România trimite în Grecia un alt modul specializat de stins incendii de pădure pentru derularea misiunilor de localizare şi stingere a incendiilor care pun în pericol viaţa comunităţilor şi bunurile acestora, a anunţat, luni Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al IGSU transmis AGERPRES, premierul Marcel Ciolacu a convocat luni, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a aproba trimiterea modulului de intervenţie specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă.
Astfel, arată sursa citată, în cursul zilei de luni, 56 de pompieri, cu zece autospeciale de stingere (8 de 3.000 l, 2 de 10.000 l), o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un autocar au început deplasarea, pe cale terestră, de la sediul USISU-Ciolpani, cu destinaţia Alexandroupolis - Feres, durata misiunii fiind pe o perioadă de 4 - 10 zile.
"Hotărârea a fost aprobată de CNSU, având în vedere solicitarea autorităţilor din Republica Elenă, transmisă duminică prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul incendiilor de pădure existente în această ţară, precum şi cu informarea prealabilă a preşedintelui României, Klaus Iohannis", se precizează în comunicat.
Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă, duminică, spre Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, informează IGSU.