Mii de opozanţi ai puterii din Rusia s-au adunat astăzi în centrul Moscovei, pentru a denunţa fraudele din cursul alegerilor prezidenţiale de la 4 martie, câştigate de premierul Vladimir Putin, potrivit Antena3.ro.
Mobilizarea pare însă în scădere în raport cu zecile de mii de persoane care au defilat la Moscova din decembrie până în februarie.
Poliţia a indicat într-un comunicat de presă că estimează că numărul manifestanţilor prezenţi este de circa 3.000. Conform agenţiei Interfax, liderul Frontului de Stânga, o mişcare de opoziţie, a apreciat însă că erau prezenţi 10.000 de protestatari.