Rusia lucrează la crearea unei liste cu ţări "neprietene"

G.B
Internaţional / 28 aprilie 2021

Rusia lucrează la crearea unei liste cu ţări "neprietene"

Rusia, aflată în centrul unor tensiuni diplomatice cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, face o listă cu ţări "neprietene". Nu se ştie când va fi publicat documentul, dar efectele sale vor fi categorice, spun autorităţile de la Moscova, care au precizat că este un răspuns la acţiuni "ostile şi neprietenoase" ale acestora, potrivit digi24.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a confirmat că Statele Unite figurează pe listă, iar publicaţia londoneză "The Times" scrie că şi Marea Britanie este catalogată drept ţară "neprietenă".

Potrivit unor surse citate de televiziunea rusă de stat Rossia 1, pe listă s-ar mai afla Cehia, Polonia, cele trei ţări baltice - Lituania, Letonia şi Estonia, Ucraina şi Georgia.

Izvestia a scris că şi Australia şi Canada ar putea fi incluse pe listă.

Aceste ţări "încearcă să ne oprească dezvoltarea printr-o politică de blocaj şi prin încercări de a izola Rusia", a spus Maria Zaharova.

Ambasadele şi consulatele ţărilor care se vor afla pe listă nu vor mai putea angaja cetăţeni ruşi, ceea ce poate duce, implicit, la concedierea celor deja angajaţi.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat recent un decret care, oficial, este menit să contracareze acţiuni ostile la adresa Rusiei. El a ordonat să fie limitată drastic sau chiar eliminată posibilitatea ca reprezentanţele diplomatice de la Moscova sau din alte oraşe ruse să angajeze cetăţeni ruşi.

Pe de altă parte, Rusia a anunţat astăzi expulzarea a încă şapte diplomaţi europeni, tot în cadrul măsurilor de răspuns la valul de expulzări ale diplomaţilor ruşi din ţări occidentale.

Diplomaţii europeni care trebuie să părăsească Rusia provin din patru ţări ale Uniunii Europene. Trei din Slovacia, doi din Lituania, câte unul din Estonia şi Letonia.

Moscova nu a anunţat deocamdată, represalii şi pentru expulzarea adjunctului ataşatului militar al ambasadei ruse de la Bucureşti, dar Ministerul de Externe de la Moscova declarase că-şi rezervă dreptul pentru o reacţie similară.

Conform unor comunicate separate postate de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, trei persoane de la Ambasada Slovaciei au fost declarate personae non gratae şi acestea trebuie să părăsească teritoriul Rusiei înainte de data de 5 mai, în timp ce doi angajaţi ai Ambasadei Lituaniei şi câte un angajat de la ambasadele Letoniei şi Estoniei vor trebui să plece din Rusia în termen de şapte zile.

În comunicat se precizează că cele trei republici baltice continuă să se situeze pe o cale făţiş inamicală faţă de Rusia şi că de data aceasta ele folosesc ca pretext "pseudo-solidaritatea" faţă de Republica Cehă, scrie Agerpres.

Criza expulzărilor diplomatice afectează relaţiile Uniunii Europene cu Rusia de mai bine de o lună. Bulgaria a fost prima care a cerut Moscovei să înceteze operaţiunile de spionaj, dar cele mai grave acuzaţii vin Cehia, unde agenţi ai spionajului militar rus sunt acuzaţi că ar fi implicaţi în explozia unui depozit de muniţie, soldată cu doi morţi. Rusia a respins toate acuzaţiile.

Tensiunile dintre Rusia şi Occident sunt legate însă şi de situaţia din Ucraina, de situaţia opozantului Alexei Navalnîi şi de atacuri informatice în spatele cărora s-ar afla Moscova.

Statele Unite au acuzat Rusia că s-au amestecat în alegerile prezidenţiale, ceea ce a dus la o serie de expulzări reciproce de diplomaţi, la începutul acestei luni. Marţi, preşedintele rus a avertizat, la rândul său, că există încercări "periculoase" din partea unor state străine - pe care nu le-a numit - de a influenţa rezultatul alegerilor parlamentare ruse programate pentru luna septembrie.

Marea Britanie a blocat active şi a emis interdicţii de intrare pe teritoriu pentru 14 cetăţeni ruşi acuzaţi de corupţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb