Salonul Naţional de Artă Contemporană, ediţia a cincea, care se desfăşoară în mai multe galerii bucureştene până pe 15 noiembrie, sub egida Ministerului Culturii, a fost deschis oficial în Galeria S.E.N.A.T. de la Combinatul Fondului Plastic. Salonul este un eveniment de anvergură ce reuneşte artişti din toate filialele Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind o oglindă a artei vizuale româneşti actuale, manifestată în tehnici şi expresii diverse, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici din România. Galeriile în care se desfăşoară Salonul Naţional de Artă Contemporană (SNAC 2023) sunt: Simeza, Centrul Artelor Vizuale, Orizont, Galeriile de Artă ale Academiei Române, Design 15, cât şi sălile Muzeului Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Muzeului Naţional al Literaturii Române, Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi galeriile din cadrul Combinatului Fondului Plastic: S.E.N.A.T., UNAgaleria, IOMO, The Institute, Art Safe. Echipa de curatori a fost formată din artişti şi critici de artă: Ion Anghel, Mihai Băncilă, Luiza Barcan, Anca Boeriu, Corina Duma, Elena Bobi Dumitrescu, Ruxandra Dreptu, Dorina Horătău, Mădălina Mirea, Ana Negoiţă, Maria Paşc, Diana Roman, Alexandra Runcan, Ileana Ştefănescu. În spaţiile Combinatului Fondului Plastic vor fi organizate patru expoziţii la care echipa curatorială este alcătuită din: Ruxandra Dreptu, Dorina Horătău, Ileana Ştefănescu, Ion Anghel.
Salonul Naţional de Artă Contemporană, în mai multe galerii bucureştene
O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 1 noiembrie 2023