România se află pe locul doi privind numărul de cereri înregistrate la CEDO

Ziarul BURSA #Politică / 2 mai 2006

România a trecut, de curînd, pe locul doi ca număr de plîngeri împotriva statului înregistrate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), depăşind Turcia, a afirmat judecătorul la CEDO, Corneliu Bîrsan, recent, cu ocazia întîlnirii unei delegaţii a acestei instituţii cu magistraţi români. În opinia sa, ţara noastră se situează pe acest loc din mai multe motive, unele obiective, cum ar fi incompatibilităţi între dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile existente în legislaţia română, iar altele subiective, care ţin de nemulţumirea pe care o au cei care pierd un proces.

Corneliu Bîrsan a amintit că printre cauzele împotriva statului român aflate pe rolul CEDO se află şi cazuri privind proprietatea şi libertatea de exprimare. O statistică arată că, în 2005, România se situa pe locul trei în această privinţă, după Federaţia Rusă şi Turcia, a spus preşedintele CEDO, Luzius Wildhaber, citat de Rompres. Totodată, el a declarat că numărul de plîngeri împotriva statului romîn care trebuie să fie soluţionate de CEDO este de aproximativ 9.800. Luzius Wildhaber consideră că probabil unele dintre aceste cauze vor fi declarate inadmisibile,din diferite motive, cum ar fi faptul că unele plîngeri se bazează pe aspecte care nu sunt protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Preşedintele CEDO a precizat că tratamentul inuman din timpul detenţiei la poliţie, lipsa tratamentului medical în instituţiile psihiatrice, discriminarea rromilor reprezintă cîteva dintre cazurile tipice formulate de români la CEDO. Nu în ultimul rînd, el a afirmat că alte cauze de la CEDO împotriva statului român se referă la proprietari care nu pot obţine expulzarea chiriaşilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930