Saint-Gobain a lansat primul tip de sticlă cu conţinut redus de carbon

S.B.
Companii #Construcţii / 21 iulie 2022

Saint-Gobain a lansat primul tip de sticlă cu conţinut redus de carbon

Saint-Gobain Glass oferă pieţei construcţiilor de faţade un nou tip de sticlă cu cel mai scăzut nivel de carbon încorporat din lume.

Această premieră industrială, obţinută printr-un proces de producţie care combină un conţinut ridicat de sticlă reciclată (aproximativ 70% cioburi de sticlă) cu energia regenerabilă, se datorează efortului susţinut al echipei de Cercetare & Dezvoltare şi a excelenţei echipelor industriale ale Saint-Gobain.

Având în vedere că faţadele reprezintă până la 20% din amprenta de carbon a unei clădiri, această inovaţie va reduce semnificativ amprenta de carbon a construcţiilor şi va accelera dezvoltarea economiei circulare.

Inovaţia Saint-Gobain Glass succede primei producţii zero emisii de carbon finalizată în mai 2022 la fabrica din Aniche, Franţa, o producţie pilot care a permis companiei să îşi perfecţioneze considerabil procesele de producţie şi know-how-ul.

Saint-Gobain Glass integrează acum în portofoliul său de soluţii pentru faţade produse cu conţinut redus de carbon, începând cu gama COOL-LITE® XTREME cu control solar, fără a compromite performanţele tehnice sau estetice.

Noile produse vor utiliza o sticlă cu o amprentă de carbon estimată la numai 7 kg CO2 eq/m2 (pentru un substrat cu grosime de 4 mm). Acest nou tip de sticlă cu conţinut redus de carbon este folosit ca substrat pentru depunerile de control solar din gama existentă COOL-LITE® XTREME, care reduce deja considerabil emisiile de carbon generate de consumul de energie necesar pe durata de viaţă a clădirii, graţie performanţelor sale ridicate în ceea ce priveşte aportul de lumină naturală, controlul solar şi izolarea termică.

Astfel, noua gamă va avea cea mai redusă amprentă de carbon de pe piaţă, cu aproximativ 40% mai mică faţă de produsul nostru european de bază. Informaţiile referitoare la mediu, verificate de o terţă parte, vor fi detaliate în Declaraţiile de Mediu ale Produselor (EPD). În prezent, acestea sunt în curs de elaborare şi vor fi disponibile la începutul anului 2023.

Ca o primă confirmare a interesului crescut manifestat de piaţă, trei parteneri importanţi din domeniul imobiliar - Bouygues Immobilier, Icade Sante şi Nexity - au decis deja să utilizeze sticla COOL-LITE® XTREME cu conţinut redus de carbon în proiectele lor. Bouygues Immobilier o va integra în cadrul proiectului său de clădiri de birouri Kalifornia (Hauts-de-Seine, Franţa). Icade Sante o va instala la Polyclinique du Parc, administrată de grupul Elsan în Caen (Calvados, Franţa), în timp ce Nexity o va utiliza în cadrul proiectului de reabilitare Carre Invalides (Paris, Franţa) - trei proiecte ambiţioase din punct de vedere ecologic.

Această iniţiativă de pionierat este un prim pas către o ofertă extinsă de produse cu conţinut redus de carbon pe diferitele pieţe ale Saint-Gobain Glass, fiind pe deplin aliniată cu planul strategic "Grow & Impact" şi în special cu ambiţia noastră de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb