REVISTA PRESEI 30.10.2013

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 30 octombrie 2013

ADEVARUL

Europa, în pericol să reintre în criză

În timp ce primele pagini ale ziarelor europene critică Statele Unite din cauza scandalului generat de spionajul sistematic practicat de NSA şi CIA, publicaţiile americane acordă mult mai mult spaţiu analizelor care arată că la orizont se întrevede o reizbucnire a crizei în zona euro, şi aceasta din cauza declinului proiectului de creare a unei uniuni politice. În plus, analizele experţilor americani evidenţiază lipsa de credibilitate a Europei ca interlocutor politic şi financiar al marilor economii globale. De altfel, la bursa americană se fac şi glume pe seama scandalului de spionaj . "Care este temerea celor din Germania?",- se întreba un agent bursier al unei mari companii globale de brokeraj. "Poate se tem că, după ce au fost ascultate convorbirile telefonice ale cancelarului Angela Merkel despre perspectivele zonei euro, Departamentul Trezoreriei din SUA ar putea ordona vânzarea rapidă a obligaţiunilor de stat?".

Dosarul "Reţeaua cărnii". Senatorul Bădălău a luat şpagă în pulpe de pui de la evazionişti. 12 persoane au fost arestate

Anchetatorii precizează că senatorul Niculae Bădălău ar fi stabilit în repetate rânduri, la telefon, să se întâlnească cu Elias El-Khoury, unul dintre inculpaţi. Mai exact, senatorul PSD i-ar fi stabilit mai multe întâlniri lui El-Khoury cu persoane care deţin funcţii importante în instituţiile de stat din judeţul Giurgiu (prefectură, conducerea APIA), judeţ în care se derulează principalele activităţi infracţionale. La sfârşitul lunii mai 2013, la solicitarea senatorului Bădălău, El-Khoury ar fi pus la dispoziţia acestuia, prin intermediul lui Adrian Sărăcuţu cu titlu gratuit, 200 pulpe de pui, 200 bucăţi piept de pui şi 20 de kilograme de ficat de pasăre, produsele fiind ridicate, pe 29 mai 2013, de la un punct de desfacere deţinut de Agroli Group SRL, de către Gabriel Rada. Produsele ar fi fost folosite pentru petrecerea organizată de Bădălău la restaurantul său din oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.

STENOGRAME Dosarul "Reţeaua cărnii". Fiul procurorului Angela Nicolae: "Vă rog din suflet, ajutaţi-mă. Eu sunt singur acasă şi nu am bani"

Angela Nicolae, procuror şef la Parchetul General şi fiul ei Daniel, acuzaţi de trafic de influenţă în dosarul în care este anchetată cea mai mare evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 70 de milioane de euro, au fost arestaţi. În referatul de urmărire penală, anchetatorii arată cum magistratul şi fiul ei cereau fără jenă mită administratorilor de firme pe care pretindeau că-i protejează. Procurorul Angela Nicolae şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, în dosarul de evaziune fiscală. Cei doi vor fi cercetaţi în stare de arest după ce Instanţa Supremă a admis propunerea procurorilor DNA. Cu toate acestea, întrucât ordonanţele de reţinere pe numele celor doi au expirat după ora 19.00, magistratul şi fiul său au părăsit liberi sala de judecată, urmând a fi ridicaţi de acasă de către organele de poliţie după primirea mandatelor de arestare.

Cazul Berbeceanu: ipoteza unei răfuieli prinde contur. Comisarul "Cattani" îşi asumă scrisoarea din arest

Faptele pe care comisarul-şef Traian Berbeceanu le impută celor care i-au orchestrat arestarea arată că în această afacere s-ar putea să nu existe doar "băieţi buni" şi "băieţi răi", ci că e vorba despre o răfuială între două grupări de "oameni ai legii". Evoluţia dosarului "Berbeceanu" scoate la lumină mari disfuncţionalităţi în relaţia dintre procurorii DIICOT şi BCCO Alba Iulia. Cele două structuri erau obligate să colaboreze pentru cercetarea şi anihilarea grupărilor din sfera criminalităţii organizate. În realitate, cele două structuri se urmăreau reciproc pentru a găsi fapte ilegale săvârşite în timpul activităţii. A fost şi este o luptă de "care pe care", având în vedere gravitatea faptelor care sunt invocate de fiecare tabără. Berbeceanu ştia că este urmărit, că i se pregăteşte ceva, şi şi-a pregătit din timp "contraatacul". Acuzaţiile sale sunt îndreptate, în principal, asupra a trei persoane: procurorul Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba Iulia, procurorul Nicolae Cean, fost la DIICOT, în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, şi subcomisarul Alin Muntean, din cadrul BCCO Alba Iulia.

Ponta, la inaugurarea Tunelului Marmaray: "Orice premier european ar fi mândru să poată construi asemenea proiecte"

Premierul Victor Ponta a fost invitat, marţi, în Turcia, la inaugurarea proiectului Marmaray, construit pe sub strâmtoarea Bosfor, care va lega partea europeană de cea asiatică a ţării. Cu această ocazie, Ponta l-a felicitat pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan pentru "realizarea istorică". "Orice premier european ar fi mândru să poată construi asemenea proiecte măreţe şi cred că dumneavoastră, prin unirea Europei de Asia, duceţi la îndeplinire un mare proiect şi veţi fi centrul acestei noi lumi care va conecta cele două continente", a afirmat Victor Ponta. Cu ocazia participării la ceremonia de inaugurare a tunelului Marmaray, Ponta a avut o întrevedere şi cu premierul Japoniei, Shinzo Abe.

Chinezii etalează de bunăvoie cel mai bine păzit secret militar. Temuta flotă de submarine nucleare, prezentată pentru prima dată în patru decenii

Flota de submarine nucleare reprezintă unul dintre cele mai bine păzite programe militare ale Chinei. Acum însă, într-o mişcare de imagine fără precedent, Beijingul a decis să prezinte publicului navele învăluite mai bine de 40 de ani în mister. Decizia liderilor chinezi de a prezenta temutele submarine este catalogată de analişti drept o dovadă de încredere fără precedent. Flota de submarine nucleare reprezintă în continuare unul dintre cele mai secrete programe militare coordonate de Beijing, astfel că navele nu ar fi fost prezentate dacă imaginile ar pune cumva în pericol noua generaţie de submarine. Începând cu anii 1990, China este un client important al producătorilor ruşi de armament. Comerţul cu arme pe axa Moscova-Beijing a atins vârful în 2005, când chinezii au cumpărat arme în valoare de patru miliarde de dolari. Cumpărarea de echipament pentru copierea tehnologiei şi folosirea ei în producţia autohtonă ar fi de fapt motivul din spatele acordurilor, spun analiştii militari.

Norvegienii ne dau bani pentru rezolvarea unor probleme structurale din economie şi societate. Cum să luaţi fondurile, program cu program

Granturile SEE & norvegiene fac parte din fondurile alocate României prin intermediul a două mecanisme: Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE), prescurtat "EEA Grants", cu o alocare de aproximativ 191 de milioane de euro şi Mecanismul Financiar Norvegian (Norway Grants) cu o alocare de peste 115 milioane de euro. Granturile (fondurile nerambursabile) sunt distribuite prin 22 de programe în cadrul cărora vor fi dezvoltate proiecte în următoarele sectoare prioritare: managementul şi protecţia mediului, schimbări climatice şi energie regenerabilă, societatea civilă, dezvoltare umană şi socială, protejarea patrimoniului cultural, inovare în industria verde, cercetare şi burse, dezvoltare umană şi socială, justiţie şi afaceri interne, promovarea muncii decente şi a dialogului tripartit.

CURENTUL

Dragnea pregăteşte robinetul cu bani publici pentru finanţarea campaniilor electorale ale PSD din 2014

Dragnea a cerut Guvernului să primească în 2014 pentru Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice un buget aproape dublu faţă de cât a avut în acest an. Cu alte cuvinte, în anul electoral 2014, Dragnea vrea să-şi dubleze banii din visterie pentru a-i putea aloca apoi către autorităţile locale din subordine. Mai precis să îi împartă către baroni, exponentul cărora este de fapt, pentru ca aceştia să poată finanţa după bunul plac campaniile electorale pentru europarlamentare şi alegerile prezidenţiale. Măsura vine după ce mai multe voci puternice din teritoriu s-au arătat indignate de faptul că s-au săturat să facă campanii "pentru soţiile şi amantele lor, pentru ca acestea să plece la Bruxelles". Conform unor surse ale ziarului "Curentul", Dragnea plănuieşte chiar să o pună pe fosta sa secretară, Cătălina Ştefănescu - ajunsă între timp parlamentar, pe lista pentru Legislativul European, pe un loc eligibil.

Antena 3 târăşte Parlamentul în războiul lui "Felix" cu justiţia

"Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă" şi-a găsit timp să-l asculte pe Mihai Gâdea care, în calitatea lui de director general al Antenei 3, le-a cerut parlamentarilor să intervină pentru "apărarea libertăţii presei". Mai mult decât atât, el a mai cerut, pe un ton ultimativ", constituirea unei comisii speciale, care să analizeze pretinsele abuzuri pe care justiţia le-ar exercita asupra "Antenelor". De fapt, această foială plină de ifose are la bază faptul că, în dosarul "Antena 3- RCS&RDS", (cel în care Dan Voiculescu, împreună cu fiică-sa Camelia şi Sorin Alexandrescu - directorul Antena TV Group au fost deja trimişi şi judecată sub acuzaţia de şantaj şi complicitate la şantaj), Antena 3 apare ca inculpat în calitate de "persoană juridică".

CURIERUL NATIONAL

Băncile nu prea îşi mai vând datornicii

Doar 35% din creanţele preluate de firmele de recuperare provin din sectorul bancar, pondere aflată în scădere constantă în ultimii ani. Constantin Coman, prim-vicepreşedintele Asociaţiei de Management a Creanţelor Comerciale (AMCC): Contracţia cazurilor este cel puţin bizară având în vedere că acum ar fi nevoie de externalizare pentru a găsi soluţii pertinente. În primul semestru, valoarea medie a unei creanţe preluate a fost de 1.423 euro, în timp ce suma medie colectată a fost de 76 euro. Diminuarea numărului de cazuri externalizate este explicat de specialiştii în colectare prin dorinţa creditorilor de a-şi proteja creditele - lucru absolut greşit, după cum susţine AMCC, care precizează că aceştia aleg uneori să ceară ajutorul colectorilor de creanţe când este prea târziu.

Băsescu: E nepermis ca România să nu-şi poată asigura 100% hrana

Preşedintele Traian Băsescu a spus că politicul trebuie să-şi asume o strategie pentru agricultură, ce ar putea avea ca obiectiv chiar reducerea "până la eliminare" a importurilor, el opinând că "este nepermis ca o ţară ca România să nu-şi poată asigura 100% hrana de care are nevoie", informează Mediafax. El a făcut aceste declaraţii în discursul rostit la festivităţile cu prilejul Centenarului Societăţii Române a Horticultorilor, organizate la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gh. Ionescu-Siseşti". "Astăzi, când împlinim o sută de ani (ai Societăţii Române a Horticultorilor - n.r.), nu putem să nu observăm câteva cifre: în legumicultură suprafaţa utilizată a crescut cu 16.000 de hectare faţă de suprafaţa utilizată în 1990, dar, când privim la cantităţile recoltate, de 10-14 tone de legume pe hectar, nu putem să nu constatăm că sunt de două-trei ori mai mici decât în ţările vechi membre UE, deci avem o legumicultură extensivă, dar o productivitate redusă", a spus, ieri, Băsescu.

Guvernul analizează introducerea unei "anumite taxe" pe preţul benzinei şi al motorinei

Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei anumite taxe pe preţul benzinei şi al motorinei, pentru suplimentarea fondurilor necesare construcţiei de infrastructură rutieră, a anunţat premierul Victor Ponta. "Este o idee mai veche, de când domnul Fenechiu era ministru, de a introduce o anumită taxă pe preţul benzinei, motorinei, care să alimenteze numai şi numai fondurile necesare pentru construcţia de infrastructură rutieră. Deci, nu ca venituri la bugetul general, ci numai şi numai venituri pentru construcţia de infrastructură. Trebuie să o analizăm şi să vedem, nu o resping în niciun caz de la început", a spus Ponta la un post de televiziune.

Corlăţean, despre coabitare: Concluziile au fost transmise decidenţilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că la nivelul Comitetului de lucru pe pactul de coabitare dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu s-a ajuns la o serie de concluzii, care au fost înaintate decidenţilor. Ministrul a fost întrebat în ce stadiu se află discuţiile dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni privind pactul de coabitare. "Pot confirma că au avut loc câteva întâlniri, ultima a avut loc în urmă cu o săptămână, dacă nu mă înşel. A fost o discuţie constructivă în care am avansat spre acele soluţii care să permită garantarea unei funcţionări instituţionale corecte, normale în România şi pentru garantarea unei stabilităţi atât de importante pentru statul român. Mai departe, după ce noi la nivelul nostru am pus concluziile, am transmis mai departe spre decidenţi concluziile la care am ajuns", a afirmat Corlăţean.

EVENIMENTUL ZILEI

Asalt la cutiile de valori din bănci. Oficial IGPR: "Furt nemaiîntâlnit în România"

Clienţii băncilor îşi verifică cutiile de valori, după ce au aflat din "Evenimentul zilei" despre misterioasele dispariţii din seifuri. Opt oameni au reclamat,la Piteşti, furturi de aproape un milion de euro. IGPR a trimis la faţa locului un specialist. Fenomenul furturilor din cutiile de valori ia amploare. Dezvăluirile din "Evenimentul zilei" privitoare la dispariţiile misterioase a unor averi din seifurile a două bănci, din Ploieşti şi Piteşti, i-au alertat pe deţinătorii de "comori" ascunse. Zeci de oameni şi-au verificat căsuţele metalice din bănci. Dintre ei, opt piteşteni au şi reclamat lipsa de bani şi bunuri în valoare de zeci sau sute de mii de euro. Pagubele sunt estimate la un milion de euro. Nimeni nu a fost prins până acum, dar anchetatorii îşi îndreaptă atenţia spre doi suspecţi, clienţi ai băncii, care apar pe camerele de luat vederi intrând des, în ultima perioadă, să "îşi verifice cutiile de valori". Unul e român, iar altul un cetăţean român, dar cu nume spaniol.

Un nou război al gazelor între Kiev şi Moscova: Ucraina acuzată de neplata a aproape 900 milioane de dolari

Gigantul rus Gazprom a acuzat marţi Ucraina de neplata unei sume de 882 milioane de dolari, ceea ce ar putea genera un nou conflict pe subiectelor gazelor între Moscova şi Kiev, în momentul în care fosta republică sovietică speră să semneze în curând un acord de asociere cu Uniunea Europeană. "Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia actuală legată de plata de către Ucraina a gazelor naturale ruse livrate", a declarat preşedintele concernului rus, Aleksei Miller, citat de Interfax. Patronul Gazprom a explicat că Ucrainei i s-a dat un termen pentru a plăti factura de 882 milioane de dolari pentru gazele livrate în luna august şi că acest termen a expirat la 1 octombrie. 'Situaţia este foarte serioasă, întrucât contractul prevede că, în caz de încălcare a condiţiilor de plată, se trece la un sistem de plată în avans', a adăugat Miller, potrivit aceleiaşi surse.

JURNALUL NATIONAL

Mihai Gâdea face apel la Parlament să intervină pentru apărarea libertăţii presei: "Antena 3 este supusă unor presiuni fără precedent"

Mihai Gâdea a solicitat constituirea unei comisii de anchetă care să ceară toate punctele de vedere necesare şi să întocmească un raport care să fie inclus într-un dosar pregatit pentru a fi transmis instituţiilor europene. Gâdea a precizat, în cadrul unei audieri la Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, la Parlament, că postul Antena 3 a fost supus unor presiuni fără precedent, care pun în pericol libertatea de exprimare şi statul de drept. "În fruntea atacurilor asupra Antena3 s-au aflat preşedintele Traian Băsescu, CSM şi DNA, a precizat Mihai Gâdea".

Autostrada Sibiu - Piteşti vs autostrada Sibiu - Braşov. De la Bruxelles mesajul este simplu: varianta agreată este Sibiu - Piteşti, întrucât s-ar închide Coridorul IV

În Romania, autostrada Sibiu - Piteşti a născut multe controverse. În mare parte, oficialii se plâng de costurile ridicate. Aşa că, de curând, potrivit ultimelor declaraţii, o varianta mai bună pare să fie Sibiu - Braşov. Ultimele explicaţii pe aceasta temă au fost date chiar de către directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR), Narcis Neaga. Acesta a precizat că, anul acesta, se va organiza licitaţia pentru studiul de fezabilitate pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Braşov. "Autostrada Sibiu-Braşov este o variantă. Una nu o exclude pe cealaltă. Autostrada Sibiu-Piteşti este scumpă, ar consuma aproape toată alocaţia noastră pe POS-T", a explicat Neaga. Cert este că, de la Bruxelles, mesajul este simplu. Astfel, varianta agreată este Sibiu - Piteşti, întrucât această porţiune ar închide Coridorul IV Constanţa - Nădlac. Autostrada are 116 km şi un cost estimat de 3,2 miliarde de euro, explicabil prin faptul că jumătate din traseu înseamnă tuneluri şi viaducte.

NATIONAL

Se destrama imperiul "crimei organizate" din MAI!

Campania "National" - sprijinita, fapt fara precedent, de intreaga mass media - de demascare a abuzurilor comise de mai multi ofiteri superiori din fruntea structurii de combatere a criminalitatii organizate s-a soldat, ieri, cu "zburarea" din functii a sefului BCCO Constanta, comisarul-sef Aurelian Pavel, si a sefului Servicului Antidrog, Cristian Lipan. Consiliul de disciplina al IGPR a analizat rapoartele cercetarii prealabile privind activitatea celor recunoscuti drept "locotenentii" lui Florentin Robescu si "Jean" Claudiu Cucu, luand masura schimbarii acestora din functiile detinute, in urma nenumaratelor abateri sesizate. Pe "lista lui Pavel", care de altfel a si recunoscut ca el intocmea inventarele cu spagile in natura pentru sefii din Ministerul de Interne, se afla mai multe nume grele, inclusiv chestori cu importante functii de conducere. Si care, desi sprijiniti la limita dintre "lobby" desantat si "trafic de influenta" de catre ministrul Radu Stroe, au probleme extrem de grave, facand ei insisi obiectul unor anchete incrucisate ale procurorilor de la DNA, DIICOT si Parchetul General.

Ponta, scos din papuci de liberali: Ciocu' mic, daca vreti sa ramaneti la putere!

Satul sa fie calul de bataie al liberalilor, Victor Ponta ii avertizeaza pe penelisti sa termine cu criticile "constructive", in caz contrar riscand sa fie maturati de la guvernare. Vadit enervat de comportamentul colegilor penelisti, Victor Ponta i-a poftit pe acestia sa decida daca mai vor sau nu sa fie la guvernare, iar daca da, sa-si tina gura bine inchisa: "Cand esti in opozitie, poti sa critici orice. Cand esti la putere, trebuie sa fii solidar sau sa pleci de la putere". In context, Ponta a amintit ca exact acesta a fost motivul invocat de Calin Popescu Tariceanu in 2007, cand, premier fiind, a dat afara PD-ul de la guvernare.

Numarul sefilor ASF se reduce "natural", prin demisii

Asa cum anunta in exclusivitate NATIONAL in urma cu doua saptamani, numarul sefilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiara s-a redus de la 11 la 9 persoane, ieri, prin demisia Dorinei Mihailescu. In locul fostului videpresdinte ASF, Daniel Tudor - inlaturat chiar de colegii liberali - a fost numit Corneliu Moldoveanu. In realitate, liberalii grupati in jurul lui Dan Radu Rusanu si Daniel Chitoiu nu-l mai doreau in structura conducerii "Big Brother"-ului financiar pe Daniel Tudor. In acest scop, a fost "comandata" o hotarare de guvern. Ce a urmat, se stie: Daniel Tudor a fost "demisionat", iar surse parlamentare au confirmat, ieri, ca PSD l-ar fi vrut in continuare ca vice la ASF, dar l-au mazilit colegii sai liberali. Demisiile din conducerea institutiei au continuat, oportun am putea spune, in conditiile in care Dorina Mihailescu, membru in Consiliul ASF, a decis, ieri, sa renunte la functie, chiar in ziua in care urmau sa fie audiati si votati ceilalti sefi.

PUTEREA

CAMPANIILE PUTEREA. Şefii CJ la control. Marian Petrache, şeful CJ Ilfov, samsar la Parchet şi baron de Buftea

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov este "celebrul" Marian Petrache, cel care "a picat pe tehnică" în interceptările SRI, în 2012, pe când punea ţara la cale, într-un restaurant din Bucureşti, împreună cu procurorii George Bălan (pe atunci membru CSM) şi Marcel Sâmpetru, scopul fiind instalarea acestora la vârful parchetelor. Cei doi procurori au fost puşi sub învinuire în dosar, alături de comisarul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Mihai Vlad, cel care le dădea informaţii din dosare pentru a obţine funcţiile la care visau. Toţi trei au fost acuzaţi, în vara anului trecut, că au utilizat ilegal informaţii ale serviciului secret al MAI, în scop personal. Marian Petrache nu a fost pus sub acuzare în acest dosar, însă numele lui apare în interceptări, în timp ce le explica lui Sâmpetru şi Bălan cum stă treaba cu puterea în România. Cum audierile în acest dosar încep astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Petrache ar putea fi citat ca martor pentru a explica cum a ajuns să participe la întâlniri oculte cu cei doi.

Corneliu Vadim Tudor a făcut scandal la Tribunalul Bucureşti în dosarul conducerii PRM

Vadim Tudor şi Gheorghe Funar s-au prezentat marţi la Tribunalul Bucureşti la un nou termen al procesului în care PRM solicită judecătorilor aprobarea modificărilor aduse statutului său în timpul congresului de la Alba Iulia din 29 iulie. La congres a fost exclus din partid însuşi Vadim Tudor. Conform Agerpres, parlamentarul european a întrerupt de mai multe ori dezbaterile, nemulţumit că judecătoarea nu i-a dat voie să facă o declaraţie. Exasperată, această din urmă l-a ameninţat pe politician că va evacua sala de judecată dacă nu se linişteşte: "Dacă mai interveniţi peste instanţa, evacuăm sala, inclusiv pe dumneavoastră". La ieşirea din tribunal, Corneliu Vadim Tudor i-a acuzat pe contestatarii săi că ar fi "impostori" direct interesaţi de perpetuarea stării de confuzie în partid. Fostul lider PRM a respins acuzaţia fostului primar al Clujului conform căreia ar fi scos la vânzare un drapel care a aparţinut lui Avram Iancu.

Sindicaliştii de la TAROM îi cer demisia lui Dan Pascariu

Sindicatele de la TAROM cer demisia şefului Consiliului de Administraţie (CA) al TAROM, Dan Pascariu, pe care îl consideră vinovat de situaţia de conflict de la vârful companiei. Sindicaliştii au sesizat ANI, în urmă cu două luni, solicitând anchetarea lui Dan Pascariu şi a fostului director executiv, Nicolae Demetriade, pentru conflict de interese. Marţi, la ora 17.00, a avut loc o şedinţă a CA al TAROM, anunţată încă de săptămâna trecută de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. Pe ordinea de zi s-au aflat temele cele mai arzătoare: prelungirea mandatului directorului general, Christian Heinzmann, care expiră la 19 noiembrie, şi numirea a încă doi membri în CA.

Codul insolvenţei, declarat neconstituţional

Curtea Constituţională a decis, marţi, că unele prevederi din OUG privind insolvenţa sunt neconstituţionale, admiţând astfel sesizarea Avocatului Poporului. Acesta a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii. În urma acestei decizii, intrarea în aplicare a Codului va fi amânată până când articolele în cauză vor fi modificate. Judecătorii constituţionali au admis sesizarea Avocatului Poporului, stabilind că prevederile invocate sunt neconstituţionale.

ROMANIA LIBERA

Cum a mascat preşedintele TVR o risipă de 6 milioane de euro din banii televiziunii publice

Pe 25 septembrie SRTv a deschis o licitaţie publică în sistemul electronic (SEAP), oferind maximum 6,3 milioane de euro (cu tot cu TVA) pentru maşinile de care avea nevoie. Membrii Consiliului de Administraţie au aflat de acest lucru din presă: ei nu au văzut nici caietul de sarcini şi, după cum au declarat, nu au ştiut nici despre suma uriaşă pusă la bătaie. Aflaţi în faţa unui scandal mediatic şi din dorinţa de a intra în legalitate, Claudiu Săftoiu şi oamenii săi din CA au apelat la o nouă şmecherie: deşi nu era pe ordinea de zi a şedinţei din 9 octombrie, au aprobat în Consiliul de Administraţie o hotărâre cu suma deja menţionată în formularul de licitaţie. Adică la două săptămâni după ce procedura publică deja demarase. Când unul dintre cei care s-au opus manevrei le-a explicat că nu pot aproba pe 9 octombrie o licitaţie publică deschisă pe 25 septembrie, pentru că astfel orice competitor o poate contesta, membrii conducerii executive au răspuns că aceasta este o chestiune internă a SRTv şi nu se va afla.

Banca Mondială: În România, investitorii se impiedică în cablul de curent

Dacă vrei să faci afaceri, du-te în Singapore, Hong Kong sau Noua Zeelandă! Acestea sunt recomandările făcute de Banca Mondială, prin intermediul raportului Doing Business. România ocupă locul 73 în clasamentul general, după Grecia (72), dar înaintea Cehiei (75), Croaţiei (89) şi Rusiei (92). În 2012, ţara noastră se situa cu o poziţie mai sus. Danemarca este primul stat european recomandat pentru demararea afacerilor. În raport, România stă cel mai prost în ceea ce priveşte accesul la electricitate, obţinerea avizelor de construcţie, plata taxelor şi rezolvarea situaţiilor de insolvenţă, dar înregistrează rezultate mai bune în privinţa accesului la credit. Astfel, ţara noastră ocupă poziţia 174 din 189 de ţări în ceea ce priveşte conectarea la electricitate, pentru care sunt necesare 7 proceduri, 223 de zile şi un cost echivalent cu 534% din venitul mediu pe locuitor. În Bulgaria investitorii au de parcurs doar 6 proceduri, timpul necesar fiind de 130 de zile, iar costul este de 320% din venitul mediu pe locuitor.

Preşedintele Soros România îi scrie lui Ponta pentru a protesta faţă de demiterile abuzive

Preşedintele Fundaţiei Soros România îi transmite o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta pentru a protesta faţă de demiterile abuzive din ultima perioadă ale unor profesionişti din instituţiile publice. "Am constatat cu îngrijorare multiplicarea situaţiilor în care profesionişti aflaţi în funcţii publice au fost destituiţi într-o manieră intempestivă, prin decizii politice, fără a fi respectate rigorile unei evaluări neutre", scrie Mircea Vasilescu în scrisoarea deschisă. Preşedintele Fundaţiei Soros România aminteşte de demiterea procurorului şef de secţie DNA, Lucian Papici, demiterea directorului Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, demiterea celor patru specialişti din comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii, respectiv prof.dr. Nicolae Lascu, lect.dr. Celia Chyka, prof.dr. Ana Maria Zahariade şi dr. Ioana Popescu.

ZIARUL FINANCIAR

Una dintre cele mai surprinzătoare tranzacţii din IT: Managementul Siveco îşi răscumpără acţiunile de la fondurile de investiţii Enterprise Investors şi Intel Capital, care deţineau 32% din companie

Managementul firmei de software SIVECO este în negocieri avansate pentru a răscumpăra de la fondurile de investiţii Enterprise Investors şi Intel Capital pachetul de acţiuni de 32,5% deţinut de acestea la compania de soft­ware, afirmă surse din piaţă. Tranzacţia nu este încă finalizată, dar părţile sunt aproape de o înţelegere. Nici managementul Siveco, nici re­prezentanţii Enterprise Investors nu au comentat ieri informaţia. Fondul de investiţii Enterprise Investors, cu acţionariat polonez, a intrat împreună cu un alt fond de investiţii, Intel Capital, în acţionariatul SIVECO în anul 2005, când afacerile companiei erau de 31 milioane euro. Fondurile au plătit atunci 12 mil. $ (9,6 mil. euro) pentru 32,5% din acţiuni - Enterprise Investors 22,5% iar Intel Capital 10% - deci compania a fost evaluată la aproape 30 mil. euro. Compania şi-a dublat afacerile de la intrarea celor două fonduri de investiţii până în prezent. SIVECO este una dintre cele mai puternice companii româneşti de software, creată de foşti cercetători români în informatică, iar în ultimii ani a început să se extindă agresiv pe pieţele internaţionale. Din cele circa 70 mil. euro venituri anul trecut, aproape 40% au fost realizate în străinătate.

Liviu Voinea anunţă că Guvernul doreşte să schimbe modul de calcul al accizelor

Guvernul intenţionează să renunţe în 2014 la calcularea accizelor raportat la cursul de schimb valutar din data de 1 octombrie, a anunţat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, invitat marţi la Gândul LIVE. Voinea nu a precizat însă şi care va fi noua modalitate de calcul, sugerând doar că măsura va influenţa pozitiv nivelul veniturilor bugetare. Intenţia a fost asumată de ministrul pentru Buget în contextul în care a fost întrebat dacă este pro sau contra introducerii "taxei Fenechiu", fostul ministru al Transporturilor propunând suplimentarea cu 10 eurocenţi la litru a accizei pentru combustibil, banii urmând să se cheltuiască pentru construirea de autostrăzi.

Şef PSD Bruxelles: România să încerce să obţină postul de comisar european pentru Energie după 2014

Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, susţine că România trebuie să încerce obţinerea postului de comisar european pentru Energie după 2014, în condiţiile în care ţara are un "profil energetic foarte bun", transmite corespondentul MEDIAFAX. Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că România se află printre primele trei state ale UE din punctul de vedere al independenţei energetice. "România are un profil energetic foarte bun, astfel că ar trebui să încerce să obţină următorul comisar european, după alegerile europene din 2014, pe Energie. Ca independenţă energetică de ţară, noi suntem printre primele trei state din Uniunea Europeană. Avem un profil foarte bun şi pe energia regenerabilă", a spus Luca.

Românii pun pe masă un miliard de lei în oferta pentru acţiuni Romgaz

Cererea din partea micilor investitori pentru acţiuni Romgaz, cea mai mare companie rămasă în mâna statului, a depăşit ieri nivelul de un miliard de lei (225 de milioane de euro), conform datelor vizibile în sistemul bursei de la Bucureşti, ceea ce arată că un număr mare de români au scos bani din depozite sau de unde au ştiut pentru a cumpăra acţiuni care consideră că le vor aduce randamente mai bune decât alternativele de plasament actuale. "Banii românilor în oferta Romgaz au venit din depozitele bancare ale acestora care sunt foarte mari în comparaţie cu nivelul pieţei de capital. Cred că românii au fost determinaţi să-şi mute depozitele în acţiuni Romgaz datorită atractivităţii ofertei legată atât de preţul oferit, cât şi de faptul că este o companie strategică, deţine resurse de gaze, preţul la gaze urmează să se liberalizeze", a declarat Grigore Chiş, directorul general al firmei de intermediere Broker Cluj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb