România - următorul pas pe calea egalităţii de şanse şi de tratament

Eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex este o responsabilitate pe care ţara noastră şi-a asumat-o încă din anul 2002 prin adoptarea Legii nr. 202, prin care au fost reglementate măsuri concrete menite să asigure egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în toate sferele vieţii publice din România. În 2019, au fost adoptate şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 202/2002, în care au fost descrise acţiunile ce trebuie întreprinse pentru realizarea si menţinerea egalităţii de şanse si tratament între femei şi bărbaţi in orice organizaţie.

Una dintre măsurile obligatorii pentru orice entitate publică sau privată este elaborarea unui plan de acţiune pentru implementarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în care să fie cuprinse cel puţin: măsuri active de promovare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi eliminarea discriminării directe şi indirecte după criteriul de gen, măsuri privind prevenirea şi combaterea hărţuirii la locul de muncă sau in instituţiile publice, măsuri privind eliminarea inegalităţilor de remunerare, promovarea în funcţii şi ocuparea funcţiilor de decizie pe criterii nediscriminatorii.

La începutul acestei luni, care este totodată şi luna diversităţii la nivel european, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind aprobarea ghidului metodologic pentru standardizarea Planurilor de acţiune, care vine în ajutorul celor care au obligaţia să le elaboreze prin schiţarea unor linii directoare generale a felului în care acestea ar trebui să fie concepute şi implementate, inclusiv cu un model-cadru al acestui Plan. Potrivit acestui ghid, Planurile de acţiune trebuie să aibă în vedere următoarele domenii de intervenţie:

a)Accesul la un loc de muncă;

b)Clasificarea ocupaţiilor;

c)Promovarea şi formarea profesională;

d)Timpul de lucru pentru a favoriza echilibrul între viaţa profesională şi viaţa privată sau de familie;

e)Aspectele care se referă la prevenirea hărţuirii sexuale şi hărţuirea pe criterii de gen.

Proiectul defineşte următoarele faze ale planului de acţiune:

1.Iniţiativă şi angajament

Iniţierea demersurilor de lansare a planului de acţiune se va realiza de către conducerea entităţii publice sau private şi va fi comunicată la nivelul întregii entităţi şi asumată prin angajament în scris.

2.Diagnostic

Diagnosticul se referă în principal la identificarea/diagnosticarea obiectivelor care trebuie îndeplinite cu scopul de a îmbunătăţi integrarea pe piaţa muncii şi formarea şi promovarea femeilor şi bărbaţilor, astfel încât să se asigure formarea continuă şi dezvoltarea carierei la nivelul întregului personal. În acest scop, se va realiza o analiză detaliată a situaţiei actuale în cadrul entităţii, în care vor fi identificate nevoile şi potenţialul personalului, acesta putând fi implicat în elaborarea planului.

3.Proiectarea politicilor de egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi

Fiecare entitate îşi va proiecta propriile politici, în funcţie de informaţiile obţinute în cadrul diagnosticului realizat anterior, cu acordarea de prioritate acţiunilor direcţionate în zonele unde au fost detectate tipuri de discriminare pe criteriul de sex. Planul de acţiune cuprinzând aceste politici va trebui să fie comunicat la nivelul întregului personal, fie prin intermediul unor sesiuni de informare, fie prin afişare pe site-ul companiei, sau orice al mijloc de comunicare.

4.Implementarea

Etapa de implementare începe după finalizarea etapelor de proiecţie şi de comunicare. Tot în cadrul acestei etape vor fi fixate mecanismele de monitorizare care vor ajuta la evaluarea progresului în derulararea planului.

5.Monitorizarea şi evaluarea

Planul de acţiune trebuie evaluat periodic de un angajat sau o echipă desemnată în acest sens. Vor putea fi folosite instrumente precum chestionare, interviuri scrise sau discuţii pentru a evalua rezultatele aplicării planului.

Este evidenţiată necesitatea realizării unui Plan de acţiune care să permită obţinerea egalităţii de şanse, care ar trebui să fie cuantificabilă, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. Un rol important în acest sens îl are procesul de diagnostic menţionat mai sus, prin care se identifică zonele susceptibile de a genera cazuri de discriminare pe criteriul de sex şi prioritizarea acţiunilor în acea zonă.

Ca o concluzie, diversitatea şi egalitatea de şanse sunt o prioritate pentru statul român, iar paşii făcuţi deja în acest sens deja plasează România în fruntea clasamentului mondial cu privire la numărul de femei în top management, conform Gender Statistics Database (GDS) of The European Institute for Gender Equality (EIGE).

Dana Dunel-Stancu, Equality, Diversity & Inclusion expert

Anca Stănescu, Associate la Biriş Goran