Rompetrol Rafinare şi-a redus piederile cu 40%

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 martie 2013

Rompetrol Rafinare şi-a redus piederile cu 40%

Rompetrol Rafinare (simbol RRC) şi-a redus pierderile cu 40%, în 2012, la 156,88 milioane dolari, potrivit unui comunicat al companiei.

Grupul Rompetrol a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri brută consolidată de 4,6 miliarde dolari şi un rezultat operaţional (EBITDA) de 76,8 milioane dolari, faţă de 4,8 miliarde dolari şi respectiv 5,8 milioane dolari în 2011.

Pe fondul creşterii producţiei de carburanţi, dar şi a condiţiilor de piaţă, compania a reuşit în ultimul trimestru al anului trecut o îmbunătăţire semnificativă a indicatorilor financiari faţă de cei consemnaţi în perioada similară din 2011, se arată în comunicatul citat.

Conform reprezentanţilor Rompetrol, rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare au fost puternic afectate de o serie de factori independenţi de activitatea sa, precum diminuarea semnificativă a cursului valutar (+14% pentru RON/USD, +5% pentru RON/EURO), costurile necesare asigurării capitalului de lucru, dar şi evoluţiile internaţionale ale produselor finite (+5% pentru benzină EURO 5 şi +1% pentru motorina EURO 5): "Impactul acestora a fost diminuat de cotaţiile internaţionale pentru ţiţei, care s-au menţinut la nivelul celor din 2011, dar şi de creşterea pe fondul investiţiilor realizate, a marjei nete de rafinare (12,71 USD/tonă - 2012, -4,4 USD/tonă - 2011)".

Pe plan extern, închiderea temporară sau definitivă a unor capacităţi de prelucrare (circa 600.000 barili/zi) din Europa (Italia, Franţa şi Marea Britanie) a determinat o creştere faţă de 2011 cu 2,7% a ratei de utilizare medie a rafinăriilor (82,3%), aceasta atingând 85,8% în ultimul trimestru al anului, se mai precizează în comunicatul citat: "Capacităţile de producţie oprite în 2012 au depăşit cu 250.000 barili/zi pe cele scoase din func-ţiune în 2011, cu precădere în Italia şi Franţa.

Compania a finalizat cu succes în 2012 programul de creştere a capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane de tone, valoarea totală a inves-tiţiilor directe realizate în perioada 2007-2012 de Grupul Rompetrol se ridică în prezent la 1,3 miliarde USD, la care se adaugă asigurarea capitalului de lucru, acoperirea rezultatelor negative pe fondul influenţei crizei internaţionale sau a obligaţiilor legale şi financiare. Finalizarea programului va susţine noua strategie a Grupului de extindere a prezenţei sale în regiunea Mării Negre, o zonă cu o populaţie totală de peste 160 milioane de locuitori".

Valoarea totală a exporturilor realizate de Rompetrol Rafinare (Rompetrol Rafinare - rafinăriile Petromidia şi Vega, Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas) în 2012 s-a ridicat la 1,7 miliarde USD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb