REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 16.07.2012

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 16 iulie 2012

FINANCIAL TIMES

Cereri mai dure pentru băncile europene

Şeful autorităţii de reglementare bancară din Europa a ridicat ştacheta pentru cerinţele de capital ale instituţiilor de credit, insistând că rata de adecvare de 9% la care acestea trebuiau să se alinieze până în luna iunie - ca un "tampon temporar", va deveni permanentă.

China reduce taxele pentru companiile străine

China va reduce cu până la 50% taxele pe profiturile pe care le înregistrează companiile străine în ţara asiatică, în vederea încurajării investiţiilor.

Avertisment privind strategia de profitabilitate a Opel

Strategia General Motors de readucere la profit a diviziei europene ar putea eşua, iar Opel riscă să epuizeze o facilitate de credit garantată de compania mamă americană, avertizează sindicaliştii.

WALL STREET JOURNAL

Glaxo, pe punctul să preia Genome

Compania britanică GlaxoSmithKline PLC este pe punctul să preia Human Genome Sciences Inc. pentru 3 miliarde dolari, renunţând la încercarea ostilă de cumpărare a societăţii americane de biotehnologie, în favoarea unei tranzacţii negociate care ar putea fi anunţată astăzi, spun surse apropiate situaţiei.

Starbucks are prima fabrică proprie

Lanţul american de cafenele Starbucks Corp. a inaugurat vineri, în Augusta, Georgia, prima fabrică proprie în care va obţine produse solubile în SUA, cu scopul reducerii costurilor de distribuţie.

Franţa vine în sprijinul industriei auto

Guvernul de la Paris va anunţa, în 25 iulie, un plan de susţinere a industriei auto din Franţa, inclusiv măsuri menite să susţină cheltuielile cu achiziţia de autoturisme, anunţă ministrul Finanţelor, Pierre Moscovici.

NEW YORK TIMES

Dai-ichi şi Korea Life depun oferte pentru operaţiunile asiatice ale ING

Asiguratorul japonez Dai-ichi Life Insurance Co. şi Korea Life depun oferte în cadrul celei de-a doua runde pentru preluarea operaţiunilor de profil derulate de ING în Asia de Sud-Est.

Afganistanul ar putea atrage mai multe companii petroliere străine

Mai multe companii energetice de top s-ar putea alătura cursei pentru explorarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze din Afganistan, după ce Exxon Mobil din SUA şi-a prezentat interesul pentru forare în această ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb