Să luăm aminte

Capetele "Greilor" politicii noastre, mai ales din tabăra PSD, (măi, măi...ce fatalitate!), sunt aşezate unul după altul pe butucul eşafodului ridicat în mijlocul bîlciului electoral, pentru a oferi un fabulos spectacol public, exact ca în vremurile de aur ale întunecatelor evuri de mijloc. Ce se ascunde în pîntecele acestei "bucurii", se poate citi direct, în presă, dar şi în frînturile de conversaţie ale oamenilor: "Aha... le-a venit şi ăstora mari rîndul!!". "Bine le face, că au umplut ţara de corupţie!". "O să scăpăm, în sfîrşit, de ciuma asta care ne ţine în sărăcie şi la coada Europei"! "E un moment de cotitură", "Doar Justiţia ne mai scoate din mocirlă" etc.

În Epistola Sfîntului Pavel către corinteni se spune: "Iubirea nu se împlineşte (bucură) în nedreptate, ci în Adevăr" (13.6). Aceasta este condiţia superioară a omului, accesibilă prin Iubire. O iubire nu doar simţămînt sau mişcare a sufletului, nici fantasmă sau dorinţă, ci un mod special de viaţă şi trăire. Opoziţia nedreptate - Adevăr scoate la lumină termenii ascunşi, Dreptate şi minciună. Pentru Apostolul Pavel, minciuna şi nedreptatea sunt indisolubil legate şi prin aceasta echivalente, după cum Adevărul şi Dreptatea sunt, la rîndul lor. Minciuna angajează, inevitabil, nedreptatea şi nedreptatea este bazată pe minciună, după cum Dreptatea nu este niciodată întreagă şi izbăvitoare decît dacă izvorăşte din Adevăr, iar Adevărul nu devine fertil, decît dacă este capabil să genereze şi să susţină Dreptatea. Eroarea jubilaţiei noastre este gravă şi plină de consecinţe. Nu doar în ordinea şi din perspectiva unei morale creştine bazate pe iubire! E greşită pentru că ascunde exact esenţa temei corupţiei în societatea României.

Cap. I. "Greaua moştenire"

Spre deosebire de ceea ce trîmbiţa ideologia oficială a regimului pre-decembrist, corupţia nu a fost în acele vremuri un fenomen social marginal şi nici unul foarte redus ca amploare. Dimpotrivă! În sfera politicului, regimul însuşi s-a construit pe minciună şi corupţie. De la aşa zisa "conducere a clasei muncitoare", la infailibilitatea şi atot-puternicia "marelui conducător"! În faza terminală, minciuna devenise singura materie din care mai putea fi alcătuit discursul politic! Orice alt ingredient devenise incompatibil cu politica curentă şi fusese înlăturat! Regimul era corupt, pînă în fibra cea mai adîncă. La nivel economic, corupţia şi minciuna au funcţionat, de asemenea, din plin şi pe larg. De la minciunile sistematice ale "realizărilor" şi nesfîrşitelor "depăşiri" ale planurilor cincinale, la sistemul redistribuirii, prin corupţie, a veniturilor, bunurilor, resurselor şi oportunităţilor sociale create de mecanismele economice. Furtul sistematic din "avutul public" a fost o metodă generalizată de control social, de aceea a fost îngăduit unor largi categorii de "sclavi ai statului", de la ţărani, la muncitori şi de la "activiştii de partid", la înalţii potentaţi ai regimului. La închisoare nimereau, desigur, doar cei care "ieşeau din rînd" şi începeau "să supere". Chiar şi corupţia străinilor era admisă, tolerată, încurajată, ba chiar pe scară largă, iar oamenii de vază ai regimului s-au înfruptat din ea, chiar cu asupra de măsură! E adevărat, era altă măsură pe vremurile acelea!!! Dar asta nu numai la noi, ci prin toată lumea cea cu mult mai civilizată şi mai avansată economic! De la corupţia valorilor sociale fundamentale (familie, educaţie, credinţă, spiritualitate), la minciuna sistematică în ştiinţă, tehnologie, urbanism etc., nici un palier şi nici o structură socială a României nu a rămas neatinsă, profund, de fenomenul corupţiei şi minciunii.

Cap. II. Efectul de lupă al schimbării de regim politic şi atît!

Noua putere post-decembristă a conturat cu mare întîrziere articulaţiile regimului politic menit să exprime aspiraţia spre Democraţie şi Libertate. Mai precis, abia după intrarea în vigoare a noii Constituţii. Nici pînă atunci, nici după, nimeni nu a avut pe agendă tema corupţiei din societatea României şi a implicaţiilor sale. Dimpotrivă! Noua putere s-a folosit de aceleaşi mecanisme ale "corupţiei controlate" pentru a-şi plăti diferite "datorii politice", ori pentru a fideliza şi refideliza zone şi persoane importante de pe noua hartă a puterii. Exact ca şi în cazul vechiului regim, noul regim a lăsat ca distribuirea şi mai ales redistribuirea şi "valorificarea" bunurilor sociale ("moştenirea socialistă") să fie făcută cu ajutorul larg al mecanismelor de corupţie. Desigur, au existat legi şi regulamente ale privatizării, ale gestionării bunurilor publice etc., dar ele au fost ignorate de fiecare dată cînd "interese politice superioare" o reclamau! Vezi episoadele "cumpărării bunăvoinţei" şi a "indulgenţelor" pe lîngă marii jucători, autohtoni şi străini, la ruleta puterii de la Bucureşti!

Cap. III. În absenţa stăpînilor

De aici pînă la o societate în care "orice e posibil este şi permis" a mai fost doar un pas, făcut peste trupul amorţit al unei justiţii care mai reacţiona doar la semnalele noilor puternici ai zilei. Clasa politică a României post-decembriste şi grupurile de sprijin pe care şi le-a format s-au purtat ca o liotă de argaţi care simt în nări mirosul înţepător al absenţei stăpînilor de drept ai avuţiei care le-a fost dată în grijă, pentru sporire şi îngrijire, nicidecum pentru distrugere şi risipire! Fenomenul, premonitoriul descris de romanul lui Breban, se regăseşte, însă, şi în alte domenii sociale, cum este cel al învăţămîntului, al valorilor academice, în planul care reprezintă referenţialul utilizat de noile generaţii pentru a se poziţiona social şi a-şi alege soluţiile de inserare şi afirmare în societatea din care fac parte. Corupţia şi nedreptatea sunt astăzi referenţiale mult mai puternic valorizate (chiar şi declarat!) decît integritatea şi dorinţa de Adevăr.

Cap. IV. Nu oamenii corupţi generează corupţia, ci corupţia produce oameni corupţi

Dincolo de toate acestea, poate cea mai gravă neînţelegere a temelor corupţiei în societatea în care trăim este ideea că oamenii corupţi sunt cei care generează corupţia, cu consecinţa "izbăvitoare": "Dacă scăpăm de ei, ori ne scapă justiţia de ei, scăpăm şi de corupţie!" Nimic mai fals! În societatea noastră, ca în multe altele cu care suntem plasaţi sub aceleaşi vremuri (fără să fim contemporani, însă!!!), corupţia a ajuns să îndeplinească una dintre cele mai sensibile funcţii sociale: distribuirea primară, dar mai ales redistribuirea secundară şi terţiară a bunurilor, valorilor materiale şi oportunităţilor sociale disponibile. "Economia de cazinou", "Economia crimei organizate", "Economia subterană", "Economia falsurilor", "Economia traficului de persoane", "Economia drogurilor" şi multe alte specii ale acestui mod existenţial, dacă nu cvasi generalizat, oricum foarte răspîndit, din America şi Marea Britanie, pînă în China şi Orientul Mijlociu, reprezintă doar nume diferite date aceluiaşi sistem fundamentat pe corupţie şi minciună. De aceea, ceea ce se întîmplă în România este departe de a fi vreo excepţie, ori "particularitate locală". E parte a unui tablou foarte cuprinzător! Ceea ce diferenţiază, încă, societatea noastră de altele, confruntate cu aceeaşi problemă a permanentizării şi extinderii funcţiilor sociale ale corupţiei este gradul de înţelegere a gravităţii problemei şi, pe cale de consecinţă, tipurile de răspuns, respectiv eficienţa socială, pe termen lung, a reacţiilor mobilizate. Noi suntem, încă, în faza primitivă şi total ineficientă în care ne bucurăm că ne arestează cineva corupţii, cu credinţa pe nimic fundamentată că, odată cu ei, o să se împuţineze şi corupţia.

Ar fi cazul să luăm aminte la vorbele Apostolului, pînă nu va fi mult prea tîrziu; că tîrziu s-a făcut de mult!