Roboţii vor mişca piesele de schimb în noul depozit Autonet din Ungaria

V.G.
Companii / 12 octombrie 2022

Roboţii vor mişca piesele de schimb în noul depozit Autonet din Ungaria

Autonet Group Holding (AGH) a inaugurat, în 7 octombrie, la Üllõ, lângă Budapesta, unul dintre cele mai moderne centre logistice din regiune, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

Potrivit sursei citate, la eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai conducerii companiei, dar şi ministrul afacerilor externe al Ungariei, domnul Peter Szijjarto. Noul depozit dispune de un modul robotizat, cu o capacitate de 120 de mii de unităţi de stocare.

Autonet Group Holding se compune din 13 companii şi îşi desfăşoară activitatea în patru ţări din regiune: România, Ungaria, Serbia şi Slovacia. AGH face parte din grupul SAG-Autonet, locul cinci în topul european al celor mai importanţi distribuitori de piese de schimb auto, cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro şi activităţi în 13 ţări, prin cele 30 de companii ale sale.

Noul complex logistic de lângă Budapesta, reprezintă o investiţie de 27 de milioane de euro, prin care vor fi create 130 de locuri de muncă. Acesta nu va deservi doar cele 19 filiale din Ungaria ale grupului, dar va funcţiona şi ca centru logistic, contribuind la aprovizionarea companiilor din Austria, Cehia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Italia.

Peter Szijjarto, ministrul afacerilor externe al Ungariei, a spus: "Acţionarii Autonet au reacţionat la timp la schimbările mediului economic, la noile relaţii, şi au întreprins dezvoltări importante la timpul potrivit. Rezultatul este această bază logistică unde au creat 130 de locuri de muncă şi care a fost realizată cu 11 miliarde de forinţi, dintre care 1,4 miliarde au fost asiguraţi de guvern".

Christian Doser, directorul general regional al grupului, a declarat: "Maşinile, mărcile şi tipurile sunt la fel în toate ţările Europei, iar noi considerăm că serviciile destinate acestora ar trebui să fie peste tot la fel de bune şi accesibile. Credem, şi o demonstrăm zilnic prin munca noastră, că celebrul nivel de servicii "vest-european', la care are dreptul toată lumea, poate fi garantat oriunde, într-o structură potrivită".

Noul depozit utilizează sistemul AutoStore, în cadrul căruia 65 de roboţi, utilizând o matrice specială, încarcă sau descarcă cele 120 de mii de cutii speciale. Pe lângă automatizarea completă, soluţia oferă o utilizare de patru ori mai eficientă a spaţiului de stocare, faţă de sistemele care utilizează rafturi înalte şi elevatoare, asta în timp ce un robot necesită 10% din energia consumată de un aspirator obişnuit.

Sistemul automat deserveşte 22 de staţii de lucru operate de angajaţi, unde se adună necesităţile partenerilor şi comenzilor, precum şi cererile centrelor regionale.

Centrul logistic de la Üllõ este prevăzut cu 25 de rampe de încărcare, poate administra 22 de milioane de coduri de produs şi are capacitatea de a stoca 8 000 de paleţi, se precizează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb