REVISTA PRESEI MONDENE - 31.01.2012

Vlad F. Dumea
Ziarul BURSA #Revista Presei / 31 ianuarie 2012

Adevărul

Filmul "The Help", câştigător la Premiile Sindicatului American al Actorilor

Pelicula "The Help"/ "Culoarea sentimentelor" a câştigat trei trofee la gala Premiilor Sindicatului American al Actorilor ce a avut loc duminică, la Los Angeles, potrivit aceshowbiz.com.

Drama "The Help" are în centru povestea unor menajere de culoare care luptă pentru drepturile lor, în America anilor '60 şi a câştigat la categoriile Cea mai bună distribuţie,

Click

Trupa Spice Girls se reuneşte de dragul reginei Marii Britanii

Secretul trebuia să fie bine păstrat, însă Mel B s-a dat de gol în cursul unui interviu la televiziunea australiană.

În timp ce povestea despre o eventuală refacere a grupului Spice Girls pentru Jocurile Olimpice, ea a menţionat din greşeală de un alt proiect.

"Cred că recitalul pentru jubileul reginei este evenimentul asupra căruia mă voi concentra cel mai mult", a spus Mel B, informează The Sun.

Evenimentul Zilei

Doctorul lui Michael Jackson cere să fie eliberat din închisoare

Conrad Murray cere să fie eliberat din închisoare cât timp se decide apelul la sentinţa lui de omor din culpă. Doctorul a depus toate actele şi aşteaptă decizia judecătorului, scrie "CBS".

Murray, care a fost acuzat de omor din culpă şi închis pentru patru ani, crede că procesul său nu a fost unul corect. El a depus actele acum o lună şi îi cere judecătorului să fie eliberat până când primeşte sentinţa finală fără cauţiune. În condiţiile în care Murray ar fi eliberat din închisoare în urma acestei cereri el ar trebui să poarte o brăţară de monitorizare, mai adaugă "The Herald Sun"

Libertatea

Eminem este cel mai de succes artist al deceniului

Rapperul Eminem a fost desemnat cel mai de succes artist din ultimii zece ani, după ce a reuşit să vândă un număr record de 32 de milioane de albume pe parcursul deceniului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb