Ringul de tranzacţionare al bursei din New York s-a redeschis

S.B.
Internaţional / 26 mai 2020

Ringul de tranzacţionare al bursei din New York s-a redeschis

Celebrul ring de tranzacţionare al bursei de la New York (New York Stock Exchange - NYSE), inima Wall Street-ului, şi-a reluat azi activitatea, după o pauză de mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus, cu un număr mai mic de traderi decât de obicei şi cu măsuri stricte de securitate sanitară, potrivit hotnews.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, care a purtat o mască la fel ca toate celelalte persoane prezente în sală, a sunat clopoţelul care marchează debutul şedinţei de tranzacţionare.

Conform regulilor care au fost introduse pentru a evita o recrudescenţă a cazurilor de infecţie cu coronavirus, traderii vor fi obligaţi să poarte mască şi să stea la o distanţă de doi metri unii de alţii. De asemenea, brokerilor trebuie să li se ia temperatura înainte de a intra în clădire şi să semneze un document conform căruia înţeleg riscurile care apar ca urmare a tranzacţiilor în ring. În plus, NYSE interzice intrarea în clădire pentru oricine a utilizat transportul public.

"Cel mai important este că au fost reluate tranzacţiile, chiar dacă doar simbolic", a declarat Peter Tuchman, trader pe Wall Street. "Investitorii au resimţit absenţa noastră în ring, şi încrederea pe care aceasta o inspiră pentru toată lumea", a adăugat Tuchman.

Potrivit sursei citate, în contextul răspândirii rapide în New York a maladiei Covid-19, New York Stock Exchange a decis în data de 23 martie să închidă sala unde în mod normal traderii se agită pentru a vinde şi a cumpăra acţiuni, înconjuraţi de ecrane care afişează preţul acţiunilor companiilor cotate în SUA.

Azi, doar aproximativ 80 de traderi, care lucrează în principal pentru mici firme de brokeraj, care nu puteau să lucreze de la distanţă, au fost autorizaţi să revină în ringul de tranzacţionare, într-o primă etapă.

Oraşul New York, capitala economică a SUA şi metropola cea mai afectată de Covid-19, continuă să impună companiilor respectarea măsurilor de izolare, cel puţin până în luna iunie. Însă industria financiară este considerată drept o activitate esenţială.

Ringul de tranzacţionare de la NYSE rămâne alături de bursele de la Chicago, CME şi CBOE, sau bursele de metale de la Londra, printre ultimele pieţe financiare din lume unde traderii sunt prezenţi fizic pentru a cumpăra sau a vinde acţiuni. Chiar şi aşa numărul traderilor este mult mai mic decât în epoca de activitate frenetică pe Wall Street, majoritatea tranzacţiilor făcându-se în prezent de pe ordinatoarele fiecărei societăţi de brokeraj.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb