Ruptura de Austria

Există vreun singur motiv care m-ar putea determina să le lustruiesc bocancii austriecilor, după modelul ambasadorului României la Viena, Emil Hurezeanu? Categoric, nu. Românii au fost răbdători, eleganţi şi extrem de generoşi cu austriecii, atât înainte, cât şi după Marea Unire, la care Viena s-a împotrivit din răsputeri. Şi au fost mai ales generoşi şi după decembrie 1989. Chiar atunci când am fost şantajaţi. Dar ajunge! Totul are o limită!

Guvernele succesive ale Austriei au şantajat guvernele succesive ale României. Ca să nu fim "blogosloviţi" cu exercitarea dreptului de veto, ca să intrăm în NATO şi în Uniunea Europeană, cel mai mare preţ pe care l-am plătit l-am plătit către austrieci. Le-am dat pe nimic Petromul, care a fost înghiţit de OMV, o societate de câteva ori mai mică. Aşa se face că Austria, care nu are nici măcar un metru cub de gaz sau de petrol în solul ei, a devenit un jucător relevant pe piaţă. Iar acum ne şantajează din nou, pentru a se transforma într-un hub european al comerţului cu gaze naturale. Cu gaze extrase din platforma continentală a Mării Negre, după ce, tot prin şantaj, a obţinut mai multe modificări ale legii şi înlesniri financiare şi de altă natură, nemaiîntâlnite altundeva pe glob. Şi de aici ar trebui aprins fitilul!

Preşedintele Klaus Iohannis are datoria, cât încă nu este prea târziu, să informeze opinia publică internă şi externă asupra solicitărilor pe care i le-a făcut zilele trecute preşedintele Consiliului de Administraţie de la OMV Petrom. I s-a cerut sau nu i s-a cerut domnului Klaus Iohannis să facă diligenţele necesare, pentru ca, în eventualitatea în care austriecii doresc să vândă zăcământul de pe platforma continentală a Mării Negre, asupra căruia deţin o majoritate, să o poată face fără ca România să-şi exercite dreptul de preemţiune? La schimb cu acordul pentru Schengen. Nu este un târg. Nu este o simplă negociere. Este pur şi simplu un şantaj. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care OMV, după cum se ştie, a încălcat grosolan şi sistematic cele mai importante prevederi ale contractului de privatizare. Fără a fi sancţionat, aşa cum prevede legea.

Cred că a sosit totuşi vremea să ne întoarcem puţin în trecut şi să cercetăm cum de a fost posibil ca, în 2009, o parte din banii pe care i-am împrumutat cu dobândă de la Fondul Monetar Internaţional, pentru ca România să poată depăşi criza economică, o parte însemnată, să plece cu acordul statului român la Raiffeisen, pentru a fi salvată astfel banca mamă de la Viena, aflată atunci pe buza prăpastiei. Până la urmă gaura creată a astupat-o altcineva decât cetăţeanul român? Şi, în fine, până la urmă trebuie să ne lămurim ce mendre poartă în ţara asta Schweighofer, societatea austriacă care exploatează fără milă şi încălcând toate normele pădurile acestei ţări şi care se bucură de protecţie de la cel mai înalt nivel. Să ne explice treaba asta tot domnul preşedinte Klaus Iohannis, care are legături atât de strânse cu patronii Schweighofer. Sau reprezentanţii guvernelor, care au fost siliţi să stea cu mâinile legate, să privească în altă parte şi să se facă că nu văd cum sunt distruse pădurile României.

Nu este un secret pentru nimeni că OMV Petrom se află într-o combinaţie financiară nu suficient de transparentă, dar totuşi vizibilă, cu capitalul rusesc din domeniul energiei. Mai pe şleau, noi am cedat câmpurile petrolifere din România şi din lume, precum şi puţurile de extracţie de gaze din solul României în mod indirect unor societăţi ruseşti. Şi la fel se întâmplă sau urmează să se întâmple şi cu platforma continentală din subsolul Mării Negre. Din nou, nu este un secret pentru nimeni, deşi nici aici nu există suficientă transparenţă, faptul că Austria nu numai că are un statut neutru, aşa cum s-a convenit la capătul celui de-al Doilea Război Mondial, dar a devenit cea mai importantă placă turnantă şi a capitalului, dar şi a spionajului rusesc din Europa. Ceea ce înseamnă că, într-o măsură apreciabilă, guvernele de la Viena sunt la cheremul Moscovei. Şi o bună parte din influenţa malefică pe care Austria o exercită prin mai multe pârghii în România este de fapt generată de la Kremlin. Acum, brusc, s-au trezit şi marii noştri analişti să descopere că nu este deloc exclus ca exercitarea dreptului de veto de către Austria să fie dictată de la Moscova. Ei bine, asemenea "detalii" ar fi trebuit să fie desluşite de instituţiile pe care le plătim în acest scop. SRI şi SIE. Iar întrucât ne aflăm în proximitatea celui mai mare teatru de război din istoria recentă, şi serviciul secret al Armatei ar fi trebuit să joace un rol. Au făcut aceste servicii secrete vreun efort, cel mai mic efort, pentru a afla ce se întâmplă şi pentru a destructura reţelele care acţionează împotriva intereselor fundamentale şi de securitate ale României?

Ne trezim, dacă ne mai trezim, mult prea târziu. Punem piciorul în prag atunci când practic pragul ne-a fugit de sub picioare. Şi, fireşte, alunecăm. Păi atunci să se ducă de-a berbeleacul şi toţi cei vinovaţi de umilinţele pe care le îndură astăzi România! Iar asta trebuie să se întâmple indiferent dacă cumva, printr-o minune, în ultima clipă se produce vreo răsturnare în ceea ce priveşte primirea noastră în Schengen. A sosit ora socotelilor!