Cheltuielile guvernamentale cu transportul au reprezentat 1,9% din PIB la nivelul Uniunii Europene în anul 2016, statele membre care au alocat cel mai mare procent din PIB pentru transport au fost: Luxemburg (3,7% din PIB), Ungaria şi Cehia (ambele cu 3,5% din PIB), Slovacia (3,4% din PIB) şi România (3,1% din PIB), arată datele publicate astăzi de Eurostat.
La polul opus, cele trei state membre UE care au alocat cel mai mic procent din PIB pentru transport în 2016 au fost Cipru (0,6% din PIB), Irlanda (1,1% din PIB) şi Malta (1,2% din PIB), transmite şi Agerpres.
Sub media din UE se regăsesc ţări precum Franţa, 1,8% din PIB alocat pentru transport în 2016, Marea Britanie- 1,7%, Italia - 1,6%, Germania - 1,5%, şi Spania- 1,4%.
Potrivit surselor citate, cheltuielile guvernamentale cu transportul includ cheltuielile cu administrarea, reglementarea, construcţia şi mentenanţa infrastructurii de transport (incluzând transportul rutier, fluvial, feroviar şi aerian precum şi orice infrastructură pentru transportul de bunuri precum conductele). Tot aici este inclusă şi operarea companiilor publice de transport, precum şi subvenţiile acordate pentru a opera servicii de transport public, subliniază Eurostat.