Rusia anunţă că va începe testarea în masă a vaccinului Sputnik V săptămâna viitoare, pe 40.000 de persoane

J.P.
Internaţional / 20 august 2020

Rusia anunţă că va începe testarea în masă a vaccinului Sputnik V săptămâna viitoare, pe 40.000 de persoane

Testarea în masă a vaccinului Sputnik V dezvoltat de Rusia împotriva COVID-19 va începe săptămâna viitoare, va implica peste 40.000 de persoane şi va fi supervizată de un organism de cercetare din străinătate, au anunţat azi susţinătorii proiectului, transmite Reuters, conform Agerpres.

Vaccinul a fost declarat sigur şi eficace de către autorităţi şi oameni de ştiinţă din Rusia după două luni de teste la scară redusă pe oameni, teste ale căror rezultate nu au fost publicate până acum.

Experţi occidentali s-au arătat însă mai sceptici, avertizând împotriva folosirii sale înainte de parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de testare şi reglementare aprobate la nivel internaţional

'O serie de state poartă un război informaţional împotriva vaccinului rusesc', a declarat într-un briefing de presă Kirill Dmitriev, şeful Fondului Investiţii Directe al Rusiei (RDIF), care finanţează vaccinul.

El a precizat că datele referitoare la vaccin vor fi publicate într-o revistă academică în cursul acestei luni.

Tot potrivit lui Kirill Dmitriev, Rusia a primit solicitări din străinătate pentru un număr de până la un miliard de doze de vaccin şi are capacitatea de a produce 500.000 milioane anual prin parteneriate de producţie.

Conform unui director al Institutului Gamaleia din Moscova, unde a fost creat vaccinul, 40.000 de persoane vor fi implicate în faza de testare în masă, în peste 45 de centre medicale de pe teritoriul ţării.

Datele sunt puse la dispoziţia OMS şi a câtorva state care iau în calcul să participe la faza finală a trialului, printre care Emiratele Arabe Unite, India, Brazilia, Arabia Saudită şi Filipine, a spus Dmitriev.

Sputnik V a primit deja aprobarea din partea autorităţilor interne de reglementare, ceea ce l-a determinat pe preşedintele Vladimir Putin să declare că Rusia este prima ţară care a înregistrat un vaccin anti-COVID-19.

Înregistrarea vaccinului a avut loc însă înaintea lansării testării pe scară largă, cunoscută drept faza III, considerată de mulţi drept o etapă necesară înaintea înregistrării.

La nivel mondial, cel puţin alte patru vaccinuri candidat anti-COVID-19 se află în prezent în faza III de testare, potrivit datelor OMS.

Faptul că Rusia a înregistrat deja vaccinul îi va permite să înceapă administrarea lui la persoane din grupe cu risc ridicat, cum sunt cadrele medicale, simultan cu desfăşurarea fazei finale a testării, începând din octombrie, a explicat Dmitriev.

Aceasta se va face pe bază de voluntariat, iar participanţilor li se va verifica în mod regulat starea de sănătate, a adăugat el.

Trialul va fi supervizat de o organizaţie de cercetare din străinătate, despre care Dmitriev nu a dat detalii. El a dat totuşi asigurări că strângerea datelor se va face în conformitate cu standardele internaţionale.

Vaccinul Sputnik V va presupune două inoculări, folosind doi vectori diferiţi ai adenovirusului uman. Dat fiind că acesta a mai fost folosit la vaccinuri anterioare, existau mai multe date istorice în sprijinul siguranţei sale decât în cazul altor potenţiale vaccinuri anti-COVID-19, a susţinut Dmitriev.

De aceeaşi părere au fost şi cercetători din afara Rusiei. Ian Jones, virusolog la Universitatea Reading din Marea Britanie, a afirmat despre acest vaccin: 'Cred că există suficiente date generale despre vaccinurile pe bază de adenovirusuri pentru a presupune că vaccinul respectiv va fi sigur în dozele obişnuite'.

Cercetători ruşi au spus că teste anterioare au arătat că vaccinul declanşează un răspuns imun semnificativ, însă rămâne neclar cât timp durează această protecţie.

'Fiecare individ poate reacţiona diferit. Unii pot dezvolta o imunitate protectivă foarte puternică, iar alţii nu. În astfel de cazuri, infecţia (cu coronavirus) ar fi posibilă, dar boala ar trebui, teoretic, să aibă simptome uşoare. Şi, în general, procentul de astfel de persoane va fi foarte mic', a explicat expertul-şef în boli infecţioase al Ministerului Sănătăţii, Vladimir Ciulanov, citat joi într-un interviu de Gazeta.ru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb