Rompan: România mai are stocuri de grâu pentru o lună

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 16 mai 2007

Stocurile de grâu existente în prezent sunt suficiente pentru o lună, dar nu este exclus ca preţul grâului să crească din cauza secetei şi a păstrării grâului în aşteptarea creşterii preţului.

"Teoretic, stocurile de grâu ne ajung până la recolta din vară, dar nu se ştie ce se întâmplă după. Totul depinde de producţia de grâu pe care o vom realiza. Dacă producţia va fi mică, vom importa masiv din ţări precum Ungaria, Rusia sau Franţa. Şi în Ungaria există probleme cauzate de secetă, dar nu atât de mari ca în cazul României", a spus preşedintele Rompan, Aurel Popescu, citat de NewsIn.

Acesta a precizat că România are stocuri de 320.000 de tone de grâu, din care 170.000 de tone la mori, iar diferenţa în ţară.

"Există şi varianta să crescă preţul grâului, în funcţie de suprafaţa afectată de secetă. În ipoteza că nu vom realiza grâu în vară, cel care mai are grâu acum poate fi tentat să vândă mai scump", a explicat Popescu.

Vicepreşedintele Corpului Agronomic din România, Vasile Băcilă, a declarat că producţia de grâu din acest an va fi diminuată cu până la 60 % din cauza secetei.

"Dacă în mod normal putem estima o producţie de 3.500 de kilograme de grâu pentru un hectar, în acest an nu vom realiza mai mult de 1.000 de kilograme la hectar. Mai mult, în circa 11 judeţe, mai ales în sudul ţării, producţia de grâu nu va fi mai mare de 300 de kilograme la hectar", a spus Băcilă.

Potrivit lui Băcilă, seceta din acest an va grăbi recolta de grâu cu două-trei săptămâni. "În cel mult 20 de zile ne aşteptăm să înceapă campania de recoltare a grâului, care va fi cu siguranţă mai mic şi de o calitate scăzută", a menţionat Băcilă.

Acesta a precizat că, la nivel naţional, sunt calamitate total circa 1,5 milioane de hectare de teren agricol, iar alte trei milioane de hectare sunt afectate în proporţie de până la 70 %, din cauza secetei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb