Să prezentăm corect conţinutul hotărârii CJUE privind cesiunea creditelor şi dobânzile moratorii abuzive!

În mass media din România a fost preluată în urmă cu câteva zile o opinie a unui avocat şi, în acelaşi timp, profesor universitar de drept comercial, conform căreia Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obişnuite, hotărâre ce ar trebui cunoscută de anumiţi legiuitori autohtoni care dezbat legea plafonării costurilor creditelor bancare.Opinia exprimată nu reflectă corect decizia judecătorilor europeni, e ilogică pe alocuri şi e de natură să dea naştere la confuzii, după cum voi explica în continuare. Hotărârea CJUE se referă la validitatea doctrinei Tribunalului Suprem din Spania în privinţa caracterului abuziv al dobânzilor moratorii (penalizatoare) şi nu are nicio legatură cu vreun regim de plafonare a dobânzilor obişnuite stabilite prin contractele de împrumut.

Ce a apărut în mass media românească?

Opinia amintită anterior este următoarea: "Recent, CJUE a confirmat ca dobanzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obişnuite, iar dobanzile moratorii (penalitatile de intarziere) excesive trebuie eliminate din contract......dacă dobanzile sunt, de regula, de 3-4% pe an, atunci orice dobanda care depaseste acest nivel este abuziva, iar penalitatile care depasesc cu ce...l putin 2% acest nivel sunt "eliminate total" din contract, fiind fara de efect fata de consumator".

La ce se referă, de fapt, hotărârea CJUE?

Pentru a putea analiza corectitudinea opiniei, se cuvine mai întâi să lămurim care este conţinutul hotărârii CJUE care ne interesează.

CJUE a dat răspuns la doua cereri de decizie preliminară conexate (cazurile C-96/16 şi C-94/17) puse de instanţe judecătoreşti spaniole. În cazul C-96/16, un tribunal din Barcelona a adresat CJUE întrebarea dacă în contractele de împrumut fără garanţie reală încheiate cu consumatorii este abuzivă o clauză nenegociată care fixează dobânzi moratorii (penalizatoare) mai mari cu peste 2% faţă de dobânzile remuneratorii (obişnuite) convenite în acestea[i]. O altă întrebare s-a referit la compatibilitatea cu dreptul european a faptului că, odată stabilit caracterul abuziv al dobânzii penalizatoare, se continuă cu plata dobânzii remuneratorii până la plata integrală a datoriei[ii]. Atât criteriul de stabilire al caracterului abuziv al dobânzilor moratorii, cât şi efectele declarării lor ca atare, menţionate mai sus, decurg din decizii luate în anul 2015 de către Tribunalul Suprem din Spania, decizii care au dus la o unificare jurisprudenţială. La rândul său, în cazul C-94/17, în legătura cu un împrumut ipotecar[iii], Tribunalul Suprem a pus două întrebări similare. În plus, Tribunalul Suprem a solicitat ca în cazul în care continuarea plăţii dobânzii remuneratorii nu este conformă cu dreptul UE, CJUE să precizeze dacă consecinţa declarării nulităţii unei clauze care stabileşte dobânda moratorie trebuie să aibă alte efecte compatibile cu directiva 93/13[iv], cum ar fi, de exemplu, suprimarea totală a plăţii dobânzilor (atât moratorii, cât şi remuneratorii) sau plata dobânzii legale.

Ca răspuns la cererile preliminare ce i-au fost adresate, CJUE a declarat că doctrina Tribunalului Suprem din Spania privind criteriile de apreciere ca abuzive a dobânzilor moratorii şi efectele unei asemenea declarării a caracterul abuziv al acestora este conformă cu regimul european de protecţie a consumatorilor.

Cum s-a ajuns la unificarea jurisprudenţială?

Spania este prezentată, de unele persoane din România, ca o ţară ce a adoptat plafoane obiective la dobânzile aferente creditelor bancare. În realitate, ea este doar la început de drum în această privinţă. Există numai în mod excepţional limite pentru categorii specifice de împrumuturi. Prin urmare, ratele dobânzilor la creditele pentru consumatori se stabilesc, în general, în mod liber conform întelegerii între părţi.[v] Această libertate este însă supusă unor mecanisme de control judiciar.

În primul rând, în Spania există o interdicţie generală a camătei care nu limitează protecţia exclusiv la consumatori. În conformitate cu legea Azcarate, se consideră camătă: "orice contract de împrumut în care se stipulează o dobandă superioara celei normale a banilor, ce este în mod manifest disproporţionată". În Spania nu există o rată oficială a camătei, un plafon plecând de la care orice dobândă superioară să fie declarată camătă. Camăta este un concept relativ şi se determină ca un exces de costuri peste media pieţei. În materie de camăta, tribunalele decid de la caz la caz, formându-şi în mod liber convingerea lor. Jurisprudenţa consideră însă că există camătă când dobânzile la un imprumut depăşesc dublul dobânzii medii ordinare pentru operaţiuni din categoria sa. Ratele medii au ca referinţă "ratele de dobândă practicate de entităţi", care sunt publicate de Banca Spaniei.

În al doilea rând, Legea generală pentru protecţia consumatorilor si utilizatorilor stipulează la art. 85 (6) că sunt abuzive: "clauzele care impun consumatorului şi utilizatorului care nu îşi indeplinesc obligaţiile să plătească o sumă disproporţionat de mare drept compensaţie".

În al treilea rand, art. 114 (3) din Legea ipotecară prevede pentru împrumuturile ipotecare rezidenţiale o limită în privinţa dobânzilor moratorii, care nu pot fi mai mari de trei ori dobânda legală.

Pe acest fundal, instanţele spaniole au utilizat criterii diferite în aprecierea caracterului abuziv al dobânzilor moratorii şi a efectelor declarării lor ca atare. De exemplu, în privinţa criteriilor, cele mai utilizate au fost: limita de doua ori şi jumatate dobânda legală, limita de trei ori dobânda legală, referinţa la dobânda obişnuită a împrumutului.

Pentru a pune capăt acestei situaţii de insecuritate juridică, Tribunalul Suprem prin trei sentinţe din anul 2015 a realizat o unificare jurisprudenţială. În privinţa criteriilor, Tribunalul Suprem a concluzionat că trebuie declarate abuzive clauzele nenegociate ale contractelor de împrumut personal/ipotecar încheiate cu consumatorii referitoare la dobânzile moratorii care îndeplinesc criteriul potrivit căruia rata acestor dobânzi depăşeste cu mai mult de 2% rata dobânzilor obişnuite convenite între părţile contractante. În privinţa efectelor, Tribunalul Suprem a concluzionat că ar trebui eliminată în integralitate majorarea pe care dobânzile moratorii o reprezintă în raport cu dobânzile obişnuite, astfel încât doar acestea din urmă să continue să curgă.

Ce probleme ridică opinia analizată?

După prezentarea situaţiei din Spania, să analizăm acum opinia preluată de presa româneasca. În primul rând se afirmă că "CJUE a confirmat că dobânzile din contracte trebuie plafonate la nivelul celor obişnuite ....". Nu se precizeaza însă de care dobânzi este vorba: de cele remuneratorii (obişnuite) sau de cele moratorii (penalizatoare). Dacă se au în vedere cele obişnuite şi se face calificarea respectivă ne vom afla în faţa unei situaţii ilogice cu iz tautologic: "dobânzile [n.n. obişnuite] din contracte trebuie plafonate la nivelul celor obişnuite". Dacă e vorba de dobânzile moratorii, trebuie arătat că CJUE nu a confirmat ca acestea să fie la nivelul celor obişnuite; în cazul Spaniei, ele pot depăşi cu cel mult două puncte procentuale dobânzile obişnuite, fără a fi abuzive. Probabil pentru autorul opiniei analizate dobânzile obişnuite sunt dobânzile medii ale pieţei, de unde ar rezulta că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la această referinţă. Aceasta interpretare s-ar dori poate a fi un argument în favoarea iniţiativei legislative din România privind plafonarea costurilor creditelor bancare. Interpretarea respectivă nu poate fi însă luată în considerare, din hotărârea CJUE rezultând că prin dobânzile obişnuite trebuie să se înţeleaga dobânzile remuneratorii stabilite în contractele de împrumut individuale[vi]. Mai mult, dacă am merge pe interpretarea de mai sus, ea nu ar fi corectă. În Spania, dobânda remuneratorie într-un contract de credit se stabileşte, în general, cu respectarea principiului libertăţii contractuale, iar dobânzile moratorii pot fi mai mari decât cele obişnuite cu respectarea marjei stabilite prin jurisprudenţă.

Să continuăm! "...dacă dobânzile sunt de regula 3-4% pe an, atunci orice dobândă care depăşeşte acest nivel este abuzivă, iar penalitatile care depasesc cu cel putin 2% acest nivel sunt eliminate total din contract ...". Iarăşi, nu ştim de ce dobânzi este vorba: remuneratorii sau moratorii? Apoi, ni se pomeneşte de nivel, dar ni se prezintă o plajă de valori cuprinsă între 3% si 4 %[vii]. Şi de ce ar fi abuzivă orice dobândă care depăşeşte nivelul superior al plajei de valori indicate? Dacă ne referim la dobânzile moratorii, acestea ar putea fi declarate abuzive numai dacă depăşesc cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obişnuite convenite între părţile contractante. Numai datorită declarării caracterului lor abuziv, aceste dobânzi moratorii vor fi eliminate din contract.

La final, ce putem spune de opinie? Interpretare eronată sau fake news? Nu mă pot pronunţa. Dar cu siguranţă, cititorii pot evalua rigoarea ei intelectuală.

Articol preluat de pe site-ul opiniibnr.ro.