Ritmul de creştere a deficitului comercial se va reduce la circa 3% anual, până în 2010

R.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 septembrie 2007

Ritmul de creştere a deficitului comercial al României se va tempera, în următorii ani, urmând ca, până în 2010, acesta să fie de circa 3%, apreciază directorul general al Departamentului pentru Comerţ Exterior din cadrul Ministerului pentru IMM-uri, Comerţ şi Profesii Liberale (MIMMCPL), Costin Lianu. "Estimăm că exporturile se vor menţine pe un trend de creştere semnificativă de 15-16 % anual până în 2010, în timp ce importurile vor ajunge sub ritmul de creştere a exportului până în 2010 (circa 12-13 %), pe măsură ce piaţa internă va putea satisface mai mult cererea internă şi producătorii interni vor moderniza capacit­ăţile productive prin actualul proces de transfer tehnologic, se vor alinia la standarde ridicate de calitate şi vor ţinti mai mult pieţele externe. O astfel de inversare a ritmurilor de creştere export/import va permite însă numai o reducere a ritmului creşterii deficitului balanţei comerciale până în 2010 dar nu şi o reducere a acestuia în valoare absolută",a declarat, pentru Rompres, Costin Lianu. Reprezentanţii exportatorilor sunt de altă părere şi susţin că deficitul balanţei comerciale se va adânci şi mai mult, în următorii ani, din cauza aprecierii leului, care determină scăderea exporturilor.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România, Mihai Ionescu, la un procent de apreciere a leului, exportatorii români înregistrează pierderi medii de 25 milioane euro pe lună. Pierderile înregistrate de exportatori, în luna iunie a acestui an, se ridica la circa 200 milioane de euro. "Aceste falimente vor determina un deficit mare al balanţei comerciale", a declarat Mihai Ionescu.

Deficitul comercial (FOB-CIF) al României a crescut, în perioada ianuarie-iulie 2007, cu circa 52,4 % faţă de perioada similară a anului trecut, cifrându-se la 38,139 miliarde lei (faţă de 25,023 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2006), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În 2006, deficitul comercial s-a cifrat la peste 14,895 miliarde euro, în creştere cu 44,42 % (4,581 miliarde euro) comparativ cu anul anterior. Pentru 2007, Comisia Naţională de Prognoză estimea­ză un deficit comercial de 21,66 miliarde euro, în creştere cu peste 45 % faţă de 2006.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb