Rusia susţine că a înregistrat progrese în bătălia pentru Bahmut

D.T.
Internaţional / 24 aprilie 2023

Rusia susţine că a înregistrat progrese în bătălia pentru Bahmut

Rusia susţine că forţele sale au avansat în Bahmut, în timp ce un comandant ucrainean de rang înalt a declarat că trupele sale menţin linia frontului prin oraşul distrus complet, în urma uneia dintre cele mai sângeroase lupte ale celor 14 luni de război, informează News.ro.

Rusia vede Bahmutul ca pe un punct de referinţă pentru a obţine mai multe progrese în estul Ucrainei.

Ieri, Ministerul rus al Apărării a declarat că forţele sale au securizat două blocuri în cartierele vestice ale oraşului şi că unităţile aeropurtate asigurau întăriri în nord şi sud. Generalul ucrainean Oleksandr Sîrski a partajat pe aplicaţia de mesagerie Telegram imagini în care apare analizând o hartă împreună cu alţi trei bărbaţi în uniformă, cu legenda "Linia frontului Bahmut. Apărarea noastră continuă".

"Lovim inamicul, de multe ori în mod neaşteptat pentru el, şi continuăm să menţinem liniile strategice", a scris el.

Evgheni Prigojin, şeful forţei militare private Wagner care conduce asaltul asupra Bahmutului, a revendicat un control de 80% asupra oraşului, dar Kievul a negat în mod repetat afirmaţiile potrivit cărora trupele ucrainene sunt pregătite să se retragă.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va continua să apere oraşul. "Este imposibil pentru noi să renunţăm la Bahmut, deoarece acest lucru va contribui la extinderea frontului de luptă şi va oferi forţelor ruseşti şi companiei Wagner şanse de a pune mâna pe mai multe dintre teritoriile noastre", a declarat Zelenski.

Tot ieri, şeful instalat de Rusia în regiunea Herson din sudul Ucrainei a negat un raport al unui grup de reflecţie american potrivit căruia forţele ucrainene ocupă poziţii pe malul estic al fluviului Nipru, care este controlat de ruşi. "Nu există niciun punct de sprijin inamic pe malul stâng (estic) al Niprului, armata noastră controlează complet acest teritoriu", a scris Vladimir Saldo pe canalul său Telegram.

Citând bloggeri militari ruşi care însoţesc trupele Moscovei, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a declarat că Ucraina a "stabilit poziţii" pe malul estic, deşi nu este clar "la ce scară sau cu ce intenţii".

Rusia şi-a retras forţele de pe malul vestic al Niprului anul trecut, ca parte a unei strategii care a însemnat o schimbare pe linia frontului în favoarea Kievului.

Natalia Humeniuk, purtătoare de cuvânt a comandamentului de sud al Ucrainei, nu a confirmat şi nici nu a infirmat raportul, dar a declarat că sunt de aşteptat "bombardamente foarte puternice" în zonele din jurul oraşelor Herson şi Berislav de pe malul vestic. "Reacţionând la astfel de informaţii, inamicul şi-a intensificat în mod semnificativ atacurile pe malul opus", a declarat ea. Au fost răniţi civili şi aproximativ 30 de clădiri au fost distruse, inclusiv o şcoală, a precizat ea.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Vrem pace si bunastare,

    nu razboi si moarte 

    1. La muncă?!?

    Ucraina are nevoie de ajutorul Romaniei. Adjunctul min de externe al Ucrainei cere 1% din PIB in 2023. Deci Romania trebuie sa ajute Ucraina cu vreo 1.5 mld de euro, acum. Imediat.

     

    We are thankful to our allies for their military help. But: it is not enough. Ukraine needs 10 times more to finish russian aggression this year. Thus we call upon our partners to cross all artificial red lines & devote 1% of GDP for weapons deliveries

    — Andrij Melnyk April 22, 2023 

    1. Toti romanii sa doneze 25 % din salariu,pensia si alte venituri

      ptr. Ucraina, sa traiasca Zelenski si razboiul 

      Românii să-i aștepte pe ruși cu mașinile de spălat la scara blocului!

      Si cu aurul, rusii vor al 2-lea tezaur!

    ÎN CURÂND ... CAPUT UCRAINA !

    1. Încă nici n-a început partea serioasă a operațiunii. De ce nu spui tot? :))))

    Rusii nu se vor opri la Ucraina. Vor Moldova, apoi Romania.

    Ca sa fie siguri ca nu mai trebuie sa ne inapoieze tezaurul, vor sa ne faca raion rusesc.

    Ei ne-au furat si Basarabia! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb