• FINANCIAL TIMES
• Commerzbank îşi va majora capitalul
Commerzbank, a doua bancă din Germania, este aşteptată să anunţe un plan de majorare a capitalului cu mai multe miliarde de euro, care va reduce semnificativ dependenţa sa de guvernul de la Berlin.
Banca a avut nevoie de 18,2 miliarde euro sprijin de la stat ca să treacă peste criza financiară şi să finalizeze preluarea Dresdner Bank.
• P&G şi-a vândut divizia Pringles
Compania americană Procter & Gamble a decis să înstrăineze divizia Pringles către Diamond Foods, în schimbul sumei de 1,5 miliarde dolari (în acţiuni), plus asumarea de datorii de 850 de milioane de dolari.
• Bankia Spania va înfiinţa o divizie cu "active rele"
Bankia, banca spaniolă de retail ce a luat fiinţă din integrarea Caja Madrid cu alte şase case de economii, va avea o divizie cu "active rele", după care se va lista.
• WALL STREET JOURNAL
• Nasdaq pierde o luptă în favoarea NYSE
La cinci zile după ce compania-mamă a Nasdaq Stock Market a lansat o ofertă pentru preluarea New York Stock Exchange, producătorul de software SuccessFactors Inc. a ales pentru listare NYSE, spun surse apropiate situaţiei.
• SAIC Motor preia active de 4,4 miliarde dolari ale companiei mamă
SAIC Motor Corp., cel mai mare producător auto din China (după vânzări), vrea să cumpere active de 28,6 miliarde yuani (4,37 miliarde dolari) de la compania mamă.
• Băncile germane şi-ar putea majora capitalul
Cele mai mari bănci comerciale din Germania, Deutsche Bank AG şi Commerzbank AG, aşteaptă aprobarea acţionarilor pentru majorarea capitalului.
Deutsche Bank a anunţat, în invitaţia pentru adunarea acţionarilor din luna mai, că va încerca să obţină aprobarea pentru o majorare de capital de 18 miliarde euro.
• NEW YORK TIMES
• OECD îşi creşte estimările privind expansiunea economiei mondiale
Redresarea economiei mondiale prinde rădăcini, în pofida recentului cutremur care a lovit Japonia, spun specialiştii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Potrivit acestora, Grupul celor 7 economii puternic industrializate, excluzând Japonia, ar trebui să înregistreze o expansiune de circa 3% la finele primului semestru, faţă de circa 2% la sfârşitul lui 2010.
• Aurul, la nivel record
Preţul aurului s-a menţinut, în această dimineaţă, la nivelul maxim istoric atins pe fondul temerilor legate de inflaţie şi tensiunile din lumea arabă. Cotaţia spot a aurului a urcat cu 2,90 dolari, la 1.453,50 dolari uncia la ora 07.01, pe piaţa britanică, aproape de recordul de 1.456,85 înregistrat marţi.