"Romaero" Băneasa (simbol RORX) a trecut pe profit anul trecut, cu un câştig net de 1,95 milioane lei (circa 580.000 euro), după ce constructorul de aeronave şi-a sporit veniturile de peste două ori, iar afacerile au avansat cu 42%, arată datele remise marţi pieţei Rasdaq.
În 2006, "Romaero" raportase pierderi de 17,75 milioane lei.
Veniturile companiei au sporit cu 114% anul trecut, până la 136,87 milioane lei (40,98 milioane euro), faţă de încasările din 2006, care s-au cifrat la 63,95 milioane lei.
În acelaşi timp, cheltuielile "Romaero" au avansat într-un ritm mai lent în 2007, cu 65% până la 134,91 milioane lei (40,4 milioane euro), după ce în 2006 costurile însumaseră 81,71 milioane lei.
Afacerile constructorului de aeronave au avansat cu circa 42% anul trecut, la 62,54 milioane lei (18,72 milioane euro), faţă de nivelul cifrei de afaceri din 2006, care a fost de 44,16 milioane lei.
Acţiunile "Romaero" sunt listate la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul RORX. Compania are un capital social de 15,62 milioane lei, împărţit în 6,25 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,50 lei.
Capitalizarea Romaero se ridică la 247,35 milioane lei (68,3 milioane euro), potrivit cotaţiei de 39,50 lei, stabilită în şedinţa bursieră din 2 iunie.