Rusia îşi suspendă participarea şi plata contribuţiilor la Adunarea Parlamentară a OSCE

F.D.
Internaţional / 3 iulie 2024

Rusia îşi suspendă participarea şi plata contribuţiilor la Adunarea Parlamentară a OSCE

Cele două camere legislative ale Adunării Federale a Rusiei au aprobat, miercuri, suspendarea participării ţării la Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi oprirea contribuţiilor acesteia, făcând referire la imposibilitatea "unui dialog constructiv" în cadrul acestui organism, relatează EFE.

"Senatorii Rusiei şi deputaţii Dumei de Stat consideră că decizia de suspendare a participării delegaţiei Adunării Federale la Adunarea Parlamentară a OSCE, precum şi la plata contribuţiilor, este justificată şi legitimă", au indicat legislatorii într-un document aprobat miercuri de ambele camere ale parlamentului rus.

Potrivit senatorilor şi deputaţilor ruşi, în perioada în care Rusia nu participă la sesiunile acestui organism, "orice modificare a procedurilor Adunării care are scopul de a prejudicia delegaţia rusă va fi considerată nulă din punct de vedere juridic".

În declaraţie, semnată de ambele camere şi transmisă OSCE şi ONU, legiuitorii ruşi au denunţat că acest organism nu urmăreşte "un schimb constructiv de opinii şi o agendă unificatoare" şi, dimpotrivă, a devenit "un instrument politizat care promovează un discurs antirus".

Parlamentarii ruşi au indicat că şi-au exprimat aceste preocupări "în mod repetat", dar Adunarea Parlamentară a OSCE a ales "să denatureze în mod deliberat cauzele şi efectele evenimentelor care au loc în Ucraina".

Potrivit senatorilor şi deputaţilor ruşi, "abordările discriminatorii şi pline de prejudecăţi, standardele duble şi rusofobia totală, lipsa de pregătire pentru dezbateri de fond atestă degradarea extremă a Adunării Parlamentare a OSCE ca mecanism de interacţiune interparlamentară".

"Ultima picătură care a umplut paharul acestui impas a fost refuzul României de a acorda vize membrilor delegaţiei ruse pentru participarea acestora la sesiunea anuală din 2024 de la Bucureşti. Această decizie a demonstrat că tendinţa spre confruntare şi atmosfera de intoleranţă au prevalat asupra bunului simţ, spiritului şi valorilor acestei organizaţii", conchide declaraţia.

Propunerea de rezoluţie aprobată miercuri a fost prezentată anterior de vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Senatului, Vladimir Djabarov, care în discursul său a denunţat că "toate principiile" pe care s-a întemeiat Adunarea Parlamentară a OSCE "au fost distruse".

Senatorul a adăugat că, "în plus, a avut loc o "ucrainizare" totală a agendei Adunării, care - a subliniat el - "s-a transformat dintr-un forum de dialog pe picior de egalitate într-un instrument de realizare a politicilor antiruse".

El a citat ca exemplu faptul că membri ai delegaţiilor ruse au fost împiedicaţi să intre în mai multe ţări pentru a participa la activităţile Adunării Parlamentare a OSCE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. pai nimeni nu e cu agresorul. daca era invers , era rusia binevenita si Ucraina nasoala. bine, nu ma astept sa priceapa rusii ceva. ei sunt victime perpetue.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb