Rusia are trupe şi armament la graniţa cu Ucraina suficiente pentru un război

G.B
Internaţional / 4 decembrie 2021

sursa foto: Twitter

sursa foto: Twitter

Trupele ruseşti aflate la graniţa cu Ucraina au capacitatea de a declanşa o invazie rapidă şi sunt capabile să pună la punct şi să-şi organizeze liniile de aprovizionare, unităţile medicale şi rezervele de combustibil necesare susţinerii şi ducerii unui război de lungă durată - în cazul în care Moscova chiar ar decide să invadeze Ucraina, au declarat pentru CNN surse apropiate serviciilor de informaţii, potrivit Digi24.

În acelaşi timp, trupele şi muniţia masate de Rusia la frontieră ar fi suficiente pentru ducerea unui război-fulger "blitzkrieg" de cel puţin 7-10 zile.

Numărul de echipamente militare masate la graniţa cu Ucraina este, în acest moment, suficient pentru a aproviziona timp de 7-10 trupele ruseşti din prima linie cu muniţie sau combustibil. În cazul altor unităţi de sprijin, acestea pot desfăşura nestingherit operaţiuni chiar şi timp de o lună, au declarat specialiştii consultaţi de CNN.

Congresmanul american Mike Quigley, membru în comisia pentru Intelligence a Camerei Reprezentanţilor a declarat pentru CNN că Rusia poate invada "când doreşte" şi că trupele ruseşti masate la frontiera ucraineană sunt echivalentul declanşării "unui blitzkrieg din zilele noastre".

În acest moment nu este încă foarte clar dacă preşedintele rus Vladimir Putin chiar doreşte să invadeze Ucraina sau concentrarea de trupe reprezintă doar o modalitate în jocul negocierilor pe care Kremlinul îl are cu Occidentul.

Analiştii consultaţi de digi24.ro sunt de părere că e puţin probabil să izbucnească un război convenţional, dar nu exclud posibilitatea, declanşării unui război hibrid în regiune, de pe urma căruia Moscova ar putea avea cel puţin la fel de mult de câştigat ca în cazul unui conflict clasic.

"Masând trupe într-o anumită zonă şi masându-le la vedere - pentru că asta face acum Federaţia Rusă - avem un dublu semnal: o ameninţare de tipul «Putem ataca, avem capacitatea de a o face, iată, vorbim deja de 100.000 de soldaţi în zona respectivă», pe de altă parte, e şi un mod de a negocia: «Avem nişte nemulţumiri geopolitice, vă dovedim voinţa noastră reală de a lupta, ştiţi bine din istorie că am mai făcut-o recent, am reacţionat violent la ce s-a întâmplat odată cu momentul Maidanului»", a spus analistul de politică externă Ovidiu Raeţchi.

"Ideea este că ruşii îşi pot desfăşura rapid trupele. Rusia dispune de Serviciul de Luptă Permanent: forţe strategice care sunt mereu într-un grad de alertă foarte ridicat şi care sunt capabile de intervenţie în mai puţin de 24 de ore", a declarat pentru digi 24.ro Claudiu Degeratu, expert în securitate naţională şi politici de apărare.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că rusia are peste 94.000 de trupe la graniţa cu Ucraina şi e posibil să declanşeze o ofensivă militară la scară mare la finalul lunii ianuarie, informează Reuters.

"Analizele noastre de informaţii iau în calcul fiecare scenariu, inclusiv pe cel mai rău posibil. Posibilitatea unui conflict militar la scară mare cu Rusia există", a spus Reznikov.

"Sunt convins că Rusia nu e interesată să ocupe Ucraina în întregime. Ea are nevoie doar de două regiuni pentru a face legătura cu Crimeea şi sunt convins că, oricând va avea o posibilitate reală să pună mâna pe acele două regiuni., Vladimir Putin o va face şi asta e miza unui eventual conflict hibrid în luna ianuarie", a spus Raeţchi.

În caz de reuşită, s-ar putea bloca orice ieşire a Kievului la marea Azov. În plus, un astfel de eveniment ar avea consecinţe politice directe, care ar duce la prăbuşirea încrederii în autorităţi şi clasa politică din Ucraina.

Claudiu Degeratu a explicat că atitudinea agresivă a Moscovei poate fi interpretată prin faptul că la finalul anului 2021, preşedintele american Joe Biden este aşteptat să prezinte în Congresul SUA noua Strategie de Securitate Naţională.

"Întrebarea este dacă, în această strategie, va exista un capitol despre Ucraina şi Marea Neagră. Ruşii anticipează acest lucru şi pun presiune pe SUA, în speranţa că acest capitol nu va fi inclus în strategie", a spus expertul în politici de securitate, referitor la masarea de trupe ale Moscovei la graniţa ruso-ucraineană.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Devine foarte probabil ca tocmai avansarea militara a Rusiei spre Vestul si Sudul Europei(pt a-si securiza propriile granite in fatza NATO), trecand si prin Colonia noastra extrem de agresiva verbal la adresa ei, sa ne scape de regimul dictatorial-demonic al bestiilor si Iudelor care ne conduc, pt ca apoi va fi mult mai usor pt noi sa "ne ocupam" individual de "iubitii nostri conducatori"!

    1. nu va intra in Romania - interesul mare e altul, in alta parte.

      mai multe nu pot zice pentru ca suntem in perioada asta in inima situatiei (si e deosebit de periculos sa dau ACUM detalii) ,... e de ajuns cat am zis.  

      Vom trai si vom vedea!

    Afirmatia din titlu este dat de un papagal CNN care vrea sa alarmeze cu orice pret.

    Ce scapa din tot acest scandal este ca de partea cealalta, Ucraina a masat peste 120 000 de militari.

    Cine i-a masat primii nu stim. Este posibil sa ii fi masat ucrainienii ca sa invadeze Donbass. 

    1. Cum adica "sa invadeze Donbas":-)?...Mai nou dupa Crimea si Donbas e teritoriu rusesc? Ucrainienii trebuie sa ceara voie rusilor sa se deplaseze in tara lor:-)?

      Vezi ca, Crimeea a fost mai tot timpul a rusilor, dupa ce acestia au preluat-o de la tatari!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb