REVISTA PRESEI 29.08.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 29 august 2013

ADEVARUL

Lovitură de teatru la Finanţe: ministrul Daniel Chiţoiu anulează sesiunea de depunere a cererilor pentru ajutoarele de minimis

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, anunţă într-un comunicat transmis aseară că a decis să anuleze sesiunea de depunere a cererilor pentru ajutoarele de minimis care au stârnit astăzi controverse pe marginea corectitudinii procedurilor. Ancheta STS continuă. Din primele investigaţii a rezultat faptul că resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente în urma anticipării greşite a numărului mare de firme care sunt interesate. Astfel, au apărut blocaje şi mesaje de eroare în accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis. Ca urmare, s-a decis ca sesiunea de înregistrare online desfăşurată ieri pentru schema de minimis să fie anulată şi reluată ulterior, pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.

Redevenţa pe care statul român o va încasa pentru proiectul minier de la Roşia Montană a fost majorată la 6%. La cât se ridică redevenţele în alte ţări

Executivul a avizat proiectul de lege privind exploatarea minereurilor de aur şi argint de la Roşia Montană, judeţul Alba. Odată cu demararea lucrărilor, România se va transforma în cel mai mare producător de aur al Uniunii Europene. Statul a obţinut mai multe concesii, dar şi-a asumat şi o serie de obligaţii. Potrivit noului acord, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) va transfera cu titlu gratuit statului o cotă de 5,69%, ajungând la 25% din acţiuni, în timp ce redevenţa minieră va fi de 6%, faţă de 4% cât este în cazul celorlalte companii miniere, cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. Roşia Montană va genera pentru bugetul de stat şi cele locale un total de 2,3 miliarde de dolari la un preţ de 1.200 de dolari pe uncia de aur. Beneficiile totale estimate pentru România ar fi de 5,2 miliarde de dolari. Aproximativ 300 de tone de aur şi circa 1.500 de tone de argint ar urma să fie extrase.

Băsescu, în Slovacia: "Nu vom accepta niciodată să ne spună cineva din afara ţării cum să ne organizăm administrativ"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Bratislava, că România nu va accepta "niciodată teoria drepturilor colective" pentru minorităţi sau să vină altcineva din afara ţării "să ne spună cum să ne organizăm administrativ". De asemenea, şeful statului a arătat că a discutat cu preşedintele slovac despre poziţiile în privinţa Kosovo ale celor două ţări, care fac parte, alături de Cipru, Spania şi Grecia, din grupul celor cinci state UE care nu au recunoscut independenţa Priştinei. Totodată, întrebat dacă s-a discutat şi despre situaţia minorităţilor maghiare din cele două ţări, preşedintele Ga¹paroviè a răspuns: "Am constatat că de fapt am luat şi luăm atitudine faţă de acea minoritate ca faţă de oricare alţi cetăţeni ai ţărilor noastre". Potrivit preşedintelui Băsescu, cei doi şefi de stat au mai discutat şi despre Strategia UE pentru Regiunea Dunării, dar şi despre situaţia de criză din Siria.

Preşedintele Assad este deja în groapa de gunoi a istoriei, iar Europa nu poate să lase SUA singure în faţa încercării de a salva regiunea şi lumea - Mircea Geoana

Siria isi ucide cetatenii de doi ani pe scara larga. Diferenta este ca acum o face folosind mijloace care sunt considerate in afara legii de comunitatea internationala: arme chimice. Acest fapt, daca este demonstrat, poarta semnificatii care depasesc cu mult conflictul sirian. In acest context SUA si Europa trebuie sa faca tot ceea ce este necesar, daca este posibil cu sprijinul si aprobarea Consiliului de Securitate, daca nu cu un sprijin larg al comunitatii internationale si al statelor din regiune. Tot ce este necesar implica cu probabilitate foarte mare si utilizarea fortei militare. SUA au anuntat ca sunt pregatite sa o faca. In momentul in care arme de distrugere in masa au fost utilizate in conflict nu mai exista optiuni.

Guvernul a deblocat banii pentru "Air Force One de România". Cât va costa aeronava şi cine va zbura cu ea

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri-dimineaţă, că Guvernul va aloca 13 milioane de lei pentru achiziţia unei aeronave speciale, cu care vor zbura demnitarii de rang înalt ai ţării - "Air Force One de România". "Suntem singura ţară din UE care nu are o aeronavă oficială. Şi atât. O să încercăm să vă spunem până la sfârşitul anului cât au cheltuit preşedintele, premierul, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, călătorind fără un avion oficial", a spus premierul, arătând că va fi achiziţionată o aeronavă de 12 locuri. "Este vorba de 10 milioane - 13 sunt puse în buget - încercăm să luăm o aeronavă de 12 locuri care să reducă costurile. Slovenia, Slovacia, Serbia, Bulgaria au aeronave, noi nu. Şi ne costă mult mai mult să mergem de fiecare dată cu aeronave închiriate", a spus Ponta. Potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate de Guvern ieri, noul avion ar urma să fie folosit de preşedinte, premier, preşedintele Senatului şi de cel al Camerei Deputaţilor, de miniştri, ca şi de invitaţii lor.

Pensiile de lux revin. După militari, urmează diplomaţii

Premierul Victor Ponta le-a promis, miercuri, diplomaţilor de carieră că din toamnă îşi vor primi pensiile speciale în cuantumul la care le încasau în anul 2010, când fostul premier Emil Boc a decis diminuarea lor drastică. De la 1 octombrie, militarii pensionari sunt primii care vor reveni la aceste"pensii de lux". Pensiile tăiate prin lege în cazul celor 200-250 diplomaţi vor fi recalculate începând cu toamna acestui an, după modelul aplicat pentru pensiile militarilor. Ponta şi-a explicat gestul prin faptul că efortul bugetar nu ar fi unul considerabil, întrucât este vorba de numai 200-250 de diplomaţi de carieră. Aşa-numitele "pensii de lux" reprezintă 80% din veniturile obţinute în ultimul an de carieră. În anul 2010, un diplomat avea o pensie de 4.258 lei, iar după recalculare pensia i-a fost diminuată la aproximativ 1.968 lei.

EXCLUSIV Toate drumurile de la CNADNR duc la Roma: ce afaceri are familia fostului şef al Companiei de Autostrăzi în Italia

Andreea Pop, fiica fostului şef al Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Mircea Pop, trăieşte "viaţa în roz" la Roma: are un salon de înfrumuseţare unic în Europa şi alte afaceri. După nunta care a costat 500.000 de euro, organizată într-un castel, Andreea şi soţul s-au relaxat într-o vacanţă de lux în Capri. Şi pentru ca toată familia să fie fericită, Mircea Pop l-a ajutat şi pe ginerele său, Ioan Breşug (32 de ani), să-şi deschidă o afacere: i-a împrumutat 100.000 de euro, conform declaraţiei de avere depuse în 2013. Tot Registrul Comerţului din Italia consemnează că, în decembrie 2011, Breşug şi-a înfiinţat o firmă cu sediul la Roma, Led Edilizia SRL, care se ocupă cu comerţul en-gros de elemente de iluminat şi obiecte electrocasnice. Breşug a investit 4.900 de euro şi deţine 49% din firmă, restul de 51% fiind deţinut de soţia sa, Andreea Pop, prin firma Pop Concept SRL.

Europa, divizată în privinţa unei intervenţii în Siria

Câteva state europene şi-au exprimat din start opoziţia faţă de o implicare militară a trupelor lor într-un viitoare intervenţie coordonată în Siria. Polonia, Italia şi Belgia au adoptat o atitudine fermă, chiar înaintea verdictului pe care ONU îl va da în curând, cu privire la rezultatele expertizei echipei sale la locul presupusului atac chimic din suburbiile Damascului. Polonia nu va participa la o intervenţie militară în Siria, deoarece o astfel de operaţiune nu va aduce rezultatele scontate, a declarat miercuri premierul polonez, Donald Tusk, citat de AFP. Italia a respins marţi posibilitatea unei intervenţii militare în Siria fără aprobarea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, apreciind că singura opţiune este "o soluţie politică negociată", relatează AFP. Deşi Parisul şi Londra par pregătite să intervină, alături de americani, pentru a răspunde presupusului atac chimic de la 21 august, Germania, Italia şi Polonia sunt mai reticente. Aliaţii rus şi iranian ai regimului lui Bashar al-Assad au avertizat, de asemenea, în privinţa riscurilor destabilizării întregii regiuni.

CURENTUL

Scandal la Ministerul de Finanţe: 500 milioane de lei, înhăţaţi în 5 minute de firme alese pe sprânceana politică

Ministerul de Finanţe condus de mult-lăudatul liberal Daniel Chiţoiu este pe cale să fie târât într-un scandal de proporţii, care s-ar putea termina chiar la DNA pentru mai-marii ministerului. Totul a pornit odată cu sesiunea de depunere a cererilor pentru ajutoarele de minimis (ajutoare nerambursabile pentru IMM-uri), care s-a deschis miercuri dimineaţă, la ora 8:30, pe site-ul Ministerului Finanţelor. Anunţată cu mult tam-tam în presă de către Ministerul de Finanţe, acţiunea a atras multe persoane de bună credinţă care chiar au crezut că au o şansă să primească, în mod legal, ajutor de la stat pentru afacerile pe care le derulează. Doar nu degeaba avem cel mai cinstit şi mai competent guvern din câte au fost în România, după cum se lăuda Ponta la începutul mandatului. Sute, dacă nu mii de creduli s-au instalat miercuri dimineaţa în faţa calculatoarelor sperând că se vor afla pe lista proiectelor câştigătoare, având în vedere că sesiunea se derula după sistemul primul venit, primul servit până la epuizarea sumei de 500 milioane de lei puse la bătaie de către Ministerul de Finanţe, din bani publici desigur.

Mădălin Voicu nu mai suportă ţigănia "regilor" lu' peşte

Insuportabila ţigănie promovată de televiziunile tabloide a generat reacţii dintre cel mai diverse. Pe forumuri, în mediul online sute de mii de români îşi declară greaţa faţă de subiectul "caselor regale" ţigăneşti, sătui până în gât de nesfârşita circotecă televizată în exces. O voce de autoritate a lumii ţigăneşti, Mădălin Voicu, a hotărât să pună punct caraghioslâcului şi a anunţat că va promova o lege prin care să fie interzise aşa-zisele titluri regale cu care se împopoţonează şătrarii.

CURIERUL NATIONAL

Radiografia unui dezastru: construcţia de drumuri în România

În România, preţul mediu pentru un kilometru de autostradă este mult mai ridicat decât în alte state ale Uniunii Europene, termenele de execuţie a lucrărilor sunt adesea depăşite cu peste 12 luni, iar autorităţile, de cele mai multe ori, suplimentează fondurile alocate iniţial, uneori chiar dublându-le. Potrivit unei anchete sectoriale pe piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi realizată de Consiliul Concurenţei (CC), termenele de execuţie a lucrărilor din România au fost depăşite la majoritatea tronsoanelor de autostradă cu mai mult de 12 luni. În ceea ce priveşte densitatea drumurilor, România este cu mult sub media europeană, situându-se pe locul 23.

Ponta: Luni trebuie semnat contractul pentru CFR Marfă

Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, să îl cheme, luni, pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă şi să semneze contractul de vânzare, adăugând că, dacă acesta "nu dă banii", va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată, citează Mediafax. În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu. Întrebat de ce s-a întârziat semnarea contractului de privatizare cu GFR, prim-ministrul a afirmat că din cauza "jocurilor politice de vară" ale preşedintelui Băsescu.

Managerii estimează stagnare în toate sectoarele

Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada august - octombrie la stagnarea activităţii în toate sectoarele economice - industria prelucrătoare, construcţii, comerţ şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural, a anunţat INS. Concluziile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă. Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei. În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni o scădere moderată a numărului de salariaţi şi menţinerea tarifelor.

EVENIMENTUL ZILEI

Ar trebui să traversăm România în 7 ore, dar durează dublu

Ca să ajungă din Constanţa la unguri, şoferii pierd peste 14 ore, chinuindu-se să străbată aproape 900 kilometri. În timpul ăsta, vecinii din Ungaria ajung lejer până în Rotterdam. Au transmis asta chiar autorităţile. Partea tristă este că am fi putut străbate drumul de la Constanţa la Nădlac, la graniţa cu ungurii, în doar şapte ore. Asta dacă autorităţile ar fi promis mai puţin şi ar fi făcut mai mult în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi. Practic, românii ar fi putut străbate lejer acest traseu dacă ar fi fost gata la timp autostrada A1 (Coridorul IV Paneuropean), proiectată pe traseul Bucureşti - Piteşti - Sibiu - Timişoara - Arad - Nădlac. Traseul s-ar fi legat la autostrada A2 Bucureşti - Constanţa. În total, este vorba de 779 km de autostradă, care ar fi putut fi străbătuţi în circa şapte ore.

Grecia a primit miliarde de euro în numerar de la UE, cu avioane secrete

Uniunea Europeană a furnizat în secret bani Greciei, în vara anului 2011, în timp ce ţara s-a confruntat cu criza, iar băncile ei au fost ameninţate de crah. Avioanele livrau banii în numerar. Este vorba despre 10 miliarde de euro, susţine publicaţia britanică "Daily Mail", citată de RADOR. Transportarea banilor a avut loc cu ajutorul unor avioane de marfă "Boeing", cu sigla companiei internaţionale Maersk. O parte din livrări s-au făcut şi de avioane militare greceşti. Atena a fost de acord cu condiţiile "troicii" pentru salvarea economiei şi a sistemului său bancar, însă a cerut de urgenţă ajutor când băncile au fost ameninţate că nu dispun de o sumă suficientă de bani în numerar pentru a plăti depozitele clienţilor. Din cauza crizei, grecii au început să îşi retragă în masă economiile - câte 1-2 miliarde de euro pe zi - conform anumitor estimări - şi să le investească în imobiliare sau alte active în străinătate sau să îi ascundă sub saltea.

Pasajul de fală al lui Sorin Oprescu, avizat după un vot controversat

Proiectul pasajului rutier subteran ce urmează să fie construit în piaţa Presei Libere a fost bătut în cuie în câteva ore, în urma unor negocieri politice, cu avize verbale luate în pripă şi după un vot contestabil al aleşilor generali. În toamnă va începe construirea noului pasaj rutier subteran de la Piaţa Presei (se va intra în subteran de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, după Fântâna Mioriţa, iar apoi pasajul va trece pe sub Piaţa Presei Libere unde se va bifurca şi va ieşi pe Şoseaua Kiseleff, în zona ştrandului Tineretului, şi pe Bd. Mărăşti, imediat după cele două turnuri gemene) a promis, ieri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după ce consilierii generali au dat undă verde pentru începerea lucrărilor printr-un vot controversat. Aleşii au cerut suspendarea şedinţei Consiliului General de două ori, înainte să voteze. Prima dată pentru 30 de minute, timp în care au modificat proiectul, iar a doua oară - pentru că aleşii USL şi-au dat seama că actele nu aveau semnătura arhitectului-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Fuga de Justiţie a lui "Felix", aproape de final

Magistraţii Tribunalului Bucureşti ar putea judeca, astăzi, ultimul termen al dosarului privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Judecătorii au stabilit să fie adus, cu mandat, Laurenţiu Lupu, martor propus de apărare. De asemenea, vor fi audiaţi: Mihai Lazăr (preşedintele Grivco) şi moştenitorul unuia dintre acuzaţi. Avocaţii lui Voiculescu ar trebui să susţină pledoariile finale, iar inculpaţii - ultimul cuvânt. Acest dosar a fost trimis judecătorilor în decembrie 2008. Voiculescu a refuzat să se prezinte la DNA pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală şi, de fiecare dată, şi-a trimis avocaţii. După patru ani, pe 7 noiembrie 2012, el a venit pentru prima oară la proces.

JURNALUL NATIONAL

Băsescu, pericol public pentru politica externă. Mai are preşedintele capacitatea de a judeca lucid implicarea ţării în conflictul din Siria?

Băsescu Traian devine o problemă grea nu doar pentru "intern" ci şi-a extins în mod periculos acţiunile de destabilizare şi în zona politicii externe. Prin pactul de coabitare şia "alocat" decizia în relaţiile internaţionale ale României dar în ultimele luni am fost martorii unui şir de declaraţii periculoase, care au stârnit confuzie în ceea ce priveşte coerenţa politicii externe a ţării. Dorinţa de a ţine morţiş de scaunul de reprezentare la reuniunile de la Bruxelles a provocat nedumerire în instituţiile Uniunii Europene, Băsescu apelând la Curtea Constituţională pentru a tranşa disputele cu Guvernul. Acum declară că nu are bani pentru deplasarea la sesiunea Adunării Generale ONU, ascunzând adevăratul motiv: lipsa unui program de întâlniri cu liderii unor ţări importante, inclusiv ratarea unui dialog cu reprezentanţii de vârf ai Administraţiei SUA.

Siria intră în războiul declaraţiilor dure: "Vom fi cimitirul invadatorilor occidentali"

Premierul sirian, Wael al-Halqi, a avertizat ţările occidentale că Siria va fi "cimitirul invadatorilor" în cazul unei intervenţii militare. "Siria va surprinde agresorii aşa cum a surprins în timpul războiului (israeliano-arab) din octombrie (1973) şi va fi cimitirul agresorilor", a afirmat premierul, citat de televiziunea publică. Războiul din Octombrie, sau Războiul de Yom Kippur, a fost declanşat de o ofensivă-surpriză a Egiptului şi Siriei împotriva Israelului, provocând pierderi statului evreu înainte ca acesta să îl câştige, după trei săptămâni de lupte încrâncenate, soldate cu 2.650 de morţi. Avertizarea regimului sirian vine în contextul în care mai multe ţări occidentale par pe punctul de a lansa o acţiune militară împotriva regimului pentru a-l "pedepsi", deoarece ar fi lansat un presupus atac chimic la 21 august.

Serviciile secrete americane au ascultat conversaţii ale armatei siriene privind atacul cu arme chimice

Serviciile americane de informaţii susţin că au ascultat un responsabil al Ministerului sirian al Apărării în cursul "unor conversaţii telefonice cu şeful unităţii de arme chimice", după atacul de pe 21 august, scrie revista Foreign Policy, informează agerpres.ro. "Lunea trecută, în orele care au urmat terifiantului atac chimic de la est de Damasc, un responsabil al Ministerului sirian al Apărării a avut conversaţii telefonice panicate cu şeful unităţii de arme chimice, cerând răspunsuri privind atacul cu agenţi neurotoxici care a ucis peste 1.000 de persoane", susţine revista. "Aceste conversaţii au fost ascultate de serviciile americane de informaţii", adaugă Foreign Policy într-un comunicat. "Acesta este principalul motiv pentru care responsabilii americani spun în acest moment că sunt siguri că aceste atacuri sunt opera regimului Bashar al-Assad şi pentru care armata americană s-a pregătit să atace regimul în zilele următoare", mai scrie Foreign Policy.

În Polonia a început producţia de gaz de şist

O sondă din apropierea oraşului Lebork, din nordul Poloniei, produce de peste o lună gaze de şist, scrie cotidianul polonez Rzeczpospolita, subliniind că debitul se ridică la 8.000 de metri cubi pe zi. Deşi cantitatea este prea mică pentru a atinge o cotă "comercială", este totuşi cel mai bun rezultat obţinut prin fracturare hidraulică în Europa până în prezent. Cotidianul speră că acum Guvernul îşi va "schimba atitudinea" faţă de afacerile cu gazele de şist şi va abate "legendarele" bariere care blochează companiile ce doresc să exploreze gazele de şist în Polonia, notează presseurop.eu. Institutul Geologic Polonez (PIG) estimează că resursele de gaze de şist din ţară s-ar putea ridica la 768 de miliarde de metri cubi, adică printre cele mai mari de pe continent. Potrivit Rzeczpospolita, "gazul de şist are un potenţial imens, care poate schimba situaţia energetică şi, prin urmare, geopolitică a Poloniei în lume".

A crescut cu 20% numărul tranzacţiilor imobiliare

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 20% în primele şapte luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 462.743, a anunţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 76.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. Cum se explică această dinamizare a pieţei? Analiştii imobiliari au anunţat încă de la începutul anului că preţurile locuinţelor au atins pragurile de jos şi că vor începe să crească. Potrivit Eurostat, România a înregistrat în primul trimestru cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a preţurilor locuinţelor faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, de 4,3%, în timp ce, raportat la perioada ianuarie-martie din 2012, preţurile au scăzut cu 0,8%.

NATIONAL

Se zbat sa obtina favorurile celor pe care i-au finantat: disperarea condamnatilor USL!

Nici nu are rost sa ne gandim ce s- ar fi intamplat intr-o alta democratie cu un ministru in functie condamnat la ani grei de inchisoare, pentru fapte de coruptie. Cum insa la noi este ca la nimeni, Relu Fenechiu nu doar ca nu s-a retras din viata politica, dar tine cu dintii de influenta pe care o mai are in PNL. Si, intr-un demers aflat undeva la limita dintre disperare si santaj, le-a cerut imperativ celor pe care i-a finantat atata timp, cu bani de la buget, sa faca acum zid in jurul sau, mai ales ca vremea pana la o sentinta definitiva in ceea ce il priveste se scurge nemilos. Intr-o situatie similara se afla si fostul premier Adrian Nastase. Acesta a facut deja cunostinta cu realitatea cruda a penitenciarelor romanesti, dar stie ca scurta perioada petrecuta la Rahova si Jilava poate fi doar preambulul unei condamnari mult mai mari, alte dosare ale sale aflandu-se in aceasta toamna pe mesele judecatorilor.

Tariceanu, alungat de Antonescu si recuperat de Ponta

Criticat de Calin Popescu Tariceanu pentru modul in care a decurs "episodul" numirii unui ministru la Transporturi, Crin Antonescu il invita pe fostul lider liberal "sa se ocupe cu altceva" daca il streseaza activitatea in conducerea PNL. Altfel spus, Antonescu i-a aratat usa lui Tariceanu, adversar intern de care tare ar dori sa scape, dar nu indrazneste sa-l exmatriculeze din partid, asa cum a facut cu Chiliman & Comp. Ce-i drept, Tariceanu nu s-a multumit sa comenteze doar pe seama "incordarii" si "stresului" induse la nivelul conducerii PNL de "situatia de la Transporturi", ci a sustinut si ca energiile PNL-ului "s-au concentrat aproape exclusiv pe proiectul candidaturii prezidentiale", lasand pe planul doi "temele majore" pe care partidul trebuia sa le promoveze in fata electoratului propriu. Astfel criticat, Antonescu a sarit ca ars, catalogand drept "falsa" problema ridicata de Tariceanu.

"Taifunul" Dinel Staicu face o noua victima. Afla comisionul avocatului intermediar din "Lotul Cirstoiu"

Dupa cum "National" a dezvaluit in exclusivitate, limbarita controversatului afacerist Dinel Staicu produce un adevarat cutremur care zgaltaie Justitia. Iar pronosticurile ca fostul finantator al echipei de fotbal Universitatea Craiova, deja aflat dupa gratii, va trage dupa el in arest un incredibil numar de avocati si judecatori se adeveresc pe zi ce trece. Astfel, ieri a venit randul unui nou avocat sa fie retinut de catre procurorii anticoruptie, Lucian Bogia fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Incepand cu luna aprilie a anului trecut, invinuitul a primit de la Staicu Marian suma totala de 420.000 euro, lasand sa se inteleaga ca are influenta asupra judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a Penala.

Merkel: Grecia nu trebuia admisa in zona euro

Aflata in plina campanie electorala, cancelarul german Angela Merkel l-a acuzat pe predecesorul sau, Gerhard Schroder, ca a permis aderarea Greciei la zona euro, declansand criza financiara din UE. Merkel se afla in prezent in fruntea sondajelor si are mari sanse de a obtine un nou mandat de cancelar. Ca orice politician aflat in campanie electorala, Merkel nu a scapat prilejul de a aduna ceva capital politic, atacandu-si predecesorii. "Greciei nu trebuia sa i se permita sa adopte moneda euro", a spus Merkel, precizand ca acest fapt a declansat problemele cu care se confrunta in prezent zona euro.

PUTEREA

Management privat la National Arena. Ministerul de Finanţe vrea 2.000.000 de euro

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, pentru PUTEREA, că va organiza licitaţia pentru management privat la Stadionul Naţional "Lia Manoliu" (Naţional Arena), dar spune că pretenţiile Ministerului de Finanţe ar putea speria potenţialii investitori. Edilul-şef a mai precizat că primul meci al Naţionalei României se va disputa pe gazon nou. Edilul-şef este circumspect însă legat de participarea la licitaţie, având în vedere condiţiile impuse de Ministerul de Finanţe. "După atâţia ani, am reuşit să introducem pe SEAP licitaţia privind managementul privat. Dar este o problemă şi să-l văd pe cel care o să câştige licitaţia ce o să facă, pentru că Ministerul de Finanţe vrea 2.000.000 de euro în contul dărilor aferente managementului privat la Naţional Arena. Să văd cine o să vrea să plătească", ne-a declarat Oprescu.

ROMANIA LIBERA

Cele două feţe ale austerităţii

Pe când la Palatul Victoria se afla ca premier Emil Boc, reprezentanţii USL criticau cu vehemenţă orice măsură de austeritate luată, spunând că nu se justifică în mod real şi promiţând că vor remedia situaţia imediat ce vor ajunge la putere. Ei bine, la mai bine de un an de la instalarea la guvernare, social-liberalii şi-au revizuit categoric atitudinea, menţinând în continuare unele dintre măsurile mult hulite. Este vorba, concret, de interdicţia de a fi acordate bugetarilor tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă, interdicţie prelungită acum şi pentru anul 2014. Excepţie de la regulă fac instituţiile care se finanţează integral din venituri proprii. Prelungirea interdicţiei a fost stabilită prin ordonanţă adoptată în şedinţa de Guvern de marţi, fără ca vreun oficial să se sinchisească să ofere explicaţii.

Rusia pierde pe toate fronturile? Urmează revanşa

Rusia nu va ceda de bună voie din influenţa pe care o are în zonele sale strategice, în care sunt incluse Ucraiana, Republica Moldova sau Siria, fie va primi altceva "la schimb", după modelul Ribbentrop-Molotov, fie îşi va lua într-un fel sau altul revanşa. Influenţa Rusiei se contractă încet-încet în zona caucaziană şi ceva mai brusc în Orientul Mijlociu, dacă marile puteri Occidentale vor interveni în Siria pentru a-l pedepsi pe Bashar al-Assad pentru războiul civil din ultimii doi ani în care au murit peste 100.000 de civili (potrivit datelor ONU). Rusia şi-ar putea pierde "ieşirea" la Marea Mediterană prin portul sirian Tartus, dar şi o parte a pieţei de arme pe care o controlează: contractele cu Damascul sunt în jur de 5 miliarde de dolari. Cea mai mare frică a lui Vladimir Putin este restrângerea Rusiei la "spaţiul ei interior" şi transformarea ţării dintr-un mare actor global, într-unul regional, în care Turcia, mânată de doctrina neo-otomanismului, să poată umple locul lăsat gol de ruşi. În vizorul Turciei se află nu doar Siria şi Orientul Mijlociu, ci şi Caucazul şi Balcanii.

ZIARUL FINANCIAR

Şeful Supravegherii din BNR: Băncile-mamă au retras 5 mld. euro din România într-un an şi jumătate. Procesul se va accentua pentru că îşi cer banii înapoi

Procesul de deleveraging, prin care băncile străine îşi reduc expunerile pe filialele locale nu este finalizat, ba chiar se va accentua pentru că băncile-mamă îşi cer banii înapoi, afirmă Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. "În ultimul an şi jumătate 25% din soldul resurselor atrase de la băncile-mamă la nivelul lui 2011 a plecat. Adică s-au plătit înapoi 5 miliarde de euro. Retragerile de finanţări au fost compensate cu suplimentări ale capitalurilor proprii de 1,7 mld. euro, diferenţa rămânând să fie acoperită din surse locale", spune Cinteză. Bilanţul total al sistemului încă arată o creştere modestă de 0,3% faţă de 2011, însă la jumătatea acestui an activele nete erau mai mici cu peste 4% faţă de vârful din iunie 2012. Îngrijorarea şefului Supravegherii este că atât timp cât creditele neperformante continuă să crească - iar el nu vede vreun semn de oprire, se poate ajunge ca "sursa locală" să finanţeze neperformanţa.

Peste 33.000 de români devin anual investitori în fonduri mutuale, dar majoritatea le privesc ca pe depozite bancare

Fondurile mutuale au atras 170.000 de investitori noi în ultimii cinci ani, un record înregistrat în ciuda condiţiilor vitrege de pe piaţa de capital. Industria de fonduri mutuale a ajuns în prezent la peste 254.000 de investitori, după ce din 2008 au intrat în medie 33.000 de investitori noi pe an. Fondul mutual este cel mai simplu instrument de investiţie şi este considerat primul pas pe piaţa de capital. Clasificate în mai multe categorii de risc, în funcţie de investiţiile pe care le fac, fondurile mutuale au crescut în ultimii ani în special graţie aversiunii la risc a populaţiei şi a vânzărilor intensive făcute de bănci. "În ultimii ani, băncile au avut o atitudine pro fonduri mutuale, de aceea am văzut intrări atât de mari în fonduri mutuale", a spus Florin Dolea, directorul general al societăţii de administrare Pioneer Asset Management. Majoritatea noilor clienţi ai fondurilor mutuale nu au însă comportamentul unor investitori activi, cum se întâmplă pe pieţele mature de capital, nu sunt preocupaţi de evoluţia investiţiei şi nici nu compară performanţele fondului propriu cu randamentele altor fonduri. Cei mai mulţi dintre aceştia tratează aceste plasamente ca pe nişte depozite bancare.

Europa are cele mai sigure bănci din lume, nemţii având cele mai multe

Europa, după şase ani de criză economică, financiară şi a datoriilor, are nu doar unele dintre cele mai mari bănci din lume, ci şi cele mai sigure in­stituţii de credit din lume, potrivit unui top al revistei Global Finance dominat de companii din zona euro. Cea mai sigură bancă din lume este KfW, o bancă de dezvoltare deţinută de statul german, potrivit ediţiei din acest al Top 50 cele mai sigure bănci din lume realizat de revista americană Global Finance. Podiumul este completat de Bank Nederlandse Gemeenten, din Olanda, şi de Zürcher Kantonalbank din Elveţia. De altfel, următoarele şapte locuri sunt ocupate de bănci europene, toate din zona euro. În Top 50, Europa are 17 prezenţe, pe când Statele Unite au doar şase. Cea mai sigură bancă americană este BNY Mellon, aflată abia pe locul 31. Câştigătorii vin din rândul celor mai mari 500 bănci din lume în funcţie de active, iar selecţia are la bază calificativul pe termen lung dat acestora de principalele agenţii de rating, Moody's, Fitch şi Standard & Poor's. Topul din acest an este la a 22-a ediţie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb