Rusia insistă asupra inspectării navelor care vor transporta cereale ucrainene

F.D.
Internaţional / 13 iulie 2022

Rusia insistă asupra inspectării navelor care vor transporta cereale ucrainene

Rusia a declarat astăzi că va permite exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Marea Azov, dar cu condiţia să poată verifica navele pentru a exclude contrabanda cu arme, relatează EFE şi Interfax, conform Agerpres.

"Noi am spus nu o dată la toate nivelurile, de asemenea public, că suntem dispuşi să ajutăm la asigurarea navigării vaselor comerciale străine pentru transportul de cereale ucrainene", a declarat şeful Departamentului Organizaţii Internaţionale din cadrul Ministerului rus de Externe, Piotr Iliciov.

Diplomatul rus a declarat într-un interviu pentru Interfax că "militarii ruşi deschid zilnic coridoare umanitare din Marea Neagră şi Marea Azov."

"Pentru noi condiţiile de înţeles cuprind posibilitatea de a controla şi inspecta navele pentru a evita contrabanda cu arme şi un angajament al Kievului că va renunţa la provocări", a declarat el.

Iliciov susţine că "Rusia nu a împiedicat şi nu împiedică transportul de grâne ucrainene pe mare".

În acelaşi timp, diplomatul rus a subliniat că Moscova intenţionează "să-şi îndeplinească în continuare pe deplin obligaţiile privind furnizarea de cereale, îngrăşăminte, combustibil şi alte mărfuri de importanţă majoră", atât în cadrul acordurilor bilaterale, cât şi al programelor de asistenţă.

"Astfel, nu există schimbări majore în oferta globală. Problemele încep în sistemul de distribuţie a fluxurilor de mărfuri şi în livrarea producţiei", a mai spus diplomatul rus.

În acest context, AFP transmite că experţi militari din Ucraina, Rusia şi Turcia discută miercuri la Istanbul în spatele uşilor închise posibilitatea deblocării exportului de cereale din porturile ucrainene aflate sub blocadă rusă. Aceste discuţii, pe care Ministerul Apărării turc doreşte să le păstreze "confidenţiale", se desfăşoară în prezenţa unei delegaţii a Naţiunilor Unite.

Nici locul, nici ora întâlnirii nu au fost făcute publice de către minister, însă delegaţia rusă a ajuns la Istanbul în cursul dimineţii şi, potrivit agenţiei RIA Novosti, discuţiile urmau să înceapă la 11:00 GMT.

O declaraţie de presă va fi dată publicităţii la finalul întâlnirii, conform sursei citate.

Este pentru prima oară când reprezentanţi ai Moscovei şi Kievului se întâlnesc după 29 martie, la o lună de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, când delegaţiile ambelor tabere s-au întâlnit tot la Istanbul, dar fără progrese.

Timpul presează: această reuniune intervine în contextul creşterii preţurilor la alimente la nivel mondial, ceea ce agită spectrul foametei, în special în Africa.

Într-un interviu publicat astăzi de cotidianul spaniol El Pais, şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a părut relativ încrezător în rezultatul acestei noi întâlniri.

"Suntem la un pas de un acord, dar totul depinde de Rusia", a spus el. "Suntem în faza finală şi acum totul depinde de Rusia: dacă într-adevăr doreşte, exporturile de cereale vor începe în curând", a subliniat Kuleba.

Dar ministrul ucrainean suspectează Moscova că blochează exporturile ucrainene pentru a priva Kievul de venituri: "Ei ştiu că, dacă exportăm, vom primi fonduri de pe pieţele internaţionale şi asta ne va întări", spune el.

Ucraina este unul dintre principalii exportatori mondiali de grâu şi alte cereale şi aproximativ 20 de milioane de tone de grâne sunt blocate în prezent în porturile din regiunea Odesa de prezenţa navelor de război ruseşti şi a minelor amplasate de Kiev pentru a-şi apăra coastele.

Turcia, membru NATO şi care încearcă să menţină un echilibru în relaţia sa cu cele două părţi în conflict, şi-a intensificat eforturile diplomatice pentru a facilita reluarea livrărilor.

Oficialii turci asigură că dispun de 20 de nave comerciale care aşteaptă în prezent în Marea Neagră şi ar putea fi încărcate rapid cu cereale ucrainene.

Până acum eforturile turceşti, întreprinse la solicitarea ONU, nu au făcut posibilă deblocarea situaţiei, Moscova cerând să poată inspecta navele, ceea ce Kievul refuză.

Sosirea la începutul lunii iunie la Ankara a ministrului rus de externe Serghei Lavrov nu a permis niciun progres, în lipsa vreunei reprezentant al Kievului, aminteşte AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb