Romgaz anunţă o descoperire importantă de hidrocarburi în complexul structural Caragele

Laura Boico
Companii / 30 iunie 2016

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a anunţat astăzi realizarea unei noi descoperiri importante de hidrocarburi pe teritoriul României în Perimetrul RG 06 Muntenia Nord-Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere ca unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare-Dezvoltare-Exploatare, resursa contingentă (cantităţi estimate, la o anumită dată, să fie potenţial obţinute) fiind evaluată între 150 şi 170 milioane baril echivalent petrol, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform sursei citate, descoperirea este situată în sectorul nord-estic al Platformei Moesice, în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 km, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1.500 şi 5.000 de metri, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei.

"Testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, au confirmat o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 m, aflat la adâncime de peste 4.000 m. Rezultatele obţinute în urma testelor de curgere (DST) pe duze de 7 mm şi 9 mm prefigurează producţii zilnice între 1.400 şi 2200 boe/sondă. Resursa contingentă, evaluată pe baza datelor obţinute din foraje, care include geofizică de sondă, carote mecanice şi fluide extrase la teste, dar şi din dimensionarea capcanei pe date seismice 3D, este estimată între 150 şi 170 milioane barili echivalent petrol (boe)", se precizează în comunicat.

Potrivit directorului general adjunct - Explorare şi Producţie al SNGN Romgaz SA, Dumitru Rotar, rezultatele obţinute la cele două sonde confirmă că decizia utilizării seismicii 3D în explorarea de deschidere pentru obiectivele geologice de mare adâncime este una corectă.

"Productivitatea întregului ansamblu structural creşte considerabil în urma rezultatelor obţinute şi oferă perspectiva realizării de noi descoperiri importante în următoarea perioadă. Lucrările de explorare se derulează conform programelor stabilite şi includ realizarea planurilor de dezvoltare pentru intrarea în producţie a noilor sonde", a spus Dumitru Rotar, Director General Adjunct - Explorare şi Producţie - SNGN Romgaz SA Mediaş.

Directorul general al companiei, Virgil-Marius Metea a menţionat, de asemenea, că Romgaz este o prezenţă puternică pe piaţa regională, iar în condiţiile în care concurenţa pentru accesul la resurse se intensifică, strategia conducerii vizează consolidarea poziţiei companiei pe piaţa de profil prin identificarea unor oportunităţi noi de creştere şi diversificare şi prin îmbunătăţirea performanţelor companiei.

"Condiţiile de piaţă actuale impun o analiză atentă a strategiei de investiţii pentru companiile din industria de petrol şi gaze. Pentru Romgaz, creşterea portofoliului de resurse şi rezerve de hidrocarburi, precum şi dezvoltarea activităţii de înmagazinare rămân prioritare. Într-o piaţă în continuă schimbare, investiţiile în explorare, exploatare şi înmagazinare sunt importante pentru dezvoltarea companiei. Rezultatele obţinute dovedesc că programul de investiţii şi strategia de explorare şi-au atins obiectivele, ceea ce creează perspective foarte bune pentru continuarea programelor de explorare în România", a precizat Virgil-Marius Metea.

Romgaz desfăşoară activităţi de cercetare geologica în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazeifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb