România: închis pentru mardeală

Mai repede decît ne-am aşteptat, scena politică a României s-a transformat într-un maidan. Nu cu dragoste, ca la G.M. Zamfirescu, ci cu ură! Un maidan pe care, în locul unei decisive bătăi între găşti, în lipsa măcar a unei cafteli mai serioase, terenul este ocupat de mardeiaşii ce îşi fac treaba metodic, cu tarif şi semi-profesionalism. Să mă explic!

În lumea periferiei urbane, utilizarea violenţei în competiţia dintre găşti, bande, "frăţii", ori "semi-triburi" a ocupat întotdeauna un loc special. Fenomenul este universal şi se reproduce structural, de la începuturile dezvoltării oraşelor moderne, pînă astăzi, în Asia ca şi în Europa, în America, precum în Africa, ori Australia. Pasionaţii cinefili pot găsi o ilustrare sociologică de cea mai înaltă valoare, în filmul lui Martin Scorsese "Gangs of New York". În această lume a "marginalilor", violenţa nu este un scop în sine şi nici vreun soi de distracţie, chiar dacă include o nuanţă a ludicului. Există categorii şi modalităţi ale violenţei, utilizate într-un limbaj menit să rezolve temele clasice ale competiţiei: masculul alfa, teritorialitate, acces privilegiat la resurse, prestigiu. Bătaia este o modalitate puternic ritualizată de confruntare. Poate fi unu la unu, şi atunci implică şefii găştilor, uneori pe locotenenţi ai lor, dar poate fi şi colectivă. Bătaia epică din filmul lui Scorsese, din Piaţa Paradisului, dintre gaşca "Oamenilor Locului" condusă de "Bill Măcelarul" şi cea a "Şobolaniilor morţi", formată din irlandezii noi veniţi, conduşi de "Preot", este o spectaculoasă ilustrare a temei. Bătaia are reguli, fie şi sumare, implicite, venite din tradiţie, ori stabilite ad hoc, legate de provocare, loc, timp (durată), criterii pentru stabilirea învingătorului şi (uneori) instrumente acceptate în înfruntare (topor, şiş, lamă, box, bîtă etc!). Bătaia are o miză mare pentru participanţi şi se poartă pe viaţă şi pe moarte. Este un eveniment relativ rar în viaţa găştilor, chiar şi în medii în care violenţa este un fapt cotidian şi natural. Constituie materia primă din care se modelează "miturile" găştilor, istoria şi tradiţiile lor, este mecanismul principal de (re)legitimare a liderilor, de reaşezare a ierarhiilor în cadrul găştii, de cîştig sau pierdere a prestigiului. Mutatis mutandins, campaniile electorale îndeplinesc aceleaşi funcţii în sistemele democratice, fiind o formă complet ritualizată de bătaie între "găşti", (partide). Cafteala este un surogat de bătaie. Un episod local de violenţă, adesea răsărit ca din pămînt, dintr-un motiv minor, pe fondul unei tensiuni vechi şi bine întreţinute de rivalitatea dintre găşti (grupuri). Gradul de violenţă este limitat, iar participanţii se aleg cel mult cu cîteva ghionturi şi vănătăi, un ochi umflat, o rană uşoară. Ilustrare de top la clasicul Shakespeare, Romeo şi Julieta, episodul cocoşeştii încrucişări de spade dintre grupurile de servitori şi membri de vază ai celor două case nobiliare veroneze, Montague şi Capulet. Un "joc" început fără miză şi care ar fi trebuit să se încheie tot aşa, dacă întîmplarea (personaj principal în dramaturgia lui Shakespeare!) nu ar fi precipitat rănirea accidentală, dar mortală, a lui Malvolio. Confruntările locale ale candidaţilor, marşurile şi adunările electorale ad hoc, în timpul campaniilor electorale, joacă un rol asemănător în sistemele electorale democratice moderne. Faţă de aceste forme de violenţă, care marchează episoade semnificative în viaţa găştilor, mardeala se deosebeşte radical, prin toate elementele ei constitutive. Statutul actorilor implicaţi diferă: "călăi şi victimă". Călăii sunt bătăuşi semi-profesionişti, ce acţionează la ordin şi sunt "remuneraţi" pentru activitatea lor. Situaţa în care acţiunea se petrece este structural asimetrică. Mardeiaşii nu acţionează niciodată în condiţii de "egalitate a şanselor", ci doar cînd sunt siguri de superioritatea lor zdrobitoare asupra victimei. Mardeala este "o bătaie rea", administrată sec, "la rece", astfel încît să producă efecte semnificative: suferinţă, umilinţă, incapacitare fizică de lungă durată. Este un act demonstrativ, dar descalificant, chiar şi în lumea găştilor!, pentru că victimei nu i se dă nicio şansă! Este administrată ca o "corecţie": "să-şi bage ăla minţile în cap", "să stea la locul lui", "să simtă, pe pielea lui, cine este şeful", "să-l scoatem pe bară". In lumea găştilor, mardeiaşii sunt temuţi, dar niciodată respectaţi. Nu sunt niciodată iertaţi. Cînd o încasează, la rîndul lor, este de regulă pentru a fi eliminaţi, definitiv!

Ceea ce vedem, deja, pe scena noastră politică face parte din această ultimă categorie de violenţă organizată, căreia îi lipseşte orice rudiment de valoare morală şi orice valenţă competitivă, alta decît scoaterea din joc, prin mijloacele muradare ale unei violenţe cu un singur sens, a adversarului; dacă se poate, chiar înainte de a intra în competiţie! De la Preşedinţie, la Guvern şi de la înaltele instanţe ale Justiţiei, la Administraţie, toate instituţiile statului au fost transformate în mijloace contondente ale mardeiaşilor, menite să hotărască, altfel decît printr-o firească bătălie electorală, cui va reveni fotoliul de la Cotroceni; singura şi adevărata miză a luptelor pentru putere din acest an.

Pe uşa de la intrare a instituţiei colective, pe care o numim România, se poate pune deja anunţul: Închis pentru mardeală! Aceasta va fi singura "funcţiune" activă a statului şi a instituţiilor sale, pînă la acreditarea rezultatului final al viitoarelor alegeri prezidenţiale. Cine va cîştiga? Cine are mardeiaşi mai buni şi îşi alege mai bine ţintele pe care să le scoată din joc! Scena a fost imortalizată de acelaşi, inevitabil şi genial, Caragiale în finalul actului trei din Scrisoarea Pierdută. Atunci, ca şi astăzi, mardeiaşi "plătiţi" şi conduşi de Ghiţă, poliţaiul, rezolvă disputele politice şi electorale.