Rusia şi Italia au convenit astăzi să înfiinţeze un fond de investiţii în valoare de un miliard de dolari şi să coopereze în privinţa crizei din Libia, în urma discuţiilor de la Kremlin dintre preşedintele Vladimir Putin şi premierul italian Matteo Renzi, relatează Bloomberg.
Vizita premierului Renzi la Moscova este prima vizită de stat efectuată în Rusia de un lider european important de la declanşarea conflictului din Ucraina.
Putin a numit Italia un partener privilegiat şi a spus că discuţiile cu Renzi au fost prietenoase şi constructive.
Renzi, care a cerut sprijinul Rusiei pentru o posibilă acţiune în Libia, ca membru cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, a declarat că acordul de pace în Ucraina semnat la Minsk în luna februarie a oferit o soluţie de pace în criza ucraineană.
Premierul italian a declarat într-o conferinţă de presă comună cu Putin că Rusia şi Italia pot să îşi consolideze legăturile economice şi comerciale, în pofida sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană şi Statele Unite. El l-a invitat pe Putin la un târg comercial internaţional care va avea loc la Milano în luna iunie, afirmând că acordul de la Minsk poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor UE-Rusia.
Italia este al patrulea mare partener comercial al Rusiei, după China, Olanda şi Germania, cu schimbuei de 48,4 miliarde de dolari în 2014, în scădere cu 10% faţă de 2013.