Salina Slănic a finalizat procedura de achiziţie pentru consolidarea puţului liftului care cobora în mină pentru turişti

S.B.
Miscellanea / 20 ianuarie 2023

Salina Slănic a finalizat procedura de achiziţie pentru consolidarea puţului liftului care cobora în mină pentru turişti

Salina de la Slănic Prahova, care de nouă ani nu mai are un lift pentru vizitatorii minei de sare situată la peste 208 metri adâncime, a finalizat o procedură de achiziţie pentru serviciul de consolidare a puţului ascensorului, informează news.ro.

Anunţul a fost făcut vineri de către ministrul economiei, Florin Spătaru, în urma unei vizite pe care acesta a făcut-om la salina care ţine de Compania Naţională a Sării Salrom.

"Dimineaţă am avut o discuţie cu managementul local şi cu Primăria oraşului Slănic. S-a finalizat procedura de achiziţie a serviciului de consolidare a puţului acelui lift şi le-am solicitat ca până la sfârşitul lunii martie să avem o soluţie tehnică pentru un lift care urmează să fie montat după consolidarea puţului", a anunţat, vineri, răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Acesta nu a dat alte date referitoare la procedura de achiziţie sau la serviciile contractate, subliniind doar că "anul 2022 a fost un an bun pentru filiala Salrom de la Slănic Prahova".

"Au o marjă de profitabilitate de peste 20%, ceea ce este un lucru bun, îmbucurător, dar avem proiecte de investiţii în 2023 care vor fi adoptate de Consiliul de Administraţie, de 10 milioane de euro", a adăugat Spătaru, referindu-se la salina de la Slănic, Prahova, sucursală a Companiei Naţionale a Sării.

Salina de la Slănic , amplasată la 208 metri sub nivelul solului, a rămas fără lift pentru transportul persoanelor în august 2014, când vechiul lift, care data din anul 1936, s-a prăbuşit în gol peste un metru, în timp ce în el se aflau opt persoane, capacitatea maximă a vechii instalaţii de transport.

De atunci, accesul către mina de vizitare se face prin tunelurile folosite pentru mina de exploatare cu ajutorul unor microbuze.

În aprilie 2018, un microbuz în care se aflau cetăţeni din Israel s-a răsturnat, în timp ce se îndrepta către intrarea în Salina Slănic. În urma acelui accident, 22 de persoane, între care opt copii, au fost transportate la spital, cu diferite traumatisme. Singurul care a scăpat fără răni a fost şoferul microbuzului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Liftul nu lasa noxe ca microbuzele. Ca au stat ani fara lift , ca sa manance si soferii o paine.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb