea val al crizei: Focul Greciei încă nu frige România

Am putea fi relativ feriţi de problemele cu care se confruntă Grecia şi zona euro, dacă investiţiile în infrastructură vor creşte, iar exporturile noastre vor deveni mai competitive. Pe români îi aşteaptă un al doilea val de criză. Tensiunile din Grecia, Irlanda şi Portugalia nu ne ocolesc, iar probabilitatea accentuării crizei a primit deja o confirmare oficială. "În 2012 există un risc major de revenire a recesiunii", a declarat, recent, preşedintele Traian Băsescu. Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a spus, la rândul său, că una din concluziile oficialilor FMI este că omenirea trebuie să se pregătească pentru al doilea val de criză. În opinia analistului economic Bogdan Baltazar, efectele asupra României vor fi relativ reduse.

Planul Germaniei

Scopul Franţei şi al Germaniei este să construiască un "cerc de foc" în jurul Greciei, Portugaliei şi Irlandei, pentru a preveni extinderea crizei către Italia şi Spania, ţări considerate "prea mari pentru a da faliment". PIB-ul Italiei, a treia economie a UE, este de circa şapte ori mai mare decât al Greciei. Portugalia se află şi ea în pericol, dar ţara se mişcă "rapid şi hotărât" pentru a-şi restabili finanţele şi a-şi reforma economia, a declarat premierul Pedro Passos Coelho, în cadrul unui discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU, potrivit Reuters. Tocmai pentru a limita pierderile şi a reduce efectul asupra ţărilor importante ale Europei, cu expunere semnificativă pe datorii greceşti, Bruxelles-ul va mări suma alocate Fondului European de Stabilitate de la 440 miliarde euro la 2.000 miliarde euro, iar Germania vrea să accelereze naşterea fondului de ajutor financiar permanent al zonei euro, care va apărea în 2013

Renunţarea supremă: Nemţii vor ca Grecia să renunţe la suveranitate!

Stabilitatea uniunii monetare este în joc, aşa că pachetele de asistenţă pentru Grecia şi alte state din zona euro sunt foarte importante. Germania profită de pe urma monedei comunitare mai mult decât celelalte ţări: "Avem nevoie de euro, euro este bun pentru noi", a explicat cancelarul federal Angela Merkel, într-un interviu acordat televiziunii publice germane ARD. Săptămâna aceasta este programat, în plenul Parlamentului de la Berlin, votul privind extinderea paraşutei euro (aşa numitul EFSF). "Îmi doresc o majoritate a mea şi sunt convinsă că o voi primi", s-a arătat stăpână pe sine şefa Execuitivului federal, în talk-show-ul difuzat duminică seara de primul canal al televiziunii publice, ARD.

Un producător celebru va dezvolta maşinile chinezeşti care vor uimi Europa

Chinezii nu se mai joacă. Noile maşini cu care vor să cucerească Europa vor fi proiectate de producătorul unora dintre cele mai cunoscute modele apărute în ultima vreme. Noile maşini pe care Chery Automobile vrea să le comercializeze în Europa - sub brandul Qoros - vor fi proiectate de producătorul unora dintre cele mai cunoscute modele apărute în ultima vreme, scrie "Automotive News", care citează un articol publicat de ediţia germană a cotidianului "Financial Times". Potrivit informaţiilor încă neoficiale, Chery va fi sprijinit în demersul său de Magna Steyr, divizia austriacă a concernului Magna International. Firma înfiinţată la Graz, în 1899, este cel mai important contractor şi furnizor de soluţii tehnologice independent din industria auto. Doar în ultimii ani, Magna Steyr a asamblat în uzina proprie şi, în unele cazuri, chiar a dezvoltat împreună cu producătorii modele precum Aston Martin Rapide, Mini Countryman, Mercedes-Benz Clasa G sau Peugeot RCZ.

JURNALUL NATIONAL

BNR: mai bine mai târziu decât niciodată! de Ilie Serbanescu

În oprobriul aşa-zisei comunităţi româneşti de afaceri, dl Isărescu a luat în sfârşit - târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată - o măsură salutară pentru economie: a blocat practic prin restricţii creditul de consum! În România, acest credit este vinovat în proporţie de cel puţin 80% de actualul model economic de tip consum fără producţie al României, de statutul de anexă bananieră al ţării, de lipsa ei de şanse pe calea dezvoltătii. Dacă dl Isărescu ar fi fost, cândva între 2004 şi 2008, pe atât cât este acum de exigent faţă de acest credit, era acum în România ceva mai puţin rău decât este!

PDL vrea impozitarea pensiilor şi reducerea TVA-ului

Un senator democrat-liberal crede că acestea ar putea fi soluţiile pentru redresarea economică a ţării. Preşedintele Comisiei Finanţe-Bănci din Senat, democrat-liberalul Ovidiu Marian, a declarat ieri că soluţia pentru redresarea economică ar putea fi impozitarea pensiilor, concedieri în sistemul bugetar şi reducerea TVA-ului. "Discutăm despre un aparat bugetar excedentar din care ar trebui să mai disponibilizăm pentru a reduce cheltuielile bugetare. Vorbeam de pensii, la care trebuie gasită o soluţie pentru a impozita pensiile şi a face în paralel cu asta o reducere a TVA-ului pentru că faptul că noi am majorat TVA-ul la 24% a omorât consumul, şi nu putem să repornim acest motor al consumului, decât reducând TVA-ul... Asta este viziunea noastră", a spus Ovidiu Marian.

Udrea pune mâna şi pe Cadastru

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat ieri proiectul de ordonanţă de urgenţă privind trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea. "Membrii CSAT au luat în dezbatere şi au avizat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează trecerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului", se precizează într-un comunicat de presă al Preşedinţiei. De asemenea, CSAT a aprobat concepţia de reconfigurare a sistemului de ordine publică prin transferul de personal şi responsabilităţi în coordonarea administraţiei locale, Guvernul urmând să adopte le­gislaţia necesară în vede­rea reali­zării acestui transfer.

Grecia, o Lehman Brothers la puterea a 10-a

Europenii se tem de falimentul Greciei, dar nu se pot hotărî cine şi cât să piardă pentru a evita cutremurul financiar. Multe bănci vor fi în pericol dacă Europa nu ia rapid o decizie. Politicienii europeni nu reuşesc să se pună de acord în privinţa soluţiilor prin care pot rezolva criza din Grecia şi implicit pot stopa virusul datoriilor care atacă state importante, precum Italia, Portugalia, Irlanda, Spania. Întreaga lume se uită cu îngrijorare către Europa de frica amplificării crizei care de trei ani bântuie lumea. Dacă Grecia va intra în faliment efectele vor fi cu mult mai puternice decât cele înregistrate în cazul băncii americane Lehman Brothers. "Dacă un val de falimente ar mătura Europa, multe bănci vor fi în pericol, şi nu numai cele europene", a declarat preşedintele asociaţiei bancare germane BdB, Andreas Schmitz, pentru Reuters.

NATIONAL

De ce i se spune "Chinezul" premierului Boc

Micutul Boc a clacat nervos dupa ce a aflat, in exclusivitate din "National", ca ar urma sa fie inlocuit la carma Guvernului de nimeni altul decat Liviu George Maior. De atata amar de vreme, parea sa se fi obisnuit cu zvonurile privind "iminenta" sa debarcare. Dar niciodata nu a avut o astfel de reactie suparacioasa ca acum. Asta pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, premierul are o adevarata aversiune fata de Servicii, mai ales de cand din cauza unor SPP - isti mai glumeti s-a ales si cu porecla de "Chinezul"...

Oficiali chinezi la FMI: China nu poate salva Europa!

"Nu putem sa ne apucam sa salvam pe cineva. Nu suntem salvatori. Trebuie sa ne salvam pe noi!", a fost mesajul transmis Europei, in timpul unei intalniri la sediul FMI, de Gao Xiqing, presedinte al China Investment Corp (CIC), uriasul fond suveran de investitii al statului, potrivit Wall Street Journal. Daca Europa ar decide sa vanda obligatiuni comune ale zonei euro, garantate de catre toate statele din uniunea monetara, atunci CIC ar putea fi unul dintre cumparatori, a spus el. Si guvernatorul bancii centrale, Zhou Xiaochuan, a afirmat ca nu trebuie sa existe asteptari pentru o majorare nesustenabila a cresterii economice in China doar pentru a sustine economia mondiala.

Cum va fi viata noastra dupa criza

De ceva vreme incoace, analistii FMI si BNR se intrec in previziuni sumbre despre cum va fi traiul nostru dupa criza. Cand lucrurile vor intra cat de cat pe un fagas normal, vom trai intr-o societate, cel mai probabil, Statele Unite ale Europei, unde vom avea doar ce putem cumpara cu salariul. Cei care nu vor fi dispusi sa renunte la standardul de viata pe care-l au in prezent, vor fi obligati sa-si mai ia cel putin un job si, cel mai important, sa-si ia adio de la creditele bancare.

PUTEREA

BNR va lupta pentru a păstra banii băncilor elene în ţară

Conform purtătorului de cuvânt al BNR, Mugur Şteţ, băncile din România cu capital elen nu vor fi afectate de un posibil faliment al Greciei. "În România, băncile cu capital grecesc sunt, într-un final, entităţi româneşti care nu au investit în titluri de stat elene. Dacă se întâmplă ceva cu băncile mamă, nu înseamnă neapărat că şi subsidiarele vor avea probleme. Pe de altă parte, analistul financiar Ionel Blănculescu consideră că, dacă băncile din Grecia vor avea probleme, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu subsidiarele acestora din România. "Ţinând cont de faptul că mai multe bănci greceşti au investit în titluri de stat elene, în cazul unui faliment naţional, acestea vor înregistra pierderi de aproximativ 70-80%.

Reducerea datoriei, ultima soluţie

Ministrul austriac al finanţelor, Maria Fekter, a declarat că reducerea datoriei Greciei ar putea fi "ultima opţiune la care am putea recrurge" în vederea rezolvării crizei datoriilor din zona euro.Aceasta a precizat că, totuşi, în zona euro nu este în pregătire vreo procedură de acest fel. "Nu trebuie să ne punem problema acum dacă este necesar sau nu să reducem datoria Greciei. Poate că nu este necesar", a declarat Fekter, potrivit Agerpres. De asemenea, ministrul austriac a precizat că trebuie găsite şi alte surse de finanţare decât banii contribuabililor, insistând pe ideea instituirii unei taxe pe tranzacţiile financiare. "Pieţele trebuie să-şi aducă propria contribuţie, astfel încât sistemul să rămână stabil", a precizat ministrul austriac.

ROMANIA LIBERA

Noile termocentrale ale României

Producţia de electricitate a României ar creşte cu 50% dacă toate proiectele de termocentrale anunţate până acum ar fi date în folosinţă. Capacitatea respectivă este mai mare decât a tuturor celor cinci reactoare planificate la Cernavodă sau decât a parcurilor eoliene care au primit autorizaţii. Criza şi birocraţia au blocat sau întârziat o parte din marile proiecte de investiţii în construcţia de termocentrale. Cu doi ani înintea declanşării crizei economice fuseseră anunţate nu mai puţin de 12 mari proicte de noi termocentrale în valoare de peste opt miliarde euro.

Cum a devenit Dunărea paradisul hoţilor de epave

Nivelul Dunării scade pe zi ce trece, iar apele scot la iveală epave uitate de mult sub ape. Atât autorităţile, cât şi hoţii de fier vechi vor să le valorifice. Scăderea nivelului apelor Dunării a scos la iveală o parte din epava navei "Slatina", care s-a scufundat în vara anului 1990, în timp ce era acostată la Dana 35 a Portului Bazinul Nou din Galaţi. "Insula" de metal îi atrage pe hoţii de fier vechi, care, înarmaţi cu baroase, leviere, cleşti sau bomfaiere, se apropie cu bărcile de epavă şi încearcă să desprindă piese, flanşe, orice bucată de metal care poate fi vândută la un depozit de fier vechi. Uneori metalul ruginit cedează, alteori e muncă de Sisif.

De unde bani pentru autostrada Braşov?

Autostrăzile Bucureşti Centură Sud şi Comarnic-Braşov-Făgăraş, proiecte anunţate săptămâna trecută de către Ministerul Transporturilor, nu vor putea fi construite decât dacă băncile vor fi de acord să împrumute concesionarilor sumele necesare construirii, de cel puţin 2,5 miliarde de euro. Uzual sume atât de uriaşe nu sunt de găsit la o singură bancă iar finanţările vin din împrumuturi sindicalizate acordate de mai multe bănci şi deseori cu implicarea financiară a unor instituţii financiare importante, precum Banca Europeană de Investiţii (BEI) sau Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

ZIARUL FINANCIAR

Cine sunt cei şapte anonimi care stau în spatele calculatoarelor şi au pe mână miliardele din fondurile europene

ZF îi prezintă pentru prima dată pe cei şapte oameni care se ocupă de gestionarea fondurilor europene în valoare de 20 de miliarde de euro. Până acum, pe tema fondurilor europene au ieşit în faţă preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi, mai nou, un ministru al fondurilor europene, însă nimeni nu a ştiut cine sunt de fapt responsabilii cu drept de semnătură în proiectele europene. Cătălina Meliţă, Carmen Elena Dobrotă, Adrian Mîndroiu, Carmen Ionel, Livia Chiriţă, Gabriel Friptu şi Şerban Cucu sunt singurii oameni care semnează decizii de finanţare pentru proiecte cu o valoare cuprinsă între 10.000 de euro şi câteva zeci de milioane de euro. Ei au zeci de ani de experienţă pe funcţii manageriale atât în instituţii publice, cât şi în firme private, au avut contact cu domeniul fondurilor europene încă de dinainte de integrare şi au urmat cursurile facultăţilor din Academia de Studii Economice sau din Politehnică.

Pieţele de mărfuri au primit o lovitură puternică pe burse

Preţurile celor mai importante mărfuri tranzacţionate pe bursele internaţionale au înregistrat în ultima săptămână una dintre cele mai puternice scăderi din ultimii ani, căreia i-a căzut victimă şi aurul, considerat până acum unul dintre puţinele locuri de refugiu pe care le aveau la îndemână investitorii. Aurul s-a ieftinit cu peste 10% în mai puţin de o săptămână, în cea mai amplă scădere de la falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers. Cotaţia argintului s-a prăbuşit în ultimele zile cu 29%, iar cea a cuprului, considerat ca un benchmark pentru sănătatea economiilor mondiale, a scăzut cu peste 13% în acelaşi interval. Preţul petrolului a coborât cu 8,4%, iar cafeaua s-a ieftinit cu 9,2%.

Boagiu semnează cel mai mare contract pe bani europeni din ultimii cinci ani. Dacă lucrările se fac la timp, intră 724 de milioane de euro

Ministerul Transporturilor a făcut ieri un prim pas în ceea ce priveşte finanţarea contractelor de construcţie a autostrăzilor din vestul ţării, de pe Coridorul IV paneuropean, în condiţiile în care Comisia Europeană a aprobat fonduri de 724 mil. euro din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene pentru realizarea tronsoanelor Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu. Valoarea celor două proiecte, cu o lungime totală de 120,8 kilometri, se ridică la circa 851 de milioane de euro, sumă la care statul va contribui cu circa 15% adică circa 127 milioane de euro.

Presiunea pe dobânzi scumpeşte creditele în lei. Aşteptaţi-vă să crească rata la credite pentru că Ministerul de Finanţe are nevoie de bani

Piaţa monetară interbancară continuă să deseneze dinţi de fierăstrău în evoluţia ratelor ROBOR pe o zi, cu salturi bruşte de la 2,5% la peste 6% la fiecare început de perioadă în care băncile trebuie să constituie la BNR rezervele minime obligatorii. În funcţie de lichiditatea disponibilă pe piaţă, aceste salturi pot fi mai moderate, însă nu şi de această dată: dacă joia trecută rata ROBOR overnight era la 2,56%, ieri a sărit la 6,29% pe an. Mişcarea ascendentă a ajuns şi la ratele ROBOR pe trei luni, folosite în multe cazuri drept bază de cost pentru preţul creditelor în lei.

Şeful BVB: Aduceţi companiile de stat pe bursă. Listarea este mai bună, mai simplă şi mai ieftină decât managementul privat

Valentin Ionescu, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), consideră listarea companiilor de stat o alternativă mai bună şi ieftină la numirea de manageri privaţi la conducerea companiilor de stat. Pentru a lista companiile la Bursă, statul trebuie însă să vândă un pachet de acţiuni şi să renunţe la o parte din control. Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au decis ca în acest an să fie numiţi manageri privaţi la nouă companii de stat, printre care se numără Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Hidroelectrica şi Oltchim. "Listarea la Bursă a unei companii de stat face cât un management privat şi este şi mult mai ieftină. Odată ce compania a devenit publică, managementul nu mai poate semna contracte păguboase cu anumite persoane, iar dacă o face, investitorii vor penaliza compania", a spus Valentin Ionescu, directorul general al BVB.

Economia are nevoie ca de aer de dobânzi mici. Va reduce joi BNR cu dobânda-cheie? Ce spun analiştii?

Diminuarea rapidă a inflaţiei, cererea încă anemică şi revenirea fragilă a economiei ar justifica relaxarea politicii monetare, însă majoritatea analiştilor sunt sceptici că Banca Naţională (BNR) va diminua dobânda de politică monetară sau rezervele minime obligatorii (RMO) la şedinţa de politică monetară de joi având în vedere amplificarea tensiunilor pe pieţele financiare internaţionale şi presiunea de depreciere a leului.

Europa trebuie să găsească o soluţie care pare imposibilă: dacă salvează economiile slabe cresc costurile de finanţare, iar dacă Grecia se prăbuşeşte suferă şi ţările dezvoltate

Europa este presată de timp pentru a veni cu măsuri concrete în lupta cu criza datoriilor de stat. Printre soluţiile pro­puse se numără suplimentarea puter­nică a fondurilor mecanismului de salvare al zonei euro şi integrarea politicilor fiscale ale economiilor europene. Totuşi, decizia de a majora resursele Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) prin intermediul Băncii Centrale Europene (BCE) se poate lovi de agenţiile de rating care ar putea retrograda calificativele unor ţări din regiune, iar politica fiscală comună ar creşte considerabil costurile de finanţare pentru Franţa şi Germania.

Mobius îşi apără investiţiile din Europa de Est, dar nu e mulţumit de creşterea economică din regiune

Europa Centrală şi de Est încă este o regiune unde investitorii pot câştiga bani, însă sectoarele şi acţiunile trebuie alese cu atenţie, deoarece perspectiva macroeconomică nu arată aşa de bine ca în alte zone, a explicat Mark Mobius, preşedintele Templeton Emerging Markets Group, într-un interviu pentru CNBC. Mobius este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în investiţii pe pieţele emergente şi a mizat miliarde de dolari când puţini se încumetau să o facă în Asia, America de Sud sau Europa de Est. El spune că pieţele din regiune sunt mai stabile decât în urmă cu doi ani.

Nici pe aur nu te mai poţi baza. După ce a scăzut cu 10% în câteva zile, aurul a devenit la fel de nesigur ca şi bursele. Ce spun analiştii?

De la începutul acestui an românii au cumpărat zeci de kilograme de aur de la bănci şi au realizat tranzacţii de milioane de euro cu certificate pe preţul aurului listate la bursă, încurajaţi de creşterea fără precedent a cotaţiei internaţionale. În ultima săptămână, investitorii au tremurat însă serios văzând cum preţul aurului scădea cu 4-5% într-o singură zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb