Rosneft şi companii partenere investesc 13 miliarde de dolari în compania indiană Essar Oil

Ionuţ Vlad
Internaţional / 16 octombrie 2016

Rosneft şi companii partenere investesc 13 miliarde de dolari în compania indiană Essar Oil

Un grup de companii condus de grupul rus Rosneft va investi aproximativ 12,9 miliarde de dolari în compania indiană Essar Oil, a declarat sâmbătă directorul general al producătorului rus de petrol Rosneft, Igor Secin, transmite Reuters.

Secin a spus că rafinăria şi portul deţinute de compania indiană valorează 10 miliarde de dolari, respectiv 2,9 miliarde de dolari.

India şi Rusia au semnat sâmbătă un acord care permite ca grupul condus de Rosneft să cumpere Essar.

Oficiali ai băncii ruse VTB, care oferă Essar o linie de credit de 3,9 miliarde de dolari, au spus că Rosneft va plăti circa 3,5 miliarde de dolari pentru participaţia la Essar, sumă egală cu contribuţiile pe care le vor avea traderul european Trafigura şu fondul rus UCP.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb