Revolta din BCE, speranţă pentru viitorul Europei?

Primele semnale ale unei divergenţe serioase de opinii în cadrul conducerii Băncii Centrale Europene au apărut înainte ca ecourile deciziei surpriză, de reducere a dobânzii de politică monetară până la 0,25%, să se estompeze.

Conform unei ştiri Bloomberg, "Draghi a forţat reducerea în faţa unei opoziţii care l-a inclus pe Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, şi alţi doi membri ai Consiliului de Conducere".

În conferinţa de presă care a urmat deciziei BCE, Draghi a precizat că aceasta a fost susţinută de o "majoritate semnificativă", iar apoi a "navigat", cu eleganţă şi zâmbetul său sarcastic, printre întrebările mai mult sau mai puţin naive ale reporterilor.

Ulterior, Financial Times a scris că cei doi germani care fac parte din Consiliul Guvernatorilor (n.a. Jens Weidmann şi Jörg Asmussen) "au condus o revoltă" căreia i s-au alăturat alţi patru membri, printre care s-au aflat guvernatorii băncilor centrale din Olanda şi Austria. Sursele citate de FT arată că "diviziunile dintre reprezentanţii Nordului şi Sudului zonei euro au crescut de la relaxarea presiunilor pieţei", iar "membrii consiliului au revenit la urmărirea intereselor naţionale".

Oare la asta se reduce spiritul european, când iluziile sunt spulberate, pe rând, de vântul realităţii?

Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Austriei, a declarat, după câteva zile, că "nu există o sciziune nord-sud în cadrul Consiliului Guvernatorilor", conform unei ştiri Reuters. Dar nimeni nu mai crede astfel de afirmaţii.

Inclusiv la nivelul şefilor de state şi de guverne din Europa, se remarcă o teribilă încremenire în proiect, pe fondul temerilor privind consecinţele sociale ale crizei prelungite. Tot ce le-a mai rămas sunt reuniunile la nivel înalt, unde agendele sunt mereu încărcate cu probleme grave (n.a. trebuie şi ei să-şi justifice salariile), dar pentru care soluţiile par să nu existe.

O nouă întâlnire a principalilor lideri europeni are ca scop găsirea unor căi de rezolvare a problemei şomajului în rândul tinerilor. Premierul italian Letta consideră că, pentru Italia, acesta este un "adevărat coşmar", după cum scrie Bloomberg.

Dar cine să creeze noile locuri de muncă, în condiţiile în care povara fiscală este tot mai mare, iar statele europene văd peste tot doar evazionişti, în loc să adopte măsuri de reducere a cheltuielilor?

Din păcate, adevăratele reduceri ale cheltuielilor, nu cele mimate până acum, nu se vor arăta atâta timp cât BCE va menţine condiţiile monetare ultrarelaxate din prezent.

Conform unei ştiri a agenţiei de presă austriece APA, Michael Ikrath, secretarul general al Asociaţiei Băncilor de Economii din Austria, a caracterizat noua reducere a dobânzii de politică monetară drept "o expropriere cinică a celor care economisesc".

Lista criticilor din Germania este deschisă de Hans-Werner Sinn, directorul Institutului Ifo, care a declarat că Mario Draghi "a abuzat de sistemul euro prin acordarea de credite ieftine celor din Sud, care altfel nu ar fi fost obţinute pe pieţele de capital", iar "competitivitatea ţărilor afectate de criză încă nu dă semne de îmbunătăţire". Un articol din Wirtschaftswoche caracterizează decizia BCE drept "un dictat al noii Banca d'Italia cu sediul la Frankfurt", iar jurnaliştii de la Deutsche Wirtschafts Nachrichten nu se sfiesc să denunţe "schema Ponzi a lui Draghi", prin care "cetăţenii Germaniei plătesc pentru haosul financiar din Italia".

Scăderea presiunilor pentru implementarea unor reforme adevărate în ţările afectate de criză este unul dintre efectele amintite de cotidianul german Handelsblatt, într-un articol despre reducerea supriză a dobânzii de către Banca Centrală Europeană. Celelalte efecte ale politicii BCE sunt alimentarea speculaţiilor financiare, creşterea datoriilor şi menţinerea artificială în viaţă a investiţiilor neviabile. În acest context, este clar că ţările europene sunt încă foarte departe de reformele structurale necesare repornirii economiilor şi, implicit, a creării condiţiilor pentru reducerea şomajului.

Articolelor din presa germană, privind efectul distructiv al politicilor BCE asupra economiilor populaţiei, le-a răspuns, într-un editorial din Handelsblatt, Benoit Coeuré, membru al conducerii executive a Băncii Centrale Europene. Acesta a precizat că "cei care economisesc nu pierd ca urmare a politicii monetare", deoarece "ratele scăzute sunt rezultatul recesiunii prelungite şi a fragmentării pieţelor financiare din zona euro".

Dar Coeuré oare chiar nu vede către ce investiţii riscante sunt împinse fondurile de pensii, în condiţiile în care singurele creşteri par să mai existe doar pe bursele de valori, iar o relativă normalizare a dobânzilor ar conduce la prăbuşirea acestora, pe fondul divergenţei extreme între elementele fundamentale şi cotaţiile acţiunilor?

După ce şi-a exprimat opoziţia faţă de reducerea dobânzii de către BCE, Jens Weidmann a criticat sever Comisia Europeană pentru relaxarea îndelungată şi pentru un număr mare de ţări a condiţiilor fiscale din Pactul de Stabilitate, după cum mai scrie Deutsche Wirtschafts Nachrichten. La Basel, în faţa Camerei de Comerţ Germania-Elveţia, preşedintele Bundesbank a revenit cu apelul pentru reconsiderarea gradului de risc al obligaţiunilor guvernamentale, deoarece "este problematică, din punct de vedere al stabilităţii financiare, acumularea acestora în portofoliile băncilor".

Din păcate, relevanţa poziţiei lui Weidmann este pusă serios sub semnul întrebării de ultimele decizii ale BCE, mai ales pe fondul negocierilor pentru formarea noului guvern din Germania. În faţa rezistenţei acerbe manifestate de liderii europeni faţă de trecerea la reforme adevărate, singura soluţie pare să fie deprecierea monedei prin orice mijloace.

Într-un interviu acordat postului canadian de televiziune CBC, Jim Rickards a explicat adevăratul motiv din spatele "războaielor valutare" declanşate de marile bănci centrale. "Deprecierea monedelor nu are ca scop principal creşterea competitivităţii externe, ci importul inflaţiei", a declarat Rickards, care a amintit de consecinţele extrem de negative ale deflaţiei asupra poverii datoriei publice. Acesta să fie şi obiectivul "liderilor" europeni? "Ştergerea" datoriilor prin distrugerea monedei?

Ultima "revoltă" din cadrul Băncii Centrale Europene repezintă un semnal de rău augur pentru viitorul Uniunii Europene, asta fără a mai aminti şi de implicaţiile sale pentru "uniunea bancară" sau pentru deciziile privind eventualele falimente bancare.

Până de curând un simbol al "nucleului dur" european, care a ştiut să elimine din rândurile sale elementele recalcitrante (n.a. vezi cazurile Axel Weber sau Jürgen Stark), BCE pare să reziste tot mai greu tendinţelor centrifuge generate de iresponsabilitatea şi disperarea factorilor politici.

Odată cu acutizarea divergenţelor din cadrul Băncii Centrale Europene, oare nu asistăm la apariţia unei noi speranţe pentru viitorul Europei?