Compania Rolls-Royce a primit comenzi noi în valoare de 1,7 miliarde de dolari în timpului expoziţiei aeriene de la Farnborough, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Două avioane cu motoare Rolls-Royce au debutat la Farnborough: Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A400M.
Motorul Trent 700 a câştigat comenzi totalizând mai mult de 1 miliard de dolari pentru propulsarea a 17 avioane Airbus A330s ale companiei naţionale a Rusiei, Aeroflot şi Garuda Indonesia Airlines. Ambele contracte includ acorduri de service pe termen lung de tip TotalCare. În plus, Garuda a prelungit un contract de tip TotalCare pentru motoarele sale Trent 700 iar Sichuan Airlines a comandat un pachet de servicii TotalCare pe 12 ani pentru motoarele sale Trent 700.
Air Transat a comandat servicii TotalCareA pe termen lung şi kituri de motoare Trent 700EP (Enhanced Performance - Performanţă Îmbunătăţită), care sunt proiectate să crească eficienţa motoarelor şi performanţele lor de mediu. Noul contract de servicii TotalCare, încheiat pe o perioadă de 7 ani, acoperă 5 avioane Airbus A330 echipate cu motoare Trent 700, din care patru erau acoperite în cadrul unor contracte TotalCare anterioare. Noile kituri EP vor fi încorporate în motoarele Trent 700 în următorii doi ani.
Motorul Trent 700, singurul care a fost proiectat special pentru avionul A330, rămâne liderul de piaţă pentru acest tip de avion, primind peste 70% din comenzile noi în ultimii trei ani pentru echiparea acestor avioane. Motorul livrează cea mai bună performanţă, cele mai mici emisii şi cel mai mic consum de combustibil pentru avioanele Airbus A330.
Consorţiul Internaţional Aero Engines, în care Rolls-Royce este unul din principalii parteneri, a primit comenzi pentru motoare V2500 de la companiile Yemenia, China Southern şi Vietnam Airlines, cu o valoare pentru Rolls-Royce de aproximativ 470 milioane dolari.
Divizia aerospaţială de apărare a Rolls-Toyce a anunţat un contract pentru suportul flotei forţelor aeriene canadiene de avioane CC-130J fleet, evaluat la peste 70 milioane dolari.
Rolls-Royce este lider mondial în motoare pentru avioane militare de transport iar acest contract va asigura suportul logistic necesar firmei Lockheed Martin pentru motoarele AE 2100D3 pe următorii şase ani. Contractul are o valoare potenţială care depăşeşte 260 milioane dolari pe durata de viaţă a flotei.