Roboţii ne vor înlocui în unele activităţi

R.I.
Miscellanea / 10 septembrie 2018

Roboţii ne vor înlocui în unele activităţi

Aproximativ 85% dintre meseriile care vor exista în 2030 nu au fost încă inventate, 800 de milioane de locuri de muncă vor fi desfiinţate din cauza automatizării, altele noi vor apărea, iar roboţii ne vor înlocui în unele activităţi, susţine organizaţia neguvernamentală INACO, conform News.ro.

În diferite industrii, roboţii de diferite categorii au preluat aproape integral procesul de producţie de la oameni - în cea mai mare fabrica de aer condiţionat industrial din lume din China, 800 de roboţi au înlocuit 24.000 de lucrători, la Midea.

De asemenea, armatele devin din ce în ce mai robotizate şi tehnologizate. Roboţii militari inteligenţi sunt prezenţi deja pe câmpurile de luptă - Statele Unite, China şi Israelul fiind lideri mondiali în folosirea lor pe teren.

În agricultură, au fost introduse tractoarele/combinele autonome, fără şofer, supravegheate de un singur operator care coordonează de la un computer zeci de maşini agricole pe câmp.

Asemenea tractoare sunt deja folosite în România la muncile agricole în Banat, Bucovina sau în Insula mare a Brăilei. În plus, fermele mari investesc mult în construcţia de roboţi care culeg fructele: căpşune, cireşe, portocale etc.

Roboţii ameninţă chiar şi profesia de avocat. În avocatură sunt programe software oferite de Kira Systems - Machine Learning Contract Search, Review and Analysis cu soluţii care reduc timpul de documentare cu 60%, incluzând scanarea documentelor şi identificarea celor mai relevante argumente.

Conform ultimelor rapoarte ale Federaţiei Internaţionale de Robotică, 1,7 milioane de roboţi industriali vor fi introduşi în activitate până în 2020. Creşterea anuală a numărului de roboţi industriali va fi de circa 15% pe an.

Numărul roboţilor neindustriali - de serviciu: agricoli, medicali, personali etc. va fi şi el, precizează INACO, în creştere până în 2020, cu cifre cuprinse între 20 şi 25% pe an.

La nivel mondial, funcţionau 74 de roboţi industriali la 10.000 angajaţi. În topul ţărilor cu cei mai mulţi roboţi industriali funcţionali la fiecare 10.000 angajaţi primul loc este ocupat de Coreea de Sud (631), urmată de Singapore (488), Germania (309), Japonia (303), Suedia (223), Danemarca (211), SUA (189), Italia (185), Belgia (184) şi Taiwan (177).

În acest top, România se afla pe locul 37 din 44 de ţări analizate, cu doar 15 roboţi la 10.000 angajaţi, de două ori mai puţin decât Polonia, de patru ori mai puţin decât în Ungaria şi de opt ori mai puţin decât media UE (118 roboţi la 10.000 angajaţi).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dacă ,, inventăm " NOI peste 1000000000 ani = cu CELERITATE .....

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb