SALVAMONT ROMÂNIA: Peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie în această perioadă

G.B
Miscellanea / 30 aprilie 2021

Peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie în această perioadă

Peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie, în această perioadă, în bazele şi posturile Salvamont din ţară

Peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie, în această perioadă, în bazele şi posturile Salvamont din ţară, în cabinetele medicale din cadrul acestora, pe pârtiile de schi şi în zonele unde se preconizează aflux mare de turişti, a declarat, preşedintele Salvamont România, prof. Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres.ro.

Acesta a făcut o serie de recomandări pentru cei care petrec sărbătorile pascale şi 1 Mai în staţiunile montane din ţară.

Cornoiu precizează: ''În primul rând pentru cei care mai doresc să practice sporturile de alunecare pe zăpadă trebuie să ţină cont că aceasta şi-a schimbat consistenţa datorită temperaturii. De-a lungul pârtiei, în funcţie de altitudine şi expunerea la soare, pot întâlni porţiuni cu zăpadă îngheţată sau foarte moale şi acest lucru necesită o adaptare rapidă a situaţiei, a stilului de a schia pentru a se evita căzăturile şi efectul acestora. Pentru cei care merg către zonele înalte de creastă unde sunt mari acumulări de zăpadă, să îşi aleagă cu grijă traiectoria de deplasare întrucât temperaturile ridicate care se anunţă vor favoriza producerea avalanşelor, perioada următoare fiind cea în care se produc 'avalanşele de primăvară' considerate printre cele mai periculoase''.

El a mai declarat:''Pentru practicanţii activităţilor turistic - sportive cu specific de vară, în special în zonele de văi, chei de la poalele muntelui sau până la altitudinea de 1.300 - 1.400 m - şi vorbim aici de alpinism, escaladă, drumeţie, mountainbike - le recomandăm să îşi aleagă cu grijă echipamentul şi tovarăşii de activitate în funcţie de dificultatea activităţilor planificate, să solicite echipelor Salvamont informaţii despre starea traseelor pe care vor să le abordeze şi despre eventuale pericole sau dificultăţi ce pot fi întâlnite pe perioada derulării activităţilor. E început de sezon turistic, echipele Salvamont au fost blocate pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă şi nu au reuşit să verifice integral starea traseelor montane şi să le reabiliteze şi pot apărea zone cu marcaje distruse sau cu copaci căzuţi ce pot îngreuna deplasarea''.

Potrivit acestuia, peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie în perioada sărbătorilor pascale şi de 1 Mai.

Directorul Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj Sabin Cornoiu a menţionat: ''Acordăm o atenţie deosebită acestei perioade, sunt câteva zile libere, vremea se anunţă frumoasă şi mulţi oameni vor merge către munte şi trebuie să dimensionăm corect şi să direcţionăm echipele de salvatori atât către zonele amenajate în care se mai practică sporturile de iarnă, către zonele înalte de creastă, cât şi către cele submontane. Peste 600 de salvamontişti vor fi la datorie în bazele şi posturile Salvamont, în cabinetele medicale din cadrul acestora, pe pârtiile de schi şi în zonele unde se preconizează aflux mare de turişti''.

Acesta a atras atenţia şi asupra pericolelor la care se pot expune turiştii care vin la munte în această perioadă.

''E o perioadă de trecere de la iarnă la vară, cei care merg pe munte pot trece rapid de la condiţii de drumeţie specifice sezonului cald la cel de iarnă, echipamentul trebuie să fie adecvat pentru ambele situaţii, atât pentru asigurarea protecţiei termice, cât şi pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor montane. De asemenea, întâlnirea cu animalele sălbatice nu trebuie neglijată, prezenţa urşilor în apropierea aşezărilor umane şi a traseelor turistice este din ce în ce mai frecventă, iar acum au apărut şi viperele, care încearcă să se expună la soare şi să îşi ridice temperatura corpului în poteci sau pe stâncile pe care se caţără alpiniştii'', a avertizat acesta.

El a arătat că, în pandemie, salvatorii montani au reuşit să îşi adapteze toate procedurile de intervenţie astfel încât să facă faţă cu succes provocărilor.

''Am reuşit în acest an de pandemie să ne adaptăm toate procedurile de intervenţie astfel încât să facem faţă şi la această nouă provocare, am trecut cu bine peste un sezon de vară cu foarte mulţi oameni pe munte şi peste un sezon de iarnă deosebit de lung şi cu la fel de mulţi oameni pe munte şi am dovedit că suntem capabili să ne gestionăm corect resursele umane şi materiale şi să răspundem cu promptitudine şi profesionalism la toate solicitările. În ultimele 12 luni, salvamontiştii din întreaga ţară au intervenit la peste 6.500 de cazuri, având un grad de răspuns de 100% la solicitări, colaborând foarte bine cu serviciile de Ambulanţă SAJ şi SMURD şi cu elicopterele SMURD-IGAv cărora le predăm pentru transport la spital accidentaţii coborâţi de pe munte'', a mai spus preşedintele Salvamont.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb