România trebuie să adopte Consiliul Monetar până nu este prea târziu

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2019

"Sisif 2019" - Grafică de Eugen Mihăescu

"Sisif 2019" - Grafică de Eugen Mihăescu


Călin Rechea

În ultimele zile am asistat la un spectacol grotesc al confruntării dintre Guvern şi Banca Naţională pe tema deprecierii rapide a leului faţă de principalele valute. Un comunicat de presă al Ministerului de Finanţe arată că "BNR este instituţia care trebuie să stabilească şi să supravegheze respectarea regimului valutar şi să elaboreze politica cursului de schimb", în condiţiile în care principalul partid de la guvernare, PSD, creează o imagine falsă a resurselor aflate la dispoziţia Băncii Naţionale pentru combaterea deprecierii leului.

Conform datelor oficiale, rezervele valutare administrate de BNR, formate din titluri de valoare şi conturi la vedere şi depozite constituite la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaţionale şi FMI, au atins un maxim de 34,72 miliarde de euro în aprilie 2017, iar de atunci s-a înregistrat o tendinţă de scădere, pe fondul deprecierii uşoare a leului faţă de moneda unică europeană (vezi graficul 1).

Ultimele date, din decembrie 2018, arată o rezervă valutară de 31,86 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea rezervelor internaţionale a fost de 36,8 miliarde de euro (vezi graficul 2).

Rezervele internaţionale includ, pe lângă rezervele valutare, rezerva de aur şi Drepturile Speciale de Tragere (DST).

Chiar şi fără a susţine explicit utilizarea integrală a rezervelor internaţionale pentru apărarea monedei, adică inclusiv a rezervei de aur, "îndemnul" adresat BNR de către PSD şi guvern de a trece la "administrarea" agresivă a cursului de schimb este iresponsabil.

La fel cum iresponsabilă a fost şi politica monetară a BNR, atât înainte cât şi după declanşarea crizei financiare globale, prin care s-a urmărit stimularea cu orice preţ a creditării, cu ajutorul unor dobânzi "forţate" la minime istorice.

În aceste condiţii, nu poate fi trecută cu vederea ironia amară a declaraţiilor recente ale guvernatorului Isărescu, în cadrul conferinţei "Locul şi rolul elitelor în conducerea statelor democratice", organizată de Marea Lojă Naţională din România.

Conducătorul BNR a citat din ceea ce a anumit "capodopera Şcolii Austriece de Economie", respectiv cartea "Acţiunea umană" a profesorului Ludwig von Mises, dar a trecut cu vederea ce spunea von Mises despre creşterea necontrolată a creditării.

"Nu există nici un mijloc de a evita colapsul final al unui boom provocat de expansiunea creditelor. Singura alternativă este între o criză mai timpurie, survenită ca rezultat al abandonării voluntare a continuării expansiunii creditelor - şi o criză survenită mai târziu, sub forma unei catastrofe finale şi totale a sistemului monetar în chestiune", scrie profesorul Ludwig von Mises în "Acţiunea umană".

Menţinerea pentru o perioadă îndelungată a dobânzii la minime istorice a contribuit la crearea unei structuri economice puternic distorsionate şi financializate şi deosebit de fragilă în faţa unor fenomene generate de puternicele dezechilibre externe, care nu pot conduce decât la devalorizarea monedei naţionale.

Creşterea deficitelor externe a fost susţinută şi de politicile bugetare şi fiscale iresponsabile din ultimii ani, construite pe baza unor deficite la limita pragului de 3% din PIB, în condiţiile mai multor ani de creşteri economice puternice.

Acesta este contextul în care Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională se "duelează" în comunicate de presă, unde fac apel la "cooperare loială", iar analiştii economici avertizează că România poate ajunge foarte uşor în situaţia Turciei în ceea ce priveşte evoluţia cursului de schimb.

Din fericire, există o soluţie pentru oprirea "jocului" iresponsabil cu soarta românilor în care s-au angajat guvernul şi BNR, iar numele ei este Consiliul Monetar.

Pe fondul deprecierii accelerate a lirei de la mijlocul anului trecut, profesorul Steve Hanke, de la Johns Hopkins University, a scris în Wall Street Journal că "Erdogan poate salva lira prin instituirea unui Consiliu Monetar".

Profesorul Hanke a coordonat introducerea CM în Bulgaria în 1997, când ţara se confrunta cu deprecierea accelerată a monedei, pe fondul unei inflaţii lunare care a depăşit 200%.

După cum scrie profesorul de la Johns Hopkins, trecerea la CM se poate face rapid, iar "finanţele guvernamentale, întreprinderile de stat şi comerţul nu trebuie reformate înainte de începerea emisiunii monetare de către Consiliul Monetar".

Cum se face emisiunea? În condiţii foarte stricte. "Consiliul Monetar este o formă extremă a fixării cursului de schimb şi este un cadru în care administrarea ratei de schimb şi a masei monetare nu se mai fac de către banca naţională", se arată în literatura de specialitate.

Cursul monedei naţionale este fixat faţă de o monedă internaţională de rezervă la introducerea CM, iar emisiunea de monedă se face doar când există valută pentru acoperirea integrală a emisiunii.

În cadrul regimului de CM, dobânzile se ajustează automat şi sunt foarte apropiate de dobânzile existente pentru moneda-ancoră, de exemplu euro.

Printre avantajele CM se regăsesc stabilitatea cursului de schimb şi promovarea investiţiilor şi comerţului, însă cel mai important este impunerea unei discipline financiare draconice asupra guvernului, prin eliminarea deficitelor bugetare.

Printre dezavantajele CM se află imposibilitatea stabilirii dobânzilor de către autorităţile naţionale şi posibilitatea unei creşteri rapide a costurilor de finanţare în cazul ieşirii masive a investitorilor străini, care pot afecta grav mai ales ţările unde sistemele bancare sunt fragile.

Un alt dezavantaj îl reprezintă şi imposibilitatea băncii centrale de a acţiona în calitate de creditor de ultimă instanţă pentru sistemul bancar.

Toate aceste dezavantaje sunt privite astfel exclusiv din punctul de vedere al celor care doresc să-şi exercite puterea discreţionară asupra economiei, iar în cazul ţării noastre şi aceste dezavantaje sunt mai degrabă avantaje.

Într-un discurs în faţa Academiei de Ştiinţe din Bulgaria, din iulie 2013, profesorul Hanke a evocat calităţile Consiliului Monetar, subliniind natura sa de "regim monetar simplu şi transparent", care impune "disciplină sferelor monetare, bancare şi fiscale".

Tocmai din acest motiv, CM reprezintă "o forţă puternică în lupta împotriva fraudei şi corupţiei", după cum a mai declarat profesorul Hanke.

Modul în care înţeleg aşa-numitele noastre "elite" să "administreze" afacerile curente ale ţării arată că speranţele românilor pot fi reclădite numai prin adoptarea unei soluţii radicale cum este Consiliul Monetar, iar susţinerea clasei politice trebuie să fie necondiţionată.

Cei treizeci de ani de distrugere premeditată a economiei şi împingerea către pribegie a românilor arată că nu mai există alte soluţii, mai ales pe fondul tendinţelor negative care se conturează la nivel internaţional.

Singura alternativă ar fi cea descrisă de o notă afişată în vitrina unei librării din Marea Britanie, devenită celebră pe Twitter, prin care clienţii sunt atenţionaţi că "secţiunea de ficţiune post-apocaliptică s-a mutat la Afaceri Curente".

România trebuie să adopte Consiliul Monetar până nu este prea târziu.

"Consiliul Monetar este un regim monetar simplu şi transparent, care impune disciplină sferelor monetare, bancare şi fiscale şi reprezintă o forţă puternică în lupta împotriva fraudei şi corupţiei". (Steve H. Hanke)

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Ordinea mentionata de Hanke este relevanta privind coruptia si incompetenta:

    sferele monetare (BNR), bancare (BNR) si fiscale (Guvern). 

    Un consiliu monetar este in primul rand un esec al bancii centrale, al lui Isarescu personal. Mult mai putin al Guvernului care pur si simplu nu poate emite bani. Daca guvernul se poate imprumuta ieftin este pentru ca exista lichiditate excedentara in piata bancara iar bancile prefera titlurile de stat in locul finantarii sectorului comercial. 

    1. Este prea tarziu pt Consiliul Monetar. Este mai usor sa treci peste dezechilibre si sa micsorezi deficitul de ct curent ( sa stimulezi exporturile) prin devalorizare, decat prin cresterea dobanzilor, prin noi taxe si impozite si prin somaj masiv in sectorul bugetar ( desi , vorba lui Orlando, ar trebui dati afara cel putin 20% dintre bugetari). Este prea tarziu pt fineturile astea, avionul vine deja la aterizare , fara flasuri si cu viteza cam mare...

      Superficial, ca sa nu zic slabut, articolul domnului Rechea. Lucian Croitoru explica azi cum sta treaba cu Consiliul monetar. Argentina are CM si-o tine numai intr-o criza

      CM a mers pentru Bulgaria și țările baltice. Mecanismul e simplu, reglajele se produc prin austeritate, populația pleacă, economia își revine. :)))))))

      Mare mecanism, măreață soluție. 

      Trebuie sa stie toti istetii care sustin deprecierea puternicä a leului pt a creste exporturile cä acest lucru nu ajutä foarte mult economia tarii! Importurile necesare tarii vor deveni mai scumpe! Dobânzile vor creste mult! Puterea de cumparare a romanilor va scadea! De ce nu depreciazä toate tarile moneda? Pt cä stabilitatea cursului de schimb fatä de euro si dolar este mult mai bunä!

      Nu mi se pare ca articolul lui Lucian Croitoru il contrazice pe cel al domnului Rechea. Dimpotriva. Domnul Rechea spune ca adoptarea Consiliului Monetar impune disciplina in finantele publice, in timp ce domnul Croitoru spune ca, fara disciplina in finantele publice, Consiliul Monetar nu ajuta si da exemplul Argentinei.

      Putem sa avem excedent bugetar si fara austeritate. 

      Toate țările își depreciază moneda, chinezii, japonezii, americanii, britanicii care nu vor euro nici morți.

      Și pe urmă sunt securiștii români care visează euro și ziua și noaptea. :))))))) 

      Și de ce vrea Germania Euro, aceeași monedă cu Franța, Spania și Italia?

      Păi, ce bețe ar mai vinde Germania cu o marcă puternică?

      'ngă, securiști mici, cu neuron stingher. 

    mai precis ERM 2 deoarece primul a fost folosit in 1979 pentru a ingenunchia Banca Angliei. Cine a fost regizorul nu trebuie sa va spun. Ar fi totusi interesant daca am reusi sa aratam diferentele intre CM si ERM 2.

    In comentariu foarte intelept in presa mioritica pune intrebarea daca domnul Treichl este din Teleorman avand in vedere declaratia domniei sale potrivit careia va face profit si cu 114...

    1. Domnule Beshtea, buna obs! in alta ordine de idei, nefericitul Treichl n-a depshit faza de negatzie..

      cine a citit rapoartele financiare va intelege de ce BCR va face profit si cu 114.Pentru simplul motiv ca activele bancare nu se mai afla ein anul 2011 in Romania. Domnul Teodorovici ar trebui sa refuze BANII, daca domnul Manea vrea sa i vireze la trezorie. Practic nu are cum sa i incaseze deoarece BCR Chisinau SA nu este in perimetrul de supraveghere al BNR ci Al BNM.

    Ce Consiliu Monetar? Dragnea vrea BNR-ul. Pentru ca poate!

    1. si formularele ANAF 1045 si 1047 corecte.

      BNR-ul trebuie să rămână al Securității!!! :)))))))))

      Decat un psd-ist idiot mai bine un securist destept!

      psdist=securist prost

      Securiștii deștepți se trag de la coada oii, ceilalți, tot de acolo. :)))))))))

    E vb.de o ajustare pe curs de 2 la suta.

    Totuși leul este o monedă stabilă. 

    În 2009 era 4,25 

    În 2012 s-a ajustat la 4,45, iar în 2018-2019 de la 4,5 la 4,75 

    La sf.anului 2019 va fi 4,75. 

    A existat în t asta un diferențial de dobanda leu/euro la depozite care, cumulat, acoperă deprecierea. 

    Salariul mediu s-a dublat in lei dar a crescut mult si exprimat in euro. 

    Leul nu a fost o monedă stabilă și l.con vertibila decât în perioada 1880-1914 si de prin 2000 încoace.  

    Întâmplător sau nu în prima perioadă a fost unul Carada, acum unul Isărescu.

    Modul în care înţeleg aşa-numitele noastre "elite" să "administreze" afacerile curente ale ţării arată că speranţele românilor pot fi reclădite numai prin adoptarea unei soluţii radicale cum este Consiliul Monetar,......

    Buna ideea, dar atunci vampirii de la putere ce o sa mai suga? 

    România trebuie sä scape de MAFIA PSD pânä nu e prea târziu!! Nici o monedä nu ne poate scäpa de saracie si înnapoiere socialä dacä suntem condusi de infractori!

    1. Klaus Iohannis, 47 dosare penale, protejate de tractoristul Lazăr, cu ajutorul SRI. Asta e mafia, ăștia sunt infractorii care ne conduc, cu BNR, bănci, consiliu fiscal, trompete securiste în PE.

      Tot timpul m-am întrebat când și cum beau apa postacii. Sau când și cum se roagă, citesc sau se plimba . Tot așa gândesc obsesiv compulsiv ca si când scriu?

      Despre sex tot securiștii sunt de acuzat?

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb