Rezultatele financiare ale companiilor dezamăgesc bursele din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 octombrie 2007

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, ca urmare a faptului că unele companii au dezamăgit piaţa cu rezultatele financiare publicate. În plus, au scăzut preţurile materiilor prime, trend resimţit în rândul producătorilor din domeniu.

Acţiunile "Royal KPN" NV, cea mai mare companie de telefonie din Olanda, au scăzut cu 6%, la 12,54 euro. Acesta a fost cel mai important declin de după 23 februarie 2004. Conducerea companiei anunţă că, anul acesta, vânzările şi profiturile impozabile ale acesteia nu se vor modifica faţă de anul trecut.

Titlurile BASF AG, cel mai mare producător mondial de chimicale, au scăzut cu 2,1%, la 96,25 euro. Deşi câştigul net al companiei s-a dublat în trimestrul al treilea, profitul înainte de dobânzi, taxe şi cheltuieli speciale a fost de 1,71 miliarde de euro, analiştii aştepând 1,75 miliarde de euro.

Titlurile UBS AG, cea mai mare bancă din Europa, au coborât cu 1%, la 61,55 franci elveţieni, după ce instituţia a raportat pierderi pentru trimestrul al treilea.

Acţiunile "Rio Tinto Group" Plc, a treia companie minieră din lume, au pierdut 1,7%, înregistrând un preţ de 4.400 pence, ca urmare a declinului cotaţiilor cuprului. Titlurile "Antofagasta" Plc, producătorul de cupru controlat de familia Luksic din Chile, au scăzut cu 2,8%, la 836,5 pence.

Acţiunile BP, a doua companie petrolieră din Europa, au scăzut cu 1,1%, la 627 pence. Titlurile "Royal Dutch Shell" Plc, cea mai mare din regiune, au pierdut 0,9%, înregistrând un preţ de 2.120 pence. În aceste cazuri, declinul a fost urmarea scăderii preţului petrolului.

Acţiunile "Continental" AG, al doilea producător european de anvelope, au scăzut cu 3,1%, la 101,19 euro. Compania va lansa o emisiune de acţiuni noi pentru finanţarea unei achiziţii.

Titlurile "Air France-KLM Group" SA, cea mai mare companie aeriană din Europa, au scăzut cu 1,8%, la 25,08 euro. Societatea ar putea pierde până la 250 de milioane de euro din cifra vânzărilor din cauza grevei din weekend, notează "Challenges".

Acţiunile "Imperial Tobacco Group" Plc au coborât cu 1,4%, la 2.410 pence. Producătorul britanic de ţigarete a raportat o creştere de 6,3% a profitului său în acest an fiscal, ca urmare a expansiunii în SUA. Profitul net al societăţii a fost de 905 milioane de lire sterline (1,86 miliarde de dolari) ori 133,7 pence/acţiune în exerciţiul fiscal încheiat la data de 30 septembrie, faţă de 851 milioane de lire sau 121,6 pence în anul fiscal precedent. Analiştii anticipau, însă, mai mult: 928 milioane de lire sterline.

Ieri au scăzut 14 din cele 18 burse vest-europene. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a coborât cu 0,5%, la 6670,4 puncte, CAC 40 al pieţei din Paris - tot cu 0,5%, la 5805,65, la fel şi DAX al celei din Frankfurt, care a ajuns la 7973,36.

"Procter & Gamble" trage în jos bursele din SUA

Acţiunile societăţilor listate la bursele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, pentru prima oară în ultimele trei zile de tranzacţionare, după ce "Procter & Gamble" Co. a lansat, pentru profitul de anul acesta, estimări inferioare aşteptărilor analiştilor.

Acţiunile "Procter & Gamble", cel mai mare producător american de bunuri de larg consum, au scăzut cu 3,3%, la 69,45 dolari. Compania aşteaptă câştiguri de 95 de cenţi/acţiune pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, comparativ cu o medie de 97 de cenţi/titlu aşteptată de analiştii.

Acţiunile "U.S. Steel" au coborât cu 5,50 dolari, la 107 dolari. În trimestrul al treilea, profitul companiei a scăzut cu 35%, la 269 milioane de dolari ori 2,27 dolari/acţiune.

Indicele Standard & Poor a scăzut cu 0,3% la ora 9:39 a.m., la New York, ajungând la 1.536,28 puncte. Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,2%, la 13.837,34, iar Nasdaq Composite - tot cu 0,2%, la 2.811,19.

Scad bursele din Asia

Acţiunile societăţilor listate la bursele asiatice au urmat un curs descendent ieri, după ce "Kookmin Bank" din Coreea de Sud a raportat profituri sub aşteptări, iar "Baoshan Iron & Steel" Co. a anunţat că şi-a micşorat profiturile pentru prima oară în ultimul an.

Acţiunile "Kookmin", cea mai mare bancă din Coreea de Sud, au scăzut cu 4,1%, la 74.200 woni. Acesta este cel mai important declin din ultimele două luni. În perioada iulie-septembrie 2007, compania a înregistrat un profit de 775 miliarde de woni (855 milioane de dolari), sub aşteptările analiştilor: 786 miliarde de woni. "Goldman, Sachs & Co." şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile băncii: "neutru", de la "cumpără".

Acţiunile "Toshiba" Corp., cel mai mare producător de semiconductori din Japonia, au coborât cu 3,5%, la 965 yeni. Hitoshi Shin, analist la banca de investiţii UBS, şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru titlurile companiei: "neutru", de la "cumpără".

Acţiunile "Baoshan", cel mai mare producător de oţel din China, au scăzut cu 1,3%, la 18,88 yuani, după ce compania a anunţat că profiturile sale au fost afectate de preţul mare al minereului de fier.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 16.651,01 puncte, iar Kospi al celei din Seul - cu 0,5%, la 2052,37. Ieri, în Asia, au urcat doar pieţele din China (+1,6%), Hong Kong (+0,2%) şi Malaiezia (+0,1%). Hang Seng al Bursei din Hong Kong a atins al doilea record maxim consecutiv: 31.638,22 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031