Românul Gianni Lazzaro, supranumit şi regele bijuteriilor cu diamante colorate, aduce la Bucureşti, pe data de 26 octombrie, cea mai nouă colecţie a sa, Back to nature, potrivit unui comunicat de presă. Colecţia, în valoare de câteva milioane de euro, va fi prezentată în cadrul unui vernisaj organizat în incinta Galeriilor Sabion din Cocor.
După vernisaj, bijuteriile colecţiei "Back to nature" pot fi achiziţionate din magazinul Sabion, unic distribuitor al colecţiei în România.
"Back to nature" reprezintă epopeea artistică a lui Gianni Lazzaro, un drum al regăsirii de sine şi al întoarcerii către natură şi elementele primare cele mai pure.
Vedeta colecţiei este un set format din colier, brăţară şi cercei în valoare de peste 150.000 de euro care va fi purtat, în cadrul vernisajului de Andreea Marin Banică, gazda evenimentului. La realizarea acestui set s-au folosit doar pietre preţioase: 652 de diamante incolore cu o greutate de 15,25 de carate şi 244 de safire multicolore cu o greutate de 233.38 carate.
Colecţia cuprinde în ansamblul ei un spectru larg de piese: coliere, pandantive, brăţări, inele şi broşe care pot fi cu purtate cu uşurinţă, căpătând un aspect practic dincolo de cel excepţional, artistic, devenit oarecum intrinsec atunci când vine vorba de Gianni Lazzaro.