ROPEPCA:  Companiile petroliere din toată lumea aşteaptă noua rundă de licitaţii pentru perimetrele din România

A.I.G.
Miscellanea / 15 ianuarie 2020

Companiile petroliere din toată lumea aşteaptă noua rundă de licitaţii pentru perimetrele din România

Companii petroliere din toată lumea aşteaptă demararea Rundei a XI-a de concesiuni de perimetre petrolifere din România, în cadrul căreia vor fi scoase la licitaţie 22 de câmpuri onshore şi şase offshore, a declarat Stephen Birell, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră din România (ROPEPCA), într-o întâlnire cu presa, informează News.ro.

Acesta a arătat că, deşi Autoritatea Naţională de Resurse Minerale (ANRM) a declarat deschisă Runda a XI-a de licitaţii încă din vara anului trecut, anunţul nu a fost încă publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Întrebat dacă există interes din partea sectorului petrolier pentru aceste perimetre, el a răspuns: "Absolut, da! Am prezentat acest lucru în întâlnirile pe care le-am avut cu diverse grupuri, în UE şi în Marea Britanie, iar unul dintre grupuri include 63 de companii petroliere. Există companii interesate şi bani disponibili pentru aceste investiţii. Problema este de stabilitate şi predictibilitate".

În luna iulie 2019, ANRM anunţa că oferă prin apel public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 28 de perimetre, în cadrul Rundei a XI-a de licitaţii, potrivit unui ordin al preşedintelui ANRM, publicat în Monitorul Oficial pe 24 iulie.

ANRM a publicat şi lista acestor perimetre. Este vorba despre 22 de câmpuri petrolifere onshore (pe uscat) şi şase offshore (pe mare), având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de kilometri pătraţi.

Potrivit ordinului, data care marchează deschiderea oficială a Rundei a XI-a de apel public de ofertă este cea în care anunţul va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De la acea dată, în baza unei solicitări scrise, cei interesaţi vor avea acces la datele şi informaţiile geologice.

După publicarea anunţului privind demararea rundei în Jurnalul Oficial al UE, cei interesaţi vor avea la dispoziţie 120 de zile lucrătoare pentru a depune ofertele, la sediul ANRM.

Detalii privind procedura de organizare şi modalitatea de evaluare vor fi publicate pe site-ul ANRM, după apariţia în Jurnalul UE a anunţului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cu ce drept ne vindeți resursele pe nimic. Aveți mandat de la Poporul Român sa concesionați aceste perimetre. Faceți referendum sa vedem dacă Poporul este de acord cu aceste vânzări. HOŢILOR.

    1. face parte din afacerile derulate de guvern >>>> daca esti contra iesi in Piata Victoriei la protest

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb